Adrian Paunescu-Sa ne iubim pe tarmul Marii Negre

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Ca două fragede fierbinţi statui
Să fim întîia clasica pereche
A omenirii noi ce încă nu-i.

Să ne iubim cît ne întreabă valul
Ce e cu noi, ce sîntem şi ce vrem
Noi să-i răspundem cufundaţi cu malul
Ceva-ntre rugăciune şi blestem.

Ca un barbar ce ţine o tanagră
Aşa sîntem pe-acest nisip noi doi
Şi stelele ce cad în Marea Neagră
Ridică valul sîngelui din noi.

Să ne iubim hipnotizaţi de lună
Cutreieraţi de-al vaselor tangaj
Şi să ne viscolească împreună
Ninsorile de sare pe obraji.

Să ne iubim, păgîna mea atee
Iubito, marea seamănă cu noi
Sîntem un Dumnezeu şi-o Dumnezee
Chemaţi să-nceapă lumea de la doi.

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Pe unde trec epavele călări
Să curăţăm întreaga lume veche
În fluxul şi refluxul noii mări.

Să ne iubim etern, noi, provizorii,
Cum niciodată, valul nu va sta
Eu spun că îngenunchi în faţa mării
Să nu spun că-ngenunchï în faţa ta.

Cristian Turcanu-Ingerii

Chiar şi numai cînd le pronunţăm numele fiinţa noastră se umple de gingăşie, sensibilitate, lumină şi bunătate. Mai reali decît cuvintele, mai uşor de văzut decît aerul şi mai aproape de noi decît mîngîierile aşa sînt Îngerii Domnului. Ne însoţesc şi ne inspiră mereu să facem ceea ce este bun şi plăcut lui Dumnezeu, rabdă ori de cîte ori facem prostii si nu încetează să spere că vom deveni mai buni. Ei sînt cei care continuă să creadă în noi chiar şi atunci cînd pînă şi noi înşine ne-am pierdut încrederea în noi. Îngerii sînt cei care ne susţin în orice faptă bună în care ne angrenăm cu dăruire şi entuziasm. Îngerii sînt cei care ne lasă pe noi să primim din plin orice recompensă. Îngerii sînt cei la care ne gîndim extrem de rar şi cu toate acestea ei nu încetează să se gîndească la noi şi să ne gîndească pe cît posibil. Mulţumiţi-le din cînd în cînd! Mai mult decît credeţi ei sînt prezenţi în viaţa noastră şi ne susţin chiar şi atunci cînd orbiţi de ignoranţă facem fapte rele. Bînecuvîntaţi sînt îngerii lui Dumnezeu, bînecuvîntaţi sînt cei în viaţa cărora comuniunea cu îngerii este vie!

http://www.artadeatrai.ro/ingerii

Cristian Turcanu-In afara vremurilor

Unii se nasc prea tîrziu alţii prea devreme. Eu cred că nici măcar nu m-am născut unde trebuie, d-apăi să mai fiu şi în concordanţă cu vremurile. Cu gîndurile şi speranţele mele, cu simţămintele şi visele mele nu prea reuşesc să mă încadrez în spaţiu şi cu atît mai puţin în timp. În partea dreaptă a titlului acestui blog sînt scrise cîteva cuvinte, cuvinte definitorii, cuvinte cheie a ceea ce vor să exprime articolele scrise. Dacă nu le-aţi cititi pînă acum mutaţi cursorul puţin mai sus. Ce scrie acolo? – iubire, înţelepciune, credinţă, frumuseţe, putere, smerenie. Cică ar fi fost mai bine dacă în loc de smerenie aş fi scris şmecherie! Aşa îmi spunea cineva acum cîteva luni. Oare chiar atît de mult să fiu de defazat faţă de vremurile în care trăiesc? Bine că sînt în concordanţă cu inima mea şi cu ceea ce emană ea: iubire, înţelepciune, credinţă, frumuseţe, putere, smerenie. În fine, poate că nu eman toate acestea, dar măcar aspir să le am şi le celebrez oriunde le întîlnesc.
Iubire dacă ai şi e suficient să-ţi faci viaţa frumoasă şi să te mîntuieşti. Iubirea! Eterna iubire! Eternul mister! Mereu prezentă, mereu prea puţină!
Înţelepciune am reuşit să adun cît de cît. Mi-am dat seama de aceasta în ultimii ani, pe măsură ce am realizat că de fapt nu ştiu mai nimic.
Credinţă ne trebuie mereu, nu putem să mişcăm nici un deget dacă nu avem credinţa că îl putem mişca. Chiar şi cît un bob de muştar dacă este mută şi munţii din loc desigur, nu fără efortul corespunzător! Mereu vîrful de lance, deschizătoare de drumuri – credinţa! Mereu ultima care piere prin forma ei particulară de manifestare – speranţa.
Frumuseţe nu ştiu cît reuşesc să creez. Nu ştiu dacă am un simţ estetic sănătos. În seara aceasta am fost la spectacolul One man show al lui Dan Puric şi dacă nu aş fi avut locuri pe mijlocul rîndului aş fi plecat repede. Dezamăgitor! Desigur, vorbesc pentru mine. Am mai avut în ultimii ani şi alte dezamăgiri asemănătoare legate de artă. Ca atare, ori am eu o problemă cu simţul estetic, ori trebuia să mă nasc în alte vremuri.
Putere ai doar dacă ai deja din cele enumerate mai sus. Ai iubire – ai şi putere. Ai înţelepciune – ai şi putere. Ai credinţă – ai putere din plin. Ai frumuseţe – ai putere, măcar atît cît să fascinezi! Fără iubire, înţelepciune, credinţă, frumuseţe nu vei vedea nici cea mai firavă urmă de putere. E adevărat că poţi să ai iubire de arginţi, poţi să ai înţelepciune doar pentru a fi „descurcăreţ”, poţi să ai credinţă în orice, nu neapărat în Dumnezeu, dar numai dacă crezi în ceva ai şi putere.
Smerenie au doar cei puternici. Ca să poţi să cunoşti smerenia e musai cumva să devii mai întîi un om puternic. Cu cît eşti mai puternic cu atît poţi să pătrunzi mai adînc în smerenie, dar e adevărat că există şi riscul de a te fura demonii mîndriei atunci cînd începi să prinzi gustul puterii. Cineva care este puternic prin iubire nemăsurată, înţelepciune profundă, credinţă de nestrămutat, frumuseţe angelică, putere divină poate să cunoască şi să exprime într-un mod sublim smerenia. Iubirea, înţelepciunea, credinţa, frumuseţea, puterea pot să crească prin eforturile tale pînă la un punct de la care nu se mai pot dezvolta fără să adaugi smerenia. Dacă atunci cînd îşi ating vîrful splendorii, virtuţile enumerate mai sus, nu reuşeşti să adaugi smerenia, ele vor începe să scadă şi chiar te vor răvăşi. Este periculos să dezvolţi prea multă putere dacă nu simţi că înţelegi smerenia. Este bulversant să iubeşti din tot sufletul tău, dacă nu ţii aproape de tine smerenia. Este ridicol să te bazezi pe frumuseţe, dacă nu ai trezită în tine smerenia. Chiar şi înţelepciunea este posibil să te răstoarne, conducîndu-te pe căi întunecate, dacă nu ţi-ai luat ca spijin bastonul smereniei.
Iubire, înţelepciune, credinţă, frumuseţe, putere, smerenie – arta de a trăi! Sînt scrise bine aşa cum le-am scris. Nu trebuie înlocuit nici un cuvînt, nu sînt în afara vremurilor dacă le promovez şi cred cu tărie în ele. De fapt, toate acestea sînt în afara oricărui timp, nu doar în afara vremurilor de astăzi. Nu ţin să fiu în concordanţă cu vremurile, ci cu eternitatea! Rămîn fidel virtuţilor chiar dacă scriu doar pentru vreo cîteva zeci de persoane.

http://www.artadeatrai.ro/in-afara-vremurilor

A iubi... în doi...

„Iubirea intre doi oameni...este intalnirea intre doua singuratati care se ocrotesc si isi tin companie”
Rainer Maria Rilke

„A iubi inseamna a inceta sa traiesti pentru tine, a face ca toate sentimentele omenesti, teama, speranta, durerea, bucuria, placerea sa nu depinda decat de o singura  fiinta; inseamna a te cufunda in infinit, a nu găsi nici o limita simtirii, a-ti inchina viata unei fiinte in asa fel incat sa nu traiesti si sa nu gandesti decat pentru a o face fericita; a turna maretie in injosire, a gasi alinare in lacrimi indurerate, placere in suferinta si suferinta in placere; adica a intruni in sine toate contradictiile.” - Balzac

Din ce în ce mai mult ne plangem ca relaţiile noastre, viaţa de cuplu, de familie... merg prost. Dar oare cine merge prost ? Ce mecanism e defect ? Ce trebuie schimbat si unde?

Tu esti fericit si implinit in cuplul pe care il ai ? Sau daca eşti singur… de ce esti?

„Ca un om sa iubească pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredinţată, sarcina supremă, examenul final, opera pentru care toate celelalte sant doar un preludiu....

Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devină cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva.” - Rainer Maria Rilke

Foarte rar intalnim cupluri fericite, care se iubesc şi care nu pun semnul „egal” intre iubire si gelozie, intre iubire si multe alte comportamente deviante... Secretul este libertatea!

Fiecare dintre cei doi trebuie sa-si amintească in permanenta ca este stapanul propriei sale vieti, ca fericirea lui depinde in primul rand de el si nu de celalalt.

Niciodată nu va lasaţi coplesiti de problemele celuilalt... nu suntem responsabili decat de propriile noastre probleme! Asta nu inseamna sa fiti indiferenti sau nepasatori la problemele partenerului, ci doar sa nu va incarcati cu ele, sa nu acceptati sa deveniti coresponsabil. E o greseală frecventă si o forma de manipulare des intalnita in cupluri.

Tagore, in versurile de mai jos, reuseste sa transmita perfect ideea unui cuplu liber in iubire si trairi :

„V-aţi nascut impreuna, si impreuna veti fi intotdeauna.

Veti fi impreuna cand albele aripi ale mortii va vor risipi zilele.

Ah, veti fi impreună chiar in memoria tacută a lui Dumnezeu.

Dar sa lasati spatii in impreunarea voastra.

Si lasati vanturile raiului sa danseze printre voi.

Iubiti-vă unul pe altul, dar nu faceti din iubire o legatura:

Mai bine lasaţi o mare miscatoare intre tarmurile sufletelor voastre.

Umpleti-vă unul altuia cupele dar nu beti din aceeasi cupa.

Dati-va unul altuia din painea voastra dar nu mancati din aceeasi felie.

Cantati si dansati impreuna si fiti bucurosi, dar fiecare din voi sa fie singur,

Asemenea strunelor lautei care stau singure, desi vibrează cu aceeasi muzica.

Daruiti-va inima unul altuia, dar nu spre pastrare,

Caci numai mana Vietii va poate incapea inimile.

Si stati impreuna, dar nu prea aproape unul de altul.

Caci stalpii templului stau la distantă unul de altul,

Iar stejarul si chiparosul nu cresc unul in umbra celuilalt.”

Iubirea iti acorda libertatea de care ai nevoie si te ajuta sa fii tu insuti. Este un fenomen extrem de paradoxal. Pe de o parte, te face sa te simti ca un suflet in doua trupuri; pe de alta parte, iti confera individualitate si unicitate. Te ajuta sa renunti la egoul tau marunt, dar sa iti cunosti Sinele Suprem. In acest fel, problema dispare. Iubirea si meditatia sunt doua aripi pe aceiasi umeri. Ele se echilibreaza reciproc. Numai atunci cand le cultivi pe amandouă poti creste, poti deveni implinit.

Si atunci cand va este mai greu, nu uitati ca aveti o umbră de lumina... un inger pazitor. Cat de des va amintiti de el? Cat de des ii cereti ajutorul?

S-a spus mereu ca ingerii sunt dublul ceresc al omului. Schelling, in Philosophie der Offenbarung (Filozofia revelatiei), ii numeşte Potenzen (dynameis pe greceste) ale sufletului omenesc, virtualitatile lui, variantele mai limpezi, mai structurate, ale identităţii sale.

Cu alte cuvinte, suntem mereu insotiti de modelul nostru, de portretul nostru imbunatatit. Si suntem - sau in orice caz ar fi bine sa fim - intr-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Ingerul ofera fiecaruia din actele noastre reperul epurei lui, adică desenul lui ideal.

Langă fiecare „este”, ingerul aşază un „cum ar trebui sa fie”. El conjuga neobosit, la optativ, curgerea vietii noastre, aşa cum am face-o noi insine daca am fi in conditia lui.

Cauta si intelege iubirea din propriul tau suflet, acceptand totodată si furtunile existente acolo! Descopera iubirea din tine, traieste-o si apoi daruieste-o ! Odata gasita Iubirea, devii un Alchimist... descoperi secretul Universului... Gasind iubirea devii un saman care poate vindeca orice... trup, suflet, minte...

Aplică Legea Iubirii si depaseste-ti acel „status quo” predefinit... si vei descoperi miracolul...

Si depaseste-ti limitele! Singura limita a omului este mintea si capcanele intinse de ea...

Abandonează Mentalul si alege Sufletul!

„A iubi”... este un verb ce se conjugă în doi...

Alchimia unui nou inceput: aici si acum

Energia acestor zile, urarile daruite din inima, clipele de reflectie – au reprezentat un strop de balsam pentru suflet, o dovada ca ceea ce este mai pur in noi a ramas nealterat, asteptand doar sa se manifeste. Urmeaza insa revenirea la ceea ce constituie microuniversul nostru: supraaglomerare, negocierea urmatorului deadline cu superiorul, buletinul de stiri in care se prezinta cu emfaza isteria de peste zi. Pe nesimtite, devenim din nou prizonierii propriei existente, in care muzica noastra interioara este amanata din lipsa de timp, suprimata de cotidian sau, in cel mai bun caz, revelata sporadic. Abia la vremea bilantului vom constata ca nu am actionat, ca desi am platit dobanda, timpul cu care am fost creditati nu a fost fructificat.
Fie ne temem de schimbare, fie suntem mereu in asteptarea momentului potrivit sau ne preocupa ecoul pe care l-ar putea genera alegerile noastre. Angrenati in rutina, clipele in care suntem propulsati deasupra banalului sunt din ce in ce mai rare. Lipsim tot mai des de la intalnirea cu visurile noastre si nu de putine ori renuntam la ele fara a le acorda macar o sansa, traind apoi sub spectrul frustrarii. Mai mult, sistemul ne revendica, iar realitatea de zi cu zi penduleaza intre “e prea tarziu” sau “nu este in puterea mea”. Contextul in care ne desfasuram contribuie astfel la perpetuarea unui sofism: acela ca el poarta intreaga vina pentru nazuintele esuate, pentru toate gandurile plamadite din speranta si incredere pe care le-am trimis mai apoi in adancul mintii noastre, pentru copilul din noi – neinfricat si rebel – exilat in camera uitarii. Intrebarile sunt lasate pe mai tarziu, puterea intentiei ramane zagazuita de resemnare si inlocuita cu autolimitarea. Alteori jucam un rol ce nu ne defineste doar pentru a da bine in oglinda sociala.
Ma intreb cum ar fi sa ne imaginam ca ne-am renascut astazi si ne putem modela viata cum dorim? Cum ar fi daca alegerile noastre nu s-ar afla sub influenta lui “asa trebuie” sau “nu pot”? Daca muzica din interior ne-ar dicta fiecare pas, fara a fi bruiata de sfaturile bine intentionate dar venind din alta gama? Daca ne-am asuma responsabilitatea in proiectarea prezentului si am incerca dizolvarea rutinei prin contopirea cu emotia schimbarii?
Va propun sa incercam acest exercitiu in anul care tocmai a inceput. Sa ne descatusam de constrangeri, sa avem curajul de a face primul pas in directia acelui “ceva” care ne face inima sa tresalte, sa abandonam zona de confort pentru a permite manifestarea potentialului infinit din noi, sa ne recreem prezentul asa cum il simtim, departe de tipare. Fie ca ne dorim o slujba in alt domeniu, dar ne este teama de incertitudinea unui nou inceput, fie ca dorim sa ne eliberam de o relatie care ne consuma, dar evitam sa ne redefinim departe de umbra sa sau pur si simplu dorim sa fim noi insine fara a ne teme sa fim etichetati drept neconventionali, este momentul sa scoatem de sub pres tot ceea ce am ignorat de-alungul timpului, sa ne lasam ghidati de muzica interioara, sa contribuim la indeplinirea profetiei: in 2012 sa incetam sa existam. Si sa incepem sa traim cu adevarat.
Tot ceea ce cautam se afla deja in noi: definitia implinirii, intentia, atentia, actiunea, forta de a depasi obstacolele, abilitatea de a ne reajusta in urma unei greseli, exaltarea in fata reusitei. Depinde numai de noi sa ne acordam o sansa. Asa cum spune un binecunoscut aforism, sa nu uitam ca ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata.
http://www.damaideparte.ro/index.php/alchimia-unui-nou-inceput-aici-si-acum/5953/

 

Scrisoare catre Mos Craciun

Scrisoare catre Mos Craciun

Flick-Radio Zu

Mi-e dor de tine Mos Craciun, si fara sa mai stau pe ganduri
Ti-am scris si eu, ca si-alti copii, din inima cateva randuri
Nu vreau sa-ti cer vreo jucarie, nu vreau eroul favorit
Sunt alte lucruri Mos Craciun, care m-ar face fericit
Eu ti-am mai scris si alta data, dar esti batran, poate-ai uitat,
Ii vreau pe toti ai mei acasa, zambind in jurul unui brad
Copii mai mari ma mint in fata, ca nu exista Mos Craciun
Si ca parintii-aduc cadouri sub brad in noaptea de Ajun.
De-ar fi parintii Mos Craciun, atunci cei fara de parinti
N-ar mai primi nimic saracii, si-ar crede ca n-au fost cuminti.
Ce vina are un copil, atunci cand mama nu mai este
Sa-l ia in brate de Craciun, si sa-i citeasca o poveste?!
Orice ar spune altii, eu nu o sa ma-ndoiesc de tine
Astept cuminte sa citesti aceste randuri de la mine
Fiindc-am incredere ca tu esti un batran cinstit, umil,
Daca nu-n tine atunci in cine poate sa creada un copil?!
Daca Craciunul e momentul pentru a fi mai cald, mai bun,
Te rog fii  bun Mosule draga, si-adu-mi parintii de Craciun!

Lucian Blaga-Cantec in doi

Cântec în doi

Şi vine toamna iar
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutăm
brinduşile ardorii
să înflorească iar’ în noi
şi-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi –
nu stim, dar suntem doi.