Nu te-ai fi asteptat niciodata la aceste cuvinte! Scrisoare catre fosta amanta a sotului meu

Scrisoarea pe care am vrut o viata intrega sa o scriu!

In urma cu ceva timp, theguardian.com publica scrisoarea pe care o femeie o adreseaza fostei amante a sotului ei. Nu este deloc ceea ce va asteptati. Sotia ii este recunoscatoare amantei si ii adreseaza cuvinte de multumire. De ce? Va lasam pe voi sa descoperiti:

Scrisoare catre... fosta amanta a sotului meu

via http://www.theguardian.com/

Din cand in cand inca ma gandesc la tine. Sa fiu sincera, poate mai mult decat este bine pentru mine. Am nevoie sa merg mai departe. Am compus aceasta scrisoare de multe ori in mintea mea gandindu-ma ca, daca in cele din urma o trimit, poate reusesc sa las totul in urma. Sincera sa fiu, motivul principal pentru care inca ma gandesc la toate acestea este pentru ca nu am avut niciodata in cine sa ma incred cu adevarat. Simt anxietate legat de faptul ca oamenii ar putea sa ne judece, pe mine sau pe el, sau simt o oarecare teama ca as putea sa scap ceva in fata copiilor (care ar fi maniosi, suparati sau ar judeca la randul lor).

Simt ca te cunosc foarte bine desi nu te-am cunoscut niciodata. Faptul ca te cunosc vine dintr-o varietate de surse: din textele care mi-au sfasiat multumirea de sine, din emailurile pe care le-am citit (aproape am devenit Miss Marple), din scrisorile primite chiar de la fiica ta manioasa si, bineinteles, din discutiile lungi (uneori dureroase) cu fostul tau, despre care sunt absoluta sigura ca ai presupus ca o sa fie curand si fostul meu.

Sunt, bineinteles, constienta ca aceste fragmente de text nu reprezinta adevarata ta esenta. Nu m-am intrebat niciodata daca ar trebui sa te intalnesc. Sunt curioasa in ceea ce te priveste. De asemenea, vreau ca tu sa vezi ca sunt atragatoare, capabila, inteligenta si plina de compasiune. Daca ne-am fi cunoscut sub alte circumstante, am fi putut fi prietene?

Intr-un mod ciudat, simt ca iti datorez recunostinta mea. Revelatia aventurii tale cu sotul meu a adus emotiile inevitabile, insa ceea ce a prevalat a fost o brusca constientizare de sine. Mi-am cercetat propriul comportament si am realizat ca trebuie sa accept o anumita responsabilitate pentru esecul casniciei noastre, desi nu si pentru aventura. Aventura s-a redus toata doar la tine si la el.

Nu sunt sigura de cat de fericit l-ai facut mai exact. Cred doar ca era mai putin nefericit cu tine decat devenise cu mine. Am incetat sa mai imi fac timp pentru noi, am cautat scuze pentru a evita sa fim doar noi doi singuri. Am incetat sa mai comunicam. Cand i-am spus ca am de gand sa lupt pentru casnicia noastra, a plecat ca sa se gandeasca la acest lucru. Cred ca a fost surprins. Insa usurat. Stiam amandoi ca lucrurile trebuie sa se schimbe. Niciunul dintre noi nu voia sa ramanem impreuna de dragul copiilor sau pentru ca era mai confortabil pentru toata lumea. Aveam nevoie sa ne vrem iar unul pe altul trup si suflet.

Dupa luni de incercari, efort si terapie, m-am simtit reconectata, inradacinata, iubita. L-am redescoperit pe cel mai bun prieten, pe campionul si iubitul meu. Si acest lucru, cel putin in parte, datorita tie. Tu m-ai facut sa constientizez ce anume puneam in pericol.

Nu ti-a fost usor sa renunti si pe buna dreptate. Poate nu l-ai crezut; poate ai crezut ca se va razgandi. Pentru o perioada de timp, lucrurile pareau indecise. Si acest fapt ma face sa imi cer scuze. Imi pare cu adevarat rau ca ai fost atat de ranita. Nu am simtit niciodata manie impotriva ta, nici chiar atunci cand ti-am descoperit textele pentru prima oara. Nu ma pot simti ranita cu adevarat de cineva cu care nu sunt in legatura. Am stiut intotdeauna ca esti un simptom al tuturor lucrurilor care nu functionau bine in casnicia noastra; ca durerea a fost cauzata de cineva mult mai aproape de mine.

Nu eram sigura ca vom supravietui, insa si daca nu am fi reusit, nu ar fi fost vina ta, ci esecul nostru.

Sper ca esti mai fericita acum,

A.

Sursa: www.theguardian.com