Atunci cand sufletu-ti sopteste…„Daca n-ar fi Iubirea, m-as teme de
viata” (Grigore Vieru)
Si totusi ce este Iubirea? Cum stim ca iubim sau ca suntem iubiti? Cand
si cum ne dam seama ca ne-am gasit iubirea intr-o fiinta anume si nu in alta?
Intrebari, intrebari, intrebari … Buna mea prietena, cunoscut si apreciat
psiholog, nu astepta de la mine raspunsuri. Astepta pareri, deoarece stia ca
nu-i pot da un alt raspuns decat „Nu stiu”. Exista intrebari fundamentale, de
esenta tare, precum „Ce este Fericirea?”, „Care este sensul si rostul vietii?”
sau „Ce este Iubirea?” la care nu putem raspunde unitar, prin cateva tuse
teoretice argumetate si demonstrate stiintific. Sunt acele intrebari „rusesti”,
cum le-a numit Andrei Plesu, care ne arunca fara pic de tagada in prapastia
nedumeririlor, a suferintelor si a cautarilor perpetuie. Ele ne zdruncina
simturile, ne seaca ratiunea si doar celor alesi le este permis franturi de
raspunsuri individuale. Intrebarile „rusesti” nu pot avea un raspuns definitiv,
clar si intrinsec pentru toata lumea. Predispozitia sufleteasca cu care venim
in aceasta lume, precum si experienta de viata a fiecaruia dintre noi stau la
baza gasirii acelui raspuns la intrebarile cruciale valabil numai si numai
pentru fiecare in parte, nu si pentru altcineva. Nu este insa un raspuns
eliberator si definitiv. O data ce traim iluzia unei solutii, lamuriri, alte
necunoscute, si mai terifiante, stau sa apara in gandurile noastre. Ne imaginam
ca putem fi stapanii gandurilor si sufletelor noastre, dar uitam cu desavarsire
cat de putin ne cunoastem pe noi insine. Oare de putine ori suntem uimiti de
reactiile inteligente de moment ale inconstientului nostru ce lasa in umbra
judecata limpede a constientului? De obicei spunem: ”N-as fi crezut ca sunt in
stare de asa ceva!” Caruselul suferintelor ontologice isi continua nestingherit
miscarea in cerc, iar noi nu putem cobora din el. Stam cuminti la locurile
noastre, lasand trairile si experientele vietii sa ne dezvaluie propriile
noastre taine salasluite undeva adanc in noi. Oamenilor, spunea cineva, le este
frica sa devina constienti de ei insisi. Cine stie ce putem descoperi in cutele
inimilor noastre?! Iar cand vorbim despre Iubire doar soapta inimii fiecaruia
ii poate da un raspuns potrivit gandurilor sale despre ce este Iubirea. Acest
raspuns nu poate fi decat in masura trairii si experimentarii Iubirii de catre
fiecare dintre noi in parte. Iubirea mea nu poate fi traita la fel ca si
Iubirea ta. Inima mea simte si bate intr-un ritm si cu o intensitate diferita de
cum simte si bate inima ta cand razele Iubirii iti lumineaza chipul. Tandretea
ochilor mei de om indragostit va avea negresit o alta profunzime spirituala
decat limpezimea Iubirii din ochii tai. Corpul meu va fi invadat de o caldura
inexplicabila, dar si corpul tau va trece prin aceasta stare de beatitudine
doar ca intensitatea caldurii tale va fi diferita de a mea. Nimeni nu poate sa
ne spuna daca iubim „corect” sau „de-a adevaratelea” in afara de acea soapta a
inimii pe care orice indragostit o simte macar o singura data in viata lui. In
corpul omenesc, spunea Dorneus, este ascunsa o anumita substanta de natura
cereasca pe care poate putini o cunosc. Omul zilelor noastre, substituind
nepermis de mult spiritualul cu rationalul, devine tot mai putin constient de
divinul din el. El si-a pierdut capacitatea de a-si asculta in singuratate
interioritatea, avand din ce in ce mai mult nevoie de garantii doctrinare sau
teoretice. Librariile sunt pline de carti care ne invata cum sa Iubim, cum sa
ne facem prieteni, cum sa ne crestem copiii, cum … Nu toate cartile sunt
neaparat bune, asa cum, fara tagada, nu putem ignora cartile cu adevarat
valoroase. Vrem sa iubim ca la carte si atunci … cumparam carti care sa ne
invete cum sa facem acest lucru. Vrem formule si teorii de-a gata si nu
realizam cum ne atrofiem propriile trairi si sentimente. Orice teorie
stiintifica despre afectiunea umana, indiferent cat de subtila, este in mod
necesar abstracta si rationala, in timp ce Iubirea, in mod special, este un
fenoment atat de irational. Traind Iubirea exclusiv din studiile si potrivit
conceptiilor si parerilor altora, omul ajunge sa nu mai simta cu propria sa
inima si sa gandeasca cu gandurile sale. Adevarata istorie a sufletului nu este
pastrata in carti erudite, ci in organismul sufletesc viu al fiecarui individ
(Jung). Se spune adesea : „Ne este frica sa iubim”. De ce? Nu de Iubire ne este
noua frica, ci de faptul ca Iubirea ne-ar pune in primejdia de a schimba, de a
corecta ceva in noi insine: un comportament, o atitudine, o gandire. Am putea
descoperi o alta lume in noi, iar necunoscutul poate fi orice, de la bine la
rau. In mod firesc, noi oamenii nu cautam cauzele unei dezordine in noi insine,
ci preferam sa deplasam aceste situatii-problema cat mai departe de noi in spatiu
si timp. Dam vina exclusiv pe parinti pentru impasurile nostre existentiale de
la maturitate. Numai El/ Ea este de vina ca amorul nostru a disparut subit si
fara urme. Destinul e cel care ne-a furat norocul si fericirea. Alegem sa iubim
conform teoriei deoarece teoria are garantul studiiului stiintific, iar daca o
dam in bara, nu noi avem o problema, ci teoria este defecta! Aproape in fiecare
zi inima ne sopteste ce simte si ce vrea, doar sa fim deschisi inspre ea, sa
fim curajosi si sa-i dam ascultare. Cel mai lung drum in viata unui om, spunea
cineva, este drumul de la creier la inima, de la ratiune la suflet pe care
fiecare dintre noi are libertatea sa aleaga sa-l parcurga sau nu. Am avut
marele noroc de a avea in preajma oameni care mi-au recomandat cu delicatete
carti bune ce m-au ajutat sa-mi descopar sufletul. Despre Iubire insa am
invatat cel mai mult de la oameni cu destine minunate, care, in tacere si cu
multa daruire au stiut sa iubeasca pana la capat: Frida Cahlo, Anna Snitkina,
Edith Piaf …
Ce este Iubirea? Nici acum nu stiu, draga mea prietena. Stiu doar
ca Iubirea este calea cea buna pe care am ales sa o urmez, luandu-mi sufletul
si, negresit, cartile cu mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu