Alex, un copil dupa inima lui Mos Craciun

 

Preotul simte ca datorita acestui copil si-a indeplinit menirea pentru acest Craciun si zambeste fericit, hranindu-l si mangaindu-i obrajii lui Mos Craciun. Clasele sociale par estompate de iubire si de altruism.

Era Ajunul Craciunului. Ninsese mult, ulita satului se pierdea sub zapada, iar copacii batrani se prabuseau sub mantia alba. La casa preotului era agitatie mare, bunica facea cozonacii si sarmalele, mama aseza cadourile sub brad, baietii repetau colinde in sufragerie. Numai Alex, copilul minune, lipsea.

- Il spun mamei! Iar a iesit sa asculte palavragelile lui Mos Craciun, sa impinga ATV-ul ticnitului de Mos Arghir sau sta de vorba cu baietii tuciurii de la marginea satului! Uita ca este copil de preot si de profesoara, spuse revoltat Casian!

De Alex se lipeau toti indivizii marginali din lume, pentru ca baiatul stia sa-i asculte si ii trata ca pe niste oameni adevarati. Mos Arghir il strigase de seara trecuta, iar el s-a furisat la gardul din spatele gradinii desi i-a intrat zapada in cizme si crengile pe care le atingea ale copacilor se scuturau la el dupa ceafa...

- Vine Craciunul, Mos Arghir si iti doresc sa te bucuri, sa fii sanatos si fericit!

- Cum sa ma bucur, mai baiatule, daca iar mi s-a stricat ATV-ul? In noaptea asta stau sa il repar, dar maine nu are cine sa ma impinga, sa-l pornesc! Ar fi cel mai minunat, dar sa ma impinga cineva pe ulita!

- Te imping eu, spuse cu ochii sclipitori Alex!

Chiar stia cat il va costa aceasta promisiune. Din spatele ferestrelor, ochii baietilor si ai fetelor de seama lui il vor urmari cum trece el in sus si in jos pe ulita, impingand ATV-ul prin zapada, in timp ce mosneagul nebun va chiui de bucurie. Cu toate acestea, isi respecta oricand promisiunile.

De dimineata, a luat un corn, a baut cafeaua cu lapte, s-a imbracat si a trecut pe la grajd sa care balegarul de la vaca. Adesea cand intra in casa ceilalti se strambau, dar numai Alex ajuta bunicii sa ingrijeasca vacile, ceilalti se duceau doar cu canile la lapte.

- Mama, ce urat miroase asta! Iar a fost la vaca, protesta fratele sau, Casian.

- Dar laptele este bun, riposta nepasator Alex.

Dupa ce si-a ajutat bunicul, s-a strecurat in batatura mosneagului si au facut vreo zece ture cu ATV-ul pe ulita. Iesisera copiii sa rada, femeile aplaudau cu ironie, flacaii fluierau....Cand ATV-ul a pornit, Mos Arghir a inceput sa chiuie fericit. Alex a ramas singur in capul ulitei, fiindca batranul l-a uitat pe jos. Dinspre carciuma venea Mos Craciun. Il poreclisera asa fiindca nu avea decat un rand de haine maronii, o casa cat o palma si doi cai frumosi. Purta plete care-i atarnau neingrijite pe umeri si avea o barba lunga si alba.

- Vine Craciunul, nene, sa fii sanatos si fericit, ii spuse Alex cu bucurie in glas!

- Cum sa fiu fericit, mai copile, cu un singur rand de haine, care a inceput sa plesneasca pe mine? O sa patesc si eu ca in bancul cu Ion. Ion se face ca moare, dar nu avea haine bune cu care sa fie ingropat. Ca sa-i incerce, barbatul se imbraca in sort, isi pune o pereche de tenisi, facand pe mortul. Se aduna lumea si incepe sa-l boceasca: ”Unde te duci, mai Ioane, in sort si tenisi?” Iar el se ridica si le raspunde razand: ”La fotbal”. Dar eu nu ma voi mai scula sa spun ca ma duc la fotbal, iar ei vor rade ca nu am un rand de haine bune, nici macar pentru inmormantare. Alexuta, daca se-ntampla ceva cu mine, iti las tie caii, dar sa-i iubesti ca pe ochii din cap!

Alex intelege mesajul si ochii i se umezesc de mila. De ce si-or fi batand joc oamenii in toata firea de indivizii marginali, care au si ei un suflet sensibil? Intra in casa, dar constata ca a intarziat nepermis de mult cu prietenii sai ciudati. Fratii lui si mama au plecat la biserica. Se strecoara in grajd, mangaie vaca, ii da un brat de fan si o lasa sa-l linga pe mana. Se spala pe maini, se schimba si se duce in bucatarie la bunica, dar sirena masinii de Politie urla pe ulita. Masina se opreste dincolo de gardul lor. Alex arunca repede o haina pe umeri, un fular in jurul gatului si iese sa vada ce s-a intamplat. Politistii scot pe targa cadavrul lui Mos Arghir.

- Doamne, ce mustrari de constiinta as fi avut, daca nu i-as fi impins ATV-ul prin zapada, spune baiatul printre lacrimi!

Fusese ultima persoana care i-a indeplinit batranului nebun o dorinta de Craciun. Gerul sculpteaza geamurile si face padurile sa trosneasca... In casa preotului arde focul, iar maine va fi Craciunul. Belsugul da pe dinafara casei, iar Alex indrazneste sa spuna:

- Tata, nu vrei sa pui intr-un sac hainele tale pe care nu le mai porti pentru Mos Craciun? Mi-a spus un banc astazi cu care mi-a rupt sufletul! El stie ca oamenii rad de el ca nu are decat un rand de haine...

- Termina cu prostiile, il cearta Casian! Rade toata ulita de tine ca te imprietenesti cu ciudati.

Alex incepe sa planga:

- Te rog, tata! Tu esti preot si trebuie sa ma intelegi. Tocmai a murit Mos Arghir, dupa ce l-am ajutat sa-si impinga ATV-ul pe ulita. Iubirea dezinteresata nu tine cont de clase sociale!

Preotul alege cele mai bune haine ale sale, pe care nu le mai poarta, bunica pune alimente intr-un cos, Alex se gandeste sa ia niste lemne pentru foc si pornesc masina spre casuta din cirpici. Zapada este neatinsa, pe cos nu iese fum. Alex deschide tremurand usa. Pe pat, in camera de gheata zace Mos Craciun. Baiatul aprinde focul, preotul il inveleste, ii pune o perna la spate si il hraneste, in curand casa se insufleteste.

- Mai aveam putin si nu ma mai ridicam sa va spun ca ma duc la fotbal, spuse Mos Craciun glumet!

Preotul simte ca datorita acestui copil si-a indeplinit menirea pentru acest Craciun si zambeste fericit, hranindu-l si mangaindu-i obrajii lui Mos Craciun. Clasele sociale par estompate de iubire si de altruism.

- Baiete, adapa si hraneste caii, caci atunci cand am sa plec la fotbal ti-i las tie, ii spune zambind Mos Craciun....

Un articol de Elena Stan

http://www.garbo.ro/

 

 

Ziua sfanta a Craciunului

 

Ceva ii spunea ca tot astfel framantase si Dumnezeu nimicul spre a zamisli lumea...

Incepea sa fie iarna de-a binelea pe strada. Mirosea a rece, a proaspat in aer, a sentiment nedefinit de iarna, de Craciun. Nu ningea, dar linistea strazii avea ceva specific, intalnit doar o data pe an, atunci cand inimile sunt mai deschise, chipurile mai fericite, mintile mai curioase, glasurile mai calde.

Era ca un cantec fara sunet, fara cuvinte, un zumzet nestavilit, neauzit, izvorat dintre pietrele caldaramului, dintre zidurile caselor, din ferestrele si usile ce chemau inauntru. Parca nici lumina lampioanelor de pe strada nu mai era aceeasi, parca umbrele caselor incepusera sa se miste, sa se prelinga, sa se imbratiseze intre ele si sa se legene alene intr-un ritm la fel de ludic si tandru. Iesea fum pe hornuri, iar valatucii de fum se indreptau si ei spre inaltimi in acelasi dans abia simtit. Dar nu, nu despre strada era vorba in acea seara.

Sarbatoarea se simtea peste tot. Era ceva de neoprit...

In capatul strazii, acolo unde se termina pavajul si casele pareau parca mai cuminti, mai modeste, lipsite de aroganta treptelor mozaicate si a acordurilor de pian ce se auzeau din locuintele din cealalta parte a strazii, se afla o casuta vesela, de o culoare ce amintea de obrajii imbujorati de copil venit de la joaca. Sarbatoarea se simtea peste tot. Era ceva de neoprit.

Deasupra usii, o coronita de brad. Acele se miscau usor, aproape nevazut, la fiecare adiere a vantului. Usa intredeschisa lasa sa se vada o haina agatata intr-un cui si o pereche de galosi murdari. In spatele ferestrelor aburite, peretii asudasera de caldura sarbatorii. Toata energia casei venea dintr-o bucatarie mica si colorata, cu o soba mica in care se framantau maruntaie de jaratec.

 

Un motan alb se asezase pe pervaz, leganandu-si coada grea in ritm lenes, privind cand afara, cand inauntru, la masa plina cu bunatati. Punctul de atractie era o albie de lemn asezata pe masa, intre bucate. In albie statea, ca un copilas in patut, invelita in straturi de faina si acoperita cu un servet, o coca galben-aurie care crestea vazand cu ochii, se intindea si se strangea ca un nou nascut care face primele miscari. Crestea si crestea, sufocandu-se de caldura de sub servetul cu care fusese acoperita albia, muncindu-se sa se elibereze.

Cand servetul fu dat la o parte, asupra aluatului se aplecara doua maini de femeie, puternice, grijulii si moi. Degetele indemanatice se infundau in aluatul dospit si il impingeau cu putere, lasand in el tot dragul femeii care plamadea.

Femeia nu era nici tanara, nici batrana, era o femeie ca toate femeile, care plamadea un cozonac pentru ziua sfanta a Craciunului, cu toata dragostea ei adunata de-a lungul timpului, pastrata in amintiri, insuflata in copiii ei, conservata in zidurile casutei de la capatul unei strazi ca oricare alta. Ochii ii straluceau de placerea acestei munci, zambetul devenea din ce in ce mai mare, chipul i se luminase la gandul ca-i va face fericiti pe cei dragi, ca le va vedea obrajii rosii si licarul din ochi.

Plamadea, plamadea, si coca aceea se transforma, mainile preschimbau neinsufletitul in insufletit. Motanul deschisese cu totul ochii si isi privea stapana cu atentie, urmarindu-i mainile rapide si viata care se scurgea din ele in coca, nereusind insa sa o vlaguiasca pe femeie, ci reinnoindu-se permanent in interiorul ei, ca un curent ce venea de undeva din adancuri si ajungea in albie.

Ceva ii spunea ca tot astfel framantase si Dumnezeu nimicul spre a zamisli lumea. Parca mainile Domnului se intruchipasera in mainile ei, iar suflarea ei de oboseala aducea a suflarea lui Dumnezeu de viata. Cand termina, femeia ofta peste coca framantata si aceasta prinse parca viata. Si motanul, care privise totul cu ochii lui stralucitori, stiu ca din mainile femeii pornise Craciunul care se simtea pe strada, Craciunul pe care il cautau toti in magazine si in pagini de carte si pe care vroiau sa il cumpere de la supermarket.

Autor:Marina Ardelean

http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/13020/ziua-sfanta-a-craciunului.html

 

 

Daruri de pus sub bradul de Craciun

 

Nu i-am scris inca lui Mos Craciun, insa stiu ca nu o sa fie surprins cand o sa afle ca anul acesta imi doresc alte daruri de pus sub bradul de Craciun. Sunt daruri pe care as dori sa le interiorizez si pe care sa le pot oferi cu usurinta celorlalti.

O data cu venirea sarbatorilor, ne indreaptam atentia catre ceea ce putem darui si ceea ce putem primi. Dincolo de cadourile traditionale care sunt rezultatul unui schimb reciproc, putem oferi la un nivel mai profund al fiintei noastre, trasand pasi siguri catre procesul de dezvoltare personala pe care ne indreptam.

Va invit sa reflectam asupra cadourilor care ne-ar umple bradul de lumina acestei sarbatori:

Sanatatea – poate ca multi dintre noi uitam sa apreciem acest dar, iar atunci cand constientizam care este puterea lui, observam ca toate celelalte cadouri nu sunt decat impletirea fireasca cu acesta si cu sensul existentei noastre.

Rabdarea – oare nu ar trebui sa invatam acest aspect chiar de la cel care ne binecuvanteaza cu darurile sale in fiecare an, chiar de la Mos Craciun? Poate ca si el are dorinta de a-si trimite ajutoarele sa ne ofere spirijinul lor atunci cand ne este greu intr-o alta perioada a anului, dar astepata sa vina momentul in care poate sa actioneze. Mi-ar placea sa reusim sa intelegem ca ne putem incredere in legile timpului si ale ritmului sau, lasand rabdarea sa ne invete sa actionam, iar actiunea sa ne ofere rabdatoare lectiile sale.

Increderea – daca acest dar ar fi impachetat, cu totii ne-am napusti asupra lui pentru a-i rupe cutia si a vedea ce este inauntru. Ne-am mari ochii, am zdruncina cutia, am chema chiar si pe altcineva sa ne ajute sa descoperim acest cadou devenit deja misterios. Iar raspunsul ar fi o soapta care ne-ar reaminti ca ,,increderea vine din interior”. Iar o data primit, acest cadou trebuie ,,imblanzit” asa cum Micul Print si-a crescut floarea.

Respectul fata de sine si fata de ceilalti. Daca am reusi sa fim capabili sa ne oferim in primul rand noua respectul de care avem nevoie, nu ne-am mai considera victime care au in spate poveri. Sunt sigura ca Mos Craciun nu se plange ca are de carat saci intregi de cadouri intr-o singura noapte. Poate sunt cuvinte simple, dar respectul fata de propria persoana ne va aduce respectul celorlalti.

Mai multa iubire fata de propria persoana. Daca ne-am gandi cat de mult ne ranim si ii lasam pe ceilalti sa ne raneasca, am constietiza ca darul acesta ar trebui sa ni-l oferim in fiecare zi, dandu-i incetul cu incetul puterea de a creste.

Speranta - mi s-a parut dintotdeauna unul dintre cele mai frumoase cuvinte, iar acum consider ca este si un cadou potrivit. Fara a ne complace intr-o situatie grea, sa ne dam voie sa speram la un moment mai bun si mai ales, sa ne dam voie sa-l cream. Speranta devine ,astfel, o sursa de putere.

Acceptarea ajutorului celorlalti. De multe ori, avem impresia ca reusim sa facem totul pe cont propriu. Si chiar si atunci cand facem fata cu greu unei situatii dificile, ne aratam incapatanarea de a duce totul la capat de unii singur. In multe cazuri, rezultatul este doar epuizarea si aculumarea de frustrari. Mi-as dori sa nu ne mai rusinam sa cerem ajutorul si sa le permitem celorlalti sa ne ofere darurile lor atunci cand acest lucru este posibil.

Daca aceste daruri se afla si pe lista voastra, atunci sper ca, fara teama de un nou inceput, sa ne ingaduim sa le primim in vietile noastre asa cum se cuvine.

Voi ce daruri doriti sa se afle sub bradul vostru de Craciun?

http://www.damaideparte.ro/index.php/daruri-de-pus-sub-bradul-de-craciun/7641/