Intotdeauna am crezut ca
iubesc pe cineva ! Greseala principala, pe care o "duci" cu tine este
ca intotdeauna iubesti pe cineva! Acesta este unul dintre cele mai
semnificative lucruri ale tuturor fiintelor umane; dragostea lor este
intotdeauna pentru cineva, este directionata- si in momentul in care tu, iti
directionezi dragostea o distrugi! Este ca si cum ai spune: "Voi respira
doar pentru tine... si atunci cand tu nu esti aici... cum mai pot eu
respira?" Dragostea ar trebui sa fie ca respiratia; - ar trebui sa fie o
calitate a ta oriunde ai fi, cu oricine ai fi, sau chiar daca esti singur,
iubirea sa continue sa te inunde. Nu se pune problema sa fii indragostit de
cineva ci sa fii IUBITOR Oamenii sunt frustrati in experientele lor amoroase,
nu pentru ca este ceva in neregula cu dragostea; ei ingusteaza iubirea pana la
punctul in care oceanul de iubire nu incape acolo. Nu poti comprima oceanul, nu
este un izvoras. Iubirea este intreaga ta fiinta; Iubirea este evlavia ta Ar
trebui sa te gandesti in termeni de : "Sunt sau nu sunt iubitor?"
Problema obiectului iubirii nu va mai aparea. Fiind cu sotia ta, iti iubesti
sotia; Cu copiii tai, iti iubesti copiii Cu servitorii, iti iubesti servitorii;
Cu prietenii, iti iubesti prietenii; Cu copacii, iubesti copacii; Cu oceanul,
iubesti oceanul. Esti iubire. Iubirea nu depinde de un obiect dar, este o
radiatie a subiectivitatii tale o radiatie a sufletului tau; si cu cat este mai
intinsa radiatia cu atat mai mare este sufletul tau. Cu cat sunt mai larg
deschise aripile iubirii tale, cu atat mai mare este cerul fiintei tale. Anand
Tosha, ai trait intr-o eroare obisnuita, a tuturor oamenilor si acum intrebi:
"Sunt in stare sa te iubesc?" Din nou aceeasi greseala. Intreaba
doar:" Sunt capabil sa devin iubire?" Cand sunteti in prezenta mea,
nu e nevoie sa ma iubiti; pentru ca ,altfel nu veti iesi din greseala
obisnuita! Aici trebuie sa invatati doar sa fiti iubitori! Desigur iubirea
voastra Va ajunge si la mine; va ajunge si la altii de asemenea! Va fi ca o
vibratie care va inconjoara, raspandindu-se peste tot, si daca atatia oameni
vor transmite iubirea lor,cantecul lor, extazul lor, intregul loc va deveni un
templu! Nu exista alta cale de a face un templu! Apoi toata zona... se va umple
de o noua energie si nimeni nu va avea de pierdut pentru ca peste voi se
revarsa iubirea atator oameni; peste fiecare persoana se revarsa iubirea atator
alti oameni.. Renuntati la acea greseala. Ca, din cauza acelei greseli o alta
intrebare apare in voi: "... sau poate viata m-a adus in acest punct unde
fericirea in iubire nu mai apare?" Viata nu este nimic altceva decat o
oportunitate pentru ca iubirea sa infloreasca. Daca sunteti in viata
oportunitatea este acolo- chiar si in ultima suflare! S-ar putea sa va fi
lipsit toata viata; dar in ultima clipa, in ultimul moment al vietii pe pamant,
daca puteti fi iubire, nu ati ratat nimic... pentru ca un singur moment de
iubire este egal cu intreaga eternitate in iubire !
Love is life
Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan
"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae
"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae
1 octombrie 2012
Osho...intr-o lume plina de iubire
Osho: Într-o lume plinã de
iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc
In timpul uneia dintre întâlnirile cu discipolii sai, Osho a fost rugat să răspundă la urmatoarea intrebare:
”De ce este îmbrãţişarea un instrument vindecãtor atât de eficient? Pânã nu demult credeam cã luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza sunt pri...
In timpul uneia dintre întâlnirile cu discipolii sai, Osho a fost rugat să răspundă la urmatoarea intrebare:
”De ce este îmbrãţişarea un instrument vindecãtor atât de eficient? Pânã nu demult credeam cã luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza sunt pri...
ncipalele instrumente
vindecãtoare, dar ele nu înseamnã nimic prin comparaţie cu îmbrãţişarea.”
Te invit sa citesti raspunsul sau, mai jos.
Lectură plăcută!
Omul simte nevoia sã fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacã nu se simte iubit, omul începe sã moarã. Dacã simte cã viaţa sa nu conteazã pentru nimeni, ea îşi pierde semnificaţia chiar pentru el însuşi.
De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibilã.
Lumea are nevoie de terapie tocmai pentru cã îi lipseşte iubirea.
Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc; iubirea ar fi mai mult decât suficientã. Îmbrãţişarea nu este altceva decât un gest de iubire, de cãldurã, de atenţie. Simpla senzaţie de cãldurã provenitã de la cealaltã persoanã poate vindeca multe boli, inclusiv rãceala şi egoul. Ea este suficientã pentru a te transforma din nou într-un copil.
Te invit sa citesti raspunsul sau, mai jos.
Lectură plăcută!
Omul simte nevoia sã fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacã nu se simte iubit, omul începe sã moarã. Dacã simte cã viaţa sa nu conteazã pentru nimeni, ea îşi pierde semnificaţia chiar pentru el însuşi.
De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibilã.
Lumea are nevoie de terapie tocmai pentru cã îi lipseşte iubirea.
Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc; iubirea ar fi mai mult decât suficientã. Îmbrãţişarea nu este altceva decât un gest de iubire, de cãldurã, de atenţie. Simpla senzaţie de cãldurã provenitã de la cealaltã persoanã poate vindeca multe boli, inclusiv rãceala şi egoul. Ea este suficientã pentru a te transforma din nou într-un copil.
La ora actualã, psihologii au înţeles cã dacã nu este îmbrãţişat şi
sãrutat suficient de mult, copilul nu poate creşte normal. Lui îi lipseşte un
anumit tip de hranã. Sufletul are nevoie de hranã, la fel ca şi trupul. Îi poţi
îndeplini copilului toate nevoile fizice, dar dacã nu îl îmbrãţişezi niciodatã,
el nu va creşte normal. Psihicul lui nu se va dezvolta. Se va simţi tot timpul
trist, neglijat, ignorat, neiubit. A fost hrãnit fizic, dar nu şi afectiv.
Cercetãtorii au remarcat faptul cã dacã nu este îmbrãţişat, copilul scade în dimensiuni şi poate chiar muri, chiar dacã îi este asiguratã hrana fizicã. Corpul este îngrijit, dar sufletului îi lipseşte iubirea. El se izoleazã, devine rupt de existenţa-mamã.
Iubirea asigurã aceastã punte, ea este rãdãcina noastrã.
Aşa cum respiraţia este esenţialã pentru corpul fizic – dacã încetãm sã mai respirãm, corpul moare –, iubirea reprezintã respiraţia interioarã a sufletului. Acesta trãieşte prin iubire.
Luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza nu sunt suficiente. Poţi sã cunoşti toate terapiile din lume, poţi deveni un expert, dar dacã nu cunoşti arta iubirii nu vei rãmâne decât la suprafaţa activitãţii terapeutice.
Din 100 de cazuri, 90 de oameni bolnavi suferã în primul rând pentru cã nu au avut parte de iubire. De aceea, dacã terapeutul simte o grijã deosebitã faţã de pacientul sãu, hrãnindu-l cu iubire şi împlinindu-i aceastã nevoie, starea acestuia din urmã se poate schimba în mod miraculos.
Dincolo de orice îndoialã, iubirea este cel mai terapeutic fenomen care existã.
Sigmund Freud se temea foarte tare de ea. Îmbrãţişarea nici nu intra în discuţie, dar el prefera chiar sã nu dea ochii cu pacientul, temându-se sã nu simtã o stare de simpatie faţã de acesta dupã ce i-a ascultat toate plângerile şi coşmarurile interioare.
Se temea sã nu înceapã sã plângã, sã nu i se umezeascã ochii, sau – Doamne fereşte! – sã nu simtã chiar nevoia de a-l lua de mânã pe pacient. Se temea atât de tare de relaţia de iubire dintre terapeut şi pacient încât a inventat canapeaua psihanalistului. Pacientul trebuia sã stea întins pe spate, iar psihanalistul stãtea pe un scaun în spatele sãu, astfel încât sã nu fie nevoit sã dea ochii cu el.
Reţineţi însã: iubirea nu poate creşte decât faţã în faţã. Animalele nu pot simţi acest lucru, cãci ele nu ştiu sã facã dragoste decât pe la spate; de aceea, între ele nu se poate stabili un sentiment de prietenie, o relaţie adevãratã. O datã actul sexual terminat, fiecare pleacã în treaba sa, separat, fãrã un mulţumesc sau un la revedere! Animalele nu au reuşit sã îşi creeze familii, relaţii de prietenie, o societate, pentru simplul motiv cã atunci când fac dragoste nu se privesc în ochi, nu stau faţã în faţã. Ca şi cum actul lor amoros ar fi un act mecanic. El nu conţine nici un element uman.
Omul şi-a creat un întreg univers al relaţiilor pentru simplul motiv cã este singurul animal care face dragoste faţã în faţã. Ochii partenerilor comunicã între ei, expresiile lor faciale devin un limbaj subtil. În acest fel, intimitatea creşte, bazându-se pe împãrtãşirea emoţiilor, atât de intense în asemenea momente (bucurie, extaz, strãlucirea specificã orgasmului).
Omul are nevoie de intimitate; aceasta este o nevoie esenţialã.
De aceea, este mai bine sã faceţi dragoste pe luminã, nu în întuneric – cel puţin într-o luminã mai slabã, cum ar fi cea a unei lumânãri. Actul amoros în întuneric exprimã încã latura noastrã animalã, dorinţa de a evita faţa celuilalt.
Sigmund Freud se temea foarte tare de iubire; de fapt, se temea de propria sa iubire reprimatã. Se temea sã nu se implice. Dorea sã rãmânã în afarã, nu sã se implice în sufletul pacientului sãu, sã fie doar un observator ştiinţific, detaşat, rece, la distanţã. El a creat psihanaliza ca şi cum aceasta ar fi o ştiinţã. În realitate, nu este o ştiinţã şi nu va fi niciodatã! Este o artã, fiind mult mai apropiatã de iubire decât de logicã.
Un psihanalist adevãrat nu se teme sã pãtrundã adânc în sufletul pacientului sãu; dimpotrivã, el este dornic sã îşi asume acest risc. Într-adevãr, apele sunt tulburi acolo, te poţi îneca cu uşurinţã – la urma urmei, eşti şi tu un om! Cine ştie peste ce necazuri poţi da, dar trebuie sã-ţi asumi acest risc.
De aceea îl iubesc atât de mult pe Wilhelm Reich. Acest om a transformat întreaga psihanalizã prin implicarea sa. El a renunţat la detaşarea omului de ştiinţã. De aceea, eu îl consider un revoluţionar mult mai mare decât Sigmund Freud. Sigmund Freud a rãmas un tradiţionalist, speriat de propriile sale reprimãri.
Dacã nu vã temeţi de propriile voastre reprimãri, le puteţi fi de mare ajutor semenilor voştri. Dacã nu vã temeţi de propriul vostru subconştient, dacã v-aţi rezolvat cât de cât problemele personale, vã puteţi implica în lumea interioarã a pacientului, devenind mai degrabã un participant la aceasta, nu un simplu observator detaşat.
Eu înţeleg teama lui Sigmund Freud, cãci şi psihanaliştii au problemele lor, uneori mai mari decât cele ale pacienţilor lor. De aceea, doresc sã fac o afirmaţie cât de poate de categoricã: dacã omul nu este pe deplin trezit, un iluminat, el nu poate fi un terapeut adevãrat.
Aceasta este diferenţa care existã între relaţia dintre un pacient şi terapeutul sãu şi cea care existã între un discipol şi maestrul sãu. Discipolul nu este un pacient, el este copilul iubit al maestrului. Maestrul nu este doar un observator; el devine un participant. Cei doi şi-au pierdut entitãţile separate şi au devenit una. Aceastã unitate este întregul secret.
Îmbrãţişarea este doar un gest care aminteşte de unitate, dar chiar şi acest gest este de mare folos.
De aceea, ai dreptate. Mã întrebi: „De ce este îmbrãţişarea un instrument terapeutic atât de eficient?“
Da, este, şi este doar un gest. Dacã este extrem de autentic – dacã la el participã inclusiv inima – el devine un instrument magic, un fel de miracol care poate transforma instantaneu întreaga situaţie.
Nu se pot spune prea multe despre acest gest, dar unul din lucrurile pe care trebuie sã le înţelegeţi este urmãtorul: ideea cã un copil moare, iar în om se naşte adolescentul; cã adolescentul moare, iar în el se naşte adultul tânãr; cã şi acesta moare, iar în om se naşte adultul matur, şi aşa maideparte – este greşitã.
Copilul nu moare niciodatã – nici o etapã nu moare. Copilul rãmâne de-a pururi, înconjurat de alte experienţe, de adolescenţã, apoi de tinereţe, de maturitate şi de bãtrâneţe, dar nu moare.
Omul este la fel ca o ceapã, alcãtuit din mai multe straturi succesive. Dacã decojeşti ceapa, vei descoperi în curând foile fragede din interior. Cu cât te apropii mai mult de miez, cu atât mai fragede devin ele. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte omul: dacã pãtrunzi adânc în interiorul lui vei descoperi întotdeauna copilul inocent, iar contactul cu acesta este inevitabil un gest terapeutic.
Îmbrãţişarea permite un asemenea contact. Dacã îmbrãţişezi un om cu cãldurã, cu iubire, dacã îmbrãţişarea ta nu reprezintã un simplu gest golit de semnificaţie, ci unul autentic, dacã inima ta participã la el, intri imediat în contact cu copilul inocent din el. Revenirea acestuia la suprafaţã reprezintã un act cu o imensã valoare terapeuticã, întrucât inocenţa copilului este vindecãtoare în sine. Ea nu a fost coruptã. Ai atins astfel miezul pur al persoanei în care corupţia nu a pãtruns niciodatã, iar acest lucru este suficient pentru a declanşa procesul de vindecare.
Copiii sunt atât de puri, atât de plini de vitalitate, debordeazã de atâta energie. Regãsirea acestei energii este suficientã pentru a-l vindeca pe om. Important este sã scoţi acest copil la luminã, iar îmbrãţişarea este una din modalitãţile cele mai eficiente.
Autoanaliza este o cale mentalã; îmbrãţişarea este calea inimii. Mintea este cauza tuturor bolilor, în timp ce inima este sursa oricãrei vindecãri.
http://zambestechiardaca.blogspot.ro/2012/08/oshointr-o-lume-plina-de-iubire.html
Cercetãtorii au remarcat faptul cã dacã nu este îmbrãţişat, copilul scade în dimensiuni şi poate chiar muri, chiar dacã îi este asiguratã hrana fizicã. Corpul este îngrijit, dar sufletului îi lipseşte iubirea. El se izoleazã, devine rupt de existenţa-mamã.
Iubirea asigurã aceastã punte, ea este rãdãcina noastrã.
Aşa cum respiraţia este esenţialã pentru corpul fizic – dacã încetãm sã mai respirãm, corpul moare –, iubirea reprezintã respiraţia interioarã a sufletului. Acesta trãieşte prin iubire.
Luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza nu sunt suficiente. Poţi sã cunoşti toate terapiile din lume, poţi deveni un expert, dar dacã nu cunoşti arta iubirii nu vei rãmâne decât la suprafaţa activitãţii terapeutice.
Din 100 de cazuri, 90 de oameni bolnavi suferã în primul rând pentru cã nu au avut parte de iubire. De aceea, dacã terapeutul simte o grijã deosebitã faţã de pacientul sãu, hrãnindu-l cu iubire şi împlinindu-i aceastã nevoie, starea acestuia din urmã se poate schimba în mod miraculos.
Dincolo de orice îndoialã, iubirea este cel mai terapeutic fenomen care existã.
Sigmund Freud se temea foarte tare de ea. Îmbrãţişarea nici nu intra în discuţie, dar el prefera chiar sã nu dea ochii cu pacientul, temându-se sã nu simtã o stare de simpatie faţã de acesta dupã ce i-a ascultat toate plângerile şi coşmarurile interioare.
Se temea sã nu înceapã sã plângã, sã nu i se umezeascã ochii, sau – Doamne fereşte! – sã nu simtã chiar nevoia de a-l lua de mânã pe pacient. Se temea atât de tare de relaţia de iubire dintre terapeut şi pacient încât a inventat canapeaua psihanalistului. Pacientul trebuia sã stea întins pe spate, iar psihanalistul stãtea pe un scaun în spatele sãu, astfel încât sã nu fie nevoit sã dea ochii cu el.
Reţineţi însã: iubirea nu poate creşte decât faţã în faţã. Animalele nu pot simţi acest lucru, cãci ele nu ştiu sã facã dragoste decât pe la spate; de aceea, între ele nu se poate stabili un sentiment de prietenie, o relaţie adevãratã. O datã actul sexual terminat, fiecare pleacã în treaba sa, separat, fãrã un mulţumesc sau un la revedere! Animalele nu au reuşit sã îşi creeze familii, relaţii de prietenie, o societate, pentru simplul motiv cã atunci când fac dragoste nu se privesc în ochi, nu stau faţã în faţã. Ca şi cum actul lor amoros ar fi un act mecanic. El nu conţine nici un element uman.
Omul şi-a creat un întreg univers al relaţiilor pentru simplul motiv cã este singurul animal care face dragoste faţã în faţã. Ochii partenerilor comunicã între ei, expresiile lor faciale devin un limbaj subtil. În acest fel, intimitatea creşte, bazându-se pe împãrtãşirea emoţiilor, atât de intense în asemenea momente (bucurie, extaz, strãlucirea specificã orgasmului).
Omul are nevoie de intimitate; aceasta este o nevoie esenţialã.
De aceea, este mai bine sã faceţi dragoste pe luminã, nu în întuneric – cel puţin într-o luminã mai slabã, cum ar fi cea a unei lumânãri. Actul amoros în întuneric exprimã încã latura noastrã animalã, dorinţa de a evita faţa celuilalt.
Sigmund Freud se temea foarte tare de iubire; de fapt, se temea de propria sa iubire reprimatã. Se temea sã nu se implice. Dorea sã rãmânã în afarã, nu sã se implice în sufletul pacientului sãu, sã fie doar un observator ştiinţific, detaşat, rece, la distanţã. El a creat psihanaliza ca şi cum aceasta ar fi o ştiinţã. În realitate, nu este o ştiinţã şi nu va fi niciodatã! Este o artã, fiind mult mai apropiatã de iubire decât de logicã.
Un psihanalist adevãrat nu se teme sã pãtrundã adânc în sufletul pacientului sãu; dimpotrivã, el este dornic sã îşi asume acest risc. Într-adevãr, apele sunt tulburi acolo, te poţi îneca cu uşurinţã – la urma urmei, eşti şi tu un om! Cine ştie peste ce necazuri poţi da, dar trebuie sã-ţi asumi acest risc.
De aceea îl iubesc atât de mult pe Wilhelm Reich. Acest om a transformat întreaga psihanalizã prin implicarea sa. El a renunţat la detaşarea omului de ştiinţã. De aceea, eu îl consider un revoluţionar mult mai mare decât Sigmund Freud. Sigmund Freud a rãmas un tradiţionalist, speriat de propriile sale reprimãri.
Dacã nu vã temeţi de propriile voastre reprimãri, le puteţi fi de mare ajutor semenilor voştri. Dacã nu vã temeţi de propriul vostru subconştient, dacã v-aţi rezolvat cât de cât problemele personale, vã puteţi implica în lumea interioarã a pacientului, devenind mai degrabã un participant la aceasta, nu un simplu observator detaşat.
Eu înţeleg teama lui Sigmund Freud, cãci şi psihanaliştii au problemele lor, uneori mai mari decât cele ale pacienţilor lor. De aceea, doresc sã fac o afirmaţie cât de poate de categoricã: dacã omul nu este pe deplin trezit, un iluminat, el nu poate fi un terapeut adevãrat.
Aceasta este diferenţa care existã între relaţia dintre un pacient şi terapeutul sãu şi cea care existã între un discipol şi maestrul sãu. Discipolul nu este un pacient, el este copilul iubit al maestrului. Maestrul nu este doar un observator; el devine un participant. Cei doi şi-au pierdut entitãţile separate şi au devenit una. Aceastã unitate este întregul secret.
Îmbrãţişarea este doar un gest care aminteşte de unitate, dar chiar şi acest gest este de mare folos.
De aceea, ai dreptate. Mã întrebi: „De ce este îmbrãţişarea un instrument terapeutic atât de eficient?“
Da, este, şi este doar un gest. Dacã este extrem de autentic – dacã la el participã inclusiv inima – el devine un instrument magic, un fel de miracol care poate transforma instantaneu întreaga situaţie.
Nu se pot spune prea multe despre acest gest, dar unul din lucrurile pe care trebuie sã le înţelegeţi este urmãtorul: ideea cã un copil moare, iar în om se naşte adolescentul; cã adolescentul moare, iar în el se naşte adultul tânãr; cã şi acesta moare, iar în om se naşte adultul matur, şi aşa maideparte – este greşitã.
Copilul nu moare niciodatã – nici o etapã nu moare. Copilul rãmâne de-a pururi, înconjurat de alte experienţe, de adolescenţã, apoi de tinereţe, de maturitate şi de bãtrâneţe, dar nu moare.
Omul este la fel ca o ceapã, alcãtuit din mai multe straturi succesive. Dacã decojeşti ceapa, vei descoperi în curând foile fragede din interior. Cu cât te apropii mai mult de miez, cu atât mai fragede devin ele. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte omul: dacã pãtrunzi adânc în interiorul lui vei descoperi întotdeauna copilul inocent, iar contactul cu acesta este inevitabil un gest terapeutic.
Îmbrãţişarea permite un asemenea contact. Dacã îmbrãţişezi un om cu cãldurã, cu iubire, dacã îmbrãţişarea ta nu reprezintã un simplu gest golit de semnificaţie, ci unul autentic, dacã inima ta participã la el, intri imediat în contact cu copilul inocent din el. Revenirea acestuia la suprafaţã reprezintã un act cu o imensã valoare terapeuticã, întrucât inocenţa copilului este vindecãtoare în sine. Ea nu a fost coruptã. Ai atins astfel miezul pur al persoanei în care corupţia nu a pãtruns niciodatã, iar acest lucru este suficient pentru a declanşa procesul de vindecare.
Copiii sunt atât de puri, atât de plini de vitalitate, debordeazã de atâta energie. Regãsirea acestei energii este suficientã pentru a-l vindeca pe om. Important este sã scoţi acest copil la luminã, iar îmbrãţişarea este una din modalitãţile cele mai eficiente.
Autoanaliza este o cale mentalã; îmbrãţişarea este calea inimii. Mintea este cauza tuturor bolilor, în timp ce inima este sursa oricãrei vindecãri.
Etichete:
osho
De la Osho ... cetire !
"CONTINUAM SA NE TOT EVITAM PROPRIA SUFERINTA. Daca te simti nefericit, dai drumul la radio sau la tv si devii interesat. Incepi sa citesti ziarul ca sa poti uita de suferinta ta, sau mergi la un film, sau te duci la barbatul sau femeia ta. Iesi in club, te duci la shopping, doar sa te tii cumva la distanta de tine, ca sa nu-ti vezi rana, ca sa nu ai nevoie sa privesti in interiorul tau si sa vezi cat de tare doare acolo.
OAMENII CONTINUA SA SE EVITE PE SINE. Ce stiu ei despre suferinta? Cum se pot gandi ei la suferinta intregii existente? Mai intai, trebuie sa incepi cu tine insuti.
DACA TE SIMTI NEFERICIT, FA DIN ACEASTA O MEDITATIE. Aseaza-te in tacere, inchide usile. La inceput, simte-ti suferinta cu cat mai multa intensitate posibil. Simte durerea. Cineva te-a insultat. Acum, cel mai simplu mod de a evita durerea este de a te duce la acela si sa-l insulti si tu pe el, astfel incat sa devii ocupat cu el. Aceasta nu este meditatie.
DACA TE-A INSULTAT CINEVA, FII RECUNOSCATOR FATA DE ACELA fiindca ti-a dat posibilitatea de a simti o rana adanca. El a deschis o rana in tine. Rana poate fi creata de multe, multe insulte pe care le-ai suferit in viata ta. Se poate ca acela sa nu fie cauza tuturor suferintelor tale, dar a declansat procesul.
INCHIDE-TE IN CAMERA, ASEAZA-TE IN LINISTE, fara a nutri manie la adresa acelei persoane, ci cu o constientizare totala a acelui sentiment care apare in tine – senzatia de durere ca ai fost respins, ca ai fost insultat. Si apoi vei fi surprins ca nu doar acel om este acolo: ci toti barbatii si toate femeile care te-au insultat vreodata vor incepe sa iti apara in memorie.
Vei incepe nu doar sa ti le reamintesti, VEI INCEPE SA LE RETRAIESTI. SIMTE RANA, SIMTE DUREREA – NU O EVITA. De aceea, in multe terapii, pacientului i se spune sa nu ia medicamente inainte de inceperea terapiei, dintr-un simplu motiv: MEDICAMENTELE SUNT UN MOD DE A SCAPA DE SUFERINTA INTERIOARA. Ele nu iti permit sa-ti vezi ranile, ele le reprima. Ele nu-ti permit sa intri in suferinta. Si daca nu intri in suferinta, nu te poti elibera din captivitatea ei.
Este perfect stiintific, INAINTE DE A MERGE LA UN GRUP, SA RENUNTI LA TOATE DROGURILE – daca e posibil chiar si la droguri precum cafea, ceai, tigari, deoarece toate acestea sunt moduri de a fugi.
Ai observat aceasta? ORI DE CATE ORI TE SIMTI NERVOS, INCEPI IMEDIAT SA FUMEZI. Este un mod de a evita nervozitatea; devii ocupat cu fumatul. In realitate e o regresie. Fumatul te face sa te simti din nou ca un copil – lipsit de griji si de raspunderi – deoarece fumatul nu e altceva decat un piept de mama simbolic. Fumul cald care intra inauntru, te poarta spre zilele in care te hraneai la pieptul mamei, laptele cald intra in tine; iar sfarcul a devenit acum tigara. Tigara este un sfarc simbolic.
PRIN REGRESIE, EVITI RESPONSABILITATILE SI DURERILE DE ADULT.
Si asta se petrece cu ajutorul multor, multor droguri. Omul modern este mai drogat ca niciodata inainte – deoarece omul modern traieste intr-o mare suferinta. Va fi imposibil sa traiesti fara droguri in atat de multa suferinta. Acele droguri creeaza o bariera; te tin drogat si nu iti permit sa ai destula sensibilitate pentru a-ti cunoaste durerea.
PRIMUL LUCRU PE CARE IL AI DE FACUT ESTE SA INCHIZI USILE SI SA LASI ORICE FEL DE OCUPATIE – privitul la televizor, ascultatul radio-ului, cititul de carti. Opreste orice ocupatie, deoarece si aceasta este un drog subtil. RAMAI DOAR TACUT, COMPLET SINGUR. Nici macar nu te ruga – deoarece si aceasta este un drog; devii ocupat, incepi sa vorbesti cu Dumnezeu, incepi sa te rogi, fugi de tine.
Atisha spune: Fii doar tu insuti. Indiferent cat de mare este durerea si indiferent cat de mare e suferinta, las-o sa fie. MAI INTAI EXPERIMENTEAZA ACEASTA IN INTENSITATEA EI TOTALA. Va fi dificil, va fi sfasietor. Poti incepe sa plangi ca un copil, sa te rasucesti la sol de durere – corpul tau se poate contorsiona. Poti simti deodata ca durerea nu este doar in inima, ci este in tot corpul – ca te doare peste tot, ca intreg corpul tau nu este altceva decat durere.
Daca o poti experimenta – si aceasta e de o importanta imensa – incepe sa o absorbi. Nu o arunca. ESTE O ENERGIE ATAT DE PRETIOASA, NU O ARUNCA. Absoarbe-o, bea-o, accept-o, ureaza-i bun venit, simte recunostinta fata de ea. Si spune-ti tie: "De data aceasta nu o voi evita, de data aceasta nu o voi respinge, de data aceasta nu voi arunca. De data aceasta o voi bea, o voi primi ca pe un oaspete. De data aceasta o voi digera."
E posibil sa iti ia cateva zile pentru a reusi. Dar in ziua in care reusesti, vei da peste o usa care te va duce foarte departe. O noua calatorie a inceput in viata ta, te indrepti spre un nou fel de a fi -- deoarece imediat, IN MOMENTUL IN CARE ACCEPTI SUFERINTA FARA NICIO RESPINGERE, ENERGIA EI SI CALITATEA EI SE SCHIMBA, nu mai exista durere. De fapt, esti pur si simplu surprins; nu iti vine sa crezi, este atat de incredibil. Nu-ti vine sa crezi ca suferinta poate fi transformata in extaz, ca durerea poate deveni bucurie.
OSHO
Cartea Intelepciunii
Etichete:
osho
OSHO – Cand noul iti bate la usa, deschide-i!
Noul nu apare din tine, el vine de dincolo. Nu face parte din tine. E in joc tot trecutul tau. Noul creeaza discontinuitate, de aici teama. Ai trait intr-un fel, ai gandit intr-un fel, ti-ai facut o viata confortabila pe baza credintelor tale. Apoi ceva nou iti bate la usa si intregul sablon al trecutului urmeaza sa fie tulburat.
Daca lasi noul sa intre, n-ai sa mai fii niciodata acelasi, noul te va transforma! Este riscant. Niciodata nu poti sa stii unde te va duce noul. Vechiul este cunoscut, este familiar; ai trait cu el mult timp, esti la curent cu el. Noul este necunoscut. Poate sa iti fie prieten, poate sa iti fie dusman, cine stie?! Singurul mod de a sti este sa-l lasi sa intre; de aici nelinistea, de aici teama! Si nici nu poti sa-l respingi intruna, pentru ca vechiul nu ti-a dat inca ceea ce cauti. Vechiul ti-a promis ca iti da, dar nu s-a tinut de promisiune. Vechiul e cunoscut, dar nefericit. Noul s-ar putea sa fie stanjenitor, incomod, dar exista posibilitatea ca el sa iti aduca fericirea. Asa ca nu-l poti respinge, dar nici nu-l poti accepta; de aici ezitarea, tremurul, marea neliniste ce apar in fiinta ta. E firesc sa fie asa, asa va fi mereu!
Incearca sa intelegi aparitia noului. Toti oamenii din lume vor noutate, pentru ca nimeni nu este multumit de ceea ce e vechi. Vechiul nu poate multumi pe nimeni, pentru ca e cunoscut, si odata ce e cunoscut a ajuns sa se repete, fapt care il face plictisitor, monoton. Vrei sa scapi de el, vrei aventura, vrei ceva nou, si totusi cand noul iti bate la usa te dai inapoi, te faci mic, te ascunzi in vechi! Pentru a lasa noul sa intre e nevoie de curaj, si nu de curaj obisnuit, ci de curaj extraordinar! Iar lumea e plina de lasi, de aceea oamenii si-au oprit dezvoltarea.
Cum sa te dezvolti daca esti las?!? La fiecare noua ocazie te codesti, dai inapoi, inchizii ochii. Cum sa te dezvolti? Cum sa fii? Doar pretinzi ca esti! Si pentru ca nu poti sa te dezvolti, nu poti sa cresti, trebuie sa gasesti cresteri inlocuitoare. Tu nu poti sa cresti, dar contul tau din banca poate sa creasca, asta e un inlocuitor. EL nu are nevoie de curaj, e perfect adaptat la lasitatea ta. Contul din banca creste intruna si incepi sa crezi ca si tu cresti. Devii mai respectabil. Numele tau si faima ta continua sa creasca si crezi ca tu esti in crestere?! Nu faci decat sa te amagesti singur!! Tu nu esti nici numele, nici faima! Contul din banca nu e fiinta ta! Dar daca te gandesti la fiinta incepi sa tremuri, deoarece daca vrei sa cresti, sa te dezvolti, trebuie sa te lepezi de toata lasitatea. Cum sa devenim noi? Nu putem deveni noi cu de la noi putere, singuri! Noutatea vine de dincolo, de la Dumnezeu, sa spunem. Noutatea vine de la existenta. Mintea e mereu veche. Mintea nu e niciodata noua, ea e acumularea trecutului. Noutatea vine de dincolo, e un dar de la Dumnezeu. Necunoscutul si incognoscibilul, transcedentalul, au patruns in tine. Au patruns pentru ca nu esti sigilat si pus deoparte, nu esti o insula. Poate ca tu ai uitat transcedentalul, dar transcedentalul nu te-a uitat pe tine! Copilul poate si-a uitat mama, dar mama nu si-a uitat copilul!
Tu, partea, s-ar putea sa gandesti “sunt separat”, dar intregul stie ca nu esti separat. Intregul a patruns in tine. Pastreaza contactul cu tine. De asta noul continua sa vina, desi nu-l primesti cu bratele deschise. El vine in fiecare dimineata, vine in fiecare seara. El vine intr-o mie si unul de feluri. Daca ai ochi sa vezi, il vei vedea venind continuu la tine. Existenta continua sa se reverse asupra ta, dar tu esti inchis in trecutul tau. Parca ai fi intr-un fel de mormant. Ai devenit insensibil. Din cauza lasitatii ti-ai pierdut sensibilitatea. Sa fii sensibil inseamna sa simti noul – si atunci vor aparea fiorul noului, pasiunea pentru nou si aventura, si vei incepe sa patrunzi in necunoscut, nestiind incotro mergi. Mintea considera asta o nebunie. Mintea se gandeste ca nu e rational sa parasesti vechiul. Dar Dumnezeu e intotdeauna noul! De asta, legat de Dumnezeu nu putem folosi timpul trecut sau viitorul. Nu putem spune “Dumnezeu a fost”, sau “Dumnezeu va fi”. Putem folosi numai prezentul: “Dumnezeu este!” El e intotdeauna proaspat, virgin. Si a patruns in tine. Tine minte ca orice nou care vine in viata ta e un mesaj de la Dumnezeu. Daca il accepti esti religios. Daca il respingi, esti pagan.
Omul trebuie doar sa se mai relaxeze putin, pentru a accepta noul; trebuie sa se mai deschida putin, pentru a lasa noul sa intre. Fa-i loc lui Dumnezeu sa intre in tine! Acesta este tot rostul rugaciunii sau al meditatiei – deschide-te, spune Da, spune “Intra”, spune “Te asteptam de mult si sunt recunoscator ca ai venit!”. Primeste intotdeauna noul cu mare bucurie! Chiar daca uneori este incomod, merita!; chiar daca uneori noul te duce in sant, merita, pentru ca numai prin greseli inveti si numai prin greutati te dezvolti. Noul va aduce greutati. De asta alegi vechiul – vechiul nu aduce greutati, el e o consolare, e un adapost. Si numai noul acceptat profund si total te poate transforma! Nu poti aduce noul in viata ta; noul vine singur. Tu poti, fie sa il accepti, fie sa il respingi. Daca il respingi, vei ramane o piatra, inchis si mort. Daca il primesti, vei deveni o floare, vei incepe sa te deschizi….iar acea deschidere e o sarbatoare.
Numai intrarea noului te poate transforma, nu exista alte cale de transformare. Si, tine minte, asta nu are nicio legatura cu tine si cu eforturile tale! Dar sa nu faci nimic inseamna sa incetezi sa actionezi; inseamna sa actionezi fara vointa sau directie, sau impuls din trecut. Cautarea noului nu poate sa fie o cautare obisnuita, caci cum sa cauti noul cand nu-l cunosti, nu l-ai intalnit niciodata? Cautarea noului trebuie sa fie o explorare deschisa. Nu cunosti. Trebuie sa incepi dintr-o stare de necunoastere si trebuie sa inaintezi cu inocenta unui copil, emotionat de posibilitati – iar posibilitatile sunt infinite. Nu poti sa faci nimic pentru a crea noul, pentru ca orice ai face va fi din vechi, va fi din trecut. Dar asta nu inseamna sa nu mai actionezi deloc. Actioneaza fara vointa sau directie, sau fara impuls din trecut, adica actioneaza spontan, lasa momentul sa decida. Nu impune decizia ta, pentru ca decizia ta va fi din trecut si va distruge noul! Actioneaza exact ca un copil. Abandoneaza-te in intregime momentului, si vei gasi in fiecare zi noi deschideri, o noua lumina, o noua intelegere. Iar acele noi intelegeri te vor schimba continuu. Intr-o zi vei vedea dintr-o data ca in fiecare moment esti nou.
Vechiul nu mai zaboveste, vechiul nu te mai inconjoara ca un nor. Esti ca un bob de roua, proaspat si tanar. Asta este adevaratul inteles al invierii. Daca intelegi asta, vei fi liber de memorie – memoria psihologica, adica. Memoria e un lucru mort. Memoria nu e adevar si nu va fi niciodata, pentru ca adevarul e mereu viu, adevarul e viata; memoria este persistenta a ceea ce nu mai e. Este traiul intr-o lume fantomatica, dar ea ne contine, este inchisoarea noastra. De fapt, este noi. Memoria creeaza nodul, complexul numit “EU”, eul, egoul. Si aceasta entitate falsa numita “Eu” se teme continuu de moarte. De asta ti-e frica de nou! De fapt, acestui “Eu” ii e frica, nu tie! Fiinta nu cunoaste frica, dar Eul se teme, pentru ca Eului ii este foarte frica de moarte. El e artificial, e arbitrar, in orice clipa se poate narui. Iar cand intra noul, apare teama. Eul se teme ca s-ar putea narui. A ajuns cumva sa se mentina intreg, dintr-o bucata, iar acum vine ceva nou, care il va zdruncina, facandu-l bucatele. De asta nu accepti noul cu bucurie. Eul nu poate sa accepte cu bucurie propria-i moarte – cum sa-si accepte moartea cu bucurie? Daca nu intelegi ca tu nu esti Eul, n-ai sa poti sa primesti noul! Odata ce ai inteles ca Eul este amintirea trecutului si nimic altceva, ca tu nu esti memoria ta, ca memoria este exact ca un biocomputer, ca este o masina, un mecanism util, dar ca tu esti dincolo de ea, ai facut un pas urias.
Tu esti constiinta, nu memorie! Memoria e continuta in constiinta, tu esti constiinta insasi. (…) Memoria este arhiva ta. Tu esti cel care cauta in arhiva, nu esti arhiva! (…) Dar memoria este intreaga energie vitala a Eului. Fireste, memoria e veche, si se teme de nou. S-ar putea ca noul sa fie deranjant, s-ar putea ca noul sa nu fie digerabil. S-ar putea ca noul sa aduca necazuri. Va trebui sa te tot adaptezi si readaptezi. Lucrul asta pare dificil, anevoios. Ca sa fii nou, trebuie sa nu te mai indentifici cu Eul! O data ce nu te mai identifici cu Eul nu iti mai pasa daca moare sau traieste. De fapt, stii deja ca este mort. E doar un mecanism. Foloseste-l, dar nu te lasa folosit de el! Eul se teme continuu de moarte pentru ca este arbitrar. El nu apare din fiinta, nu are cum sa apara din fiinta, pentru ca fiinta e viata, iar viata nu se teme de moarte. Viata nu stie nimic despre moarte. Sa mori ca Eu inseamna sa nasti ca fiinta! Noul este un mesager de la Dumnezeu, noul este un mesager de la Dumnezeu. Este o evanghelie. Asculta de nou, mergi cu noul, stiu ca ti-e frica! Mergi cu noul in ciuda fricii si viata iti va fi tot mai bogata, si intr-o zi vei putea sa iti eliberezi splendoarea intemnitata!
Fragment din cartea „Curajul – Placerea de a trai periculos” – Osho
Etichete:
osho
30 septembrie 2012
Copacul – o poveste despre iubire si ego – Osho
A fost odata un arbore batran si maiestuos, cu ramurile intinse spre cer. Cand inflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui.
Cand facea fructe, pasari
din tari indepartate veneau sa guste din ele.. Ramurile lui aratau ca niste
brate vanjoase. Era minunat!
Un baietel obisnuia sa
vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a
inceput sa-l iubeasca. Ceea ce e mare si batran se poate indragosti de ceea ce
e mic si tanar, cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar
celalalt mic.
Copacul nu avea aceasta
idee, asa ca s-a indragostit de baiat.
Egoul incearca
intotdeauna sa iubeasca ceea ce e mai mare decat el. Pentru adevarata iubire,
nimic nu este insa mare sau mic. Ea ii imbratiseaza pe toti cei de care se
apropie.
Asadar, copacul s-a
indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile
lui erau foarte inalte, dar el se apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge,
pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele.
Iubirea este intotdeauna
gata sa se incline, egoul, niciodata. Daca incerci sa te apropii de un ego,
acesta se va inalta si mai mult, devenind atat de rigid incat nu il poti
atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi
atins, cel care sta pe tronul puterii este considerat a fi mare.
Asadar, ori ce cate ori
venea baiatul, arborele isi apleca ramurile. Cand micutul ii mangaia florile,
batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire.
Iubirea este intotdeauna
fericita atunci cand poate darui ceva; egoul nu poate fi fericit, decat atunci
cand ia ceva de la altcineva.
Baiatul a crescut.
Uneori, dormea la poalele copacului, alteori ii manca fructele, sau purta o
coroana impletita din florile sale.
Se simtea atunci de parca
ar fi fost regele p[durii. Florile iubirii te fac intotdeauna sa te simti ca un
rege, in timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti mizerabil.
Vazand cum baiatul purta
o cununa din florile lui si dansa cu ea, copacul se simtea fericit. Il incuraja
cu ramurile; canta in bataia vantului. Baiatul a crescut si mai mare. A inceput
sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se
odihnea pe ele, copacul se simtea fericit. Iubirea este intotdeauna fericita,
atunci cand altcineva se sprijina de ea; egoul nu este fericit, atunci cand
altcineva il reconforteaza…
Timpul a trecut, iar
baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia
sa treaca niste examene, sa-si faca prieteni… De aceea a inceput sa vina din ce
in ce mai rar pe la copac. Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce
mai mare, strigandu-i din adancurile sufletului lui: ”vino, vino…te astept!”
Iubirea isi asteapta
intotdeauna obiectul afectiunii. Ea nu este altceva decat o continua asteptare.
Cand baiatul nu venea,
copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de
a nu se putea impartasi cu altcineva, de a nu se putea darui. Atunci cand se
poate darui in totalitate, iubirea este fericita.
Baiatul s-a facut mare,
iar zilele in care vizita copacul erau tot mai rare. Toti cei care cresc in
lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul
a devenit ambitios si prins in afacerile lui lumesti. ”Ce copac? De ce ar
trebui sa-l vizitez?” Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul l-a
strigat: ”Hei! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine” . Baiatul
i-a raspuns: ”Ce poti tu sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad?” Eu imi doresc
bani. As putea veni dar, numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce
as face-o”. Egoul este intotdeauna motivat. Egoul are intotdeauna un scop.
Iubirea nu are nici un
scop, ea reprezinta propria-i rasplata.
Uimit, copacul i-a spus
baiatului: ”N-o sa mai vii decat daca iti dau ceva? Iti dau tot ceea ce am”.
Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se
daruieste neconditionat.
http://filedelumina.ro/2012/09/27/copacul-o-poveste-despre-iubire-si-ego-osho/
Despre inima, nu despre creier... Principiul 100/0 in Relatiile de Iubire
Pui 100% intr-o relatie,
astepti in schimb 0% de la celalalt! Principiul 100/0 este simplu. Este un
principiu despre a da, nu despre a lua, este despre ce poate sufletul sa ofere,
nu despre ce asteapta sa primeasca, este despre capacitatea ta de a iubi, nu
despre capacitatea celuilalt de a-ti oferi iubire, este despre inima, nu despre
creier.
Iubim si speram, speram si iubim… ne facem iluzii, avem
asteptari de la cel pe care il iubim… el are asteptari de la noi… asteptam
mult.. se asteapta mult… Asteptarile pot fi naucitoare, devastatoare,
ucigatoare pentru o relatie. Asteptarile prea mari pot fi nascatoare de cele
mai mari dezamagiri. Intr-o lume moderna care tinde spre egalitate in toate,
asteptam mult, mult peste cota egalitatii cu care investim. Orice asteptare
implica dezamagirea. A avea asteptari de la celalalt inseamna a-ti configura
psihicul pentru dezamagire. De ce atunci sa nu renuntam total si complet la
ele??
“80% din satisfactia vietii vine din relatiile
semnificative”, spunea Brian Stacy…
Mai mult decat adevarat. Va dati seama de importanta extraordinara pe care o au
relatiile in viata unui om? Va dati seama ca la sfarsitul vietii ultimele
voastre bilanturi si ganduri se vor indrepta spre relatiile voastre, spre ceea
ce a fost frumos in ele, spre ceea ce a fost urat, spre ceea ce ar fi putut fi
mai bine?… Iar daca tinem atat de mult la relatiile noastre si dorim sa fie
bine, de ce sa nu facem tot ce ne sta in putinta pentru a le face sa mearga?
De ce sa nu dam totul? De ce nu oferim totul? De ce sa nu facem
totul pentru relatiile ? De ce sa nu le salvam daca sta in mainile noastre si
ne pasa cu adevarat de ele? Si de ce sa nu ne pese de relatiile noastre total,
complet, 100%? Doar pentru ca vremurile si societatea ne-au invatat ca trebuie
sa iubim cu jumatati de masura si sa fim egoisti chiar si in fata celui ce se
vrea a fi cel mai generos sentiment uman? Principiul 100/0 va fi o provocare
pentru multi. Vi-l impartasim si voua pentru inspiratie si va dorim sa-l
aplicati cu succes in relatiile voastre de iubire, imbunatatindu-le. Va
garantam ca va da multora de gandit si va arunca o alta lumina asupra relatiei
voastre cu persoana iubita.
100/0 in iubire
Principiul 100/0 este un principiu pe cat de simplu, pe atat de puternic si eficient in a crea si a sustine relatiile cu ceilalti. Poate schimba cu adevarat relatiile si poate fi explicat in cea mai usoara modalitate cu putinta:
- pui 100% intr-o relatie
-astepti 0% de la cealalta persoana
-astepti 0% de la cealalta persoana
Cel care a adus in centrul atentiei in intreaga lumea aceste
principiu este Al Ritter. In
cartea "The 100/0 Principle: The Secret of Great Relationships",
Al Ritter, un cunoscut consultant in management si un speaker reputat, prezinta
principiile acestui principiul. Pe cine si ce poate ajuta acest principiu?
Acest principiu poate ajuta pe oricine, poate schimba viata si relatia oricui.
Principiul 100/0 poate ameliora o casnicie si poate imbunatati simtitor relatie
cu persoana iubita, cu membrii familiei, cu colegii de serviciu si chiar cu seful
tau.
Si ceea ce mai trebuie sa stiti este ca principiul 100/0 este un
principiu despre a da, nu despre a lua. Este un principiu despre ce poate
sufletul sa ofere, nu despre ce asteapta sa primeasca. Este un principiu despre
capacitatea ta de a iubi, nu despre capacitatea celuilalt de a-ti da iubire.
"Este despre inima, nu despre creier", dupa cum se spune plastic si
frumos in filmuletul prezentat pe
http://play.simpletruths.com/movie/the-100-0-principle/.
Este despre a da, nu
despre a lua...
Eu dau. Tu dai. Eu iubesc. Tu ma iubesti. Amandoi dam si
investim in mod egal intr-o relatie. Traim intr-o lume care se vrea bazata pe
egalitate si care se vrea a fi functionabila dupa principiul 50/50. Ne dorim sa
iubim dupa acelasi principiu. Dar in realitate stau lucrurile astfel? Chiar
investesc doi oameni in mod egal intr-o relatie? Realistic vorbind nu unul da
mai mult si altul primeste mai mult si viceversa? Realistic vorbind nu se pot
inversa rolurile la un moment dat? Cel care a primit mai mult sa dea la un
moment dat mai mult? Ba da. In timp, relatiile se pot APROPIA de raportul de
egalitate de 50%, insa foarte rar vor atinge procentul perfect de 50/50.
Principiul 100/0
poate fi aplicat de oricine isi doreste imbunatirea relatiei cu o anumita
persoana, atat pe plan personal, cat si pe plan profesional sau de afaceri. El
presupune asumarea responsabilitatii complete pentru o relatie -100%, fara a
astepta nimic in schimb 0%. Dai si nu astepti sa primesti nimic in schimb…
“Implementarea principiului 100/ o nu este
naturala pentru marea majoritate dintre noi. Este nevoie de angajament adevarat
fata de relatie si de o doza buna de autodisciplina pentru a gandi 100%, a te
comporta 100% si a darui 100%. Principiul 100/0 se aplica oamenilor din viata
ta cu care ai relatii prea importante pentru a actiona automat si in care
relatiile sunt prea importante pentru a reactiona automat sau pornind de la
prejudecati. Fiecare dintre noi trebuie sa determine relatiile in care ar
trebui sa aplice acest principiu”, spune Al Ritter in cartea sa. Iata cei 4 pasi pe care Ritter ii
prezinta in carte si prin care poti implementa acest principiu in relatia ta:
Cei 4 pasi prin care
poti implementa principiul 100/0 in relatia ta
Pasul 1 – Cerceteaza cu atentie relatie ta si vezi ce poate fi facut pentru ca ea sa merga si… apuca-te sa faci.
Arata bunatate si respect fata de cealalta persoana, ne indeamna
Al Ritter... Si nu te gandi daca o merita sau nu… adu-ti aminte ca acest
principiu presupune sa dai pur si simplu, fara alte conditii sau asteptari.
Pasul 2 – Nu astepta nimic in schimb… Nimic. Absolut nimic. Zero
asteptari.
La o prima vedere este cel mai usor pas, insa putem spune cu
mana pe inima ca nu este asa… Chiar si cand iubim, poate mai ales cand iubim, o
facem intr-un mod uman si egoist. Avem sau cream pe parcurs asteptari de la
persoana pe care o iubim. Iar daca acestea nu ne sunt indeplinite, riscam sa
fim dezamagiti… Daca plecam de la 0 asteptari, riscul de a fi dezamagiti sau de
a cadea in deziluzii este si el 0.
Pasul 3 – Nu permite ca nimic din ceea ce spune partenerul tau de relatie sa te afecteze… Nu lasa sa te afecteze in niciun fel si nici nu cauta motive si pretexte pentru a-ti intrerupe eforturile. Daruieste indiferente de circumstante.
Pasul 4 – Staruieste in amabilitatea si bunatatea ta. Persevereaza in
ceea ce ti-ai propus. Nu te da batut cu una cand noua si nu renunta cand/ daca
nu ti se raspunde imediat cu aceeasi moneda. Inca o data, nu uita ca ti-ai
promis sa nu astepti nimic in schimb.
Paradoxul Principiului 100/0
Care este paradoxul acestui principiu in viziunea lui Al Ritter?
Relatia 100/0 se poate transforma intr-o relatie 100/100. Iei responsabilitatea
totala pentru relatie ta, iar mai tarziu partenerul tau va face la fel. In
momentul in care iti asumi responsabilitate autentica pentru o relatie,
celalalt isi va asuma si el responsabilitatea mai repede. In relatia respectiva
se pot inregistra progrese uimitoare din partea amandurora care vor duce la
progresul general al relatiei.
Mai sunt si unele situatii, precizeaza Ritter cand relatiile isi
mentin statutul de “provocatoare” sau “toxice’ chiar angajamentul personal este
100%, chiar daca ai lucrat mult in ceea ce priveste autodisciplina. In acest
caz, este de parere Ritter, este de evitat sa adopti statutul de “knower”
(cunoscator), afirmatiile si gandurile specifice lui si sa adopti statutul de
“learner” (invatacel), afirmatiile si gandurile specifice unui ‘learner’.
Knower-ul vrea sa arate ca el stie, Learner-ul da de inteles ca nici el nu stie
tot si ca este dispus sa invete. In loc sa apelezi la spuse de genul “eu am
dreptate/stiu, tu nu”, “asta nu o sa mearga”, “o sa te invat eu”, “trebuie sa
stii si tu ceea ce stiu eu”, foloseste-te de afirmatiile specifice
Learner-ului: “s-ar putea sa gresesc”, “da-mi timp sa inteleg ce se intampla
aici”, “trebuie sa existe ceva valoros si in situatia asta” etc.
Aplicand acest principiu trebuie sa manifesti in permanent
respect fata de celalalt si sa i te adresezi ca atare, sa dai intaietate
dorintelor si preferintelor celuilalt in locul celor personale, sa te gandesti
ca totul se intampla din cele mai bune motive, nu din cele mai rele, sa te
gandesti ca ai ce invata de la partener, sa nu te dai batut si sa nu-l lasi pe
celalalt sa te enerveze, sa perseverezi in ceea ce ai inceput, sa cauti si ca
cauti pana cand gasesti modalitatea potrivita pentru a pune lucrurile in
miscare si a le face sa mearga.
Daca punem intr-o relatie 100% iubire pura, energie pozitiva,
fericire, atunci poate ca mai devreme sau mai curand iubirea, energie pozitiva
si fericirea se vor intoarce inapoi spre noi. Poate daca tu dai si celalalt va
da… mai mult, mai mult.. si mai mult… Poate ca energia pe care o dai vine
inapoi la tine. Se poate ca dintr-o relatie 100/0 in care unul da si celalalt
primeste sa se ajunga pana aproape de o relatie de 100/100 in care ambii
parteneri dau tot.
http://www.garbo.ro/articol/Familie/12287/principiul-100-0.html
28 septembrie 2012
Horoscopul Zen al iubirii: Horoscop inspirat de invatamintele lui Osho
Osho a fundamentat o filosofie cu influenta mondiala. Invataturile lui Osho sunt foarte importante pentru zilele noastre, fiindca Osho reuseste sa le reaminteasca oamenilor ce inseamna cu adevarat sa traiesti.
Cuvantul Osho provine din japoneza veche: “O” inseamna cu multa recunostinta, iubire, gratitudine" dar si "echilibru, armonie". "Sho" inseamna "extinderea multidimensionala a constiintei" si "total binecuvantat de existenta". (Wikipedia)
Sa ne lasam si noi patrunse si patrunsi de intelepciunea lui Osho, descoperind meditatiile despre iubire (nu doar iubirea romantica, ci iubirea in toate formele ei) care ne reprezinta cel mai tare, in functie de patternul imprimat de zodia din care facem parte.
Berbec ( 21 martie - 19 aprilie)
Berbecul este energic si foarte pasional. Pentru berbeci, dragostea este o provocare.
Osho spune:
"Dragostea trebuie traita fara niciun fel de asteptari; altfel fericirea moare. Atunci cand ai asteptari, frustrarile isi fac loc. Nimeni nu iti poate indeplini astepatrile, si nu exista nimeni care sa aiba nevoie de tine pentru ca tu sa indeplinesti asteptarile sale. Asteptarile vin dintr-o minte rea, nevrotica. Daca cineva iti indeplineste asteptarile, dragostea dispare. Astfel, celalat devine o necesitate, o nevoie, o pasiune – nimic mai mult decat o posesiune valoroasa".
Taur (20 aprilie – 20 mai)
Persoanele nascute in zodia taurului sunt in acelasi timp fermecatoare temperamentale, agitate. Iubesc oamenii si de aceea au multi prieteni. In iubirea romantica traiesc pasional, uneori suferind... si exprimandu-si emotiile.
Osho spune:
"Starea de impacare profunda este un semn vizibil pentru dragoste. Ori de cate ori o persoana este indragostita, ea este in pace adanca. Dragostea nu poate fi vazuta, dar poate fi tradusa prin multumire, toata satisfactia care te inconjoara... fiecare respiratie, fiecare miscare – toata starea fiintei tale care inseamna – multumire".
Gemeni (21 mai – 20 iunie)
Gemenii sunt inteligenti si ingeniosi. Socializeaza foarte mult si au deschidere catre oameni. Sunt foarte versatili, cu orizonturi deschise, dar uneori prea incordati. Sunt fiinte deosebite si fizic si mental.
Osho spune:
"Cream un altfel de lume, bazata pe iubire, iubind si pentru iubire. Lumea obisnuita este impotriva iubirii. Ea nu ofera libertate oamenilor si nu are niciun fel de respect fata de individ, nu il accepta pe individ si modul lui de a trai viata".
Rac (21 iunie – 22 iulie)
Timid si foarte sensibil, racul este recunoscut pentru capacitatea sa imensa de a iubi si de a se oferi celorlalti. Sunt familisti convinsi.
Osho spune:
„Iubesti intr-un fel pe sotia sau sotul tau; apoi iubesti altfel pe copiii tai, pe batranii tai, familia ta, profesorii tai si ai o altfel de iubire fata de prietenii tai. Dar adevarul este ca dragostea nu poate fi categorisita asa cum a fost ea categorisita in toata istoria umanitatii, dar prin aceasta categorisire, ei au omorit iubirea...”
Leu (23 iulie – 22 august)
Persoanele nascute in aceasta zodie sunt extrovertite si le place sa detina controlul. Sunt generoase, pline de creativitate si energie. Uneori, prea mandri de ei insisi...
Osho spune:
„Tine minte mereu: In dragoste nu ai niciodata dreptate. Apoi posibilitatile se vor deschide in fata ta, iar cel de langa tine va simti acelasi lucru. Noi suntem cei care cream sentimentele din ceilalti. Atunci cand iubitii sunt apropiati, gandurile strabat de la unul la celalalt. Chiar daca nu isi spun nimic, chiar daca sunt tacuti, ei comunica”.
Fecioara (23 august – 22 septembrie)
Ii stim pe nativii acestei zodii ca fiind conservatori si cu tendinta de a domina in relatiile lor. Sunt foarte inteligenti si nu suporta zgomotul si haosul. Sunt loiali si de multe ori, timizi.
Osho spune:
„Dragostea nu poseda niciodata. Dragostea inseamna sa va oferiti libertate unul celuilalt. Dragostea este un dar neconditionat, nu un targ. Dar in mintea ta, dragostea nu este nimic altceva decat mai putina ura, atata tot. Cu cat te gandesti mai mult, <<Pot sa tolerez aceasta persoana; Nu pot sa tolerez aceasta persoana, deci nu o pot iubi. Aceasta persoana o pot tolera...>>, mereu aceasta evaluare ramane negativa”.
Balanta (23 septembrie – 22 octombrie )
Balantele stiu sa trateze bine orice persoana noua pe care o intalnesc, ceea ce le aduce multa apreciere. Sunt deci foarte sociabile si deschise. Le gasim deseori in ipostaza nehotararii.
Osho spune:
„Inima nu stie nimic despre trecut, nimic despre viitor; ea stie doar despre prezent. Inima nu are un concept despre timp. (...) Inima are mereu dreptate – daca este sa alegem intre minte si inima – fiindca mintea este o creatie a asocietatii, a fost educata, ti-a foste educata, ti-a fost data de societate, nu de existenta, in timp ce inima este nepoluata”.
Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)
Scorpionii sunt foarte inteligenti si determinati in orice tel pe care il au. Pot deveni gelosi si posesivi. Sunt emotionali si traiesc cu pasiune.
Osho spune:
„Dragostea este un mod de a fi; nu are nimic de a face cu nimeni. Cineva nu este indragostit, ci este dragoste. Si desigur, atunci cand cineva este iubire, cineva este indragostit – dar acesta este rezulatatul, nu sursa. Sursa este faptul ca omul este iubire”.
Sagetator (22 noiembrie – 21 decembrie)
Sagetatorul este optimistul horoscopului. Este plin de viata si apropiat de natura, cu inclinatii spirituale deosebite. Are multi prieteni si ii place sa fie in centrul atentiei si admirat.
Osho spune:
„Sa fii singur este singura adevarata revolutie. Sa accepti ca esti singur este cea mai mare transformare care ti se poate intampla”.
Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie)
Daca si tu te-ai nascut sub aceasta zodie, esti probabil o persoana foarte rabdatoare si ambitioasa. Uneori ai tendinta de a cadea in pesimism. Totusi simtul umorului te ajuta tot timpul. Capricornii au tendinta de a actionaimpulsiv.
Osho spune:
„Sa fii creativ insemna sa fii indragostit de viata. Poti fi creativ doar daca traiesti viata in asa fel incat sa vrei sa ii potentezi frumusetea, sa aduci putina muzica, putina poezie, putin dans in viata ta”.
Varsator (20 ianuarie - 18 februarie)
Varsatorii sunt foarte sensibili si dinamici. De asemenea ii cunoastem pentru spiritul lor rebel, care nu le permite sa traiasca o viata in care li se traseaza limite. Sunt unici, originali.
Osho spune:
„Dragostea creeaza libertate, nu doar ca ii permite libertatii sa existe, dar o si imputerniceste. Orice distruge libertatea nu este iubire. Ar putea fi altceva. Dragostea si libertatea merg impreuna, sunt doua aripi ale aceleaisi pasari. Ori de cate ori observi ca dragostea se impotriveste libertatii tale, insemna ca e vorba despre altceva ce este savarsit in numele iubirii. Libertatea sa fie criteriul tau; dragostea iti da libertate, te face sa te simti liber, te elibereaza. Simtindu-te in totalitate tu insuti, devii recunoscator persoanei care te-a ajutat. Recunostinta asta e aproape ca o religie. Simti in cealalta persoana ceva divin. Te-a eliberat iar dragostea nu s-a transformat in posesiune”...
Pesti (19 februarie – 20 martei)
Pestii sunt generosi si blanzi. Foarte creativi si plini de imaginatie debordanta care ne vrajeste. Sunt foarte empatici si sensibili, de aceea foarte apreciati de catre cei din jur.
Osho spune:
„Iubirea iti va oferi cheia secreta, cheia de aur, cheia stapanului. Iubeste neconditionat si florile te vor cuprinde din toate directiile. Si odata ce vei afla generozitatea existentei, nu te vei mai simti niciodata trist”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)







