Fiica mea,
Ieri parcă erai cât o buburuză. Ai
crescut, nu mai ești o puștoaică care așteaptă să-i crească dinții. Și pentru
că ai crescut, sufletul mi-a dictat următoarele rânduri:
Nu căuta iubirea cu disperare, căci așa
nu vei găsi decât iluzie și dezamăgire. Mama ta m-a învățat, când eram noi mai
tineri, să am răbdare. O răbdare de fier uneori, când simțeam că secunda
este an și anul deceniu. Și simțeam cum deznădejdea îmi bate la ușă deghizată
în fericire. Să nu-i deschizi ușa, orice ți-ar spune – nu degeaba ți-am citit
când erai mică povestea cu capra și cei trei iezi! Imaginează-ți că lupul e
tocmai deznădejdea.
Ție, pentru că te iubesc enorm, îți
scriu câteva sfaturi, deși știu că nu avem aceeași relație pe care o ai tu cu
mama ta. Sunteți femei, vă înțelegeți mai bine. Iar eu, fiind bărbat, îți voi
vorbi despre bărbați. Despre ce ar fi bine să alegi, însă nu are caracter de
obligativitate, tu fiind liberă să alegi.
Când te decizi să nu mai hoinărești în
căutarea identității și când vei vrea un bărbat lângă tine pentru tot restul
vieții să ții cont de următoarele lucruri:
1. Să nu te uiți doar la ambalaj. Draga mea fată,
ambalajul, după ce stă prea mult la soare, îngălbenește, se urâțește și ce vei
face apoi? Ambalajul este subțire și nu îți va ține de cald în nopțile de
iarnă, geroase și acoperite de zăpadă. Ambalajul nu îți va ține nici de foame,
nici de sete. Degeaba e frumos dacă e prost. Sau meschin ori egoist. Sufletul
tău cu ce se alege?
2. Să nu conteze câți
bani are. Să nu te arunci în brațele ușorului, ci să muncești să fii independentă. Să
nu atârni de portofelul lui pentru că, în cele din urmă, vei deveni supusa lui.
Și dacă pleacă, tu cu ce rămâi? Merită să ai tot ce vrei în schimbul sufletului
tău? Ești iubită sau femeia ce-i curăță toate mizeriile?
3. Să promită puțin și
să facă mult. Dacă vrei să îți împarți viața cu un bărbat, alege unul practic, unul care
știe că promisiunile lui prind valoare când sunt argumentate cu fapte. Un
bărbat care mai mult vorbește decât face, îți va spune mai mult decât
simte cu adevărat.
4. Să iubești fără
temeri. Să nu te temi dacă simți că inima își ia zborul din pieptul tău și va
ateriza fix pe sufletul lui. Să nu frângi zborul de teama de înălțime. Iubirea
te înalță. Să nu iubești cu jumătăți de măsură pentru că vei avea jumătate de
suflet gol, iar cea mai mare fericire e când ai sufletul plin de persoana pe care
o iubești.
5. Să ierți, fiica
mea. Dar să ierți doar ce nu îți calcă în picioare demnitatea. Să nu ierți dacă
își șterge bocancii cu sufletul tău. Sufletul îți va spune ce să ierți și să
rămâi și când să pleci, Nu te amăgi singură crezând că vei muta muntele din
fața ta. Oamenii se schimbă temporar – un fel de vacanță a firii, însă orice
vacanță are și un sfârșit, nu?
6. Să nu fii
geloasă. Știu că acum suntem încurajați, mai mult ca niciodată, să ne subjugăm unul
pe altul. Tu să nu faci greșeala asta și nici să nu îi accepți lui. Tu să
înțelegi că iubirea este libertate – mai știi rândunica rănită de care ai avut
tu grijă, când erai mai mică? Ei, ai văzut cum făcea cercuri în aer, zbura când
spre soare, când amețitor către pământ? Cam așa să vezi libertatea sufletului –
un zbor continuu.
7. Să nu vă
mințiți. Să nu nașteți minciuni, căci apoi veți intra într-un cerc vicios din care
doar separarea vă va mai scoate. Iubirea este străină de himere. Să nu
crezi că poți minți doar o dată – prima dată este mai greu, apoi pierzi șirul.
Dacă te minte el, pleacă și caută bărbatul care își poată asuma faptele,
vorbele și iubirea ta. Nu accepta lângă tine un papă-lapte.
Fata mea, tu să fii femeie frumoasă la
chip, minte și suflet. Să fii o femeie puternică și să nu înțelegi că
puternic înseamnă să nu plângi. Dacă plângi, umărul meu va fi mereu aici pentru
tine. Să îți călești mintea și sufletul, să nu renunți la vise, la speranță și
să înveți lecțiile vieții – sunt cele mai importante.
Să ai grijă de tine!
Tata te iubește!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu