De ce ar putea nu ma iubeasca? Pentru
ca, la fel ca toate femeile, sunt fericita detinatoare a puterii de a crea un
nou suflet din propriul trup si ca, spre deosebire de multe dintre ele, imi
asum dreptul de a intarzia aparitia noii vieti
Cand mi-am dat seama ca-l iubesc, cand ochii mei au putut sa
vada ce se intampla in interiorul trupului, atunci am inteles ca nu am cum sa
inteleg de ce inima lui, dintre toate miile de inimi care zvacnesc in jurul
sau, s-a oprit sa bata tocmai alaturi de a mea. De ce el poate sa ma iubeasca
atunci cand eu nu am reusit niciodata sa descifrez sensul iubirii? De ce el imi
spune ca sunt soarele de pe cer cand eu nu am nimic din stralucirea lui? De ce
ma iubeste chiar si atunci cand eu ii spun ca l-am ucis in inima mea, ca l-am
ratacit, ca pot trai la fel de bine si fara el? Oare pentru ca el stie atat de
bine ca nu as putea sa o fac niciodata?...
Imi simt simturile ametite de
trufia convingerii ca m-am nascut sub steaua norocoasa a unei grozave intuitii.
Este care ma salveaza de cele mai multe ori din pacatul egoismului si a unei
prea mari iubiri de sine. Prin intermediul ei, incredintarea ca nu sunt nici
cea mai frumoasa, nici cea mai desteapta si nici cea mai dulce femeie din lume
se apropie de certitudine. In fiecare dimineata il mint constient si in mod
voit, iar el imi accepta minciunile, zambind si fara a vedea vreo latura
tendentioasa in ele. Il mint ajustandu-mi naturaletea si frumusetea, pierd
minute bune pe zi mascandu-mi cearcanele, facandu-mi ochii sa para mai frumosi
decat sunt in realitate sau dand obrajilor culoarea pe care cu siguranta nu o
au.
De ce ar putea nu ma
iubeasca? Pentru ca, la fel ca toate femeile, sunt fericita detinatoare a
puterii de a crea un nou suflet din propriul trup si ca, spre deosebire de
multe dintre ele, imi asum dreptul de a intarzia aparitia unei noi vieti...
Pentru ca i-am promis ca o fac un copil pe timp de dragoste si acum, cand ea
este in toi, ma gandesc ca nu ar strica sa pastrez dragostea pentru totdeauna,
lasand chinurile facerii pentru mai tarziu.
Si iata si alte motive pentru
care ar putea sa nu ma iubeasca. Cateodata sunt (cu greu as putea sa recunosc
ca acest lucru se intampla de cele mai multe ori) geloasa si posesiva. Pot sa
ucid din priviri pe cei (mai bine zis pe cele) care au curajul de a se apropia
prea mult de ceea ce consider ca este al meu. Nu ma intereseaza disperarea
lipsei de pereche a altora atata timp cat eu ma lafai in confortul iubirii
mele. Cu toate ca nu am nici cel mic drept sa cer protectie, sprijin sau
rasfat, imi place sa ma simt cea mai razgaiata persoana in viata si cred cu
toata convingerea ca merit toate acestea.
Plang la filme care lui ii provoaca un zambet pe buze, vars
lacrimi amare atunci cand pierd prietenia unei persoane la care am tinut, rad
si sunt puternica atunci cand el se asteapta sa am crize de sensibilitate. Imi
pasa de cei carora eu le sunt indiferenta. Imi place sa creez lumi alambicate
cand lumea, in existenta ei, este simpla si banala.
Cand simt ca nu mai am
putere, ma prabusesc alene in abisul disperarii. Ma sufoc de dorinta de
dragoste chiar si atunci cand el imi ofera suficient de multa. Iar cateodata,
atunci cand trec prin crize de amnezica, uitand si ignorand ceea ce am, ma
apuca un dor cumplit de ceea ce nu am si nu am avut. Si apoi... nu stiu sa
iubesc cuminte. Prinsa in adevaruri neintregi si nerostite, iubesc in schimb
neprefacut, intreg, rotund, pana aproape de obsesie.
Iar el... cu toate acestea...
ma iubeste. O simt dimineata cand ma priveste in oglinda in timp ce imi arunc
stangaci fardurile pe fata, imi dau seama de acest lucru seara cand imi
sopteste ca o sa-i port copilul cand o sa ma simt eu pregatita, cand gelozia
mea ii provoaca amuzament, intarindu-i convingerea ca este iubit sau cand ma
strange in brate dorindu-si ca eu sa fiu... eu, si nu altcineva. Iar eu, la
randul meu, il iubesc pentru toate acestea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu