Rugaciunea are o forta incredibila. Ea inseamna
constientizarea puterii care se afla in tine, dar si constientizarea puterii
universale. A te ruga este poate calea cea mai sigura si mai intensa de
accesare a energiilor subconstienutlui si a energiilor superioare.
Crestini, budisti, musulmani, hindusi, indiferent de spatiu,
loc, timp, religie, rugaciunea este unica, aparte. Rugaciunea este universala.
Rugaciunea este o entitate spirituala de sine statatoare. Nu, nu te gandi ca
rugaciunea apartine doar habotnicilor sau ca dorim sa facem o pledoarie
religioasa. In vremurile tulburi si tulburatoare pe care le traim, rugaciunea
poate reprezenta o metoda de elevare spirituala, de echilibrare a sinelui, de
racordare la legile universalitatii. Vom incerca astazi sa patrundem in tainele
rugaciunii:
Rugaciunea are
capacitati de vindecare remarcabile. Este demonstrat STIINTIFIC!
Rugaciunea poate avea efecte vindecatoare in momentul in
care crezi in puterile ei. Acest lucru a fost dovedit si din punct de vedere
stiintific. “Rugaciunea nu numai ca regleaza toate procesele din organismul
uman, dar ea repara si structura grav afectata a constiintei”, este de
parere Valeri Slezin, conducatorul Laboratorului de Neuropsihofiziologie al
Institutului de Cercetare si Dezvoltare Psihoneurologica Bekhterev din
Petersburg. In cercetarile sale, profesorul a incercat sa evalueze capacitatile
rugaciunii. Electroencefalogramele pe care le-a efectuat in timpul rugaciunii
unor calugari au inregistrat un rezultat uimitor. Acestea au surprins un proces
rarisim (odata cu procesul de crestere al unei persoane, creierul isi
intensifica activitatea), “stingerea” integrala a cortexului cerebral, fenomen
ce mai poate fi inregistrat doar la bebelusii de trei luni (in momentul
in care sentimentul de profunda siguranta alaturi de mama lor atinge un prag
maxim) sau in starea de somn profund. Valeri Slezin denumeste starea “trezie
usoara, in rugaciune”.
Masaro Emoto este cel care a efectuat
un alt experiment menit sa demonstreze puterea rugaciunii. Cercetatorul a ales
ca locatie un lac din Japonia, extrem de poluat din cauza industrializarii
excesive a zonei. Cercetatorul a strans mii de oameni, rugandu-i sa inalte
rugaciuni pentru purificarea apei. Fiecare s-a rugat in mod diferit, dupa cum a
crezut de cuviinta, individual sau colectiv, in liniste sau in cuvinte arde, in
temple sau pe marginea lacului. S-au efectuat analize ale compozitiei apei
inainte de rugaciune si dupa rugaciune. Inainte de inceperea rugaciunilor s-a
observat ca in compozitia apei se aflau molecule haotice, deformate, de forme
bizare. Dupa numai doua ore de rugaciune, studiind apa, s-a observat ca era
alcatuita din structuri moleculare ordonate, armonioase, in forma de flori.
Structura apei s-a purificat.
Rugaciunea ca esenta
si spiritualitate: ‘Avem speranta atata timp cat putem sa ne rugam’
Rugaciunea nu este o activitate pasiva pe care o faci cu
buzele sau din habotnicie. Rugaciunea ca schimb de energii te poate transforma
spiritual. Rugaciunea nu este neaparat o cerere, este o experienta. Avand
credinta in puterea rugaciunii, capeti incredere in tine, capeti credinta.
Rugaciunea iti poate da curajul de a infrunta acel lucru de care te temi cel
mai mult. Rugaciunea poate insemna speranta pe un fond al vidului si al
disperarii. Rugaciunea inseamna sa constientizezi ca nu esti singur in univers,
ca exista un ceva mai presus de tine, un ceva care se afla in legatura si cu
tine. Constientizarea acestui fapt te face sa ajungi la un echilibru cu tine,
cu cei din jur, cu universul, iti da un sens existential. Crezand ca ai rolul tau
aparte in acest univers te poate ajuta sa iti imbunatati felul in care gandesti
despre tine. Te poate face sa ai mai multa incredere in tine.
Schimbul tau de replici cu entitatea suprema poate avea un efect
covarsitor asupra ta. In urma rugaciunii, iti poti ajuta ochii mintii sa vada
ceea ce le-a scapat pana acum. In urma rugaciunii, poti patrunde in esente.
Poti vedea dincolo de tine. Prioritatile tale se pot schimba si ele in urma
rugaciunii. Solutiile care ti-au scapat pana acum se pot deschide subit in fata
ta. Schimbul acesta de replici interior te poate ajuta sa traiesti conform
potentialului aflat inauntrul tau.
Oricui esti convins ca te adresezi -divinitatii, unei entitati
supreme, subconstientului, fii rabdator si deschis cu interlocutorul tau. Ai
incredere ca iti va indeplini acele dorinte care sunt necesare pentru binele
tau. Nu incerca sa pui conditii si sa conditionezi indrumarea. Nu incerca sa-l
provoci pe Dumnezeu, universul insusi, forta in care crezi. Ai incredere in
intelepciunea universala si in faptul ca iti va ghida si indruma pasii.
Solicita ajutorul, insa nu arunca sugestii despre cum ar trebui sa arate acest
ajutor. Se poate intampla ca raspunsul divinitatii la ceea ce cerem noi sa fie
diferit de ceea ce cautam. Nu inseamna ca nu este si cel mai bine pentru noi.
Rugaciunea te face sa te simti mai sigur pe tine, mai in
siguranta. Gandul ca exista cineva acolo la care poti apela in timp de
dificultate poate fi incurajator si hranitor din punct de vedere spiritual. Da,
in vremuri de confuzie si descurajare, rugaciunea poate fi o sursa de indrumare
si sprijin. De ce nu? Rugaciunea inseamna la a te conecta la ceva mai presus
decat tine, decat noi, la o sursa infinit mai mare de spiritualitate.
Gasindu-ti un sens al tau, gandurile negative si procesul de autojudecare
orientat catre propria persoana pot fi estompate.
Prin rugaciune poti ajunge la pacea mintii. Iar starea de bine a
mintii se dezvolta doar in absenta anxietatii. Sentimentul de neputinta si
deznadejde, nelinistea cauzata de viitor, teama de a pierde ceea ce avem, teama
de a nu obtine ceea ce ne dorim, toate acestea pot da nastere unei intregi
epidemii de griji. Toate acestea pot fi insa tratate prin rugaciune. Cu cat ai
mai multa incredere in tine si in faptul ca rugaciunea iti va fi ascultata, cu
atat iti va fi mai usor sa te confrunti cu fricile si provocarile vietii.
Rugaciunea mintii si a spiritului nu reprezinta insa un substitut pentru
ingrijirea medicala, cea a trupului. Ea trebuie doar sa o completeze. La fel de
adevarat este si faptul ca rugaciunea pozitiva nu poate avea efecte negative
secundare. Credinta unei persoane si convingerea ca rugaciunile ii vor fi
ascultate au o influenta covarsitoare asupra fiintei sale si a starii sale de
bine si echilibru, asupra abilitatii sale de a lupta impotriva bolii, asupra
capacitatii sale de a se regenera moral, psihic, trupesc, sufletesc.
Meditatia si
rugaciunea pot creste gradul de constientizare si vigilenta. Persoana care se
roaga va inceta, cel putin temporar – in momentul adresarii rugaciunii, sa mai
fie absorbita de propriile ganduri. Rugaciunea poate ajuta la crearea unei
stari pozitive a mintii. Prin stoparea gandurilor negative si prin confortul si
linistea pe care le transmite, rugaciunea ajuta la oprirea deteriorarii
creierului. Starea pozitiva a mintii va genera la randul sau energie pozitiva
in organism, trimitand semnale pozitive catre celulele nervoase responsabile de
procesul de regenerare.
Rugaciunea se poate manifesta la mai multe
niveluri:
- rugaciunea
la nivel constient
- rugaciunea
la nivel subconstient
- rugaciunea
la nivel metaconstient
- rugaciunea
la nivel superconstient
Afirmatia are si ea rolul ei aparte in rugaciune, poate fi un
adjuvant al ei. Eficacitatea rugaciunii se poate datora si lansarii
afirmatiilor in mintea superconstienta. Afirmatia poate fi un gand cultivat si
vizualizat pe care il ancorezi in mintea superconstienta. Poti vedea
rezultatele afirmatiei tale. Poti repeta fraza pentru a o ancora in mintea
superconstienta. O poti simti ca manifestare. Mintea superconstienta este
creativa si isi manifesta roadele. Afirmarea si afirmatiile pot fi un adjuvant
al rugaciunii. Indeplinirea anumitor lucruri pentru care te-ai rugat poate fi
rezultatele unor ganduri cultivate in urma cu ceva timp. Cultivate cu dorinta,
fervoare si incredere…
Rugaciunea, conectarea
la universalitate si la fortele subconstientului
Spune-i Dumnezeu, univers, spirit, iubire, subconstient, ca sa
te rogi eficient trebuie sa accepti ca exista o putere mai mare decat tine, o
forta care se afla deasupra ta. Este importanta acceptarea existentei acestei
puteri. Accepta ca tu esti o mica parte din aceasta putere. Uneori investim in
rugaciunile noastre prea mult intelect, prea putina implicare. Daca nu ne rugam
cu intensitate inseamna ca, in mod subconstient, nu vrem ca acele lucruri
pentru care ne rugam sa se si transpuna in realitate.
Rugaciunea poate inseamna o conversatie cu subconstientul.
Puterea vindecatoare a subsconstientului poate fi activata constient prin
sugestie. Mintea subiectiva poate fi controlata total de sugestie. Mintea
subconstienta te asculta intotdeauna. Inregistreaza ceea ce gandesti, simti sau
spui. Mintea subconstienta are acces la toate experientele si cunostintele pe
care mintea constienta le-a dat uitarii. Mai devreme sau mai tarziu, raspunsul
subconstientului tau la rugamintile tale nu va intarzia sa apara. El stie mai
bine decat tine ceea ce iti este necesar si util din punct de vedere spiritual.
Prin urmare, intai de toate, constientizeaza ceea ce cauti cu adevarat si
constientizeaza lucrurile pentru care te rogi.
Roaga-te ca si cum rugaciunea ta ar fi ascultata. Rugaciunea
inseamna conectarea la tine insati si la forta care exista deasupra ta. Daca te
rogi pentru un partener de viata, comporta-te ca si cum ai iubi, ca si cum ai
fi iubit. Incearca sa-ti imaginezi cum o sa te simti cand o sa primesti si o sa
daruiesti iubire. Daca vrei liniste, incearca sa simti aceasta stare de
liniste. Alege intotdeana o cale pozitiva pentru a-ti exprima dorintele si ceea
ce vrei. Poti simti recunostinta inainte de a a primi un raspuns al solicitarii
tale. Recunostinta este cea care accelereaza procesul de indeplinire al
dorintelor. De aceea, o rugaciunea pura, net superioara, este rugaciunea in
care multumesti si iti exprimi recunostinta, iar nu cea in care soliciti ceva.
Asadar… te-ai rugat. Ai simtit ca reale si posibile lucrurile
pentru care te-ai rugat. Acum crede ca forta din tine, forta care guverneaza
universul va realiza cumva, candva aceste lucruri pentru tine. Nu folosi
cuvinte negative in rugaciunea ta. Nu folosi negatia “nu”. In loc de “ma rog sa
nu mai sufar” poti folosi “ma rog sa fiu fericit”. Foloseste-te intotdeauna de
timpul prezent si simte cum dorinta ta proiectata in viitor are loc in prezent.
Legea atractiei functioneaza. Universul iti simte dorinta. Dumnezeu iti asculta
rugaciunea. Forta subconstienta din tine este si ea pusa in miscare. Impreuna,
toate deschid calea catre indeplinirea rugaciunii.
Dana N.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu