M-am gândit adeseori
cât de multe lucruri avem noi de învăţat de la copiii mici. Aceştia nu s-au
adaptat încă la conceptul de timp liniar, în care trecutul este urmat de
prezent, apoi de viitor. Ei nu percep decât momentul prezent, aici şi acum. Mai mult, copiii mici nu percep
lumea ca fiind fragmentată, ci consideră că sunt uniţi cu tot restul lumii, ca
parte integrantă dintr-un ansamblu.
Pe măsură ce avansează în vârstă, copiii
încep să accepte valorile adulţilor din jurul lor, care pun accentul pe proiectarea
trecutului asupra prezentului, iar apoi a viitorului pe care îl anticipează.
Cei mai mulţi dintre adulţi nu pun nici
o clipă la îndoială validitatea concepţiei lor despre trecut, prezent şi
viitor. Ei cred că trecutul va continua să se repete în prezent, iar apoi în
viitor, şi că nimeni nu poate schimba vreodată acest lucru. În consecinţă, ei
ajung la concluzia că trăiesc într-o lume în care teama este justificată şi în
care, mai devreme sau mai târziu, este inevitabil să se confrunte cu suferinţa,
frustrările, conflictele, depresia şi boala.
Atunci când ne cramponăm şi investim
energie în experienţele noastre dureroase din trecut, devenind ataşaţi de ele,
noi suntem tentaţi să anticipăm un viitor similar. Viitorul şi trecutul nostru
devin astfel identice. Noi devenim vulnerabili, considerând că trecutul plin de
teamă este real, şi uităm astfel că unica noastră realitate este Iubirea, care
nu poate exista decât în momentul prezent. Datorită acestei vulnerabilităţi, ne
aşteptăm ca trecutul nostru să se repete identic. Pe scurt, nu vedem în faţa
ochilor decât ceea ce ne aşteptăm să vedem, invitând şi căutând astfel
nenorocirea şi durerea. În acest fel, reciclăm în permanenţă vinovăţia şi
temerile noastre din trecut.
O modalitate prin care
ne putem elibera de tot acest „gunoi arheologic” constă în recunoaşterea
faptului că ataşamentul faţă de el nu ne aduce în nici un caz ceea ce ne dorim
de la viaţă. Dacă înţelegem că reciclarea acestor deşeuri psihice nu ne foloseşte
la nimic, putem înlătura vechile blocaje, putem ierta şi ne putem elibera în
totalitate Iubirea din momentul prezent. Aceasta este singura cale prin care
putem fi fericiţi. Principiul potrivit căruia: „Momentul prezent este singurul
timp care există” poate deveni practic o eternitate. În aceste
condiţii, viitorul devine o simplă extensie a unui prezent senin, care nu
încetează niciodată.
Ori de câte ori ni se pare că am fost
răniţi de altcineva în trecut, ne construim în jurul nostru un zid de
autoapărare în speranţa că ne vom proteja astfel de alte răni similare în
viitor. Prin acest mecanism, trecutul plin de teamă generează un viitor
comparabil, creându-se astfel o punte de legătură între cele două timpuri.
Atunci când simţim o stare de teamă sau de vinovăţie, noi nu putem iubi. În
schimb, dacă ne eliberăm de trecutul plin de teamă şi îi iertăm pe toţi cei
care au greşit vreodată faţă de noi, ajungem să experimentăm Iubirea absolută
şi o stare de comuniune cu toate fiinţele.
Adeseori, considerăm „natural” să ne
folosim de experienţele noastre din trecut ca de nişte puncte de referinţă din
perspectiva cărora ne evaluăm momentul prezent. În acest fel, noi ajungem să
percepem prezentul prin filtrul unor ochelari foarte întunecaţi.
Chiar dacă nu conduce întotdeauna la
dispreţ, familiaritatea are într-adevăr tendinţa de a ne amorţi percepţiile
referitoare la cei pe care îi cunoaştem foarte bine. Dacă dorim să ne percepem
consoarta, şeful sau colegii de muncă exact aşa cum sunt, trebuie să îi privim
în momentul prezent, pornind de la premisa că relaţiile noastre din trecut nu
exercită nici o influenţă asupra acestui moment.
Pentru ca fiecare clipă pe care o trăim
să devină o nouă renaştere, trebuie să privim prezentul fără a-l condamna.
Altfel spus, trebuie să ne eliberăm în totalitate de toate erorile trecutului.
Numai în acest fel ne putem simţi liberi şi numai în acest fel putem
experimenta miracolul Iubirii, prin împărtăşirea acestei eliberări reciproce.
Dacă ajungem să trăim această stare, în care Iubirea este în totalitate
prezentă, aici şi acum, noi putem experimenta într-o singură clipă miracolul
vindecării depline.
Energia pe care o investim continuu în
dorinţa noastră de a controla şi de a anticipa viitorul ne menţine de fapt
ataşaţi de experienţele dureroase şi de vinovăţia pe care am trăit-o în trecut.
Vinovăţia şi teama, aceşti aliaţi atât de puternici inventaţi de mintea
noastră, sunt singurele condiţii care ne fac să credem în această continuitate
a timpului.
De pildă, dacă ni se pare că cineva ne-a
respins, ne-a criticat sau a fost nedrept cu noi în trecut, vom considera de
fiecare dată că persoana respectivă ne atacă. Prin acest mecanism, noi ne vom
amplifica teama şi vom încerca în permanenţă să ripostăm. Eliberarea de trecut
înseamnă să nu mai acuzăm niciodată pe nimeni, inclusiv pe noi înşine. Ea
înseamnă să nu ne mai cramponăm de supărările din trecut şi să acceptăm în
totalitate pe toată lumea, fără nici o excepţie. Înseamnă să ne propunem să
vedem în ceilalţi numai lumina, nu şi umbra pe care o lasă lampa lor.
Cei mai mulţi dintre oameni trec prin
viaţă având convingerea că fericirea sau nefericirea lor depind în mare măsură
de evenimentele din mediul înconjurător şi de reacţiile celorlalţi oameni.
Adeseori, ei cred că fericirea lor depinde de norocul sau de ghinionul pe care
le au în viaţă şi pentru care nu poartă nici cea mai mică responsabilitate. De
aceea, ei uită să îşi instruiască mintea să îşi schimbe percepţiile faţă de
lumea exterioară. Ei nu realizează că starea de pace este o stare interioară şi
că ea stă la baza unei percepţii senine asupra lumii înconjurătoare. Tentaţia
de a reacţiona cu mânie, cu exaltare sau într-o stare de depresie se datorează
interpretărilor pe care le dăm noi stimulilor din mediul exterior. Aceste
interpretări au la bază o percepţie incompletă.
Ori de câte ori ne cramponăm de
evenimentele din trecutul nostru sau anticipăm diferite întâmplări viitoare,
noi trăim într-o lume a imaginaţiei. Adevărata realitate a vieţii noastre nu
poate fi experimentată decât în momentul prezent. Atunci când retrăim în
prezent diferite episoade din trecut, fie ele plăcute sau dureroase, noi ne
blocăm singuri posibilitatea de a trăi experienţe noi. De aceea, ne aflăm
într-o perpetuă stare de conflict, fiind incapabili să experimentăm direct
şansele fericirii care ne ies în faţă.
Ori de câte ori ne
îmbolnăvim, noi simţim tentaţia de a ne plânge de milă, de a ne lamenta, de a
ne focaliza exclusiv asupra corpului nostru şi de a fi deranjaţi de senzaţiile
de disconfort şi de durere pe care le simţim. Atunci când ne aflăm în această
stare, mânia, iritabilitatea şi depresia pe care le simţim nu fac decât să
amplifice şi mai mult sentimentul generalizat de neajutorare şi de neputinţă pe
care îl simţim. Ori de câte ori ne focalizăm atenţia asupra ajutorării unei
alte persoane, uităm de propria noastră durere şi înţelegem astfel mai bine
care este semnificaţia profundă a expresiei: „A dărui înseamnă a primi”.
Foarte mulţi oameni uită că liberul
arbitru şi capacitatea de a face alegeri reprezintă atribute inerente ale
minţii lor. Toţi oamenii au trăit măcar o dată experienţa de a se simţi blocaţi
într-o situaţie fără scăpare.
Iată o sugestie care
te poate ajuta dacă te afli într-o astfel de situaţie. Foloseşte-ţi activimaginaţia pentru a găsi o cale de
ieşire din respectiva situaţie. Imaginează-ţi un zid şi gândeşte-te că el
reprezintă problema cu care te confrunţi. Vizualizează apoi o uşă în mijlocul
acestui zid. Treci prin ea şi închide-o cu hotărâre în urma ta. În acest fel,
problema ta nu mai există, întrucât ai lăsat-o pentru totdeauna în spate.
Bucură-te de noua ta libertate imaginându-ţi că te afli într-un loc în care nu
există griji şi în care nu poţi fi altfel decât fericit. Când te simţi pregătit
să părăseşti acest loc de retragere în care te simţi protejat, întoarce-te în
această lume, dar adu cu tine şi sentimentul că te-ai eliberat de toate
problemele din trecut. Dacă vei cultiva această stare de spirit, vei găsi cu
uşurinţă soluţii noi la problemele tale de dinainte.
Ori de câte ori percepem problemele
noastre ca oportunităţi de a învăţa ceva nou, experimentăm o stare de bucurie
şi de bunăstare după învăţarea acestor lecţii. De altfel, Dumnezeu nu ne pune
niciodată la încercare decât atunci când suntem pregătiţi să învăţăm noile
lecţii.
Îţi propun ca de acum
înainte să nu mai alegi decât scopul unic al păcii interioare, renunţând la
toate celelalte obiective care conduc la conflict.
Îţi propun să continui
să practici iertarea, să te consideri inocent şi lipsit de păcat, deopotrivă pe
tine însuţi pe cei din jur.
Îţi propun să priveşti
cu iubire momentul prezent, căci singura cunoaştere autentică îi aparţine.
Îţi propun să îţi
continui procesul transformării personale, la baza căruia stă exclusiv procesul
dăruirii, nu şi cel al primirii.
Îţi propun să
recunoşti că suntem cu toţii uniţi la nivelul Sinelui nostru real şi să
răspândeşti în această lume lumina care străluceşte în interiorul tău.
Îţi propun să îţi
trezeşti conştiinţa şi să realizezi că esenţa fiinţei tale este Iubirea şi că
tu eşti lumina acestei lumi, la fel ca şi ceilalţi oameni.
Sursa: Iubirea înseamnă renunţarea la frică, Gerald G.
Jampolsky (Editura Adevar Divin)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu