Te iubesc.
Desi uneori ma faci sa
plang.
Desi de multe ori mi-a
venit sa-mi fac bagajele si sa plec.
Pentru ca uneori e tare
greu sa traiesc cu tine si cu tot trecutul tau.
Te iubesc insa din adancul
inimii si incerc sa fac ca relatia noastra sa mearga. Pentru ca stiu ca
fara tine nu as mai sti cine sunt. M-as instraina mult prea tare de
mine. Mi-as frange radacinile.
Si stiu ca mi-ar fi mult
mai greu departe de tine.
Asa ca am ramas. Nu-mi
pare rau nicio clipa. Si voi ramane.
Iti voi vorbi in fiecare
zi despre reusitele mele aparent marunte.
Iti voi vorbi in fiecare
zi in care am fost mai buna. Sperand ca am influentat pe
altcineva sa fie la fel.
Iti voi vorbi si despre
esecurile mele, care uneori mi se pare ca ti se datoreaza si tie.
Felului tau crunt in care ai stiut sa treci prin viata si prin
timp. Istoriei tale crude.
Modului in care suferi in fiecare zi in tacere pentru ca din cand
in cand sa urli de rasuna toate zarile.
Modului in care ti-ai
amortit dintotdeauna durerea
incat nici nu mai stii ce te doare.
Nepasarii care uneori pune stapanire pe tine.
Somnului cu care iti adormi monstrii.
Uneori, recunosc, ma
innebunesti.
Pentru ca asa esti tu,
aduci oamenii in pragul disperarii, facandu-i in acelasi timp sa te iubeasca pe
viata.
Iar uneori nu inteleg de
ce am sentimentul clar ca in alta parte nu pot gasi ceea ce imi dai tu.
Pana cand in reamintesc
ca, in adancul inimii mele, cu toate astea, te iubesc…
Iti iubesc lacrimile
neplanse. Durerea amortita. Visele neimplinite sau nici macar visate.
Frumusetea si inocenta pe care le ai in ADN. Tot ceea ce tii adanc ingropat.
Iar de ziua ta, pe 1
Decembrie, te iubesc parca si mai mult.
Esti parte din mine pe
viata, dragul meu pamant romanesc. La multi ani!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu