Credinta!

 

Un baiat se ruga sa fie adevar, sa fie iubire, sa fie veselie si fericire. Oamenii sa spere mereu, sa se bucure cand vad un curcubeu, sa aprecieze, sa se minuneze de ceea ce exista in jurul lor, sa vada viata in culori.

Un copil se ruga din toata inima acelei stele la care spera!

Si se tot ruga de pe fereastra sa, privind la ea cu ochii plini de bucurie!

Pentru ca el stia ca intr-o zi ceea ce el spera se va intampla!

Si la ce se ruga?

El se ruga pentru ca lumea sa fie mai buna, mai deschisa si mai plina de visuri!

El spera ca toata lumea sa vada propria stea si sa se uite la ea, fiecare sa se lase indrumat de a sa chemare. Sa nu existe limitare, sa nu existe separare... Se ruga ca toata lumea sa realizeze ca ceva mare se poate intampla doar daca oamenii se vor alatura unii altora si nu se vor mai separa!

Sa ruga sa fie adevar, sa fie iubire, sa fie veselie si fericire. Oamenii sa spere mereu, sa se bucure cand vad un curcubeu, sa aprecieze, sa se minuneze de ceea ce exista in jurul lor, sa vada viata in culori. Pentru ca viata nu inseamna doar 2 sau 3 culori, viata este o multitudine de nuante.

Si el se ruga in fiecare seara stelei sale.. Pana cand intr-o zi ruga sa a devenit realitatea sa. Acum el traia in viata sa acel ceva la care spera mereu! De ce? Pentru ca el a avut perseverenta, staruinta in credinta sa, iar steaua sa a luminat atat de tare incat a provocat transformarea.

Si totul a fost doar o chestiune de timp. A fost doar o chestiune de timp pana cand al sau gand s-a transformat din ceva lichid in ceva solid. Acum baiatul traieste realitatea sa si se bucura de ea.

Fiecare dintre noi isi doreste ceva... dar oare avem cu totii perseverenta si staruinta de a continua chiar si atunci cand intervine ceva? Sau cand acel ceva ajunge in viata noastra, stim a aprecia? Stim sa ne bucuram?

Sa ne bucuram de fiecare eveniment! De fiecare moment! Si sa multumim pentru ceea ce primim!

Caci ceea ce intampinam ne face sa evoluam si sa urcam pe scara cunoasterii pana cand atingem steaua cu al nostru gand si impreuna vom putea materializa tot ceea ce ne dorim sa traim!

Iar steaua ne va oferi tot ce visam daca ramanem neclintiti in credinta ca asa se va intampla, daca avem siguranta si speranta. Si daca privim neclintiti catre ea.

Asa ca... priveste la steaua ta, mentine- ti credinta si ea va deveni realitatea ta!

Un articol de Oana Mihut

http://www.garbo.ro

 

 

Omraam Mikhaël Aivanhov – Despre iubire

 

Sa iubesti fara risc

Atunci cand iubesti o fiinta, in loc sa te agati de ea in mod egoist, gandeste-te sa o conectezi la cer, la sursa inepuizabila a vietii, asa incat ea sa se poata hrani si regenera fara incetare. Nimic nu e mai important decat sa stii sa iubesti.

Daca doresti bunastarea si fericirea fiintei pe care o iubesti, incearca sa nu te gandesti la tine, altfel o vei atrage in regiunile inferioare ale dorintelor si poftelor tale.
Dragostea nu e pentru a atrage o fiinta catre tine, ci pentru a te depasi, vrand sa faci ceva important pentru ea si nimic nu e mai important decat sa o conectezi la sursa vietii.

Apropie-te de persoana pe care o iubesti, priveste-o, ia-o in brate si protejeaza-ti gandurile pentru ea prin apropierea de cer, conecteaza-o la Mama Divina, la Tatal Ceresc, la tot ce este mai frumos… si chiar daca nu esti atat de intim cu ea incat sa o tii in brate, incearca sa o conectezi in gand cu Sursa luminii; doreste-i sa inteleaga noua ei viata, doreste-i sa guste o pace pe care n-a simtit-o niciodata. Fa in asa fel incat dragostea ta sa contribuie mereu la dezvoltarea fiintei pe care o iubesti.

… si credinta:

Tendinta normala a celor care descopera credinta este de a dori imediat sa impartaseasca aceasta descoperire altora: ei au aflat adevarul, au gasit mantuirea, si ceva le spune ca trebuie sa aduca tuturor acest adevar si mantuire. Imediat ce le apare cineva in cale, ei isi incep predicile: deoarece ii vor numai binele, el trebuie sa il asculte.

Sa stiti insa ca, aceasta atitudine nu este psihologica.
Oricare v-ar fi entuziasmul pentru religie sau invatamantul spirtual ce il descoperiti, nu incepeti prin a-l predica altora. Mai intai fiindca oamenii sunt satui sa auda predici si nu mai cred atat de mult in ele; singurul lucru capabil sa ii convinga este exemplul, felul in care va manifestati. Iar al doilea motiv este ca aceasta conduita nu este psihologica nici pentru voi insiva.

Credinta este ceva ce trebuie in profunzimea fiintei pentru a deveni carne si os. Daca incepeti sa predicati la stanga si la dreapta, in interior se va macina ceva si la cel mai mic obstacol, la cea mai mica scuturatura, credinta voastra va fi zguduita.

Trebuie sa gasiti niste modalitati foarte subtile pentru a va exprima credinta, altminteri o veti pierde, sau si mai rau, ea se va transforma in fanatism. Numai iubirea ne poate inspira aceste mijloace subtile pentru a ne exprima credinta. Fiindca iubirea este mai mare decat credinta.
A iubi pe Dumnezeu este mai important decat a crede in El.

…

Acela care nu a lucrat pentru a-si stapani natura inferioara nu poate pretinde ca stie ce este iubirea, nu il iubeste nici pe Dumnezeu, nici pe oameni.
Cel care poseda anumite calitati ale inimii, dar nu este inteligent, nu are o viziune larga asupra lucrurilor devine rapid artagos, intolerant, nemilos. Nimic nu este mai revelator pentru lipsa inteligentei dacat lipsa iertarii, ce constituie o lipsa de intelegere.

…

Ingaduinta, bunatatea, mila sunt deci niste aspecte ale iubirii, dar nu cunoastem inca adevarata iubire. Ea priveste totalitatea fiintei, si numai cel care lucreaza pentru a-si dezvolta armonios intelectul, inima si vointa, poate cunoaste iubirea, o poate simti, o poate trai si darui.
Adevarata iubire,este o stare de constiinta, cea mai inalta ce o poate atinge o fiinta umana. Este constiinta divina in implinirea sa.

Cel care este atins chiar pentru o secunda de aceasta iubire, cade aproape fulgerat. Ceea ce simte in acea clipa este atat de frumos, de sublim, incat nu poate suporta, dar iubirea il lumineaza, il insufleteste si il invie.
Este mai usor sa crezi decat sa iubesti. Credinta nu va obliga sa va deschideti altora, sa lucrati, sa mergeti spre ei, sa faceti niste sacrificii pentru ei.

Credeti si sunteti mandri de convingerile voastre, ce le aparati cu inversunare fara sa va simtiti obligati sa manifestati intelegere, simpatie, amabilitate, devotament in privinta oamenilor.
Atati oameni confunda voita lor cu vointa divina! O idee, o dorinta ii strabate, o convingere ii proiecteza intr-o anumita directie, si iata ca ei executa asa zisa vointa a Domnului.

Pentru a cunoaste vointa Domnului si a deveni un instrument al acestei vointe trebuie sa fi lucrat neobosit pentru a te descotorosi de slabiciunile si propriile limitari.
Cel care lucreaza cu sinceritate asezandu-l pe Dumnezeu in centrul vietii sale si invatand sa se comporte cu onestitate, bunatate, ingaduinta fata de aproapele sau, poate pretinde sa devina intr-o zi instrumentul vointei divine. Pana atunci, el traieste in iluzie. Atat timp cat nu s-a purificat, cat nu si-a pus ordine in sine, el nu devine instrumentul vointei divine, ci a partii intunecate care cauta sa patrunda in oameni.

…

Sa ne amintim de sfatul dat de Iisus:” Chiar daca cineva iti ia asta sau cealalta, da-i haina ta si vino “. Ah, si de ce? Pentru a semana soarelui, pur si simplu! Nu s-a spus chiar asa: sa-i semanam soarelui, dar sa putem deveni atat de puternici, deasupra fricii si temerii, incat nu vom mai muri de foame niciodata. Aceasta frica, temere, trebuie invinsa. De ce? Pentru ca personalitatea este aceea care se teme, nu individualitatea. De ce se teme personalitatea? Fiindca se simte izolata, sarmana, mica, nefericita, incearca sa se asigure, sa invete…, numai frica o impinge, temerea. Iar cand exista frica, nu poate exista iubire. Iubirea nu calatoreste cu frica, acolo unde frica apare, iubirea dispare, iar unde este iubire nu exista frica.

…

Iata rezumatul. Exista doua legi: a da si a primi. A primi, a lua, tine de vechea invatatura, a da nu este inca cea noua. Mai trebuie ceva si mai nou. Dar, sp spunem ca noua invatatura inseamna a da. si care este darul cel mai mare? Cand vorbim de daruri, nu este vorba de a darui intotdeauna idiotilor, lenesilor, imbecililor, golanilor, criminalilor… ci de a darui spiritelor luminoase, ingerilor, arhanghelilor, sfintilor, profetilor, si mai ales bunului Dumnezeu. Sa dai totul, totul, din propria-ti viata. Atunci cand ajungi sa-ti consacri viata Eternului, sa dai, sa dai si nu sa dai mici lucruri, maruntisuri, ci sa dai mereu, mereu forte, iata gandurile, viata, nu exista un dar mai mare ca acesta. Trebuie sa stiti acestea. Omul nu poate ajunge aici, atata timp cat este aproape de personalitate, pentru ca personalitatea iti schimba hotararile, te convinge, te asigura ca esti idiot, ca nu trebuie sa accepti, te convinge si astfel nu vei ajunge niciodata o divinitate!… Nu poti deveni o divinitate urmand, in exclusivitate legile pamantului. Trebuie respectate legile soarelui, atunci vom deveni o divinitate. Pentru a ajunge aici, trebuie sa ne indepartam de pamant.

www.totulpentrunoi.com

Invataturile unui calugar

Am primit pe net urmatorul mesaj, care mi se pare deosebit. Presupun ca acel calugar a dorit sa ramana nestiut, insa cuvintele lui lumineaza:

L-am intrebat cum se produc vindecarile, ce se intampla cand cineva vine la el.

”Eu, omul nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu ma deschid si las Sfantul Duh sa curga prin mine. Nu intreb niciodata omul de ce a venit la mine,ce problema are, ii simt doar sufletul cat de greu ii este, si apoi ma rog. Atat fac- ma rog impreuna cu el. Si ii spun ca este o mare bucurie atunci cand doi se strang in numele Lui ca atunci si El este cu noi. Pentru mine este o binecuvantare cand cineva imi deschide usa chiliei. Eu nu privesc omul intrand la mine ci pe Dumnezeu in om patrunzand in chilie.
La sfarsit simt cum omul este mai usor, mai senin. Eu nu trebuie sa stiu ce greutate purta el, Dumnezeu stie, imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din toata inima mea. Deci totul este rugaciunea noastra catre Dumnezeu, uneori ii tin mainile in ale mele, alteori le pun pe crestetul capului. Uneori simt ca este nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea s-a facut. Si miracolul pentru mine nu il numesc vindecare, il numesc trezirea omului in Dumnezeu. ”

L-am intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa imi era mai greu sa ma rog si mi-a raspuns :
“Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta. Cauza nu sunt cei din jur ci cum il privesti tu pe Dumnezeu. Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu. Ca sa te rogi cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti linistea. Acolo te asteapta Dumnezeu. Mintea este prima care fie se deschide si prin gandurile tale ii lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te impiedica. Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura. Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea, o sa vezi cum gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer. ”

L-am intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa ajunga sa ia Lumina:
”Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tine, o neliniste,o indoiala in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu. Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca si acel ceva o sa iti aduca apropierea, si cauti si cauti neincetat. Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa il descoperi in tine. Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta, dar nu cauti unde trebuie. Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni,aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor, si acela e modul in care o reflecta. ”

L-am intrebat cum dupa ore petrecute in picioare, intr-o pozitie in care nu puteai nici sa te intorci, el nu dadea nici un semn de oboseala si nu numai aceasta, in jurul lui oamenii erau foarte linistiti, calmi. Raspandea o vibratie de pace in jur care linstea multimea.
“Oboseala vine din lupta fiintei cu viata. Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti, si este si normal pentruca mergi contra curentului. Iubirea este curgerea vietii. Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta la ceva”.

Si m-a intrebat:”ai obosit vreodata in timp ce te bucurai, in timp ce iubeai, in timp ce te rugai?Atunci te lasai purtata de curgerea vietii, nu opuneai rezistenta. Atunci te deschideai prin inima. Obosesti cand cauti cu mintea, inima nu te oboseste vreodata. Si mintea cauta neincetat, mereu gaseste altceva de care sa se agate, dar in esenta mintea isi cauta linistea.
Deci lupta nu este intre noi si cei din jur, sau intamplarile din viata, ci este intre noi si noi, acea lupta interioara este cea care epuizeaza. ”

L-am intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare:
“Nu trebuie sa te zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi si mai rau. Si vine o vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati, ca totul se intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o stradanie. Lupta are loc pana cand se coboara aceasta intelegere, aceasta pace. Nu fugi dupa Dumnezeu, stai linistit si lasa-l sa se exprime prin tine”.

L-am intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace, in opinia mea de iluminare, si mi-a spus ca s-a rugat catre Dumnezeu sa il lumineze ca sa poata darui la cei din jur, dintr-o credinta ferma ca cererea sa este auzita si indeplinita, si apoi s-a lasat purtat de valurile vietii, s-a deschis si i-au venit rugaciunile pe care le simtea cu sufletul. Nu s-a indoit nici un moment si rugamintea sa la Dumnezeu era sa ii dea acest har de a darui atat timp cat traieste pe acest pamant. Acesta considera ca fiind cea mai mare binecuvantare, bogatia inimii.

I-am spus ca in opinia mea biserica s-a indepartat de creinciosi, a pierdut legatura,si intr-un fel a interupt legatura intre Cer si Pamant, in conditiile in care ei aveau puterea sa o consolideze.
“Biserica este o institutie alcatuita tot din oameni. Si omul s-a indepartat de aproapele sau. Si aceasta din teama. Teama de a nu se pierde invataturile, de a le pastra nealterate,din frica aceasta si-au concentrat atentia doar pe invatatura si au uitat de ce este mai important-cei carora li s-a adresat Christos prin invataturile sale. Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, el a iesit in lume. Dar si in Biserica sunt oameni si oameni.

Ce poti face tu ca om este sa studiezi Cuvantul Intemeietorului, sa il simti, sa citesti si sa alegi acele rugaciuni pe care le simti cu Sufletul, pentruca daca doar le rostesti fara suflet, ele sunt doar sunete goale. Prin rugaciune omul se inalta prin Cuvant care este fapta, prin gand si prin traire. Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa te inalte. Nu e datoria noastra sa ii judecam pe semenii nostri, asa scrie si in carti sa nu judecam, noi folosim piatra de temelie, invatatura si ne gasim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu. ”

Mi-a spus ca este foarte important sa ascult tacerea.
”Cauta tacerea, nu urmari sirul cuvintelor mele,asculta-l pe Dumnezeu in tacerea mea. ”
Si de cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam, simteam sunetul unui falfait de aripi, si vedeam ca un glob imens de lumina deasupra capului lui.

El se adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur, cu veneratie. L-am intrebat ce simte el cand vorbeste cu un om:
“Eu cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el. Sa fii lipsit de respect la adresa unui om este ca si cum ai fi lipsit de respect in fata tronului lui Dumnezeu. Nu e suficient sa il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau, uita-te in jur si descopera-l aici.
Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa vorbesti. Cuvintele sunt alcatuite din Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume. Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui caruia i te adresezi. Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina sufletului tau va trece intr-un cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea ce rostesti vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui. ”

La plecare doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma framantam, si mi-a raspuns la intrebarea mea nespusa spunandu-mi sa fac asupra lui semnul crucii si sa il binecuvantez. Ma gandeam cum pot eu omul sa fac acest gest asupra lui aflat parca in aceasta lume dar neapartinand ei si mi-a explicat:”cand faci ceva cu toata inima lasi puterea celesta a Sfantului Duh sa coboare prin tine, omul nu binecuvanteaza cu puterea omului ci cu cea a Duhului, si in fata Sa toti suntem egali. ”

Fiintele iluminate pasesc printre noi, nestiute, simple, se simte doar adierea lumilor celeste la trecerea lor prin viata noastra.

http://armoniefeminina.com/2011/05/07/invataturile-unui-calugar/

Drumul crucii-Lucica Mariana Boltasu

Când grijile te napadesc si greutati te-apasa,
Când ceri în lume ajutor si nimanui nu-i pasa,
Îndreapta ochii spre Isus si cere mângâiere,
Caci doar acolo sus în cer gasesti oricând putere.

Când boala-ti macina fiinta si trupu-ti plânge tare,
Când nu gasesti în lume leac, niciunde alinare,
Priveste-n sus spre Creator, în El gasesti salvarea,
El este medicul suprem, El îti da vindecarea.

Când geruri grele te lovesc si vântu-ti bate-n plete,
Când raul ti se-aduna-n suflet formând în tine cete,
Tu cheama Duhul Sfânt sa vina, sa-ti curete cetatea,
Un vas curat, un templu sfânt vei fi, cum spune Cartea.

Când suferinta necurmata te-ndeamn-ades spre moarte,
Când crezi ca numai de necazuri în viata tu ai parte,
Încrede-te-n Cuvântul Sfânt ce Biblia îti spune,
Cáci doar credinta în Isus te scapa de genune.

Când pentru crezul tau în Domnul te lasa tata, frate,
Când drumul crucii azi de mama, de sora te desparte,
Nu dispera ca sus în ceruri nu vei mai duce dorul,
Cáci vei avea si frati si mama prin Tatal, Creatorul.

Chiar daca râde-ntreg pamântul de marea ta credinta,
Chiar daca nu cred în Scriptura si-n marea biruinta,
Tu sa le spui ca Harul lumii e dat peste popoare
Si cel ce crede în Cristos, pe veci viata are.

Când te loveste din adâncuri cel rau în disperare,
Când te încearca îndoiala si frica ta e mare,
Fii precum Iov, plin de credinta, sa nu hulesti divinul,
Cáci numai sus la cer e mierea, aicea jos, pelinul.

Când vrei sa fi si tu mai mare precum a vrut Adam,
Când nu ai teama de sentinta cum se temea Avram,
Sa-ti amintesti de vechea lege ce moarte îti aduce,
De Harul ce Isus îti lasa murind atunci pe cruce.

Chiar daca tânar în credinta tu esti si îti e teama,
Chiar daca-n jur semeni Cuvântul si nimeni nu ia seama,
Tu te încrede în Isus, copil a fost si El,
Vei creste-n Adevar si tu, de tinzi sa fii ca El.

Când Dumnezeu îti va trimite din când în când mustrarea,
Când glasul Lui de tunet spune, ca ai pierdut cararea,
Tu sa te bucuri ca ai parte aici jos de dojana
Si sus la Tron de judecata vei fi fara prihana.