Cunoasterea
a ceea ce este iubirea in esenta ei nu tine de memorizarea vreunui text sau de
aflarea vreunei formule secrete in urma discutiilor pe o asemenea tema, ci de
experimentarea ei nemijlocita, in ceea ce ii priveste pe cei avuti in vedere
mai sus - parinti, doctori sau cadre didactice -, atunci cand sunt chemati sa
devina dascali ai iubirii, nu pot sa transmita celor din jur altceva decat ceea
ce ei insisi au trait si experimentat in materie de dragoste, independent de
tot ce ar fi auzit sau citit pana in acel moment.
Avand
in vedere toate cele spuse mai sus, ar trebui sa fie limpede ca tanarul are
parte inca de la inceputul vietii lui de o anumita educatie in dragoste, pe
care a primit-o in primul rand in familie, fiind si cea mai importanta in acest
proces de formare interioara. Cate va mai auzi sau citi mai apoi despre
dragoste vor putea fi desigur inregistrate si redate cu exactitate, dar toate
acestea nu vor putea constitui niciodata o cunoastere reala a ceea ce este
esential in ea.
Daca
ar fi posibil sa-l alegem pe acela care va face copilului nostru educatia
iubirii, criteriul nu este ca dascalul sa aiba o cunoastere rationala a ceea ce
trebuie sa fie iubirea, daca se poate admite ca exista asa ceva, ci este
experienta sanatoasa in iubire pe care acesta deja trebuie s-o fi avut pana in
acel moment.
In
ceea ce priveste modalitatea in care ar trebui sa aiba loc educatia in dragoste,
ar trebui sa fie clar din cele ce au fost expuse mai sus ca aceasta nu poate fi
decat existentiala si nu speculativa.
O
transmitere intelectual-speculativa a cunostintelor despre iubire, pe langa
ratacirea pe care o poate aduce intelegerea mecanicista asupra dragostei, va
induce si ideea inselatoare ca este legata mai mult de o reflexie intelectuala
si nu de o experienta de viata si ca, prin urmare, oricine are cunostinte
rationale corecte despre dragoste poate sti in mod exact ceea ce este ea de fapt.
La
fel ca oricare alta cunoastere practica, cunoasterea reala a ceea ce este
dragostea este posibila numai in cadrul relatiilor interumane. Daca putem
intelege ce inseamna dragostea la modul concret, constatam ca toate relatiile
esentiale din viata sunt de tip erotic.
Acest
caracter erotic nu tine de functionarea anumitor organe trupesti, ci de acel
fundament al vietii care este elanul spre unitate, intrucat numai in acesta
exista dragoste cu adevarat. Iubirea este pasiunea pentru cineva si nu pentru ceva,
dorirea celuilalt ca persoana si nu ca obiect. in persoana celuilalt este
cuprins si trupul lui, dar asta nu inseamna ca celalalt poate fi redus numai la
trupul lui.
Nevoia
de dragoste, care este una dintre cele mai importante aspiratii umane, nu inseamna
nici necesitatea evacuarii anumitor secretii organice si nici dorinta
detensionarii unor glande. Daca tinem cont de faptul ca adevaratul elan al
dragostei nu ar trebui sa inceteze niciodata, neavand culme sau punct terminus,
destinderea trupeasca ce insoteste actul genezic in vederea reproducerii se
dovedeste in cele din urma a fi ceva cu totul antierotic, deoarece pune intr-un
fel capat acelui urcus tot mai sustinut pe care il presupune iubirea.
Indragostitul
autentic isi doreste sa aiba parte de un urcus neincetat, din slava in slava,
iubirea lui devenind tot mai extatica, tot mai profunda in descoperirea noii
realitati spre care se indreapta, castigand o tot mai mare implinire,
neepuizandu-si niciodata potentialul de care dispune spre cautarea plinatatii
(desavarsirii); aceasta stare face ca iubirea adevarata sa nu conduca niciodata
la saturatie si plictiseala.
Celalalt
chiar ne poate impresiona de la inceput in mod deosebit prin frumusetea lui.
Simtim bucurie vazandu-l, ascultandu-l, atingandu-l, ni se descopera continuu
impresionandu-ne cu frumusetea exterioara, cu gandurile, sentimentele si
intelepciunea de care da dovada. Cu cat mai deplina este prezenta celuilalt in
viata noastra in modul acesta, cu atat mai mult se micsoreaza dispozitia sau dorinta
de relaxare (detensionare sexuala).
Prin
urmare, incercarea de a limita doar exterior aceasta dispozitie spre relaxare
sexuala, pe care o urmaresc moralistii, poate sa aiba anumite rezultate de
moment. in cele din urma insa va fi inevitabila acea explozie devastatoare a
impulsurilor inhibate, intrucat nevoia de o prezenta mai substantiala a
celuilalt in viata personala a fiecaruia ramane neimplinita.
Bineinteles
ca nu lipsesc momentele relaxante chiar si in relatiile de dragoste cele mai
autentice si mai fundamentate, dar acestea sunt coborasuri, ele fiind
simptomele unor reziduuri de neinlaturat ale narcisismului indragostitilor.
Se intampla ca unii dintre tineri sa marturiseasca
altora mai maturi decat ei - in care si-au pus toata increderea - faptul ca
sunt, pur si simplu, nevoiti sa accepte relatia trupeasca in prietenia pe care
o au, relatie ce se vrea de altfel relaxanta, dar de la care nu obtin in mod
esential nimic, admitand-o in viata lor, pentru ca numai asa pot implini nevoia
de tandrete si de prietenie de care au atata nevoie. Cei chemati sa le dea un
sfat in acest sens se intristeaza auzind ca tinerii respectivi nu au bucuria
acestei relaxari pe care o poate aduce implinirea sexuala, ceva care
este atat de la
indemana.
Atunci
cand tinerii acestia neintinati inca de viziunea masculin-provocatoare, fac
cunoscut sfatuitorilor nevoile lor reale, cei din urma sunt cuprinsi de o
"sfanta" revolta. Oare de ce, cum este posibil asa ceva? Pentru ca
spalarea creierului la care au fost supusi povatuitorii carora s-au incredintat
tinerii respectivi a pervertit cu totul nevoia reala a celor dintai. Este
posibil ca aceasta sa se datoreze unei misery loves company, de care vor fi
avut parte candva si acestia (povatuitorii), motiv pentru care, intr-un fel, nu
doresc ca cineva sa mai scape din iadul in mijlocul caruia se zbat ei insisi,
sub imperativele vajnicului mit al masculinitatii sexualizate.
Exista
etape ale dragostei care pot dura luni si ani, nefiind nimic mai dezastruos
pentru iubire decat trecerea inoportuna de la o treapta la alta. Orice fortare
a ei ii poate intrerupe brusc si irevocabil mersul ei firesc si organic, ceea
ce va face ca multi dintre oameni sa nu mai ajunga sa cunoasca, si nici macar
sa banuiasca vreodata, ce inseamna adevarata implinire si adevaratul extaz pe
care il poate aduce iubirea.
Opinia
dominanta ca firea barbatului are in dragoste tendinta sa galopeze impetuos
catre o relatie trupeasca este un poveste bine ticluita. In realitate, atat
barbatul cat si femeia simt nevoia profunda de un cuvant afectuos, de o
mangaiere delicata si, in primul rand, de linistea necesara pentru a se putea
bucura de caldura prezentei celuilalt pe o perioada de timp cat mai lunga,
stand nemiscati unul langa altul, prinsi fiind de fascinatia pe care o aduce
vederea celuilalt fata catre fata.
Impetuozitatea
impulsului sexual barbatesc intr-o relatie de iubire, considerata in general a
fi o trasatura specific masculina, nu tine decat de o conformare, mai mult sau
mai putin constienta, la comandamentele mitului masculinitatii exacerbate.
In
definitiv, iubirea nu este ceva care se adreseaza in mod exclusiv doar
persoanei umane, ci tine de o anumita stare sau dispozitie de viata. Nu poti fi
cu adevarat afectuos fata de semenul tau daca nu iubesti in general toata
creatia. Dragostea adevarata nu are legatura cu animalitatea, ea nu inseamna
cucerire, posedarea celuilalt, ci o permanenta cautare.
Socrate
ne spune acelasi lucru in Banchetul: "Simti dragoste pentru acela care nu
este inca la dispozitia ta si nici in posesia ta". Cand ajungem sa-l facem pe celalalt
proprietatea noastra am incetat sa-l mai cautam si sa mai incercam sa-l
intalnim cu adevarat. Suntem chemati neincetat sa-l intalnim pe cel de langa
noi ca si persoana, tot mai profund si mai in adevar. Cand simtim deja
ca-l cucerim, dragostea noastra pentru el a incetat. Pentru ca dragostea sa
supravietuiasca, trebuie sa existe ceva care ii lipseste si pe care il cauta cu
asiduitate. Celalalt ca si persoana are intotdeauna ceva care noua ne lipseste
si pe care merita sa-l cautam la el.
In
general, intr-o relatie de iubire plictiseala dezvaluie o nemultumire sau
neimplinire sufleteasca mai de profunzime. Concret vorbind, constatam ca
plictiseala ce urmeaza repetatelor experiente "erotice" relaxante
(antierotice in esenta lor) este rezultatul irosirii repetate a ocaziilor pe
care firea si viata ni le-a pus inainte pentru implinirea unei nevoi mai profunde
si vitale, aceea de a-l intalni in mod real pe omul de langa noi.
Aceasta
intalnire reala cu celalalt care, intr-un anumit fel, este o intalnire cu
intreaga umanitate ce se regaseste in el, constituie pana la urma singura
experienta autentica de dragoste, fiind posibila numai atunci cand elanul
erotic nu urmeaza o curba ascendenta pentru atingerea unei culmi, pentru a
descreste si a muri in final, lasand indragostitul nu numai fara de nici o
dorinta inflacarata pentru celalalt, dar aproape ca pe un cadavru, dupa modelul
BoZero-ului lui Ravel.
Iubirea
autentica castiga continuu in intensitate, adancindu-se tot mai mult in cadrul
unei relatii. Anumite intreruperi momentane ale ei sunt necesare din cauza
neputintei omului de a sui tot mai sus intr-un urcus neintrerupt, care sunt
clipe de har daruite de sus doar celor ce pot raspunde unei astfel de chemari
si ascensiuni spre inaltimile iubirii. O astfel de iubire nu lasa niciodata
omul ca pe un sac gol, ci este o realitate care pulseaza de viata, plina de dorire
fiind pentru celalalt, neputand fi intoarsa sau oprita din inaintarea ei
impetuoasa.
Intr-o
experienta autentica de dragoste, omul nu-l reduce niciodata pe celalalt la un
simplu organ, in spatele caruia se estompeaza restul trupului, ratiunea, sentimentele
sau personalitatea lui, ci il vede intreg in toate madularele trupului sau,
descoperind in fiecare dimensiunea infinita a umanitatii si personalitatii lui.
Cand
in dialogul lui Platon Charmides, Herefont il vede pe Socrate cuprins de extaz
la vederea frumoasei fete a lui Charmides, tine sa-l incredinteze ca, daca l-ar
fi vazut dezbracat, i s-ar fi infatisat trupul intreg ca o singura persoana.
Dupa spusele lui Herefont, Socrate ar trebui sa-l vada pe Charmides in
integralitatea lui in fiecare parte a trupului lui Charmides.
Bineinteles ca Platon nu ne spune deslusit acest
lucru, dar face cel putin aluzie la ceea ce mai tarziu Sfantul
Simeon Noul Teolog va
spune cu claritate, precizand ca, intr-o dragoste autentica, omul nu numai ca-l
vede intreg pe celalalt in fiecare madular al trupului lui, dar in fiecare
parte a trupului celuilalt poate fi vazut chipul lui Dumnezeu sau chiar
Dumnezeu insusi.
Sfantul Simeon Noul Teolog ne da amanunte
zguduitoare cand aminteste de Simeon Evlaviosul povatuitorul sau, aspecte care
scot cumva in evidenta inapoierea noastra culturala sau duhovniceasca, a celor
ce pretindem ca suntem adevaratii mostenitori ai sfantului considerat de
contemporanii sai ca un iesit din minti: "Acesta niciodata nu se rusina de
madularele vreunui om, fie ca s-ar fi intamplat sa vada pe cineva gol, fie ca
ar fi fost el insusi gol; si toate madularele celuilalt si fiecare parte a lui,
le vedea ca pe Hristos, toate impreuna dar si separat", "mana era
Hristos, piciorul era Hristos, glandul era Hristos".
Iubire
in zilele noastre inseamna, din pacate, sexualitate. In conditiile acestea se
poate intreba cineva cum de am uitat cu totii ca eros era folosit de Parintii
Bisericii pentru a descrie puterea [arderea interioara] superioara care il
conduce pe om spre Dumnezeu, fiind "dar dumnezeiesc", pe care El
insusi il insufla oamenilor.
Parintii
Bisericii il numesc pe Dumnezeu insusi ca Dragoste (Eros): "Teologii
numesc Dumnezeirea uneori dorire (eros), alteori iubire (agape), iar uneori cel
dorit (erastos) si iubit (agapitos)".
In
teologia patristica eros a inlocuit cuvantul evanghelic agape, atunci cand cel
din urma a ajuns sa desemneze o anumita dispozitie sufleteasca fara caldura
interioara. "Fiindca pentru cei ce asculta in chip drept cele dumnezeiesti
acelasi inteles il exprima dumnezeiestii teologi prin numele iubirii [agape] si
al doririi [eros], dupa dumnezeiestile talcuiri".
Prin
urmare, pentru a avea o intelegere exacta a celor cuprinse in Evanghelie, ar
trebui ca acolo unde exista cuvantul agape sa-l inlocuim cu eros. Abia atunci
vom intelege ca este cu totul inacceptabil sa spunem ca dragostea dumnezeiasca
si cea omeneasca sunt realitati diferite; natura dragostei este aceeasi, fie ca
se adreseaza lui Dumnezeu, fie ca se adreseaza omului, in ea fiind insusi
Dumnezeu: "intelege ca mie Dumnezeu imi este carmuitor si imbolditor spre
unirea cea prin dragoste (erotica)".
Aceeasi
este natura dragostei dumnezeiesti si a celei omenesti. "Erosul, fie ca-i
spunem dumnezeiesc, ingeresc, intelegator, sufletesc, firesc, il intelegem ca
pe o putere unificatoare si care leaga laolalta".
Poate
ca a devenit inevitabila moartea iubirii autentice atunci cand natura ei s-a
pervertit aproape cu totul, ceea ce face ca definirea precisa a semnificatiei
unui termen atat de important cum este eros sa fie fundamentala pentru
intelegerea fenomenului dragostei.
Mitologia
elina vorbeste de dragostea ivita la un moment dat pentru a crea viata si lumea
de pe pamant. La inceput, toate erau tacute, goale si nemiscate. Acum toate au
devenit viata, bucurie si miscare.
Cand
lumea era nenascuta si fara de viata, Erosul a fost acela care a apucat
sagetile de viata datatoare si a strapuns pieptul inghetat al pamantului, ceea
ce a facut ca suprafata lui cenusie sa fie acoperita imediat de multa verdeata.
Iata o frumoasa imagine simbolica despre ceea ce poate fi dragostea (erosul),
care include si realitatea inseminarii prin mijlocirea unui organ care ar putea
fi asociat sexului, prin acele sageti ce strapung pamantul, ducand la aparitia
vietii, dar care nu se incheie si nici nu se identifica cu acest proces.
Zeul
Eros sufla apoi in narile chipurilor de lut, dand viata barbatului si femeii.
Cea care da suflare de viata fapturii la inceputul lumii e iubirea (erosul)
deosebindu-se fundamental de ceea ce se considera a fi astazi sexul, vazut
numai ca detensionare sau relaxare.
Eros
este unul dintre cei patru zei din mitologia veche, ceilalti trei fiind Haos,
Gheea (pamantul) si Hades (tartarul-iadul sau abisul intunecat de sub pamant).
Independent de forma pe care o ia ca mit, Erosul este stramosul sau principiul
creator al vietii.
Conceptia
masculin-sexualizata asupra dragostei zugraveste iubirea in termeni cat se
poate de trupesti; este o stare trupeasca "spre plinatate-satietate si
desertare-destindere" dupa expresia lui Eriximah, asa cum o gasim la
Platon in Banchetul.
Dragostea
are insa o semnificatie si o manifestare proprie - personalizata - pe care o da
chiar si acestei lucrari trupesti. Conceptia masculinitatii sexualizate are in
vedere o iubire care se identifica cu procesul fiziologic de stimulare si de
raspuns la excitarea trupeasca. Se ignora in acest tip de abordare faptul ca
dragostea tine de un mod existential.
In
timp ce conceptia moderna pe care o analizam considera iubirea ca fiind axata
pe slabirea unor tensiuni, ceea ce da o senzatie de placere, dupa cum sustin
toti epigonii lui Freud cand iau ca punct de referinta opera lui.
Atunci
cand iubim autentic nu cautam eliberarea cu orice pret de tensiunea extatica pe
care ea o aduce, ci mai degraba avem tendinta de a o pastra, cultiva si spori.
Tendinta procesului erotic in conceptia moderna este satisfacerea imediata a
simturilor si starea de degajare pe care acest proces o aduce, plasandu-se in
opozitie fata de dragostea ce se afirma ca dorire continua si ca cautare tot
mai profunda.
Dupa
dictionarul englez Webster's, termenul sex ar proveni din latinescul sexus,
ceea ce inseamna separatie, cu referire la anumite diferentieri somatice si
fiziologice ale organismelor vii.
In
acelasi dictionar, termenul eros are un inteles diferit, insemnand dorinta
ardenta, elan impetuos ce-l conduce pe om la implinirea de sine si care
presupune in acelasi timp si o dimensiune simtuala.
Limba
latina si greaca au asadar doua cuvinte diferite pentru sex si pentru dragoste.
Ceea ce e curios pentru noi cei de astazi, este raritatea cu care latinii
vorbeau despre sex. Sexul pentru acestia nu era o tema vrednica de luat in
discutie, preocupandu-i cu deosebire iubirea sau "amorul".
Multi
cunosc termenul grecesc eros, dar nu si cuvantul filon, care este echivalentul
lui sex. De la filon deriva cuvantul fiii, care are intelesul de neam-specie,
referindu-se in primul rand la regnul animal.
Aceste
observatii pot fi constatate si in Vechiul Testament, unde se mentioneaza ca
Dumnezeu a creat animalele separandu-le pe specii, avand inscrise in ele
deosebiri de neinlaturat. Omul in schimb apare creat ca barbat si femeie,
pentru a nu fi singur, avand intiparita in el acea trasatura fundamentala care
il face persoana si care presupune o tendinta permanenta spre unitate.
Termenul
sex apartine zoologicului, fiind folosit atat in cazul animalelor, cat si
atunci cand e vorba de oameni, fiind vizat aspectul biologic ce le este
specific. Renumitul cercetator american Kinsey, care a facut studii de
avangarda asupra fenomenului sexual la fiintele vii, a fost de profesie zoolog.
Consecvent specialitatii lui, a studiat comportamentul erotic uman doar dintr-o
perspectiva zoologica.
Masters,
cunoscut si el pentru cercetarile sale, a fost de profesie ginecolog, ceea ce a
facut ca studiile lui asupra fenomenului erotic sa fie doar din perspectiva
organelor de reproducere si a modului in care acestea sunt folosite. Sexul ni
se infatiseaza din aceasta perspectiva doar ca un mod de functionare
neurofiziologic, problemele sexuale fiind legate de modul in care cineva isi
foloseste organele specifice acestui proces.
Pe de
alta parte, din punctul nostru de vedere, atunci cand vorbim de iubire
adevarata, ea nu poate fi inteleasa decat plecand de la ceea ce inseamna
sentiment sau suflet, care surclaseaza intotdeauna tot ceea ce tine de tehnica,
considerand derizorii toate acele manualele de "specialitate" despre:
"cum, cat si unde s-o faci" si ignorand regulile si retetele de tip
mecanicist, ce au ca scop invatarea modalitatii de a folosi cat mai eficient
anumite parti ale trupului.
Dragostea este o putere care ne atrage
din fata spre ceva, in timp ce sexul ne impinge cumva din spate. Ca
om, gasesc ceva in mine care corespunde mai degraba primului aspect. Desigur ca
participand la intelesuri si la forme mai inalte, cum ar fi cele estetice si
spirituale, raman partas acelor dimensiuni neurofiziologice care imi sunt
proprii ca om.
Erosul
in esenta este un elan spre unirea cu Cel caruia ii apartinem, unire la care
toti ceilalti oameni participa prin darurile care le sunt proprii; aceasta
relationare a tuturor insemnand implinirea si intregirea noastra ca fiinte
umane, dupa chemarea ce o avem in noi. Dragostea este dorinta ardenta ce-l
conduce pe om la daruirea de sine in cautarea virtutii, nobletei si vietii
celei adevarate.
Din
punct de vedere fiziologic, sexul este contactul fizic caracterizat de apropierea
unor organe sau glande dilatate in urma stimularii lor, prin care nu se
urmareste decat placerea pe care o da detensionarea lor. Iubirea este cu totul
altceva, insemnand apropierea de ceilalti, de toata creatia, prin care nu se
urmareste relaxarea, ci mai curand modalitatea prin care urmarim sa cultivam si
sa preschimbam lumea.
Daca
sexul apare ca o nevoie naturala, dragostea se arata a fi dorinta iubitoare. in
ceea ce priveste implinirea (satisfactia) sexuala, care este subiectul
principal al discutiilor despre sex din zilele noastre, este adevarat ca din
punct de vedere zoologic sau fiziologic sexul conduce la satisfactie trupeasca,
dar acesta nu este scopul dragostei.
Iubirea
cauta unirea extatica cu celalalt, deschizand noi dimensiuni experientei in
doi, largind si adancind realitatea personala a celor ce se iubesc. Este deja
un fapt comun, confirmat de experienta umana, dar si de constatarile
specialistilor, atat ale lui Freud cat si ale altora, ca dupa detensionarea pe
care o aduce relatia sexuala, somnul isi cere toate drepturile. in dragoste,
insa, se intampla exact invers.
Dorim
sa ramanem treji cat se poate de mult, pentru a ne putea bucura de vederea
persoanei iubite, pentru a ne reaminti cele traite impreuna si a intrezari
noile fatete ale prismei pline de lumina care este iubirea, realitate la care
se face referire adeseori in scrierile spiritualitatii chineze.
Elanul
de a te uni cu celalalt naste tandrete, izvorul ei nefiind sexul, ci dragostea.
Iubirea este dorinta unirii si temeluirii unei relatii depline cu o realitate
ce pare ca vine dintr-o alta lume; putand fi vorba de nazuinta spre anumite
sfere ideatice - fapt care este propriu omului de stiinta, caci numai
insufletit de o dragoste pasionata pentru fenomenul cercetat se poate angaja intr-o
lucrare de cercetare stiintifica - sau, in ceea ce il priveste pe filosof,
poate insemna cautarea unirii cu acele forme estetice, filosofice sau
spirituale superioare, ce par vrednice de dorit.
Dar
cel mai vadit aspect al dragostei este elanul spre unirea trupeasca a doi
oameni. Atunci cand doua individualitati isi doresc cu putere sa depaseasca
separatia si izolarea mostenita in urma caderii si sa participe la o unire,
ceea ce e valabil pentru toti, fie chiar si pentru un singur moment, unire ce
nu se constituie din doua experiente personale izolate (egoiste), putem vorbi
de o unire autentica.
Deseori
putem fi inselati de aspectele biologice atat de mult, incat ajungem sa
consideram ca unic scop al intalnirii erotice orgasmul, uitand ca dorinta
erotica aspira nu spre satisfacerea ei, ci la o crestere tot mai mare a
intensitatii ei. Dupa cum rezulta din ceea ce oamenii isi aduc aminte in urma
acestei experiente, cel mai important moment in intalnirea erotica nu este
momentul orgasmului, ci mai degraba momentul intrepatrunderii si al unirii
trupurilor:
"Caci
impreuna-unirea aceasta face, toarna si amesteca trupurile celor doi. Si precum
atunci cand cineva pune in ulei mir, face totul una, asa si aici". Aceasta
este clipa care cutremura, care cuprinde in ea cea mai mare minune, oricata
frica si cutremur, deznadejde si disperare ar provoca, cuvinte ce spun acelasi
lucru, insa intr-un mod diferit. Acesta este momentul in care reactiile omului
sunt cele mai autentice si cele mai personale; unirea si nu orgasmul este
punctul in care omul nu simte ura, ci se simte deplin.
Proclamandu-L pe Dumnezeu ca Iubire (Eros), anticii
formulau intr-un mod simbolic un adevar fundamental al experientei umane,
faptul ca iubirea ne cere intotdeauna sa ne depasim sinele. Acest adevar are un
aspect interior si subiectiv, dar si unul exterior si obiectiv, care se
confirma in relatiile noastre cu lumea reala. Tot ei vedeau in dimensiunea
organica (fiziologica) a dragostei o lucrare trupeasca naturala data, nesimtind
nevoia s-o conduca spre divinitate, s-o transfigureze. David avusese multe
femei inainte s-o cunoasca pe Batseba, dar, atunci cand i-a iesit in cale s-a
cutremurat avand parte de o stare - extatica -, care pur si simplu "l-a
scos din minti"; caci, plecand de la desfranare, i s-a dat putere in urma
acestui fapt sa-l zamisleasca pe Solomon, dupa cum observa Sfantul Ioan Hrisostom.
"La acel fericit dorinta i-a fost mare pentru mama, desi venea din curvie;
sa stiti, dar, ca copiii participa la dragostea parintilor lor".
Artistii
cunosc intotdeauna din instinct care este diferenta dintre sex si dragoste. In
piesa Romeo si Julieta a lui Shakespeare, Mercurie il ispiteste pe prietenul
sau Romeo, amintindu-i de o mai veche iubire a sa, pe care i-o descrie mai mult
din punct de vedere erotic, insistand pe acele amanunte anatomice proprii unui
model care ne este deja familiar, fiind identic conceptiei masculin-sexualizate
actuale. "Te implor, pentru ochii luminosi ai Rozalinei, pentru fruntea ei
inalta, pentru buzele rosii, pentru soldurile ei pline de viata si pentru alte
locuri frumoase" (Act 2, Scena 1).
Cele
de mai sus ne aduc in fata ochilor povestea reala a zilelor noastre, descrierea
trupeasca a eroinei incheindu-se cu atat de doritele "solduri pline de
viata", completata de aluzia la "locurile frumoase". De ce acest
lucru? Intrucat Mercurie care facea aceasta descriere nu era indragostit si
nici nu stia ce inseamna sa fii. Din punctul lui de vedere, dragostea nu putea
fi decat sexualizata, necesitand o abordare potrivita acestei trasaturi, asa
cum stia de altfel orice tanar veronez "sanatos" sa trateze
frumusetea feminina.
Romeo
insa, indragostit fiind cu adevarat de Julieta, nu foloseste acelasi limbaj,
vazand-o intr-un cu totul alt chip: "Ea invata tortele sa straluceasca,
atarnand, imi pare, de obrazul noptii ca o piatra scumpa la urechea unui
etiopian. Frumusete prea bogata spre a fi purtata, si prea scumpa pentru tot
pamantul" (Act 1, Scena 5).
Trebuie
sa ne reamintim ca Romeo si Julieta erau membrii ai doua familii care se urau
cu patima. Dragostea, dupa cum se poate vedea, are putinta de a depasi
barierele oricarei dusmanii. Mai mult decat atat, uneori este posibil ca
iubirea sa creasca in noi tocmai pentru cei aflati in tabara dusmana. Iubirea
este fascinata (incantata) intr-un mod straniu de cei aflati la marginea
societatii, de aceia care compun clasa interzisa.
Shakespeare
surprinde cu adevarat semnificatia reala a dragostei atunci cand iubirea lui
Romeo si a Julietei a legat-o de familiile Montague si Capulet, aflate intr-un
razboi mai vechi, pentru ca prin mijlocirea dragostei celor doi sa se dea o
sansa refacerii unitatii intregului oras Verona.
Parintele
Filothei Faros
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu