Planul divin si curiozitatea umana

 

Incercand sa cuprindem momentele de necuprins, ne ridicam privirea si ne intrebam care este planul divin si ce se doreste de la noi. Dupa lungi clipe petrecute la granita dintre suferinta si incercare, dintre licarirea miracolului si neobosita speranta ce intervin in drumul de dezvoltare personala, ne intrebam daca avem puterea de a continua…

Sunt momentele in care uitam ca detasarea este o binecuvantare atunci cand problemele familiei devin ale noastre, sunt momentele in care nu reusim sa intelegem de ce un tipar relational se repeta si care este lectia care se joaca de-a v-ati ascuns cu sufletul nostru, sunt momentele in care acceptam sa purtam pe umerii nostri mai mult decat putem duce, iar la mijlocul drumului, observam ca aceasta calatorie este mult prea riscanta pentru noi…

Si atunci, in intensitatea trairirii noastre profund umane, cautam raspunsul dincolo de noi spunandu-ne ca in cazul in care am reusi sa intelegem planul divin si sa privim dintr-o perspectiva divina ceea ce se petrece cu sufletul nostru de om, poate am fi mai echilibrati.

Ma intreb cum am reactiona oare daca am sti dinainte ceea ce va urma sa se intample. Am mai intra intr-o relatie care in ciuda frumusetii inceputului sau, s-ar dovedi distructiva? Am mai oferi ajutorul cuiva despre care in scurt timp vom afla ca ne va trada? Am refuza sa ascultam cantecul cuiva daca am stii dinainte ca el va pleca departe si tot ce ne va ramane va fi amintirea glasului sau?

Daca am sti toate aceste lucruri, le-am mai accepta? Dar mai presus de asta, daca am refuza toate aceste trairi, am mai putea invata?

Ne-am mai putea explora fiinta in intensitatea emotiilor sale? Ne-am mai putea cladi temelia personalitatii noastre precum in construirea unei case punem caramizi peste caramizi? Poate ca in planul divin se afla uneori tocmai posibilitatea noastra de a alege, de a incerca, de a ne lasa fiinta strabatuta de mii de intrebari si poate ca satisfactia umana este mult mai mare atunci cand simtim ca primim un raspuns ale carui baze salasluiesc dincolo de conditia noastra.

Cu sclipire in ochi, am uneori tendinta de a afirma: ,,Am avut o revelatie”, simtind ca pe undeva portita celor necunoscute a ramas intredeschisa pentru a reusi sa surprind o taina. Insa cu trecerea timpului, lucrurile par sa ia o alta intorsatura, iar revelatii peste revelatii curg in sufletul meu.

Poate ca regasim in fiinta noastra aceasta curiozitate care ne indeamna sa ne depasim limitele umane, dar v-ati intrebat vreodata daca nu cumva chiar si entitatile superioare care ne ghideaza vietile ar vrea sa faca vreoadata schimb de roluri cu noi? Se spune ca ingerii nu au liber arbitru si ca nu pot actiona impotriva vointei noastre, dar asa cum noi avem dorinta de a cunoaste ceva ce este dincolo de noi, poate asa si ei isi doresc uneori sa actioneze…

Oricare ar fi raspunsul, se pare singura cale este sa ne jucam si sa ne asumam rolurile pana la capat. Si chiar daca nu avem certitudinea recunoasterii planului divin, in anumite momente ii simtim cu siguranta prezenta, simtim acea liniste care ne indreapta catre Dumnezeul din noi, oferindu-ne, atunci cand este cazul, raspunsurile sale.

http://www.damaideparte.ro/

 

 

 

 

Indragostire sau iubire neconditionata, sau confort sentimental…

 

Iubirea generoasă înseamnă să ajuţi acel om să crească şi să prindă aripi, chiar dacă eşti conştient că aripile îl vor ajuta să zboare pe alte ceruri decât pe al tău…

Deşi există cu adevărat oameni care, ajunşi la o anumită maturitate emoţională şi la un anumit nivel spiritual, pot trăi iubirea plenar, mulţi încă nu cred că există aşa ceva, iar unii dintre noi avem sentimentul că iubim necondiţionat. Dar oare e aşa? Unde să fie adevărul?

Este evident faptul că fiecare dintre noi a simţit la un moment dat sau altul că se îndrăgosteşte. Deşi capacitatea de a eleva această trăire ne aparţine întru totul, îndrăgostirea nu este neaparat o opţiune. Ea apare şi te ia de multe ori pe nepusă masă. Acum, avem de ales în sensul că putem trăi “nebuneşte” sau “pasional” aceste sentimente sau putem alege să cultivăm trăiri mai înalte, mai curate, mai generoase şi mai profunde.

Gelozia pasională, posesivitatea exprimată ca fiind ceva natural, ataşamentele bolnăvicioase, suferinţa şi dramele emoţionale reprezintă ceea ce consideră mulţi oameni a fi normal (Aşa e când te îndrăgosteşti şi nu poate fi altfel…).Probabil de aceea se spune că dragostea e o boală şi nu durează decât trei ani…. Well, dacă ne uităm mai bine în jur vom vedea că în lipsa dorinţei de a cultiva o iubire liberă, generoasă şi sinceră, peisajul e trist. Şi chiar este. Totuşi, există şi oameni cu adevărat generoşi şi frumoşi în suflet care atunci când iubesc, iubesc cu adevărat, iubesc pentru celălalt. Personal, am avut şi am parte de iubirea unui astfel de om, iar la rândul meu am învăţat să fac diferenţa între ataşament şi iubire şi să cultiv trăiri care sunt şi pentru mine şi pentru celalălt o binecuvântare. Nu mă grăbesc să spun că am trecut toate testele în iubire pentru că mai am în faţă atâtea experienţe de trăit. Pot să spun însă că reuşesc să înalţ şi să trăiesc îndrăgostirea ca pe cea mai frumoasă stare de iubire… pentru că nu mă mai simt legată, ataşată, agăţată emoţional, temătoare, nesigură, nerăbdătoare… pentru că trăiesc această stare prin toţi porii, cu toată fiinţa, cu răbdare, cu zâmbetul în suflet, fără nevoi apăsătoare, cu generozitate şi pace, cu intenţii curate, entuziasm şi căldură… De fapt, e o trăire care mă trăieşte…

Acest mod de a înţelege şi de a trăi dragostea au venit după multe experienţe care m-au scos din cercul meu de confort şi m-au pus pe jar. Nedorindu-mi manifestările care apăreau la pachet cu îndrăgostirea, şi având lângă mine pe cineva care mă iubea necondiţionat, am început să caut un alt fel de a trăi îndrăgostirea şi de a iubi. Şi am găsit… Şi nu poate fi pus în cuvinte…

Unii spun că adevărata iubire vine cu timpul, prin convieţuire. Sunt de acord. Dar ce numesc mulţi iubire în convieţuire este de fapt obişnuinţa cu celălalt om, ataşamentul, obiceiurile comune şi poate subiectele comune de discuţie. Cumva, ei spun iubire la ceva pasiv, nu la iubirea activă care face mult mai mult pentru celălalt decât să-i asigure confort, bani, locuinţă şi un loc cald unde să vină. În situaţii criză, adevărata iubire se comportă la fel de generos şi sincer ca atunci când totul e bine. Nu pentru că ataşamentul este prea puternic şi nu ai altceva de făcut decât să înghiţi şi să accepţi orice, ci pentru că nu-ţi este teamă că te pierzi dacă vei iubi necondiţionat o altă persoană.

Iubirea necondiţionată nu înseamnă, după părerea mea, să treci cu vederea toate toanele şi egoismul celuilalt deşi în interior provoacă în tine tristeţe, nemulţumire şi neînţelegere. Asta înseamnă agăţare emoţională şi ataşament. Eu spun mai degrabă că iubirea adevărată înseamnă să înţelegi şi să simţi prin ce trece celălalt atunci când se manifestă cum se manifestă, să fii pregătit să-i oferi spaţiu dacă are nevoie (să ieşi din peisaj când trebuie) şi să îi respecţi dorinţele. Personal, simt că iubirea e constantă… Dacă azi simţi că iubeşti, mâine că urăşti, mi-e greu să înţeleg de ce s-ar mai numi iubire…

Iubirea generoasă nu înseamnă că tu nu-ţi doreşti nimic pentru tine sau pentru voi (aia e indiferenţă, amiciţie sau orice altceva). Iubirea generoasă înseamnă că în sufletul tău îţi doreşti acele lucruri doar dacă şi pentru celălalt sunt o binecuvântare, adică eşti dispus să laşi partenerul să plece fără să-i dăruieşti ce simţeai, dacă el aşa alege. Iubirea generoasă înseamnă să fii alături de celălalt cu blândeţe chiar şi atunci când sufletul lui caută altceva şi nu pe tine. Iubirea generoasă înseamnă să ajuţi acel om să crească şi să prindă aripi, chiar dacă eşti conştient că aripile îl vor ajuta să zboare pe alte ceruri decât pe al tău… Iubirea generoasă înseamnă să te rogi pentru fericirea celuilalt chiar dacă fericirea lui nu e în braţele tale. Da, se poate şi există oameni care iubesc aşa… şi sunt printre noi…

Vreau să o/ îl fac fericit! Spunem mulţi când ne îndrăgostim. Da, dar ea/ el îşi doreşte de la mine acest lucru? Are nevoie de iubirea mea ca să fie fericit/ă? Ori vrem dragoste cu sila sub intenţii generoase? Mintea cunoaşte suficiente pretexte să-şi motiveze nevoile egoiste…

Dragostea pentru celălalt are răbdare, priveşte cu ochi plini de iubire alesul chiar şi atunci când alegerile lui nu ne privesc sau nu ne includ. Dragostea pentru celălalt îşi doreşte să dăruiască tot ce are mai frumos, mai curat şi mai pur dacă porţile i se deschid. Iar dacă teama a pus stăpânire pe alesul nostru, avem răbdare să-şi topească zidurile cu care s-a împrejmuit, fără să batem cu picioarele în uşă sau să lovim pereţii ca să îi dărâmăm. Nu asediem cetatea dacă el/ ea s-a retras acolo. Ne retragem şi noi. În acest timp, putem să-l susţinem energetic, transmiţându-i constant iubire, lumină, gânduri generoase, căldură şi compasiune. Lucrarea interioară ne priveşte, atât pe noi, cât şi pe parteneri. Este posibil ca iubirea să scoată la suprafaţă răni, dar nu ca să le răscolească, ci ca să le vindece… cu răbdare şi blândeţe. Iar dacă celălalt nu este pregătit să renunţe la ataşamentul faţă de rănile sale, nu putem insista să-l vindecăm. Îi dăm spaţiu…

Aş fi spus acum câţiva ani că modul acesta de a iubi e o poveste, un ideal la care nu ajunge nimeni, dar am fost binecuvântată să fiu iubită de un om cu adevărat generos, frumos la suflet, răbdător, matur emoţional şi cald. De la el am învăţat iubirea…

Dacă ceea ce căutăm în viaţă este doar confortul sentimental şi material atunci n-are niciun rost să ne batem capul cu adevărata iubire, iubirea pentru celălalt, iubirea care îl ajută să crească pe toate planurile şi în acelaşi timp ne înalţă şi pe noi ca iubiţi. Spun asta pentru că înainte să ajungi la această dragoste, treci prin foc şi simţi că te arzi, că te pierzi… Eşti aruncat din patul tău cald şi pus faţă în faţă cu nişte adevăruri incomode despre tine. Oare câţi dintre noi îşi doresc cu adevărat să se privească în oglindă? Ei bine, doar cu o voinţă puternică şi curaj putem ajunge să înţelegem şi să fim trăiţi de o iubire cu adevărat necondiţionată…. Eu nu am dat încă toate testele iubirii generoase, dar simt că sunt pregătită să le trec. Anii încă se desfăşoară în faţa mea cu toată experienţa pe care o pot aduce, dar sufleteşte mă simt echipată… şi cel mai important dintre toate, îmi doresc cu ardoare să contribui în viaţa alesului meu în modul cel mai profund, cel mai generos şi cel mai plin de iubire, nu doar să-i ofer un cămin confortabil şi sigur. Îmi doresc să fiu o binecuvântare pentru el aşa cum eu am fost binecuvântată să fiu iubită de un om cu adevărat frumos…

http://noulpamant.ro/articole/spiritualitate/indragostire-sau-iubire-neconditionata-sau-confort-sentimental/

Binecuvantare

Iti trimit o lumina, ca sa te imbratiseze cu iubire.
Iti trimit o lumina, ca sa te aline cu iubire.
Ca si tu sa iubesti, sa respecti si sa pretuiesti
Acea fiinta unica care esti tu insuti,
Precum si fiecare fiinta a acestei lumi,
Fiecare unica, fiecare speciala si fiecare mult iubita.
Fie ca tu sa poti vedea bunatatea si frumusetea ta
Reflectata oriunde ai privi, dar si in ochii celor care te privesc.
Fie ca tu sa gasesti multumirea si uimirea copilareasca
In fata darurilor pe care ni le ofera, din abundenta, Viata.
Fie ca splendoarea majestatii fiintei tale
Sa fie ghidul care sa iti calauzeasca limbajul, gandurile, si actiunile.
Fie ca durerea si frica cu care te-ai confruntat poate vreodata
Sa se transforme in putere, intelegere si compasiune.
Fie ca lumina fiintei tale sa radieze pace si armonie,
Oriunde vei pasi si oriunde te vei afla.
Fie ca fiinta ta sa cunoasca bucuria si fericirea,
Facand din fiecare clipa o sarbatorire a vietii.
Fie ca bunastarea si generozitatea ta
Sa fie daruri pe care chiar tu insuti le impartasesti in jurul tau;
Si fie ca bunatatea sufletului tau sa-i mangaie pe cei din jurul tau, ca un balsam vindecator,
Ca parfumul dulce al florilor...
Fie ca tu sa ai parte de intregire, de sanatate, si de bine,
Si sa-i imbratisezi cu compasiunea ta si pe cei care sunt in suferinta.
Fie ca lumina puritatii si perfectiunii tale
Sa imprastie aburii discordiei, disperarii sau conflictului.
Fie ca inteligenta si intelepciunea mintii tale deschise catre Infinit
Sa-ti confere claritate, chiar si atunci cand lumea pare pierduta in confuzie.
Fie ca sa cunosti si sa ai credinta in faptul ca esti perfect iubit, perfect
ingrijit si perfect ajutat de catre Iubirea Infinita a Divinitatii - acum si
intotdeauna.
Fie ca sa ai cu adevarat parte de comoara fermecata a Recunostintei,
Care face ca totul sa devina Paradis.

Si fie ca tu sa poti sa te opresti putin in fiecare zi,
Ca sa-ti reamintesti aceasta binecuvantare. ..
Prin care sa invoci adevarata splendoare a fiintei tale,
Si sa oglindesti si tu, pentru ceilalti, splendoarea fiintei lor adevarate.
Iti trimit aceasta raza de lumina,
Ca sa vindece cu iubire, tot ceea ce este de vindecat

http://www.mesajulluminii.ro

Love is life

           "Adevarata fericire nu inseamna sa ai ce-ti doresti,ci sa-ti doresti ceea ce ai!"

Octavian Paller

Atingerea dragostei,armonie binecuvantata!

Minunata si mult visata simbioza.

Zorica Latcu-Ectenie

Pentru ca iubirea noastra sa-nfloreasca,
Alba cum e crinul Bunelor Vestiri,
Pentru ca mladita dragostei sa creasca,
Plina de miresme, dulce de rodiri,
Pentru ca din neaua grea de peste iarna
Rod de viata calda iarasi sa legam,
Pentru ca lumina peste noi sa cearna,
Domnului sa ne rugam.

Pentru ca belsugul tarinilor grele
Sa ne faca traiul rodnic si umil,
Pentru ca rasfrangeri din suras de stele
Sa sclipeasca-n lacrimi ochii de copil;
Pentru ca sudoarea sa ne miruiasca
Si-n lumina mortii viata s-o cercam,
Pentru ca din munca pacea sa rodeasca,
Domnului sa ne rugam.

Pentru ca multimea indurarii Sale
Insusi sa-si pogoare pasul catre noi,
Pentru ca sa-I ducem sufletul in cale,
Cu miros de smirna si cu ramuri moi,
Pentru ca-n lumina alb-a diminetii,
Din stransoarea carnii sa ne dezlegam,
Si-ntr-un pas sa trecem pragul larg al vietii,
Domnului sa ne rugam.Pentru ca sa-si verse binecuvantarea,
Ca un zvon de vanturi line, peste noi,
Pentru ca in suflet sa-i simtim chemarea,
Cand plecam genunchii, seara, amandoi,
Pentru ca-n iubirea Lui sa ne-mpreune,
Cand, cuprinsi de patimi, Numele-I strigam,
Pentru ca-n vecia Lui sa ne cunune,
Domnului sa ne rugam.