Cred ca prin acest cuvant descriem pozitia atat
sufleteasca, cat si trupeasca, pe care ar trebui sa o avem in relatia cu cei de
langa noi. Se intelege gresit faptul ca prin a respecta pe cineva, inseamna sa
ma umilesc! Nicidecum, ci sunt dator sa il privesc si sa ma comport cu el asa
cum merita: si el este chipul lui Dumnezeu si are dreptul sa traiasca.
A fi si a trai respectuos inseamna sa acord importanta ce i se cuvine si celuilalt. In situatia in care eu nu am acest comportament cu el, nu fac altceva decat sa calc cu bocanci plini de noroi in sufletul curat de langa mine. Spun curat, caci inca cred ca nu s-au murdarit atat de mult sufletele noastre incat sa nu recunoastem chipul lui Dumnezeu in ele.
Suntem tentati sa credem din "bune-convingerile" noastre ca tot ceea ce facem este si spre folosul celorlalti! Ajutam si noi prin a nu respecta sa fie smerit celalalt! Insa uitam ca in acelasi timp si noua ne place sa fim cel putin respectati, daca nu apreciati pentru ceea ce suntem. Deci a da celui ce se cuvine - si tuturor li se cuvine - aprecierea dorita, este modul cel mai bun de a ma apropia de sufletul lui. A te apropia de sufletul lui inseamna a castiga si eu respectul cuiva.
Multe sunt pricinile pentru care sunt atat de departe sufletele noastre, dar ceea ce face posibila apropierea lor este in primul rand respectarea libertatii lui prin respectul cuvenit in comportamentul meu. Respectul poate ca este cea mai nobila stare sufleteasca a omului, care izvoraste din obarsia divina si imparateasca pe care o avem cu toti.
Cel ce nu respecta, nu se respecta! A te impune prin nerespectarea celorlalti este un comportament bolnav si provine din mandria ce nu ma lasa sa vad clar faptul ca suntem toti la fel in fata Domnului, indiferent de pozitia sociala a slujirii in care ne aflam. Important este sa traiesc in comuniune cu fratele meu, nu sa incerc a iesi in evidenta desconsiderandu-l pe el. Daca vei incepe sa respecti tot ce este in jurul tau, vei invata in practica cum poti cuceri respectul celorlalti. Nu trebuie respectati numai oamenii, ci si locurile unde mergem. Caci daca am constientizat ca Biserica (sau Manastirea) in care ma aflu este sfanta, atunci si comportamentul meu ar fi adecvat.
Respectul, ca oricare alta virtute, se invata pe propria piele, prin a fi traita. Respectandu-i pe altii, ma respect pe mine; respectandu-ma pe mine, ii voi respecta si pe ceilalti... "Dragostea nu se poarta cu necuviinta" (1 Corint. 13,5) scria Sf. Ap. Pavel si astfel avem recomandarea dupa care trebuie sa ne comportam. Gandindu-ma la cuvantul "cuviinta" intrebuintat mi-a venit in minte ca sinonim cuvantul "datorie, indatorire"; deci urmand sirul gandurilor, o traducere la "purtare cu necuviinta" pe limba noastra este a nu da ce datorezi celuilalt: atentie, apreciere, dragoste frateasca...
A da acestea cu bucurie inseamna a respecta!
Haideti sa respectam bucurandu-ne...
A fi si a trai respectuos inseamna sa acord importanta ce i se cuvine si celuilalt. In situatia in care eu nu am acest comportament cu el, nu fac altceva decat sa calc cu bocanci plini de noroi in sufletul curat de langa mine. Spun curat, caci inca cred ca nu s-au murdarit atat de mult sufletele noastre incat sa nu recunoastem chipul lui Dumnezeu in ele.
Suntem tentati sa credem din "bune-convingerile" noastre ca tot ceea ce facem este si spre folosul celorlalti! Ajutam si noi prin a nu respecta sa fie smerit celalalt! Insa uitam ca in acelasi timp si noua ne place sa fim cel putin respectati, daca nu apreciati pentru ceea ce suntem. Deci a da celui ce se cuvine - si tuturor li se cuvine - aprecierea dorita, este modul cel mai bun de a ma apropia de sufletul lui. A te apropia de sufletul lui inseamna a castiga si eu respectul cuiva.
Multe sunt pricinile pentru care sunt atat de departe sufletele noastre, dar ceea ce face posibila apropierea lor este in primul rand respectarea libertatii lui prin respectul cuvenit in comportamentul meu. Respectul poate ca este cea mai nobila stare sufleteasca a omului, care izvoraste din obarsia divina si imparateasca pe care o avem cu toti.
Cel ce nu respecta, nu se respecta! A te impune prin nerespectarea celorlalti este un comportament bolnav si provine din mandria ce nu ma lasa sa vad clar faptul ca suntem toti la fel in fata Domnului, indiferent de pozitia sociala a slujirii in care ne aflam. Important este sa traiesc in comuniune cu fratele meu, nu sa incerc a iesi in evidenta desconsiderandu-l pe el. Daca vei incepe sa respecti tot ce este in jurul tau, vei invata in practica cum poti cuceri respectul celorlalti. Nu trebuie respectati numai oamenii, ci si locurile unde mergem. Caci daca am constientizat ca Biserica (sau Manastirea) in care ma aflu este sfanta, atunci si comportamentul meu ar fi adecvat.
Respectul, ca oricare alta virtute, se invata pe propria piele, prin a fi traita. Respectandu-i pe altii, ma respect pe mine; respectandu-ma pe mine, ii voi respecta si pe ceilalti... "Dragostea nu se poarta cu necuviinta" (1 Corint. 13,5) scria Sf. Ap. Pavel si astfel avem recomandarea dupa care trebuie sa ne comportam. Gandindu-ma la cuvantul "cuviinta" intrebuintat mi-a venit in minte ca sinonim cuvantul "datorie, indatorire"; deci urmand sirul gandurilor, o traducere la "purtare cu necuviinta" pe limba noastra este a nu da ce datorezi celuilalt: atentie, apreciere, dragoste frateasca...
A da acestea cu bucurie inseamna a respecta!
Haideti sa respectam bucurandu-ne...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu