Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

3 februarie 2013

Adrian Nuta-Ce înseamnă să iubeşti cu adevarat ?



 
Fragment extras din cartea ”Ghidul iluminarii pentru lenesi“ de Adrian Nuţă

 “Iubirea neconditionatã,asa cum o vãd eu, este ceea ce manifestã o fiintã care nu are Eu (Ego).

Iubesti cu adevãrat atunci când nu te mai identifici cu o persoanã anume,când nu mai crezi despre tine cã ai un corp si o anumitã personalitate.

Altfel spus, când ti-ai deplasat simtul identitãtii de la nivelul Eului la nivelul Sinelui.Este ceea ce se manifestã spontan atunci când mintea se linisteste si se echilibreazã,când sentimentul eparãrii dispare, fiind înlocuit de o senzatie de unitatedestul de greu de descris, întrucât transcende posibilitãtile ridicol de limitate ale vocabularului meu.

Stiti care este criteriul dupã care poate fi recunoscutã iubirea realã ?

Este BUCURIA.

Când iubesti cu adevãrat esti fericit.
Te simti împlinit si nu mai ai nevoie de nimic.

În primul rând, nu ai nevoie sã primesti ceva în schimb pentru iubirea ta.

Întelegi ce spun?

Nu ai nevoie de cineva care sã te iubeascã !
Tu NU iubesti pentru a primi la schimb iubirea celuilalt.

Iubesti pentru cã a iubi este ceva ce te face fericit.

Iubirea realã existã doar atunci când nu mai ai nevoie de un alt om.

Nu ai nevoie ca celãlalt sã te aprecieze, sã te laude, sã-ti acorde timpul lui,
sã te facã sã trãiesti orgasme multiple sau sã-ti facã zilnic de mâncare.

Aceasta nu este iubire.

Este un gen de afectiune interesatã, un fel de a avea sentimente pozitive pentru oameni care te ajutã sã-ti împlinesti nevoile si dorintele personale.

Într-o exprimare deloc elegantã sau diplomatã, tu nu îi iubesti pe oameni.

Te folosesti de ei pentru a-ti satisface nevoile.

Putem numi aceasta “iubire” în cazul în care convenim cã a iubi fãrã a astepta nimic în schimb este ceva ce nu poate face parte din realitate.
Mi se pare cã lucrurile stau exact pe dos.

A iubi neconditionat este o expresie a realitãtii,pe când orice altã formã de “iubire” este iluzorie.

Realitatea, Sinele, Iubirea, Constienta, Dumnezeu, Fericirea
- acestea sunt degete care aratã spre ceva ce, de fapt, nu poate fi cuprins în cuvinte,
dar poate fi simtit, experimentat, trãit plenar.

Când iubesti pentru a fi iubit sau când iubesti pentru cã esti iubit,pot admite doar cu mare îngãduintã cã aceasta este iubire.

Însã acesta nu ar fi decât un fel de a ne fura singuri cãciula.

Este ca si cum cineva care trãieste la câmpie se urcã la un moment dat pe o movilã si e convins astfel cã stie ce este un munte.

Iubirea interesatã, adicã amestecatã cu nevoi personale,fãrã sã îti dai seama, stirbeste libertatea celuilalt.

Dacã am nevoie de ceva de la tine pentru a fi fericit,dacã fericirea mea depinde de tine, te voi manipula, adesea inconstient.

Ori, acolo unde manipularea creste, libertatea scade.

Relatiile de cuplu, pe care se întâmplã sã le analizez în meseria mea,sunt pline de manipulãri si contramanipulãri, strãduinte inconstiente de a obtine afectiunea,grija sau banii celuilalt si frustrãrile corespunzãtoare esecului acestor eforturi.

Iubirea realã dãruieste si uitã.

Nu are un carnetel în care sã noteze:

“Astãzi i-am adus flori. Ea ce mi-a adus?”

sau

“De 6 luni îi spãl sosetele si lenjeria intimã”.


Iubirea care cere se transformã într-o închisoare cu pereti transparenti.
Un numãr incredibil de oameni cred cã sunt liberi numai pentru cã

peretii închisorii în care trãiesc sunt invizibili.

Ai trãit vreodatã aceastã experientã?

Sã oferi ceva cu bucurie, fãrã sã astepti nimic în schimb.
Este o experientã mãreatã. Nu stiu dacã are termen de comparatie.

Atentie! Nu mã refer la situatia în care ai oferit ceva fãrã a cere nimic în schimb,
iar în “darul” tãu nu a existat nici un fel de entuziasm.

Ba dimpotrivã, adânc în sufletul tãu, au existat resentimente, tensiune, senzatia de a fi obligat.
Nu se poate vorbi de daruri în acest caz.

Tu, cel adevãrat, nu ai fi fãcut asta, doar cã nu te-ai putut opune.

Între a oferi locul în autobuz cu bucurie, respectiv dintr-un sentiment al datoriei
existã aceeasi diferentã ca între un leu si un motan.

Amândouã sunt feline, însã numai unul este regele animalelor.

Iubirea realã are o calitate aristocraticã în sensul cel mai elevat al acestui cuvânt.

Ea se manifestã în actiuni care izvorãsc din preaplin,
din abundentã sau exces, spre deosebire de iubirea în acceptiunea ei curentã,
care e activatã de nevoie, deci de lipsã sau deficit.

Un controversat maestru spiritual spunea cã lumea e plinã de cersetori,
oameni care îsi cersesc iubire unii altora.

Ei se simt dezamãgiti si frustrati,
deoarece nici un cersetor nu poate face fericit un alt cersetor,
în ce-i priveste pe împãrati, nu existã nici un pericol de suprapopulare.

Pentru a fi asemenea unui împãrat, trebuie mai întâi sã-ti cunosti Sinele,
întreprindere destul de anevoioasã când esti prins în mrejele acestei lumi.

Iubirea ca dãruire poate fi înteleasã mai bine, fiind un fenomen mai
degrabã exotic, dacã îi studiem contrapartea omniprezentã.
Mã refer la a acapara sau a te agãta de…

Aceste atitudini sunt împotriva vietii, iar acest adevãr elementar
ne este necontenit demonstrat de respiratie.
Dacã te agãti de aerul din plãmâni si nu îi dai drumul, în curând vei muri.
Pentru a trãi este necesar sã îl oferi atmosferei, sã nu îl tii doar pentru tine.
Este vital sã îl scoti din tine, sã îi dai drumul.
Primesti si oferi, primesti si oferi - este un echilibru.

Ceea ce e atât de simplu la nivel fizic devine brusc complicat la nivel sufletesc.
Acolo te bucuri sã primesti, dar ai mari ezitãri în a oferi.
Acumulezi afectiune. O stochezi.

Într-un alt caz, nu primesti nimic si, pe bunã dreptate, te întrebi:

“Dar eu de ce sã ofer? Ce, sunt mai prost?”

Ambele variante stopeazã circuitul iubirii.
Rezultatul este dezechilibrul emotional.
Devii frustrat si nefericit, chiar dacã la suprafatã împachetezi aceste
sentimente adânci în sigurantã de sine sau lipsã de griji.

Cine are o privire pãtrunzãtoare vede dincolo de ambalajul strãlucitor.
Este crucial ca energia iubirii sã curgã, altfel te simti împovãrat, greu.
Înãuntrul oricãrei fiinte umane se aflã Sinele care nu este nimic altceva decât iubire.
Si întelepciune, ca sã nu fiu partizan.

Dacã energia iubitoare a Sinelui nu este exprimatã, dacã este blocatã,
ea se întoarce împotriva ta.

În psihoterapie existã opinia cã multe tulburãri se datoreazã agresivitãtii neexprimate.
Eu cred cã o serie de patologii au la bazã iubirea neexprimatã.
Fiind blocatã înãuntrul tãu, energia îsi schimbã polii.

Ceea ce era benefic si creator devine,
prin reprimare statornicã, malefic si distructiv.

Acesta e motivul pentru care rãmân optimist în ceea ce-l priveste pe diavol.
Într-o bunã zi, cineva îi va schimba polii.

Agăţarea de celălat

Actul de a te agãta de, în loc de a dãrui, meritã o analizã mai atentã.
El are la bazã identificarea cu Eul, trãirea intensã cã esti o fiintã separatã,
într-un univers strãin si indiferent, dacã nu cumva ostil.

Iluzia Eului are drept consecintã limitarea capacitãtii de a iubi.

Mai pe scurt: când Eul apare, iubirea dispare.

Acolo unde încã mai existã nevoi personale, unde încã mai tânjesti
dupã ceva exterior, iubirea neconditionatã NU se poate naste.

Nu te amãgi spunându-ti cã e vorba de dragoste atunci când îi spui
prietenului tãu: ”Te iubesc atât de mult. Nu pot trãi fãrã tine”.

Aceasta nu e dragoste, ci teamã.
Te agãti de el deoarece nu stii cum sã fii fericitã fãrã el.

Nu este dragoste nici când îi spui sotiei tale:
“Inima mea este rãnitã când tu iei masa în oras cu un alt bãrbat”.
Este posesivitate.

Si nu este dragoste nici când un pãrinte suferã pentru copilul lui
care se mutã definitiv într-un alt oras. Este dependenţã.

De câte ori crezi cã suferi din dragoste, de tot atâtea ori
nu esti conectat la realitate.

Este mult mai mãgulitor pentru imaginea ta de sine sã gândesti cã la
baza suferintei tale este iubirea când este, de fapt, egocentrismul.

Sau, ca sã nu sune atât de dur, sã-i spun identificarea cu Eul.

Din iubire nu se poate suferi, tot asa cum nu poti cãdea în sus.
Iubirea este fericire. Iubirea realã.

Dacã suferi, acesta e un criteriu minunat de clar prin care esti informat cã NU AI IUBIT.
Ceea ce tu numesti iubire nu a fost decât agãtare, atasament, dependentã, posesivitate.

Stiu cã nu sunã deloc frumos sau romantic.
Pentru mine acesta este un adevãr psihologic, ti-l recomand cu cãldurã.

Iubeste adevãrul si te vei vindeca de iluzii. Vei intra în realitate.
Nu în realitatea despre care nu înceteazã sã vorbeascã pragmaticii,
care nu este altceva decât o specie a iluziei.

Ci în realitatea care nu este decât bucurie fãrã sfârsit.

Eul este principalul obstacol în calea iubirii.

Fãrã Eu, iubirea curge nestingheritã, asemenea unui râu
care îsi gãseste, cu gratie, drumul cãtre ocean.

A fi fãrã Eu nu înseamnã a fi un lunatic sau un psihopat, ci a fi nedivizat.
A fi unificat. A fi unul, adicã Sinele.

Nu este ceva asa de simplu datoritã incredibilei conditionãri sociale
la care suntem supusi. Aceastã conditionare începe încã de la nastere.

Cresterea si educatia unui copil nu sunt altceva decât un lung sir de conditionãri,
unele mai primitive, altele mai subtile.

Multe conditionãri preexistã deja în limbaj (am analizat asta în altã carte, dar nu mai stiu care).

Conditionarea supremã este credinta cã esti o persoanã anume,
un agent independent care simte, gândeste si actioneazã.

Nu este deloc asa. Tu nu esti cineva care este, de pildã, dezamãgitã
pentru cã partenerul tãu a uitat de aniversarea cãsãtoriei voastre.
Dacã esti atent, poti realiza cã dezamãgirea este ceva de care tu esti constient.

Tu nu esti dezamãgirea. Nu te identifici cu ea.
Mai degrabã poti spune ”Existã dezamãgire”,
dar nu existã cineva care sã fie subiectul dezamãgirii.

Aceasta înseamnã cã nu existã un Eu.
Existã dezamãgire, care va trece dacã nu încerci sã te lupti cu ea.

Si atunci, cine esti tu?

Esti Fundalul pe care apare dezamãgirea.

Dacã te-ai identifica mai putin cu ea si ai rãmâne mai mult la tine însuti,
ai putea descoperi cã natura ta este fericirea.

În tine apar toate stãrile, gândurile sau actiunile, însã tu nu esti nici una din acestea.
Esti dincolo. Si pentru cã esti dincolo, nu poti fi obiect de cunoastere pentru nimeni.

În acest sens tu esti gol sau vid.
Nu esti cineva anume, nu poti fi vãzut în contrast cu nimeni.
Esti unificat si fãrã margini, fãrã nici o fisurã.
Când ajungi în acest punct este imposibil sã mai confuzi
dragostea cu dorinta, siguranta sau plãcerea.

Este ca si cum ai fi Soarele.
În nici un mod nu mai poti confunda lumina cu întunericul.
Întunericul existã doar acolo unde lumina ta nu pãtrunde.
Dacã esti acoperit de un nor dens, lumina continuã sã-ti rãmânã accesibilã.
Însã pentru cineva aflat pe Pãmânt, lumina ta pare a fi dispãrut.
Apoi norul trece si tu reapari. Însã tu nu ai dispãrut niciodatã!
Totul a fost o iluzie.

Creatia este acest joc de lumini si umbre, rafinat, amplificat si îmbogãtit la nesfârsit.
Doi oameni care se doresc unul pe celãlalt pot crede cã se iubesc.

Nu, nu, nu. Ei doar se doresc!

Dorinta NU este iubire.

Dorinta înseamnã ”Vreau ceva de la tine”.
Vreau sã fii alãturi de mine, vreau sã mã protejezi, vreau sã te penetrez,
vreau sã fii mama copiilor mei, vreau sã te pot mângâia, vreau sã mã asculti,
vreau sã te conformezi, vreau sã mã admiri.

Cine vrea toate lucrurile astea?

Eu.

Iatã Eul !

Si atunci, iubirea realã exclude dorinta?
Nu o exclude, ci o integreazã.

Te iubesc si mi-ar plãcea sã te pot mângâia.
M-as bucura sã-mi exprim iubirea în acest fel.

Dacã tu nu vrei sã fi mângâiatã sau dacã vrei sã fii mângâiatã de un alt bãrbat,
nu e nici o problemã. Iubirea mea pentru tine rãmâne aceeasi.

Nu încep sã te iubesc mai putin sau chiar sã te urãsc pentru cã
tu preferi atingerea unui alt bãrbat.

“Sunt înnebunit dupã tine. De când te-am vãzut am stiut cã suntem fãcuti unul pentru celãlalt”.

Iubire realã ? Deloc.
Dragoste pasionalã, explozie de hormoni ? Cu sigurantã.

“Esti minunat. Nu semeni cu nici unul din fostii mei parteneri“.

Nu mai pun întrebarea deoarece stii rãspunsul.
Iubirea este confundatã cu dorinta sau cu nevoia.

“Te iubesc” în traducere înseamnã adesea “Am nevoie de tine”.
Ar trebui retrasã licenta de practicã.

Pentru iubire, traducerea corectã este: “Am ceva sã-ti ofer. Gratuit.”

Învãtând sã trãiesc în onestitate, sã iau lucrurile asa cum sunt,
sã recunosc cã deocamdatã nu te iubesc, ci doar am nevoie de tine,
voi ajunge cu sigurantã si sã te iubesc.

Altfel, amãgindu-mã cã deja te iubesc, este ca si cum as crede cã am escaladat Everestul,
când nu sunt de fapt decât în prima tabãrã.

Iubirea neconditionatã îmi pare a fi Everestul acestei vieti,
iar a o experimenta si exprima în viata ta îmi pare a nu suporta

nici un fel de comparatie, cu nici un fel de realizare socialã, financiarã,
profesionalã, sportivã sau de alt tip de pe lumea asta.

Mi se pare cu totul inutil sã strângi o avere fabuloasã, sã vorbeascã toatã
lumea, unii cu invidie, despre succesele tale sau sã ai putere asupra altor
oameni, dacã nu esti capabil sã iubesti neconditionat mãcar un alt om.

Si dacã reusesti sã iubesti fãrã nici un fel de asteptãri un alt om, sunt convins cã vor urma si altii.
Cred cã punctul de cotiturã aici este: a iubi cu adevãrat un om.
Primul pas este cel mai greu. Asa începe cãlãtoria de 1000 de mile.

O altã confuzie clasicã este între iubire si gelozie.
Iubirea nu are cum sã fie geloasã, tot asa cum cãldura nu are cum sã fie rece.

Gelozia indicã limpede nu prezenta iubirii, ci prezenta Eului.
Eul se simte rãnit, umilit, nelinistit.

De ce?

Femeia pe care pretinzi cã o iubesti este tandrã cu un alt bãrbat.
Îl tine de mânã, îl priveste cu afectiune. Tu vezi asta si mai cã nu lesini.

Iubire mare, nu-i asa?
Nu e. Gelozie, cât cuprinde.

Care este mecanismul?

De ce suferi? De ce nu suporti asta?

Pentru cã îti este fricã !

Dacã recunosti asta trebuie sã fii un tip onest, în fata cãruia mã înclin.
Dacã nu…Dar de ce anume te temi? Sunt mai multe rãspunsuri.

1) Te temi de singurãtate. Ea îl va prefera pe celãlalt si te va pãrãsi pe tine.
Vei rãmâne singur si nu ai suficientã încredere în tine. Nu crezi cã te vei descurca.
Prin urmare, la nivel inconstient te autopercepi un copil, care are nevoie de o mamã.
Aceastã mamã este femeia pe care o “iubesti” si care te temi cã te va abandona.

2) Nu te temi de singurãtate. Stii cã o sã faci fatã.
Te temi de propriul tãu sentiment de inferioritate.
Dacã îl preferã pe celãlalt, înseamnã cã celãlalt este mai bun ca tine.

Deci tu esti inferior. Esti slab. E cumplit sã simti asta.
Demonul comparaţiei a pus stãpânire pe tine.

3) Nu te temi de singurãtate si nu ai nici complexe de inferioritate pe linia masculinitãtii.
Te temi cã nu mai ai pe cine sã posezi.
Tu erai fericit nu pentru cã o iubeai, ci pentru cã o posedai.
A poseda înseamnã control. Control înseamnã putere.
Ea este tandrã cu un alt bãrbat si tu nu poti controla asta. Îngrozitor!
Suferi pentru cã vezi cã se simte bine cu altcineva. De necrezut.
Ea poate fi fericitã cu altcineva.

Ce înseamnã asta?

Înseamnã cã tu nu ai exclusivitate.
Adicã nu ai o valoare specialã.

Ti-ai dat seama, aici suntem pe o problemã de autovalorizare si stimã de sine.
Dacã ai fi sigur de valoarea ta, nu ai avea nevoie de nici o exclusivitate.

În grupurile terapeutice pe care le conduc aceastã problemã apare adesea,
când lansez urmãtoarea întrebare perfidã:

“Ai fi de acord ca partenerul tãu/partenera ta sã-si petreacã o noapte cu altcineva?”

Rãspuns frecvent: Nu.

De ce?

Deoarece doresc exclusivitate sexualã.

“Hai, sã tinã de mânã pe altcineva, chiar sã se sãrute, treacã-meargã, însã pânã la sex!”

Altfel spus, iubirea mea pentru tine este enormã, câtã vreme nu ai relatii sexuale cu altcineva.

Întrebare naivã: Dacã o iubesti, DE CE nu te bucuri pentru bucuria ei ?
De ce nu te bucuri dacã un alt bãrbat o face fericitã
, fie si numai în plan erotic?

De ce suferi tu când el se simte bine cu o altã femeie?
Ce legãturã existã între suferinta ta si bucuria pe care ea o simte cu altcineva?

Nici o legãturã. Tu îti produci suferintã singur.

Suferinţa ta apare din problemele tale nerezolvate,
pe care aceastã situatie particularã le scoate la luminã.

Este ca o boalã pe care o aveai în tine, în stare latentã. Acum ai aflat de ea.
Aceastã boalã se numeste gelozie. Ea nu apare din iubire.
Dimpotrivã. Iubirea este remediul.

Unii mi-au spus cã, în astfel de situatii, absenta geloziei la partenerii lor ar
fi un semn cã nu le pasã. Nu e deloc asa. Semnul cã nu îi pasã de tine nu este
absenta geloziei, ci absenta bucuriei.

Dacã afirmã cã te iubeste, dar nu se bucurã când tu esti satisfãcutã,
acesta e un indiciu puternic. Nu îi pasã de tine, ci de el.

Eul, îti amintesti?

Doar Sinele se poate bucura pentru celãlalt,
deoarece Sinele se recunoaste în celãlalt.

Eul nu poate iesi din propria lui carapace.
Eul este o contractie, pe când Sinele este o expansiune.

Mai existã o perspectivã din care putem întelege de ce iubirea realã
este luatã drept altceva decât este si de ce apare asa-zisa “suferintã din iubire”.

Este vorba despre confuzia dintre scop si mijloc.
Confuzie înseamnã încurcãturã, imprecizie, neclaritate, obscuritate.
Altfel spus, maya, forta iluziei.

Sã presupunem cã scopul tãu este sã te simti satisfãcut.
O modalitate prin care îti atingi acest scop este sã joci tenis la Arenele BNR.
Câtã vreme ai un partener de joc, rachetã, mingi si un teren de joc disponibil, îti atingi scopul.
Te întorci acasã obosit, dar satisfãcut. Mijlocul prin care îti împlinesti dorinta este jocul de tenis.
Retine acest amãnunt: jocul de tenis nu este scopul, ci mijlocul.

Sã te anunt ceva. Partenerul tãu de joc nu mai poate veni.
Este bolnav sau trebuie sã plece în delegatie sau vrea sã joace cu altcineva.

Ce se întâmplã cu tine?

Începi sã suferi. Crezi cã ai un destin blestemat.
Te gândesti la sinucidere, îti faci programare la psiholog.
Iatã confuzia!

Scopul tãu a devenit sã joci tenis cu cineva anume.
Ai uitat? Acesta era doar mijlocul. Scopul tãu era sã te bucuri.

Ai nevoie de putinã claritate. Si flexibilitate!

Tenisul nu este singurul mijloc de care te poti folosi pentru a trãi bucuria.
Cu sigurantã existã si altele. Cautã sã devii constient de ele.
Te-ai putea bucura jucând tenis de masã, baschet, volei, sah sau oricare alt sport.
Poate înclinãrile tale nu se reduc la domeniul sportiv.
Sunt zeci, dacã nu sute de activitãti în care te-ai putea angrena.
Sã admitem cã nu ai chiar atâta deschidere.

Tu vrei neapãrat sã joci tenis. O.K.
Dar de ce te încãpãtânezi sã-ti doresti sã joci cu cineva anume?

Sunt mii de alti oameni pasionati de tenis.
Scopul tãu este sã te bucuri, jucând tenis.
Dacã insisti sã joci cu cineva anume, temporar indisponibil sau neinteresat, ai confundat scopul cu mijlocul.

Noul tãu scop a devenit sã joci tenis cu un anumit om.
Ai uitat de adevãratul tãu scop. Ai intrat în iluzie.
Dacã persoana pe care o doresti ca partener de joc nu te doreste la rândul ei

sau te refuzã din motive obiective, iar tu nu esti suficient de flexibil pentru
a cãuta un nou partener, tot ceea ce vei reusi va fi sã suferi fãrã nici un sens.

Confuzia dintre mijloc si scop conduce la suferintã inutilã, pe când
atenta discriminare între ele conduce la satisfactie si împlinire, nu neapãrat lipsite de efort.

Doar cã efortul este util si integrat în satisfactie. În iubire lucrurile stau cam la fel.

Scopul tãu este sã iubesti, iar mijloacele de care dispui sunt, sper, variate:
sã protejezi, sã alinti, sã mângâi, sã hrãnesti, sã ai grijã, sã apreciezi, sã respecti, sã comunici,
sã lauzi, sã fii atent, sã încurajezi, sã stimulezi, sã ierti, sã linistesti, sã sfãtuiesti, sã mobilizezi, sã ai încredere, etc.

Hai sã vedem ce se întâmplã în viata realã. Tu iubesti si vrei sã o protejezi pe partenera ta.
Când pleacã de acasã te asiguri cã e bine îmbrãcatã. Nu vrei sã sufere de frig.

Îi faci programare la medicul de familie. Vrei ca ea sã fie sãnãtoasã.
Nu esti de acord sã zboare cu parapanta. E un sport riscant, stii foarte bine asta.
Nu esti de acord sã meargã la mare cu prietena ei cea mai bunã.
Douã femei singure, în plin sezon, cine stie ce se poate întâmpla.
Tu nu vrei decât sã o protejezi!

Când colo, surprizã!

Ea începe sã respingã încercãrile tale de a o proteja.
Nu-ti vine sã crezi. Simti cã îti respinge iubirea. Confuzie!
Ea nu face decât sã respingã o modalitate nepotrivitã prin care tu îti manifesti iubirea.

Dar tu nu-ti dai seama de asta. Suferi.

Ai confundat scopul cu mijlocul.

Scopul tãu a devenit protectia, iar genul de protectie pe care îl oferi nu este acceptat.
Tragedie mare. Lucrurile sunt asa de simple! Iubirea este scopul, protectia este un mijloc.

Întreab-o dacã vrea sã fie protejatã.
Dacã vrea, aflã cum doreste sã fie protejatã si vezi dacã îi poti oferi acel tip de protectie.
Asta-i tot. Dacã nu vrea sã fie protejatã si tu vrei sã-ti atingi scopul, acela de a-ti exprima iubirea, cautã un alt mijloc!

Hai, putinã flexibilitate. Poate are nevoie sã o apreciezi, sã-i recunosti calitãtile,
sã-i admiri corpul si hainele. Fã asta si atinge-ti scopul!

Poate nu stii sã-ti exprimi aprecierea.
Poate esti o naturã mai criticã si vezi mai usor defectele.
Dragul meu, asta e în totalitate problema ta.

Ea te împiedicã sã-ti exprimi iubirea pe care o simti.
Cu alte cuvinte, tu nu suferi pentru cã o iubesti,
ci pentru cã ai anumite probleme nerezolvate care te împiedicã sã-ti exprimi iubirea.

Sã-ti dau un alt exemplu: scopul tãu este sã iubesti.
Mijlocul preferat de tine este sã o stimulezi tactil, sã îi atingi usor corpul,

sã o îmbrãtisezi si sã faci dragoste cu ea. Multe femei sunt înnebunite dupã asa ceva.

Numai cã partenera ta… refuzã contactul îndelungit, nu-i plac mângâierile usoare, vrea mai mult dinamism.

În situatii mai speciale, nu mai resimte o dorintã eroticã intensã sau e temporar atrasã de altcineva.

Îmi dai voie sã ghicesc cum te simti?
Suferi grozav.

Din iubire, nu-i asa?

Ei bine, suferi, dar nu din iubire.
Dragostea realã nu este niciodatã problematicã.
Nu genereazã suferintã.

Iubirea realã este bucurie, împlinire, plãcere, libertate, niciodatã chin.

Dacã suferi, nu suferi din iubire, ci din ignorantã.
Nu distingi între mijloc si scop. Asta în varianta optimistã.
Pentru cã în varianta pesimistã, în tine nu existã nici un fel de iubire.

Doar dorinta de a poseda sau domina, nevoia de a te folosi de corpul unui alt om ca de un obiect.

Sã revenim. Sã presupunem cã îti iubesti cu adevãrat partenera.
Ce vei face? în primul rând, îi vei respecta optiunea.

Are o perioadã în care nu e prea dinamizatã erotic sau e orientatã sexual cãtre un alt bãrbat.
Poate vrea sã experimenteze, poate vrea putinã iesire din rutinã, cine stie?

Accepti.

Nu stiai?

Un mijloc splendid de a-ti manifesta iubirea pentru un alt om este sã-i respecti libertatea de a alege.
Este un adevãrat test în orice fel de relatie (de cuplu, de prietenie, parental-filialã).

Ce îti dã puterea de a-i respecta optiunile?

Iubirea pe care o simti.

Dacã înãuntrul tãu nu existã suficientã iubire, stii ce vei face?
Vei interfera cu optiunile ei, încercând sã le schimbi.

Mã refer aici la manipulare, santaj, constrângere, amenintare.

Ai dreptul sã-i comunici cum vezi tu lucrurile.
Acesta nu e amestec în deciziile ei. E doar comunicare.
Într-un alt caz, îi respecti decizia. Nu te bagi, cum se spune.

Însã dacã suferi, acesta e semnul cã nu o iubeai cu adevãrat.
O sã repet asta pânã vei arunca nenorocita asta de carte întrun colt.

Nu existã suferinţã acolo unde existã iubire neconditionatã !

Suferinţa apare nu pentru cã iubirea existã, ci pentru cã iubirea NU existã.
Ceea ce existã este agãtare, atasament, dominare, gelozie, control, dependentã, fricã.

În mai putine cuvinte: identificarea cu Eul. Iubirea adevãratã existã acolo unde Sinele a fost revelat.

În opinia mea, nu poti iubi o altã persoanã dacã, mai întâi, nu te iubesti pe tine însuti,
iar a te iubi pe tine însuti nu înseamnã a-ti iubi Eul.
Acesta nu e decât egoism, a te iubi înseamnã a-ti cunoaste si manifesta Sinele,
miezul interior al fiintei tale.

Dar chiar spunând asta, nu simt cã m-am exprimat corect.
Mai degrabã e un fel de a te da la o parte din calea iubirii.

Sinele, iubirea - acestea sunt sinonime. De fapt, tu nu faci nimic.

Doar încetezi a mai fi un obstacol.

Într-un anumit sens dispari, adicã încetezi a mai crede cã esti un anumit individ, capabil sã iubeascã pe cineva.

Tu nu poti iubi cu adevãrat pe nimeni.
Însã poti lãsa iubirea sã curgã prin tine, sã se îndrepte cãtre un om,
poate doi sau chiar o colectivitate, dacã puterea ei este mare.

Chiar si în aceastã afirmatie este un neadevãr. Iubirea curge dar nu spre cineva anume.
Se întâmplã ca cineva anume sã fie pe directia ei. Este ceva similar cu parfumul unei flori.

Ea nu a înflorit pentru o anume persoanã, nu urmãreste anumiti oameni cãrora sã le pretindã ”Mirositi-mã!”.

Ea doar îsi rãspândeste parfumul. Cineva poate fi în preajmã si se va bucura. Norocul lui.
Însă bucuria florii nu depinde de existenta acestei persoane
sau de existenta acestor persoane, dacã e vorba de un grup.

Floarea se bucurã de propriul ei parfum, de faptul cã îl poate rãspândi în jur.

Cam asa este si cu iubirea. Iubirea este parfumul fiintei tale.
Si se manifestã într-un singur caz: atunci când ai înflorit.
Acesta e motivul pentru care mi se pare cã iubirea si meditatia sunt intim conectate.
Ele sunt aspecte ale aceluiasi fenomen, asa cum sunt muntele si valea.
Unde existã munte existã si vale. Tot asa, iubirea nu existã fãrã meditatie.

Si când spun meditatie nu mã refer la acele practici adesea chinuitoare,
care îti cer sã-ti pãstrezi mintea focalizatã într-un singur punct, pânã când fuzionezi cu obiectul meditatiei.

Mã refer la arta de a nu face nimic, adicã de a-ti lãsa Eul de o parte, tot asa cum îti lasi picioarele de o parte (adicã nu le mai soliciti) si te asezi pe un scaun confortabil.

Din acest punct de vedere, mã simt în mod particular apropiat de budismul Zen, care a înteles important faptului de a fi una cu propria ta spontaneitate, a te dãrui cu încredere fluxului experientei tale, fãrã a încerca sã-l controlezi sau sã-l domini.

Credinta cã esti o persoanã anume, adicã un Eu, divizeazã organismul, pe când renuntarea la aceastã idee eronatã îl unificã.

Astfel, a medita înseamnã a lãsa lucrurile sã se întâmple, emotiile sã aparã,
gândurile sã circule, actiunile sã se desfãsoare, fãrã a mai crede cã tu esti agentul lor.

Oricât de paradoxal ar suna, tu esti abia când nu mai esti si faci totul abia când nu mai faci nimic.
Esti Sinele. Tu meditezi când întelegi cã ochii vãd de la sine,cã urechile aud de la sine
si cã picioarele merg de la sine, nefiind nevoie sã le muti cu mâinile.

Dacã esti putin mai atent poti întelege cã totul, de fapt, se întâmplã de la Sine,
cu exceptia momentelor când nu crezi asta si încerci sã intervii,
tulburând ordinea naturalã (sau divinã) a lucrurilor.

Cam asta vreau sã spun când afirm cã iubirea curge de la sine.

Insã pentru a avea aceastã perceptie ai nevoie de o stare meditativã,
adicã de o atentie lãrgitã si relaxatã, care se orienteazã spontan

cãtre ceea ce o atrage, fãrã a se agãta de nimic.

Ceea ce îti permite sã nu te agãti este întelegerea cã nu existã nimic de care sã te agãti
si cã nu existã nimeni care sã se agate.

Te bucuri sã mirosi floarea si nu mai încerci în zadar sã mirosi si nasul.

Oamenii care nu se iubesc pe ei însisi trãiesc, fireste, cu deficit de iubire,
un gol pe care încearcã sã-l acopere intrând în relatii unde, cum altfel, se asteaptã sã fie iubiti.

Problema este cã celãlalt are o asteptare similarã.
Din întâlnirea a douã deficite nu are cum sã aparã bucuria.
În schimb, apar, din belsug, pretentiile, iritarea, gelozia, senzatia de respingere,
neîncrederea în sine, plictiseala, infidelitatea.

Nu poti oferi ceea ce nu ai.

Dacã tu îmi ceri 6 milioane, iar eu cu 6 milioane abia trãiesc de pe o lunã pe alta, fii sigur cã n-o sã-i primesti.
Dacã as câstiga 60 de milioane pe lunã, ti-as da 6 milioane cu dragã inimã.
Dar nu-i câstig. Altfel spus, nu dispun de atâta energie afectivã încât sã o împart cu tine.
Dimpotrivã, mi-ar prinde bine “o injectie de capital”.

Cam asta se întâmplã în multe relatii.
Eu te iubesc, adicã am nevoie de tine ca sã-mi acoperi golurile.

Tu mã iubesti în acelasi fel.

Suntem ca 2 masini cu rezervoarele pe jumãtate goale,
fiecare visând despre cealaltã cã este o benzinãrie.

Iubirea adevãratã existã în conditii de abundentã.

În tine existã asa de multã dragoste, încât e vital sã o împãrtãsesti cu cineva.
Nu pui nici o conditie deoarece nu ai nevoie de nici o conditie.
Este ca si cum ai fi un izvor. Nu spui ”Panta aceasta e prea abruptã” sau “Pe aici e prea putinã vegetatie”.

Tot ce ai de fãcut este sã curgi. Apa ta îsi va croi singurã malurile.
Celãlalt este un receptor. El este deschis cãtre tine, primind astfel iubirea ta.
Dacã el se închide, tu vei curge spre altcineva.
Nu îl vei implora, nu vei cãdea în genunchi: “Te rog, lasã-mã sã te iubesc”.
Îi respecti decizia si îti vezi de viata ta.

Iubirea realã oferã libertate, deoarece este o expresie nu a necesitãtii, ci a dãruirii.

Oriunde libertatea este restrânsã, nerespectatã sau amenintatã, iubirea nu este purã.”

Iubirea ca mijloc de aparare


 
“Cind detestati pe cineva este exact ca si cum l-ati iubi: deja aveti, o legatura cu el. Ura este la fel de puternica precum dragostea. Daca doriti sa va eliberati de cineva, sa nu-l mai vedeti niciodata, nu-l detestati, fiti indiferenti. Daca-l uriti,va legati de el cu lanturi pe care nimic nu le va putea desface; veti fi tot timpul cu el si veti avea de-a face cu el timp de ani si ani. Ura este o forta care va leaga de persoana pe care-o uriti. Este la fel ca in dragoste, dar bineinteles, legatura este diferita. Dragostea va va aduce unele lucruri si ura altele, dar la fel de sigur si puternica ca si dragostea.

IUBIREA CA MIJLOC DE APARARE

Ca sa va puteti apara de inamicii vostri, iubiti-i. Daca-i detestati, ii dispretuiti sau ii dusmaniti, aura voastra s-a rupt si prin aceste sparturi se stabileste o comunicare cu tot ce este negativ, daunator in ei si astfel primiti rautatile lor, ura lor, care odata intrata in voi, incepe sa va distruga.

Din aceasta cauza Iisus a spus “Iubiti-va dusmanii”. Iisus cunostea aceste legi, stia ca atunci cind urim pe cineva, devenim vulnerabil. Pentru a ne apara trebuie sa intram in inatacabila fortareata a iubirii. Sa ne iubim dusmanii este unul din lucrurile cel mai greu de realizat, dar este singura cale de a ne apara de ei.

UTILIZAREA JIGNIRILOR CA PE UN PRILEJ DE EVOLUTIE SPIRITUALA

La cea mai mica jignire, cea mai mica ofensa, natura voastra inferioara va spune: “Da-i o lectie, musca-l, sparge-i gura!” iar voi alergati repede sa-i executati sfaturile. In timp ce natura voastra superioara va spune “Nu te preta la asta, batrine, asa e, dar tu trebuie acum sa profiti de ocazie pentru a o transforma, a sublima acest afront; tu esti alchimist, vei scoate aur! Si asa si este voi primiti o ofensa, o critica nedreapta, natura voastra superioara va mai spune: ” De ce sa plingi ore intregi cind ai ocazia sa te pui pe lucru? chiar ar trebui sa multumesti Cerului, pentru ca aceasta persoana a fost trimisa sa-ti dea posibilitatea sa cresti, iar tu stai aici si bocesti ?”

Discipolul nu urmeaza sfaturile naturii sale inferioare, el nu vrea sa ramina mereu ofensat, nervos, slab, sentimental, capricios, dezechilibrat, degradat , dezordonat, haotic, de aceea el cauta in tot ce i se intimpla un element pozitiv pentru a se pune pe treaba.

O METODA DE A IERTA

Cel care este slab si sarac spiritual nu poate ierta, el cauta sa se razbune. Pentru a-l ierta pe cel care v-a facut rau, trebuie sa deveniti mare, bogat, puternic, luminos; sa va spuneti : “Trebuie sa-l iert pentru ca bietul nu stia in ce situatie se afla facind raul, legile justitiei divine sunt implacabile si va suferi pentru a repara raul facut. In timp ce eu, chiar daca sunt victima, sunt privilegiat pentru ca lucrez pentru bine, pentru Imparatia lui Dumnezeu, pentru lumina“.Si gindind astfel, comparind intreaga splendoare in care traiti alegind drumul binelui cu mizeria si intunericul celor care sunt nedrepti si rai, emanind sentimente de mila, intelegere si dragoste, prin stapinire de sine. Aceasta generozitate la care nu ati putea ajunge pe nici o cale, o puteti dobindi usor astfel.

Unii vor spune: ” Dar aceasta atitudine seamana mult cu cea a fariseului din Evanghelie care se ruga in templu multumind Domnului ca nu este ca restul oamenilor si mai ales ca plebeul care sta ingenunchiat mai incolo ; acesta este orgoliu !” Niciodata! Fariseul se lauda ca postea de doua ori pe saptamina, ca dadea zeciuiala din toate bunurile sale si il dispretuia fara motiv pe plebeu care era mai bun, poate, ca el. Atitudinea de care va vorbesc este diferita. Va spun ca daca sunteti o victima a unor calomnii sau nedreptatiti, recunoscind toate splendorile pe care Dumnezeu vi le-a dat in timp ce dusmanul vostru a fost privat de ele, trebuie sa intelegeti ca in realitate voi sunteti privilegiati. Pentru moment inamicul vostru triumfa, se subintelege, a reusit sa va faca rau, dar totusi el este de plins asa cum sunt toti cei care fac rau fiindca intr-o zi justitia divina ii va pedepsi intr-un fel sau altul.

Vedeti, este cu totul altceva, si in acest sens trebuie sa intelegem cuvintele lui Iisus : “Tata , Iarta-i ca nu stiu ce fac”.

A INVINGE DUSMANII RIDICINDU-VA DEASUPRA LOR

Gindim ca ne putem debarasa de un dusman, ca l-am putea invinge, vorbind fara incetare impotriva lui. Ei, nu! nu ne putem invinge dusmanii purtind peste tot imaginea lor; mai devreme sau mai tirziu, ei vor fi invingatorii. Nu-i putem invinge pe cei rai prin rautate, calomniatorii prin calomnie, gelosii prin gelozie sau pe cei furiosi prin furie pentru ca prin acestea ne identificam cu ei, devenim egali cu ei intram in aceeasi categorie.

Pentru a ne proteja, pentru a fi invulnerabili, trebuie schimbat nivelul, frecventa, deci nu ramineti in aceleasi vibratii, aceleasi slabiciuni, aceleasi emanatii ale inamicului vostru pentru ca, daca este mai puternic, va va atinge. Trebuie sa urcati, adica sa atingeti regiunile cele mai nobile, mai pure, mai luminoase. Odata ce ati urcat prin vointa, meditatie, rugaciune, dusmanul vostru nu va mai poate atinge pentru ca vibratiile voastre sunt diferite de ale voastre. Din moment ce sunteti protejati, baricadati cu Lumina, Iubire, putere cereasca, nu numai ca gindurile rele nu va vor putea atinge, dar se vor intoarce impotriva lor si-I va ataca, ii va strivi.

Iata cum Initiatii, inteleptii, Marii Maestri si-au invins dusmanii. Ei traiesc o viata atit de pura, de nobila, de cinstita, stralucitoare, ca toti cei care se-ndirjesc impotriva lor isi vor sparge capul mai mai devreme sau mai tirziu, pentru ca exista un soc prin ricosare. Aceasta ricosare nu se poate produce daca sunteti exact ca dusmanii vostri, adica slab, rau, senzual, in acel moment primiti toate murdariile pe care ei vi le trimit. Dar daca va aflati mult mai sus, viata pe care o duceti devine pentru voi o protectie : trimite inapoi tot ce este rau, negativ, celui care a trimis.

Deci, daca vreti sa fiti protejat, aparat, in siguranta fata de tot ceea ce se spune sau se face impotriva voastra, trebuie sa va schimbati viata, sa va situati la un alt diapazon, intr-o alta regiune unde veti fi invulnerabil.”(Sursa: Aivanhov)

2 februarie 2013

Sylvie Germain – Cartea nopţilor(fragmente)


 
“În fiecare noapte bărbatul ei o strîngea în braţe şi se unea cu ea, orbit de albeaţa uluitoare a trupului ei numai surîs şi uitare de sine.”

“(…) imaginea (ei) se gravase atît de adînc în el, încît o purta chiar înăuntrul privirii, şi nu putea închide sau deschide ochii fără s-o vadă în transparenţa tuturor lucrurilor şi chiar a nopţii.”

“Bărbatul era tînăr şi puternic, şi avea frumuseţea unei nopţi de iarnă pline de stele.”

“În dragoste, Melanie punea tot atîta ardoare cît şi linişte, ca şi cum senzualitatea ei plină de pasiune trebuia să se măsoare cu o sălbatică pudoare, şi aceasta dădea îmbrăţişărilor lor aerul unei lupte rituale. De altfel, ea întotdeauna vorbea puţin, exprimîndu-se mai ales prin mişcările trupului şi prin privire. Părea locuită de un foc uriaş ascuns înăuntrul pîntecelui său, care i-ar fi consumat cuvintele, făcînd să izbucnească în schimb flăcări în gesturile şi în ochii ei.”

“Pentru ea, tot ce era mai bun şi mai frumos în lume ţinea de plenitudinea sarcinii. Rotunjime gravidă de iarbă şi de grîu, de lumină, de fericire, de dorinţă şi de forţă. Iar tandreţea pe care-o simţea pentru ai săi era pe măsura acestei rotunjimi a vieţii şi a tuturor lucrurilor din lume – plină, calmă şi voluptuoasă.”

“Toţi ceilalţi nu aveau ochi decît pentru ea, atît de frumoasă era în extravaganţa ei. În curînd locul se umplu de lume, toţi sătenii de la Pămîntul Negru şi din cătunurile din jur veniră s-o admire pe fiica lui Noapte-de-Aur-Bot-de-Lup, şi toţi descopereau culoarea albă pe care niciodată n-o văzuseră astfel. Margot purta această culoare cu atîta măreţie, încît toată albeaţa din lume, strălucirea soarelui sau aceea a zăpezii păreau să izvorască din rochia şi din voalul ei.”

“Auzi urcînd cîntecul în trupul femeii sale, văzu suflul acestor voci umflîndu-i sînii şi străbătîndu-i mîinile şi picioarele şi coastele în ondulaţii fantastice. Văzu vena albastră la tîmpla ei unduindu-se ca o algă sub apă şi în ochii ei deschizîndu-se irisurile ca nişte eclipse. Simţi în braţele lui pielea foarte goală – parcă şiroind de netedă ce era. Se cufundă în adîncimile umbroase ale gurii şi pîntecelui ei şi se lăsă dus de valurile cîntecului. Iar cîntecul acesta îl pătrundea şi pe el, răsunîndu-şi în el ecourile, făcînd să-i curgă prin vine un sînge asemănător cu lava.”

“Ruth era punctul de sprijin şi de echilibru, sau mai exact punctul focal spre care se îndreptau toate lucrurile, locurile şi chipurile pentru a se odihni în blîndeţe şi în fericire.”

“Doar pămîntul rămînea acelaşi, neschimbat – trup multimilenar înzestrat cu o putere fantastică, gata să-şi continue fără greş ciclurile sale eterne. Acest lucru i se revelă pînă la urmă lui Noapte-de-Aur-Bot-de-Lup, chiar la marginile exilului său nemişcat îi trecuse dintr-o dată prin minte, ca o teribilă fulgerare, într-o zi cînd se întorcea de la cîmp cu o legătură de lemne pe umeri. Se oprise, atît de uimit, încît i se tăiase respiraţia.

Gîndul imposibil al lui Dumnezeu tocmai se întorsese în sufletul lui. Dar nu mai era acel Dumnezeu care sălăşluise atît de sus, deasupra lunii, ca o pasăre uriaşă de foc ce-şi făcuse cuib dincolo de lumină şi de timp şi care, o dată pe an, şiroia pe fruntea oamenilor. Nu mai era acel Dumnezeu în care credea Pauline, acel Dumnezeu de carne şi de îndurare la care se ruga în fiecare zi îngenuncheată lîngă patul fiului său.

Era un Dumnezeu fără chip şi fără nume, cufundat în pămînt, făcut din piatră, din rădăcini şi din noroi. Un Dumnezeu-Pămînt, înălţîndu-se în păduri şi în munţi şi la fel de bine curgînd în apa fluviilor sau strecurat în vînturi, în ploi şi în mlaştini. Iar oamenii nu erau nimic altceva decît gesturile mai mult sau mai puţin largi ale acestui trup obscur încolăcit în visul lui nesfîrşit. El însuşi, Victor-Flandrin Peniel, ce era el, dacă nu acest gest greu căzînd încet către adîncimile nopţii, după ce descrisese cîteva cercuri neterminate şi semănase în trecere cîteva cioburi din acest vis infinit, mai întins şi mai lung decît propria-i viaţă?

Nu era decît un gest printre mii de alte gesturi. Şi războiul care se tot întorcea, precum secerişurile, echinocţiile sau menstruaţia femeilor – războiul era şi el ceva divin, un gest ca şi Dumnezeul-Pămînt mişcîndu-se fără sfîrşit în somnul lui tulbure. Dar morţii erau încă şi mai pătrunşi de divinitate decît cei vii, decît dragostea, pădurile, fluviile sau războaiele, căci ei erau nişte gesturi săvîrşite, deşi încă neterminate, gesturi închise în sînul Pămîntului. Erau chiar somnul Dumnezeului-Pămînt, blîndeţea nemaiauzită a visului său.”

“Baptiste îşi suportase lunga detenţie şi-şi îndeplinise munca forţată cu o totală supunere. Şi pentru ce ar fi fugit şi unde? Pentru el nu exista decît un singur loc unde putea trăi – era Pauline.

Pauline, locul lui, pămîntul lui, imensitatea lui. Pînă să se întîlnească cu ea nu exista spaţiu şi nici măcar timp. A fugi din lagăr pentru a se întoarce la ea ar fi fost zadarnic, fiindcă ea trăia în locul în care domnea duşmanul; l-ar fi înhăţat numaidecît şi l-ar fi despărţit din nou de ea Aşa că mai bine rămăsese acolo, purtîndu-şi exilul în acelaşi loc, decît să-şi mărească şi mai mult chinul rătăcind (…) se închisese în aşteptare, scutind timpul de orice durată şi impunîndu-şi o totală absenţă din sine. Nici măcar nu fusese atent că o parte din el suferea de foame, de frig, de oboseală şi de boli. Toate acestea se întîmplaseră, fără să fie înregistrate de gîndirea lui obsedată doar de Pauline, undeva, în regiunile pustii ale trupului său nefericit. Pînă la urmă tovarăşii lui de lagăr îl porecliseră Nebunul din Dragoste, fiindcă nu vorbea decît de ea, pînă şi în somn. De altfel, în somn mai mult striga decît vorbea – striga numele Paulinei, o chema pe nume din disperare şi de dorinţă, căci noaptea culca în fiecare dintre visele lui trupul gol al fetei dăruit ploii, dragostei şi dorinţei. Acel trup, acea piele şiroind de ploaie şi foarte nudă, care deveniseră de neatins, îl obsedau sufletul şi carnea pînă la ţipăt.

Şi iată că se întorcea, în sfîrşit, fără altă glorie decît aceea de a fi rămas absolut credincios dragostei sale, fără altă poreclă de război decît aceea de Nebunul din Dragoste. “
 
http://armoniefeminina.com

Exista o arta a iubirii?


 
Toti oamenii doresc sa traiasca iubirea, se uita la nenumarate filme despre povesti fericite sau nefericite de dragoste, asculta cantece in care se vorbeste despre dragoste, si totusi aproape nimanui nu ii trece prin minte ca ar avea ceva de invatat despre iubire. Pentru ca si a iubi este o arta, la fel cu arta de a trai.

Erori fundamentale

Inca de la inceput se poate observa ca, in general, oamenii pornesc in iubire de la cateva premise false.

In primul rand, cei mai multi oameni privesc iubirea doar din perspectiva de a fi iubiti ei insisi si nu din cea de a-i iubi ei pe altii. Ei se intreaba, astfel, cum sa se faca iubiti, cum sa devina demni de iubirea celor din jur. Barbatii, in general, considera ca pentru aceasta trebuie sa ai succes, sa fii cat mai puternic si mai bogat, in timp ce femeile urmaresc sa fie cat mai atragatoare, ingrijindu-si in exces trupul, imbracamintea, etc. De fapt, ceea ce majoritatea oamenilor inteleg prin a fi demn de a fi iubit este un amestec intre a te bucura de a simpatie generala si a fi un barbat bine sau o femeie atragatoare.

In al doilea rand, se considera ca iubirea depinde de un obiect, si nu de o atitudine. Oamenii isi inchipuie ca este foarte simplu sa iubesti, totul este doar sa gasesti obiectul potrivit pentru a fi iubit sau care sa te iubeasca. Intr-o societate in care orientarea comerciala este preponderenta si in care succesul material constituie, din pacate, una din principalele valori, nu trebuie sa fim surprinsi ca relatia umana de iubire urmeaza aceleasi reguli ale schimbului care guverneaza si piata produselor.

A treia eroare consta in confuzia dintre trairea initiala a starii de indragostit si mentinerea unei stari permanente de iubire. Daca doi oameni care au fost straini unul de celalalt (asa cum sunt in general toti oamenii) lasa brusc sa cada zidul dintre ei si se simt apropiati, se simt “una”, acest moment al uniunii este una din trairile cele mai miraculoase, mai fascinante ale vietii. Acest miracol este adesea insotit de atractia erotica si de consumarea actului sexual. Totusi, aceasta iubire nu poate fi, prin natura sa, de durata. Cele doua persoane ajung sa se cunoasca, dar daca nu urmaresc sa cultive sentimentul de iubire, sa amplifice in ei insisi starea de daruire pentru cel drag, relatia lor intima isi pierde treptat farmecul, pana cand conflictele, dezamagirile, plictiseala ucid in intregime bucuria initiala. La inceput, cei doi nu isi dau seama de toate acestea: ei considera intensitatea iubirii lor, “nebunia” lor drept o dovada a puterii dragostei ce i-a cuprins, in timp ce aceasta nu dovedeste, de fapt, decat gradul insingurarii lor anterioare.

Aceasta atitudine gresita care sustine ca nimic nu este mai simplu decat sa iubesti a continuat sa predomine, in ciuda coplesitoarei evidente a contrariului. Poate ca nici nu mai exista o activitate, o actiune umana care sa fie inceputa cu atat de mari sperante si asteptari si care sa conduca, totusi, la atat de multe esecuri. Daca acest lucru s-ar produce cu orice alta activitate, oamenii ar fi interesati sa cunoasca cauzele esecului lor si ar urmari sa afle cum sa procedeze mai bine, sau ar renunta definitiv la acea activitate. Cum in cazul iubirii, aceasta ultima varianta este imposibila, exista doar o singura cale de a evita esecurile in relatiile de iubire: aceea de a analiza cauzele lor si de a invata ce inseamna iubirea.

Ce e de facut?

Primul pas in aceasta directie este acela de a deveni constient ca iubirea este o arta, asa cum si a trai este o arta. Daca vrem sa invatam sa iubim, trebuie sa procedam ca atunci cand vrem sa invatam, de exemplu, muzica, pictura sau arta medicala. Pe langa teorie si practica, exista un al treilea factor necesar pentru ca cineva sa devina maestru al unei arte: stapanirea acelei arte trebuie sa aiba pentru el o importanta maxima. Acest lucru este adevarat pentru muzica, pentru medicina, pentru tamplarie, si deopotriva pentru iubire. Tocmai aici se afla un posibil raspuns la intrebarea: de ce oamenii in ziua de azi incearca atat de rar sa invete aceasta arta. In ciuda esecurilor lor evidente, in ciuda profundei lor insetari pentru iubire, aproape orice pare sa fie mai important pentru ei decat iubirea: succesul, banii, prestigiul, puterea – aproape toata energia lor este orientata pentru a atinge aceste teluri si astfel nu le mai ramane aproape deloc energie pentru a invata si arta de a iubi.

Se considera oare ca nu merita sa fie invatate decat acele lucruri cu care se pot castiga bani sau se poate obtine prestigiu? Se considera oare ca iubirea, de pe urma careia are de castigat doar sufletul, si care, in termeni moderni, “nu aduce nici un profit”, este un lux pentru care nu avem dreptul sa consumam prea multa energie?

Dorul de Unitatea originara este nazuinta cea mai puternica a omului, este dorinta sa fundamentala, constientasau nu. Fara iubire, omenirea nu ar putea sa reziste nici macar o zi. Iubirea a constituit virtutea ideala a tuturor sistemelor religioase si cailor spirituale, atat orientale, cat si occidentale.

Dragostea matura este o putere activa in fiinta umana, o forta care sparge zidul ce separa omul de semenul sau , o putere care il uneste de altii. Iubirea il ajuta pe om sa depaseasca sentimentul izolarii si al separarii, permitandu-i sa ramana totusi el insusi, sa isi pastreze integritatea. Iubirea este o activitate, nu un sentiment pasiv. “A iubi” este altceva decat “a fi indragostit”. La modul cel mai general, caracterul activ al iubirii poate fi descris prin a darui, si nu a primi. Pentru ca a darui este cea mai inalta expresie a puterii iubirii. Prin aceasta actiune, de a darui iubire, se poate simti bogatia sufleteasca, forta si puterea unui om.

In sfera materiala, a darui inseamna bogatie. Nu cel care are mult este bogat, ci cel care daruie mult. Dar sfera cea mai importanta a daruirii nu este aceea a lucrurilor materiale, ci aceea care tine de specificul uman, de suflet. Ce ofera un om fiintei pe care o iubeste? Se ofera pe sine, daruieste ceea ce are mai pretios in el insusi, isi ofera viata. Aceasta nu inseamna neaparat ca isi sacrifica viata pentru celalalt, ci ca ii daruieste ceea ce este viu in el. Oferind astfel din viata lui, il imbogateste pe celalalt, il face sa simta mai intens ca traieste si, totodata, simte el insusi mai intens ca traieste. Cel care iubeste nu daruieste ca sa primeasca ceva in schimb: a darui este, in sine, o extraordinara bucurie.

Capacitatea de a iubi ca un act de daruire depinde de gradul de dezvoltare a caracterului uman. Cu o asfel de orientare, fiinta umana isi depaseste dependenta de altii, dorinta de a-si exploata semenii sau de a acapara si dobandeste incredere in fortele sale, precum si curajul de a bizui pe propriile puteri in atingerea telurilor sale. In masura in care aceste calitati ii lipsesc, omul se teme sa daruiasca si, implicit, sa iubeasca.

Dincolo de acest element al daruirii, caracterul activ al iubirii implica intotdeauna cateva elemente de baza, comune tuturor formelor de iubire: grija, responsabilitatea, respectul si cunoasterea.

- Iubirea este grija activa pentru viata si dezvoltarea celui iubit. Daca o femeie spune ca iubeste florile, dar uita sa le ude, nu putem sa credem in “dragostea” ei pentru flori. Iubirea unei mame nu o putem considera sincera daca am vedea ca ea nu are grija de copilul ei. Acolo unde aceasta grija activa lipseste, nu exista iubire.

- Grija si preocuparea implica un alt aspect al iubirii, cel al responsabilitatii. In adevaratul ei sens, responsabilitatea este un act in intregime voluntar, este raspunsul la nevoile, exprimate sau nu, ale unei fiinte dragi.A fi responsabil inseamna a fi in stare si a fi gata “sa raspunzi”. Omul care iubeste, raspunde, caci viata fiintei dragi este a sa proprie. El se simte responsabil pentru aproapele sau, asa cum se simte responsabil pentru sine.

- Responsabilitatea ar putea degenera usor spre posesivitate, spre dominare, daca nu ar exista si o alta fateta a iubirii: respectul. Respectul nu este frica si veneratie; ci, conform radacinii cuvantului (lat. respicere = a privi la) este capacitatea de a vedea o persoana asa cum este ea, de a fi constient de individualitatea sa unica. Respectul inseamna preocuparea ca fiinta iubita sa se dezvolte si sa se desfasoare pe caile sale proprii. Dorim ca fiinta draga sa se dezvolte pentru propriul ei bine, pe propriile sale cai, si nu pentru a ne servi pe noi. Aceasta stare de respect este posibila numai daca noi traim profund starea de independenta,daca putem actiona si exista fara proptele, fara nevoia de a domina sau de a exploata pe altcineva. Un vechi cantec francez spune ca “iubirea este fiica libertatii”, niciodata a dominatiei.

- Nu este posibil sa respectam o persoana fara a o cunoaste. Grija si responsabilitatea ar fi oarbe daca nu ar fi conduse de cunoastere. Exista multe nivele ale cunoasterii; cunoasterea ca aspect al iubirii nu ramane la suprafata lucrurilor, ci patrunde in miezul lor. Iubirea este explorarea activa a sufletului fiintei dragi, dorinta de a cunoaste fiind implinita numai prin uniune. Cunoastem profund in singurul mod care este posibil: prin trairea unuinii, nu prin gandire. Nazuinta de a ne cunoaste pe noi insine si pe cei dragi este punctul de pornire al oricarei psihologii. Dar taina ultima a sufletului omenesc nu poate fi niciodata implinita printr-o cunoastere obisnuita, adica numai prin gandire. Singura cale spre o cunoastere deplina este cea a actului iubirii, acest act transcende gandirea si cuvintele. Este scufundarea plina de curaj in misterul uniunii.

In iubirea matura, a darui este un act mai placut, datator de mai multe satisfactii, decat a primi. A iubi devine mai important decat a fi iubit, deoarece prin iubire fiinta umana iese din inchisoarea izolarii si a singuratatii in care se mentinea prin egoista centrare asupra propriei sale persoane. Ea are acum sentimentul unei noi uniuni, a unei noi identitati. Un om care urmareste sa traiasca mereu o stare de iubire are puterea de a determina iubire in jurul sau, in sufletele oamenilor care se apropie de el, deschizand astfel porti catre cunoasterea frumusetii si beatitudinii iubirii divine.

Iubirea - preaplin împartașit


 
“-De ce ești tristă?
-Mi-e dor de el.
-Eeh…mare lucru, ți-e dor
-Dar îl iubesc.

-Foarte bine. Iubește-l. Du-i dorul. De fiecare dată când te gândești la el, trimite-i bucățele de lumină și iubire, apoi gata. Dă-i drumul.”- Mănâncă, roagă-te, iubește!


Nu cred în ideea de “cealaltă jumătate a ta”, nu cred că este nevoie de cineva pentru a umple un gol interior și nu cred că înlanțuind pe cineva, vei obține iubirea mult râvnită.

Cred ca tu ești deja întreg. Ești singurul responsabil de a umple orice gol simți că ai în tine și nu poti lega pe nimeni și nimic de tine și viața ta.

Adesea confunzi iubirea cu posesia. Întâlnești pe cineva și intri în relație cu diferite nevoi si bagaje, și îl/o legi de tine, în speranța că așa, golul tău se va umple cu ceva frumos și de durată. Dar nu numai că rămâi la fel de gol, ci îi sorbi și celuilalt energia, resursele,iubirea și tot ce nu ești capabil să vezi ca tu ai în tine deja.

Vrei iubire, admirație, complimente și aprecieri? Uită-te în oglindă și spune-ți “Bună”. Ești singurul care poate să umple orice gol și orice nevoie interioară.

O relație eșuează pentru că fiecare intră în ea dintr-o nevoie. Iubire, afecțiune, respect, sex și ai atâtea nevoi care ceri să-ți fie îndeplinite încât uiți ceea ce e cel mai important EȘTI DEJA PLIN. Deja ai tot ce ceri cu atâta ardoare. De ce cauți în ceilalți ceea ce se găsește în tine însuți?De ce nu te privești în oglindă să vezi cine ești?

Și cine ești tu? Nu mă refer la nume,profesie și alte măști pe care le porți. Te vreau fără măști. Cine ești tu când ești singur, când nu te privește nimeni? Cine ești tu când stai cu tricoul cel vechi, când ești transpirat, vulnerabil, temator…și totuși atât de puternic?

Cum și cu ce resurse o iei mereu de la capăt și de ce cari un bagaj care nu-ți mai folosește?

Viața nu inseamnă a avea, iubirea nu e o posesie, degeaba te identifici cu durerea și frustrarea ta. Adu-le la suprafață și nimicește-le cu iubire. Privește ce om frumos ești…ce om întreg, plin de posibilități și dragoste.

O dată ce știi cine ești tu și realizezi câte se ascund în interior…uită-te la oamenii din viața ta. Observă cum toți rezonează cu tine și cum suntem niște călători care impreună construim un întreg minunat și perfect. Cum toți suntem una…și toți suntem întregi. Nu este nevoie să legi pe nimeni de tine. Unii oameni aleg să coboare mai repede din trenul vieții, alții vin cu tine, iar alții…aleg alt traseu, însa toți sunt oameni valoroși care îți arată părți din tine și te învața lecții prețioase. Nu poți încatușa inima nimănui. Cel mult…poți să alegi să-l păstrezi în inima ta.

Iubirea inseamnă de fapt un preaplin împartașit. Înseamna că eu sunt plină…întreagă…și simt atât de multe în interiorul meu încât dă pe dinafară, așa că te întâlnesc pe tine șă aleg să-ți dăruiesc din preaplinul meu…să-ți împartașesc părți din mine. Fără nevoi. Fără așteptări.

Consider că atunci când oamenii sunt responsabili pentru ceea ce gândesc, simt și fac în viața lor și se simt bine cu ei înșiși, sunt pregătiți să ofere și să primească.

Atunci dragostea devine un schimb de gânduri, sentimente și experiențe, care nu secătuiesc, ci te mențin întreg, în contact cu sinele tău superior și iubirea care e în tine.

În momentul în care renunți să mai ai nevoi și așteptări de la celălalt, vei primi tot.

Alege iubirea. Alege gândurile frumoase, pline de iubire…care să meargă către ceilalți…către Univers și se vor întoarce înzecit către tine. Pentru că meriți. Pentru că ești minunat! Perfect și întreg.

Bucuria Inimii


 
Viata ca un carusel. Un adevarat carusel de emotii, situatii si oameni, care ne ia placut prin suprindere uneori si ne copleseste alteori. Preferam cu totii ca balanta sa incline puternic in favoarea momentelor de bucurie, iubire si liniste sufleteasca.

Si totusi stim si vedem zi de zi ca nu avem cum sa fugim si de acele momente carora parca le lipseste lumina care ne-a insotit in alte vremuri. Si devenim nelinistiti, si frustrati la gandul: « Offff, cum o mai rezolv si pe aceasta? Cine ma ajuta? Sper sa iasa bine in final… »

Ei bine, in continuare voi vorbi despre o practica pe care eu o folosesc zi de zi si care ma ajuta sa incep ziua, sa o traversez si sa o termin cu seninatate si zambet pe chip. Sunt sincera cu voi: nu vreau sa va «vand» nicio super solutie sigura 100% care va garanteaza o stare de bine permanenta. Ce urmeaza este o perspectiva cu care eu am rezonat foarte bine si care pe mine ma ajuta incredibil. Nu vreau sa propun nicio solutie universala, caci evenimentele din fiecare zi imi confirma ideea ca fiecare din noi are o Cale care i se potriveste, care se muleaza pe sufletelul fiecaruia.

Asadar .. ce facem ca sa experimentam Bucuria de a Trai zi de zi, clipa de clipa? Caci despre asta e vorba, nu? Sa reusim sa gasim acel «ceva» care sa ne ajute sa ne bucuram de noi si de totul din jurul nostru. Eu una asta am ajuns sa cred cu tarie in urma trairilor mele recente: ca venim Aici din si pentru Iubire si Bucurie. Unde este toata aceasta lupta de care tot aud, cand eu simt si vad in jurul meu Iubire, Bucurie si o Abundenta de oportunitati pentru a ma manifesta prin atatea forme de diversitate ? Sa credem ca Dumnezeu ne-a «aruncat» pe aceasta Planeta doar pentru a ne lupta intre noi si a concura in cine are mai multa dreptate? Sincer ma indoiesc, dar stiu ca fiecare are dreptul la propria credinta si la propia viziune asupra vietii. La urma urmei, Dumnezeu iubeste diversitatea manifestata in atatea forme diferite de emotii si opinii.

Eu cred si simt ca Dumnezeu isi doreste pentru noi sa ne jucam frumos si sa experimentam Bucuria Inimii. Suna frumos, nu? Dar cum reusim sa traim permanent intr-o Bucurie a Inimii? O varianta ar fi urmatoarea: reusim sa experimentam complet Bucuria Inimii prin trairea in Prezent. Stiu, sunt foarte multe tehnici si scriitori care vorbesc si prezinta beneficiile si modalitatile prin care sa ne ancoram si sa ramanem in Prezent. Caci Prezentul poate fi vazut intr-adevar ca scopul tuturor practicilor spirituale. Si la fel de adevarat este cat de greu reusim sa ramanem centrati in Prezent si sa ne bucuram de el.

Asadar: modalitatea prin care eu una reusesc sa traiesc in Prezent este sa imi pastrez atentia asupra tuturor lucrurilor si sentimentelor care ma traverseaza in Acum si sa fiu profund recunoscatoare pentru ele. Cheia mea pentru Bucurie este Recunostinta. Recunostinta dubla: o data pentru prezenta acelui lucru sau a acelei persoane in viata mea si pentru beneficiile aduse, si a doua oara recunostinta pentru oportunitatea adusa de acel lucru, acel om: oportunitatea de ma bucura. Calugarul David Steindl Rast spunea ca Recunostinta are doua parti importante: (1) apreciere pentru tot ce ai si traiesti si (2) uimirea, surpriza ca lucrul respectiv, persoana respectiva, reprezinta un dar pentru fiecare din noi. Uitati-va la un copil si observati-i uimirea si incantarea cu care descopera orice in jurul sau, ca si cum totul este un cadou pentru el si ii apartine total. Cum traieste la intensitate orice noua descoperire si cum rade la cel mai mic semn de jucausenie!

Trecand la o explicatie practica, iata cateva exemple care pot ajuta in experimentarea acestei stari de Recunostinta. Sa incepem cu trezirea din fiecare dimineata. Da, si eu sunt somnoroasa in fiecare dimineata pana imi intru in ritm, si eu mai «trisez», furand cate 5 minute dupa ce suna alarma dimineata, si apoi inca 5 minute, si apoi inca 5 minute … Spuneti ca voi nu faceti asa .. ?! In timp ce tot mai prelungesc somnul cu cate 5 minute si pe masura ce incep sa devin tot mai lucida, imi «rasare» urmatorul gand: « Uau, o noua zi! Multumesc pentru aceasta zi! ». Repetandu-mi acest gand, apare altul de la sine. Si anume: apare o senzatie ciudata la inceput, dar care devine treptat dulce si frumoasa si ma face sa ma simt speciala. Multumind pentru o noua zi, incep sa o vad ca pe un dar primit. Ceea ce ma bucura imediat.. E cineva printre noi caruia sa nu ii placa cadourile ? ? Apoi apare urmatorul gand: «Uau, am in fata 16 ore de trezie, in care am atatea emotii, atatea lucruri de experimentat! Uau, 16 ore numai pentru mine ? Ce bucurie! Pai sa incepem..» Gandurile acestea se deruleaza cu o rapiditate dulce cand inca mai stau in pat, sub patura. In secunda urmatoare, patura a zburat, iar eu sar in sus pentru a incepe acele 16 ore de experiente, cu un zambet cat un dovleac de mare pe fata!

Practica continua apoi cu multumire pentru toate lucrurile frumoase si utile care imi rasar in cale: apa calda de la robinet, igiena sapunului, cremele pe care folosesc pentru a-mi hidrata pielea, hainele cu ajutorul carora aduc mai multa culoare in viata mea, parfumul care imi zambeste strengareste, micul dejun, si tot asa .. Iar din momentul in care ies afara, deja incepe o noua aventura: cand pasesc afara, primul lucru pe care il fac este sa inspir o gura puternica de aer proaspat si sa imi ascut simturile pentru a ma bucura complet de toata minunatia de afara. Adierea vantului pe obraji, nuantele si unicitatea cerului in fiecare moment, culoarea copacilor de pe strada mea, lumina soarelui, zambetul unui copil, joaca vreunui motan… Nu mai spun de bucuria mersului pe care o simt si de binecuvantarea pe care o simt pentru faptul de a avea doua picioare care ma duc unde vreau eu… Déja pana cand am ajuns la metrou, ma simt atat de binecuvantata pentru a fi simtit toate aceste bucurii, ca imi vine sa topai in sus de bucurie! Si … nu as avea motive suficiente?

Pentru mine este important sa traiesc toate aceste momente intr-o permanenta conectare la starea de apreciere si recunostinta. Sa raman prezenta cu atentia pe fiecare lucru din jurul meu. Din momentul in care am trecut pe modul automat, s-a spulberat toata starea de recunostinta la care am dreptul. Din momentul in care grabesc ritmul pasilor si al gandurilor spre a ajunge mai repede la o destinatie, din momentul in care atentia mea este indreptata catre locul in care voi ajunge, ma las deconectata de la minunatia clipei din Prezent. Oricum ma indrept spre locul la care vreau sa ajung si oricum voi ajunge acolo, de ce sa nu ma bucur de darurile de-a lungul calatoriei?

In minte poate aparea insa urmatoarea intrebare: «Bun, am inteles, e usor sa fii recunoscator pentru lucrurile frumoase si bune din jurul nostru, dar cum apreciezi lucrurile care iti dau de furca, lucrurile care par sa iti faca viata mai dificila? Cum ramai in recunostinta cand esti bolnav de exemplu, cand te-ai certat cu cineva, cand nu iese un proiect la serviciu?» In cazul acestora, acelasi Brother David Steindl Rast ne spune ca putem fi mai ales recunoscatori pentru oportunitatea adusa de acel lucru. De exemplu: cand ne doare ceva sau cand ne imbolnavim, putem fi recunoscatori pentru faptul ca putem lua pastile care sa ne amelioreze durerea, pentru faptul ca putem merge la doctor sau pentru persoana din jurul nostru care are grija de noi in acele momente. Cand ne certam cu cineva, putem fi recunoscatori pentru oportunitatea care ni s-a oferit de a arata mai multa empatie, incercand sa intelegem si punctul de vedere al celuilalt. Cand nu iese proiectul la serviciu, putem fi recunoscatori pentru ca am experimentat acele greseli pe care de acum inainte stim sa le evitam. Si lista poate continua .. E nevoie doar de putina imaginatie la inceput pentru a identifica ocaziile in care sa ne exprimam recunostinta, ca apoi totul vine ca pe roate.. Si sa nu ma credeti pe cuvant, va rog sa experimentati pe propria piele? !

Trairea in Recunostinta devine astfel o practica spirituala in sine. Pentru ca experimentand-o in fiecare clipa, ne incarcam de o asemenea bucurie care nu ne va parasi prea curand. Osho spunea despre Iubire ca nu este o relatie intre doua persoane, ci reprezinta un nou stadiu al constiintei noastre. La fel cred si eu despre Recunostinta. Traind-o si practicand-o in fiecare zi, ne ancoram intr-o stare de multumire si liniste totala din care ne este mult mai usor sa extragem toata puterea si iubirea de care avem nevoie pentru a traversa zi de zi cu zambetul pe buze si seninate pe chip. Daca pare simplu, este pentru ca intr-adevar simplu! Cere un bob de credinta si o raza de perseverenta pentru inceput, dupa care Bucuria va curge firesc …

Am scris acest articol, fiind profund impresionata si inspirata de vizita calugarului Brother David Steindl Rast la Bucuresti, adus in Romania prin marinimia lui Horia Turcanu si a Elenei Francisc carora le multumesc din inima! Si sunt mai ales recunoscatoare lui Brother David pentru felul in care mi-a atins inima si in care mi-a adus atat de multa Bucurie si Liniste in suflet!

Libertatea iubirii


 
“ Cum se poate crea, clipa de clipa, experienta dragostei neconditionate si nelimitate? Cum se poate adopta atitudinea Dumnezeiasca de a fi totul numai Dragoste?

Raspunsul este acesta: Prin a fi natural !
A fi totul numai dragoste inseamna a fi complet natural. A iubi este un lucru pe care-l faci in mod natural; el nu este normal, el este natural.
“Normal” este un cuvant folosit pentru a arata ceea ce este obisnuit, loc comun, constant.
Cuvantul “natural” este folosit pentru a arata natura de baza a unui lucru.
Natura ta de baza ca fiinta umana este sa fii iubitor, sa iubesti pe oricine si orice, desi nu e normal sa o faci. Asta deoarece ati fost invatati sa actionati impotriva naturii voastre de baza – sa nu fiti naturali – in modul in care va miscati prin lume. Ati fost invatati ca Sinele vostru natural este rau si este ceva ce trebuie imblanzit, tinut in frau, supus. Asa ca, ati cerut neamului vostru sa expuna si sa adere la comportamente “normale” care nu sunt “naturale”. A fi “natural” inseamna a fi pacatos, ingaduitor, poate chiar periculos de rau. Era considerat un pacat pana si a permite sa fiti vazuti in starea voastra “naturala”. Asta deoarece pastrati un Gand care Sponsorizeaza in privinta neamului omenesc care spune ca neamul vostru este esentialmente rau. Va imaginati ca “v-ati nascut in pacat” si ca raul este insasi natura voastra.
Daca nu va schimbati fundamental cultura, daca nu va schimbati ideile legate de Cine Sunteti si cum sunteti ca neam, ca specie, nu puteti fi niciodata pe deplin iubitori, deoarece nu puteti nici macar sa va iubiti pe deplin Sinele – si nu puteti face acest lucru, atata timp cat credeti ca v-ati nascut in pacat.
Intrebarea “care este natura de baza a omului?” este cea mai importanta intrebare plasata acum in fata neamului omenesc. Daca voi credeti ca oamenii sunt prin natura lor rai si nedemni de incredere, veti crea o societate care sprijina acest punct de vedere, apoi da legi , aproba regulamente, adopta reguli si impune constrangeri care sunt justificate de catre el. Daca voi credeti ca oamenii sunt prin natura lor buni si demni de incredere, veti crea o societate complet diferita, in care legile, regulile, regulamentele si restrictiile sunt rareori necesare. Prima societate va limita libertatea, a doua va da libertate.

Dumnezeu este cu totul iubitor, deoarece Dumnezeu este cu totul liber. A fi cu totul liber inseamna a fi cu totul bucuros si vesel, deoarece libertatea totala creeaza loc pentru fiecare experienta de bucurie. Libertatea este natura de baza a lui Dumnezeu. Ea este, de asemenea, natura de baza a Sufletului omenesc. In aceeasi masura in care nu sunteti cu totul liberi, nu sunteti cu totul bucurosi si veseli – si in aceeasi masura nu sunteti cu totul iubitori.
A fi cu totul iubitor, inseamna a fi pe deplin liber. Si a permite si altora sa fie pe deplin liberi. Da, in masura in care este omeneste posibil sa permiteti asa ceva. Asa iubeste Dumnezeu. Dumnezeu permite.
Eu permit tuturor sa faca orice vor.
Ai sa ma intrebi : Fara consecinte? Fara pedeapsa?
Acestea doua nu sunt unul si acelasi lucru.

In Imparatia Mea nu exista ceva ce se numeste pedeapsa. Pe de alta pare exista ceva ce se numeste consecinta.
Consecinta este un rezultat natural, pedeapsa este unul normal. In societatea voastra este normal sa pedepsiti. In societatea voastra este anormal a permiteti, pur si simplu, ca o consecinta sa apara, sa se reveleze.
Pedepsele sunt modul vostru de a anunta ca sunteti prea nerabdatori ca sa asteptati un rezultat natural.
A pedepsi cu scopul de a da fiecaruia ceea ce merita nu va crea genul de societate pe care spuneti ca vreti sa o creati.
Societatile foarte evoluate au observat ca din pedepse se invata foarte putin. Ele au ajuns la concluzia ca cel mai bun profesor il reprezinta consecintele.

Pedepsele sunt impuse din afara de care cineva care are un sistm de valori diferit de cel al persoanei pedepsite. Consecintele sunt traite ca experienta in interior, de catre Sine.
Pedepsele sunt deciziile altcuiva ca cineva a gresit. Consecintele sunt experiente personale proprii ca ceva nu merge bine. Mai exact ca nu produce rezultatul dorit.
Pedepsele sunt rezultate create artificial, nu urmari care apar in mod natural.

Si cea mai mare pedeapsa pe care ati creat-o este sa nu va aratati dragostea. Le-ati aratat copiilor vostri ca daca ei nu se comporta intr-un anumit fel, nu puteti sa le mai dati dragostea voastra. Acesta e un lucru pe care Dumnezeu nu l-ar face niciodata. Adevar va spun Eu voua: Dragostea adevarata nu se retrage niciodata. Asta inseamna a iubi pe deplin. Inseamna ca dragostea voastra este atat de deplina, incat poate sa accepte cel mai rau comportament. Inseamna mult mai mult decat atat. Inseamna ca nici un comportament nu este nici macar numit “rau”.
Eu sunt Dragostea care nu cunoaste nici un fel de conditii sau limitari.
Eu sunt cu totul iubitor, iar a fi iubitor inseamna a vrea sa-I dai fiecarei fiinte constiente mature libertatea totala de a fi, de a face si a avea ceea ce doreste. Asta face dragostea. Dragostea da drumul. Ceea ce voi numiti nevoie – pe care adesea o confundati cu dragostea – face exact opusul. Nevoia tine strans. In felul acesta puteti face diferenta dintre dragoste si nevoie. Dragostea da drumul, nevoia tine strans.

Da drumul asteptarilor tale, da drumul cerintelor si regulilor si regulamentelor pe care le-ai impus celor dragi tie. Pentru ca ei nu sunt iubiti de tine, daca sunt restrictionati. Nu in totalitate.
Si nici tu nu esti. Tu nu te iubesti in totalitate, cand te restrictionezi pe tine insuti, cand nu-ti oferi libertatea totala in orice privinta.

A fi pe deplin iubitor mai inseamna sa fii pe deplin prezent, in absolut orice moment. Sa fii pe deplin constient. Sa fii pe deplin deschis, cinstit, transparent. Inseamna sa fii pe deplin binevoitor, sa exprimi dragostea care se afla in inima ta si da pe afara. Sa fii pe deplin iubitor inseamna sa fii pe deplin deschis, fara motivatii sau ganduri ascunse, fara nimic de acuns.
Voi asta sunteti. Aceasta este natura lui Cine Sunteti. Cel mai dificil lucru pe care-l faceti este sa negati acrasa. Iar acest lucru dificil il faceti in fiecare zi. Din acest motiv, viata vi se pare atat de dificila. Atunci cand faceti ceea ce este usor, cand hotarati a veniti din Cine Sunteti Voi cu Adevarat si sa fiti aceasta – ceea ce este dragoste pura, neingradita si neconditionata – atunci viata voastra devine iarasi usoara. Toate framantarile dispar, lupta se stinge.
Aceasta pace poate fi atinsa in orice moment. Calea catre ea poate fi gasita punand o intrebare simpla:
Ce ar face Dragostea acum?

Da. Aceasta e o intrebare minunata, deoarece ii veti sti intotdeauna raspunsul. E ca o vraja. Curata ca un sapun. Alunga toate dubiile, toate fricile. Indeparteaza toate grijile cand esti alaturi de cineva. Imbaiaza mintea cu intelepciunea Sufletului. Cand pui aceasta intrebare Stii in mod instantaneu ce sa faci. Ti se da raspunsul. Tu esti raspunsul, iar cand pui intrebarea, iese la iveala aceasta parte din tine.
Nu te gandi a doua oara atunci cand iti vine raspunsul in mod instantaneu.

Intra in inima dragostei si adu de acolo toate alegerile si deciziile tale, si-ti vei gasi pacea.”
fragment din “Prietenie cu Dumnezeu- un dialog neobisnuit” de Neale Donald Walsch