"Fara un motiv anume, trandafirul
infloreste pentru ca infloreste." - Jorge Luis Borges
Iubirea inconstienta aduce cu sine multa dezorientare si lacrimi…
❤ Nu ne spune nimeni ca
atunci cand ne indragostim, ne indragostim de fapt de sufletul unui om, iar
asta pare a fi o poarta catre iubirea adevarata. Acea persoana ne atrage ca
fiinta, ca prezenta, ca vibratie, ca energie, ca fiinta, respiratie, clipiri, imbratisare,
sexualitate… Insa in viata reala, adesea, oamenii nu pretuiesc aceasta
intalnire si distrug totul prin Egoism.
Se intampla UNEORI: Te trezesti in iubire si se petrece asta prin
intermediul unei persoane. Prin sensibilitatea ce ti-o trezeste frumusetea
lumii unui om, ai acces la frumusetea vietii in toata vastitatea sa si asta e
indragostirea. Da. un miracol ca putem sa traim asa ceva. De aceea e frumos sa
ne indragostim...
Dar nu ne spune nimeni ca atunci cand ne indragostim, ne indragostim de ceea
ce este mai adevarat si mai real intr-o persoana. Doar sufletul tau
stie… Apoi dupa ce magia aceasta se dispia, ajungi sa interactionezi nu cu
fiinta aceea minunata cu care te-ai intalnit in suflet, ci cu egoul
acelei fiinte – sau o suma de trasaturi de personalitate, traume, asteptari,
judecati care provoaca multa durere… ele trezind in tine exact aceeasi parte
dureroasa, egoul din tine. Intalnirea dintre sufletele care isi
recunosc frumusetea, ar trebui sa fie un prilej de evolutie si incantare. Dar
adesea, totul se transforma in lacrimi.
Si sufletul spera… uneori in van.
Ne intalnim in iubire pura si distrugem aceste legaturi de suflet
interactionand prin ego – astepatri pe care le avem de la ceilalti, dorinta de
a fi iubiti si apreciati, validati, prin judecati, reprosuri si amintirea vechilor
dureri. Apar multe suferinte si mai ales, senzatia de dezorientare in fata unei
realitati duale: Sufletul tau stie altceva decat realitatea concreta. El
stie frumusetea din persoana de care te-ai indragostit si nu poate sa accepte
ndereptatea unde il poarta personalitatea acelei personae.
❤ Si sufletul spera…
uneori in van. Si ne tine agatati in iluzie. Iluzia ca la un moment dat, acel
cineva pe care l-am descoperit intr-un moment magic si fericit, va renaste.
Sufletul inocent a stabilit deja o conexiune si o carare de energie pe care nu
mai poate sa o anuleze. Pentru ca da, el stie. Cum ar putea intelege ca noi
oamenii functionam pe niveluri atat de diverse si neconstientizate? Cum sa
inteleaga el ca atunci cand ne indragostim suntem puri, vulnerabili si
autentici, dezbracati de ego si ca atunci cand vibratia aceasta de inceput se
spulbera, ne intoarcem la vechile obiceiuri de a ne rani unii pe altii?...
Si spera si uneori ne tine in loc cu anii, in captura acelui “adevar”
indubitabil pe care il stie despre o persoana. Nu se inseala, dar trebuie sa
inteleaga ca o persoana renunta la falsitatea personalitatii sale doar daca
vrea acest lucru. Adesea, oamenii nu renunta, prefera egoismul in locul
iubirii. Si trebuie sa fim foarte sinceri cu noi si sa recunoastem acest lucru.
Si daca este cazul... sa ne invatam sufletul sa renunte.
Sufletul iubeste atat de pur, natural, asa cum
florile cresc, asa cum noi respiram. Iubim. Egoul – mintea, durerile, traumele
din noi strica apoi totul. Urmeaza sa intre in scena reprosurile, asteptarile,
frica… Imaginea falsa pe care ne-am creat-o in cadrul societatii. Si nu mai
stim cine suntem si speram inutil ca acea persoana despre care noi stim
„adevarul” se va „schimba”. Este vorba despre o renuntare la ego si la
personalitate, la traume, reprosuri, frica si remuscare… Dar acest lucru se
poate intampla doar intre oameni constienti. Si de aceea, iubirea adevarata pe
pamant este foarte-foarte rara.
Nu are niciun rost sa ramai acolo unde simti ca nu esti iubit
Nu are niciun rost sa ramai acolo unde simti ca nu esti iubit, respectat,
mangaiat ascultand semnalele disperate ale inimii – locul unde ai stabilit acea
legatura. Uneori, cea mai autentica forma de iubire pe care o poti trai este
chiar sa recunosti ca acel om nu va mai reveni niciodata la forma de non-ego pe
care ai cunoscut-o la inceput… Uneori, sa dai sansa sufletului tau sa iubeasca
din nou, de data asta mai frumos si mai autentic, este cel mai frumos gest pe
care il poti face fata de fiinta ta!
❤ Oare daca am sti
acest lucru fiecare dintre noi, oare nu am avea mai multa grija de fiintele
frumoase pe care le-am intalnit in drumul nostru? Oare iubirea nu s-ar transforma
in sursa de evolutie si nu durere, sentimente de disolutie, disperare si
haos?... Oare n-ar fi mai usor daca am intelege sa ramanem acolo in magia
primei intalniri – acolo unde eram sinceri, autentici si frumosi?
Poate indragostirea este singurul moment cand suntem cu adevarat mai
constienti de tot ceea ce e. Cand suntem reali. Oamenii par orbi in acele
momente, dar cred acum ca ei de fapt sunt mult mai treji, Mai treji de orice
conditionare sociala sau a propriului sine care a inmagazinat frustrari si
umilinte. In acele momente, de fata cu omul acela, nu mai conteaza nimic din
ceea ce stiai, sau ce ar fi "corect", in concordanta cu asteptarile
celorlalti. Oamenii se indragostesc pentru simplul motiv ca SE VAD brusc unul
pe celalalt, nu in sens idealist, ci in cel mai adevarat mod cu putinta, Vezi
frumusetea vietii dintr-o alta fiinta si traiesti atat de prezent in acea
senzatie, incat totul incepe sa vibreze... magnetic. Asa cum vibreaza totul in
jur, traind fara trecut si fara viitor:
"Fara un motiv anume, trandafirul infloreste pentru ca
infloreste."... (Borges)
Cum e sa simti atat de profund ca poti iubi un strain chiar daca timpul ar
saraci, urati? Aceasta este iubirea pe care o cunoaste sufletul, nu mintea.
Atunci cand se indragostesc, oamenii au doua variante: fie sa ramana in
ego, in traumele si conditionarile mintii personale si colective sau sa stearga
egoul, sa isi inteleaga mintea, fricile, traumele pe care acea persoana le-a
trezit si sa accepte magia vietii in multi-dimensionalitatea sa, iubind,
respectand si pretuind acea fiinta. Aceasta este iubirea matura de care fiecare
din noi avem nevoie ca de respiratie si pe care ar trebui sa o cautam si sa o
pretuim atunci cand am gasit-o….
J.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu