"Fara un motiv anume, trandafirul infloreste pentru ca
infloreste." - Jorge Luis Borges
Iubirea inconstienta aduce cu sine multa dezorientare si lacrimi…
❤ Nu ne spune nimeni ca atunci cand ne
indragostim, ne indragostim de fapt de sufletul unui om, iar asta pare a fi o
poarta catre iubirea adevarata. Acea persoana ne atrage ca fiinta, ca prezenta,
ca vibratie, ca energie, ca fiinta, respiratie, clipiri, imbratisare,
sexualitate… Insa in viata reala, adesea, oamenii nu pretuiesc aceasta
intalnire si distrug totul prin Egoism.
Se intampla UNEORI: Te
trezesti in iubire si se petrece asta prin intermediul unei persoane. Prin
sensibilitatea ce ti-o trezeste frumusetea lumii unui om, ai acces la
frumusetea vietii in toata vastitatea sa si asta e indragostirea. Da. un
miracol ca putem sa traim asa ceva. De aceea e frumos sa ne indragostim...
Dar nu ne spune nimeni
ca atunci cand ne indragostim, ne indragostim de ceea ce este mai adevarat si
mai real intr-o persoana. Doar sufletul tau stie… Apoi dupa ce
magia aceasta se dispia, ajungi sa interactionezi nu cu fiinta aceea minunata
cu care te-ai intalnit in suflet, ci cu egoul acelei fiinte – sau o suma de
trasaturi de personalitate, traume, asteptari, judecati care provoaca multa
durere… ele trezind in tine exact aceeasi parte dureroasa, egoul din
tine. Intalnirea dintre sufletele care isi recunosc frumusetea, ar
trebui sa fie un prilej de evolutie si incantare. Dar adesea, totul se
transforma in lacrimi.
Si sufletul spera… uneori in van.
Ne intalnim in iubire
pura si distrugem aceste legaturi de suflet interactionand prin ego – astepatri
pe care le avem de la ceilalti, dorinta de a fi iubiti si apreciati, validati,
prin judecati, reprosuri si amintirea vechilor dureri. Apar multe suferinte si
mai ales, senzatia de dezorientare in fata unei realitati duale: Sufletul
tau stie altceva decat realitatea concreta. El stie frumusetea din
persoana de care te-ai indragostit si nu poate sa accepte ndereptatea unde il
poarta personalitatea acelei persoane.
❤ Si sufletul spera… uneori in van. Si ne
tine agatati in iluzie. Iluzia ca la un moment dat, acel cineva pe care l-am
descoperit intr-un moment magic si fericit, va renaste. Sufletul inocent a
stabilit deja o conexiune si o carare de energie pe care nu mai poate sa o
anuleze. Pentru ca da, el stie. Cum ar putea intelege ca noi oamenii functionam
pe niveluri atat de diverse si neconstientizate? Cum sa inteleaga el ca atunci
cand ne indragostim suntem puri, vulnerabili si autentici, dezbracati de ego si
ca atunci cand vibratia aceasta de inceput se spulbera, ne intoarcem la vechile
obiceiuri de a ne rani unii pe altii?...
Si spera si uneori ne
tine in loc cu anii, in captura acelui “adevar” indubitabil pe care il stie
despre o persoana. Nu se inseala, dar trebuie sa inteleaga ca o persoana
renunta la falsitatea personalitatii sale doar daca vrea acest lucru. Adesea,
oamenii nu renunta, prefera egoismul in locul iubirii. Si trebuie sa fim foarte
sinceri cu noi si sa recunoastem acest lucru. Si daca este cazul... sa ne
invatam sufletul sa renunte.
Sufletul iubeste atat de pur, natural, asa cum florile cresc,
asa cum noi respiram. Iubim. Egoul – mintea, durerile, traumele din noi strica
apoi totul. Urmeaza sa intre in scena reprosurile, asteptarile, frica… Imaginea
falsa pe care ne-am creat-o in cadrul societatii. Si nu mai stim cine suntem si
speram inutil ca acea persoana despre care noi stim „adevarul” se va „schimba”.
Este vorba despre o renuntare la ego si la personalitate, la traume, reprosuri,
frica si remuscare… Dar acest lucru se poate intampla doar intre oameni
constienti. Si de aceea, iubirea adevarata pe pamant este foarte-foarte rara.
Nu are niciun rost sa ramai acolo unde simti ca nu esti iubit
Nu are niciun rost sa
ramai acolo unde simti ca nu esti iubit, respectat, mangaiat ascultand
semnalele disperate ale inimii – locul unde ai stabilit acea legatura. Uneori,
cea mai autentica forma de iubire pe care o poti trai este chiar sa recunosti
ca acel om nu va mai reveni niciodata la forma de non-ego pe care ai cunoscut-o
la inceput… Uneori, sa dai sansa sufletului tau sa iubeasca din nou, de data
asta mai frumos si mai autentic, este cel mai frumos gest pe care il poti face
fata de fiinta ta!
❤ Oare daca am sti acest lucru fiecare
dintre noi, oare nu am avea mai multa grija de fiintele frumoase pe care le-am
intalnit in drumul nostru? Oare iubirea nu s-ar transforma in sursa de evolutie
si nu durere, sentimente de disolutie, disperare si haos?... Oare n-ar fi mai
usor daca am intelege sa ramanem acolo in magia primei intalniri – acolo unde
eram sinceri, autentici si frumosi?
Poate indragostirea
este singurul moment cand suntem cu adevarat mai constienti de tot ceea ce e.
Cand suntem reali. Oamenii par orbi in acele momente, dar cred acum ca ei de
fapt sunt mult mai treji, Mai treji de orice conditionare sociala sau a
propriului sine care a inmagazinat frustrari si umilinte. In acele momente, de
fata cu omul acela, nu mai conteaza nimic din ceea ce stiai, sau ce ar fi
"corect", in concordanta cu asteptarile celorlalti. Oamenii se
indragostesc pentru simplul motiv ca SE VAD brusc unul pe celalalt, nu in sens
idealist, ci in cel mai adevarat mod cu putinta, Vezi frumusetea vietii dintr-o
alta fiinta si traiesti atat de prezent in acea senzatie, incat totul incepe sa
vibreze... magnetic. Asa cum vibreaza totul in jur, traind fara trecut si fara
viitor:
"Fara un motiv anume, trandafirul infloreste pentru ca
infloreste."... (Borges)
Cum e sa simti atat de profund ca poti iubi un strain chiar daca
timpul ar saraci, urati? Aceasta este iubirea pe care o cunoaste sufletul, nu
mintea.
Atunci cand se indragostesc, oamenii au doua variante: fie sa
ramana in ego, in traumele si conditionarile mintii personale si colective sau
sa stearga egoul, sa isi inteleaga mintea, fricile, traumele pe care acea
persoana le-a trezit si sa accepte magia vietii in multi-dimensionalitatea sa,
iubind, respectand si pretuind acea fiinta. Aceasta este iubirea matura de care
fiecare din noi avem nevoie ca de respiratie si pe care ar trebui sa o cautam
si sa o pretuim atunci cand am gasit-o….
J.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu