Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

30 septembrie 2012

Copacul – o poveste despre iubire si ego – Osho




A fost odata un arbore batran si maiestuos, cu ramurile intinse spre cer. Cand inflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui.

Cand facea fructe, pasari din tari indepartate veneau sa guste din ele.. Ramurile lui aratau ca niste brate vanjoase. Era minunat!

Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca. Ceea ce e mare si batran se poate indragosti de ceea ce e mic si tanar, cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic.

Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a indragostit de baiat.

Egoul incearca intotdeauna sa iubeasca ceea ce e mai mare decat el. Pentru adevarata iubire, nimic nu este insa mare sau mic. Ea ii imbratiseaza pe toti cei de care se apropie.

Asadar, copacul s-a indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile lui erau foarte inalte, dar el se apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge, pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele.

Iubirea este intotdeauna gata sa se incline, egoul, niciodata. Daca incerci sa te apropii de un ego, acesta se va inalta si mai mult, devenind atat de rigid incat nu il poti atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii este considerat a fi mare.

Asadar, ori ce cate ori venea baiatul, arborele isi apleca ramurile. Cand micutul ii mangaia florile, batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire.

Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand poate darui ceva; egoul nu poate fi fericit, decat atunci cand ia ceva de la altcineva.

Baiatul a crescut. Uneori, dormea la poalele copacului, alteori ii manca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale.

Se simtea atunci de parca ar fi fost regele p[durii. Florile iubirii te fac intotdeauna sa te simti ca un rege, in timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti mizerabil.

Vazand cum baiatul purta o cununa din florile lui si dansa cu ea, copacul se simtea fericit. Il incuraja cu ramurile; canta in bataia vantului. Baiatul a crescut si mai mare. A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit. Iubirea este intotdeauna fericita, atunci cand altcineva se sprijina de ea; egoul nu este fericit, atunci cand altcineva il reconforteaza…

Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa treaca niste examene, sa-si faca prieteni… De aceea a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac. Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce mai mare, strigandu-i din adancurile sufletului lui: ”vino, vino…te astept!”

Iubirea isi asteapta intotdeauna obiectul afectiunii. Ea nu este altceva decat o continua asteptare.

Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea impartasi cu altcineva, de a nu se putea darui. Atunci cand se poate darui in totalitate, iubirea este fericita.

Baiatul s-a facut mare, iar zilele in care vizita copacul erau tot mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile lui lumesti. ”Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?” Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul l-a strigat: ”Hei! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine” . Baiatul i-a raspuns: ”Ce poti tu sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad?” Eu imi doresc bani. As putea veni dar, numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o”. Egoul este intotdeauna motivat. Egoul are intotdeauna un scop.

Iubirea nu are nici un scop, ea reprezinta propria-i rasplata.

Uimit, copacul i-a spus baiatului: ”N-o sa mai vii decat daca iti dau ceva? Iti dau tot ceea ce am”. Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se daruieste neconditionat.

http://filedelumina.ro/2012/09/27/copacul-o-poveste-despre-iubire-si-ego-osho/


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu