Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

8 aprilie 2015

Kim Eng – un articol foarte important: Cum sa ne crestem copiii



Starea noastra naturala este iubirea. Si ar trebui sa ne asteptam: copiii vin in aceasta lume anticipand iubirea. Dar, din nefericire, multi copii nu se nasc in familii care demonstreaza dragostea neconditionata, ci in loc de aceasta, o dragoste din care rezida multa durere. Este o familie pe care eu o numesc „suflete ranite”.
·        
Pentru a intelege mai bine ideile enuntate de Kim Eng, este necesara o clarificare. Ca invatatoare spirituala, Kim Eng se refera la starea de Fiinta din noi si nu doar la latura sociala a existentei umane, care ne cere dezvoltarea unor anumite abilitati de comuniune si de trai. Conectarea cu Fiinta si in acelasi timp constientizarea acestei conexiuni cat si observarea multidimensionalitatii fiintei umane, ca un intreg, reprezinta insa adevarata revelatie a tuturor traditiilor spirituale.
In ultimele cateva decade, in domeniul psihologiei au fost facute numeroase studii cu privire la acest stadiu de dezvoltare umana.
Psihologul Ovidiu Brazdau explica in termeni de specialitate, in articolul Dezvoltare personala si trezirea interioara, o perspectiva psihologica post-conventionala: Un element esential pentru intelegerea experientei constiente este ideea ca omul contine mai multe sisteme. Mintea este un astel de sistem, emotiile sunt un astfel de sistem. Dar mai este un sistem, in general abordat cu reverenta in traditiile spirituale, descris ca fiind pura constienta, constienta cosmica, constienta fundamentala, pure awareness.
·         „Cand vorbeste despre fiinta si constientizarea ei, Kim Eng se refera la capacitatea de a observa intregul sistem psihologic ca un sistem, si experimentarea a ceva ce este dincolo de corp, minte si emotii. Aceasta etapa depinde de activarea abilitatii de a fi prezent aici-acum, de a fi constient de prezent, dincolo de perceptii, emotii, ganduri.” (O. Brazdau)
Kim Eng - Cum sa crestem copiii nostri
Starea noastra naturala este iubirea, spune Kim Eng. Si ar trebui sa ne asteptam: copiii vin in aceasta lume anticipand iubirea. Dar, din nefericire, multi copii nu se nasc in familii care demonstreaza dragostea neconditionata, ci in loc de aceasta, o dragoste din care rezida multa durere. Este o familie pe care eu o numesc „suflete ranite”.

Cand noi insine suntem raniti, crestem copii raniti. Un pasaj din Vechiul Testament spune ca pacatele tatalui vor fi transmise din generatie in generatie (Exodul 20:05). Pana cand nu ne trezim si nu experimentam starea noastra naturala de iubire, continuam sa perpetuam lipsa noastra de constientizare catre copiii nostri, catre familiile noastre, catre prieteni si colegi de serviciu. In alte cuvinte, cu cat suntem mai raniti, cu atat mai multa suferinta cauzam noua si celorlalti.
Suntem fiinte umane. Aceasta implica, asa cum spune si Eckhart Tolle, ca sunt doua dimensiuni in noi insine: umanul si Fiinta. Dimensiunea umana este compusa din corpul fizic si de mintea conditionata, plus emotiile care le acompaniaza. Cu toate acestea, fara constiinta prezentei – care este dimensiunea Fiintei – umanitatea noastra asuma o complexitate care cu rapiditate devine disfunctionala. In acest mod, un ego supra-dimensionat se dezvolta si umbreste FIINTA si creeaza senzatia falsa de identitate.
Dimensiunea Fiintei este fara de forma. Poate ca o denumim spirit, constiinta sau constientizare. Sa crestem copii constienti inseamna sa fim constienti noi insine, ca si parinti. Si iata, acestea ar fi, in opinia mea, doua aspecte ale parentingului: dezvoltarea umana si manifestarea Fiintei. Sa ii spui copilului sa isi faca curat in camera, sa isi faca temele, sa il ajuti la teme si sa ii raspunzi la intrebarile pe care ti le adreseaza in functie de abiltatea ta… toate acestea tin de dimensiunea dezvoltarii umane a copilului tau.
Umanul, pe care il mai putem denumi si „a face” este desigur, necesar, dar el singur nu poate duce la o fericire adevarata si de durata, fara identificarea Fiintei din noi insine, adica realizarea a ceea ce esti cu adevarat, a esentei tale.

Atunci cand uitam cine suntem, si oamenii din jurul nostru uita cine sunt, cum sa ne asteptam ca ai nostri copii sa isi aminteasca cine sunt? Este vital sa ne amintim noua insine si copiilor nostri cine sunt in adancul inimii lor. Iata o modalitate prin care iti poti ajuta copilul sa ramana in conexiune cu Fiinta: fa o plimbare in natura si experimenteaza deplin aceasta, impreuna cu copilul tau. Respira aerul, miroase aromele, asculta sunetele si fii in natura, fara sa iti etichetezi perceptiile. Esenta naturii este in acelasi timp esenta a ceea ce suntem noi – Fiinta din noi.
De cele mai multe ori, interactionam cu copiii doar la nivel uman, mai degraba decat la nivelul constiintei. Aceasta lipsa de Fiinta creeaza separari viitoare de natura lor adevarata, carora ei nu ii pot da sens. Cand realizam ca umanul si Fiinta sunt unul si acelasi lucru, relatia cu copiii nostri se schimba. Daca realizam ca destinul lor primordial este inflorirea Fiintei din ei, dezvoltarea lor umana este pusa in locul potrivit, ca o necesitate, dar ca un aspect secundar pentru maturizarea lor.
***
Kim Eng este invatatoare spirituala, si facilitatoare a programului Prezenta prin miscare. Invataturile ei privesc transformarea constientei prin integrarea corpului, a mintii si a spiritului. (Eseul lui Kim Eng via http://communicate.eckharttolle.com)

Si o poezie pe aceasta tema:
Lumea in care parintii nostri nu ne-au vazut
Lumea in care parintii nostri nu ne-au vazut
Sau nu ne vad.
E lumea in care te simti infrigurat si adesea trist, cu lacrimi care siroiesc neintrerupt pe obraji,
Lacrimi uscandu-se si mai apoi reimprospatandu-se, lasand poteci miniaturale ce par vesnice.
E lumea in care cauti un strop de iubire.
In toti, in tot si in toate.
E lumea in care cauti cu inima ca o vrabiuta speriata, caldura primordiala a Universului,
caldura de dinaintea nasterii.
Si linistea, si increderea ca esti
Si e bine.
Iar suferinta asta trece prin noi.
Generatii si generatii de oameni care s-au simtit
Neiubiti. Ne-existati. Invizibili.
Nu cred in vina,
E doar un fel de a fi al Omenirii.
Ce frumos ar fi daca am reusi sa ne vedem,
Unii pe altii…
ca fiinte depline.
Ce sarbatoare ar fi
Atunci cand parintii nostri ar putea sa renunte, macar pentru o clipa,
La propria drama perpetuata in gene,
Sa renunte la neiubirea din ei,
IUBIND
Pe copiii lor………. (C.S.)


http://www.garbo.ro/

7 aprilie 2015

Din înțelepciunea Părintelui Arsenie Boca



Până nu-L găsesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ți găsesti nici sensul tău, nici sensul lumii.
Poziţia omului în creaţie e unică, suntem făpturile lui Dumnezeu, dar suntem şi realizarea noastră.
Pe Dumnezeu Il ai sădit, „inoculat”, latent, in structura ta spirituală. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu, absolut superior condiţiei tale pămanteşti. Prin aceasta şi tu eşt fiu al lui Dumnezeu. (…) Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei, unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate intampla. Nici omoraţi nu pot fi, pentru că in ei prezenţa divină e forţă care face deşartă orice zvarcolire a răului asupra lor.
Incercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem in Dumnezeu, ca ultim reazim etern al liniştii, iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi inşine, ca făpturi renăscute in Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului.
Cand ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt, că avem o inrudire cu Dumnezeu, că locuieşte chiar in structura noastră spirituală, că suntem in pragul liberei alegeri a unei concepţii de viaţă de care să ne ţină, chiar de n-om fi pe placul lumii, atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă.
Să nu vă gândiţi niciodată că după moarte veţi moşteni împărăţia pe care n-aţi trăit-o încă de pe pământ.
Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce ești.
Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.
Omul bun îi vede pe toţi oamenii buni, iar cel rău şi viclean învinuieşte, osândeşte şi vorbeşte de rău nu numai pe cei ce merg strâmb, ci şi pe cei ce merg drept.
Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.
Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu.
Calea cea mai lungă pe pămant e de la urechi la inimă, incat ani de zile nu ajung, ca să-i dai de capăt.
Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi acum, care de cine să asculte mai intai?
Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.
Fapta bună este bună numai dacă este acoperită de smerenie.
Nu poţi propovădui împărăţia Cerurilor cu plumbii materiei pe aripi.
Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului.
Păstrarea capacităţii de incadrare in disciplină a unui suflet face dovada armoniei şi valorii sale.
Cine vrea să biruie lumea e dator să ia arma rar folosită a iertării, oricate necazuri ar pătimi de la oamenii lumii acesteia, ca unul ce vede că fraţii săi stau legaţi intr-o robie străină, in intunericul necunoştinţei de Dumnezeu şi de ei inşişi.
Până nu te-ai lepădat de tine, eşti o fântână seacă; iar dacă te-ai lepădat de tine şi te-ai dedicat lui Iisus, El te-a schimbat în izvor de apă vie. Numai aşa poate sufletul să ajungă la sine însuşi, la El – cel adevărat, lepădându-se de sine şi strămutându-se în Dumnezeu. Nu ştiu pe lume o biruinţă mai mare ca aceea de a te lepăda de tine şi a ajunge liber; e trăirea libertăţii duhului: “Adevărul vă va face liberi”. Deci, înţele­gem că fără (să plătim) această vamă a făpturii noas­tre vechi stăteam în minciună, încolţiţi de iluzii şi striviţi de roţile necesităţii fără ieşire, strânşi în acest cleşte. De aici ne scoate numai Iisus. Când se petrece aceasta? Când îl cunoaştem pe Iisus ca inimă a inimii noastre, ca suflet al sufletului nostru, îl putem cunoaşte numai în iubirea şi bucuria pe care o simţim când renunţăm la Eul nostru şi ne aflăm faţă către faţă cu Dânsul.
Omul se desăvârşeşte şi ajunge expresie supremă, când sufletul lui se recunoaşte în veşnicie, în infinit! – ceea ce e propria sa revelaţie. Adevărata restrişte a omului stă în faptul că nu izbuteşte pe deplin să-şi aducă la expresia supremă propria-i fiinţă, că e tulburat de eul şi îşi pierde vremea cu lucruri de nimic.
Cuvintele sunt ființe vii capabile să facă treaba la care au fost trimise.
Fii mai presus de cuvintele oamenilor: să nu te atingă nici lăuda, nici ocara din ele.
În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă.
Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti, fie de viaţă, fie de moarte.
In necazuri se vede iubirea omului de Dumnezeu si de oameni.
Nimeni pe lume nu este absolut necesar pentru nimic. Vei fi sau nu, vei interveni sau ba, progresul, lumina tot se va face, cu tine sau fără tine. Există o energie ascunsă care mână lucrurile înainte. Să nu-ţi închipui, sărmană făptură pieritoare, oricât de bine ai fi înzestrat, că dacă nu eşti tu lucrurile n-au să meargă înainte. Lumina se face şi fără tine, pe deasupra capului tău. Poţi fi folositor; dar absolut trebuitor nu eşti pentru nimic.
Prin urmare, la ce străduinţa? Oricum vor sta lucrurile, tu îndeplineşte-ţi înainte menirea pe care o simţi, dacă o simţi. Câtă vreme auzi în tine glasul unei misiuni, continuă-ţi calea mai departe, oricâtă experienţă brutală ar fi venit să-ţi arate că ţelul crezut al străduinţei tale s-ar putea lipsi de munca ta. Ţi-a fost rănită prezumţia pe care ai avut-o? Poate că nu mai înţelegi rostul încordării, ci sensul utilităţii tale? Nu înceta să fii ceea ce ai fost. Isprăveşte ceea ce făceai ca şi cum n-ai fi încercat nici o dezamăgire.
Poate că, fără ştiinţa noastră, noi slujim vreunui scop al naturii, un scop care-i prea mare ca să-l înţelegem, prea vast ca să ni-l închipuim şi pentru care Dumnezeu ne-a pus în suflet impulsia oarbă pentru noi, dar luminată pentru El. Soldatul nu pricepe planul generalului, dar fără să-l priceapă îl aduce la îndeplinire. Întocmai aşa sună cuvântul Scripturii din Vechiul Testament: “Ori pricep, ori nu pricep, ori ascultă, ori nu ascultă, tu spune-le cuvântul Meu“…



Puterea cuvintelor



“Cuvântul este puterea prin care noi creem sau distrugem. Cuvântul este darul care vine direct de la Dumnezeu. La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul. Dacă Dumnezeu a creat lumea după chipul şi asemănarea Lui, înseamnă că omul a căpătat puterea de a creea ca şi Dumnezeu. Noi avem puterea de a crea şi această putere este aşa de mare, încât tot ceea ce credem se poate transforma pentru noi în realitate. Noi ne cream pe noi înşine şi devenim ceea ce credem că suntem.
Cuvântul e puterea pe care o avem de a ne exprima şi de a comunica, de a gândi şi de a crea evenimentele din viaţa noastră. Cuvântul e cea mai puternică unealtă pe care o are omul. Cuvântul reprezintă manifestarea fiinţei noastre spirituale, scânteia divină din interiorul nostru. Cuvântul nostru poate crea cel mai frumos vis şi realitate, dar poate şi să distrugă tot ce există în jurul nostru. De aceea, folosirea greşită a cuvântului creează iadul pe pământ. Orice putere creatoare folosită rău, nepotrivit, poate deveni putere distructivă. Cuvântul nostru este magie pură, iar folosirea lui greşită poate deveni magie neagră. Cuvâtul vorbit sau scris este atât de puternic încât un simplu cuvânt poate schimba o viaţă sau poate distruge vieţile a milioane de oameni.
Un cuvânt negativ poate fi un blestem, iar adesea oamenii folosesc cuvântul la fel ca magicienii, blestemându-se inconştient unii pe alţii. Noi îi blestemăm adeseori pe alţii prin părerile care le exprimăm. De exemplu, dacă ne întâlnim cu un prieten şi îi spunem: “ai o paloare pe faţă care se întâlneşte numai la oamenii bolnavi”, dacă el va asculta aceste cuvinte şi va fi de accord cu ele se va putea îmbolnăvi. Aceasta e puterea cuvântului. Oamenii care au un nivel ridicat de spiritualitate sunt foarte rezistenţi la blesteme si la undele mentale ale altora.
Cel mai adesea folosim cuvântul pentru a ne împrăştia emoţiile noastre otrăvite, pentru a ne exprima furia, gelozia, invidia sau ura. Cuvântul e cel mai preţios şi mai puternic dar pe care îl are umanitatea, dar noi îl folosim şi împotriva noastră. Dintre toate armele de distrugere pe care le-a inventat omul, cea mai teribilă şi mai puternică este cuvântul nepotrivit care poate să distrugă fără să lase urme. Noi ne atacăm în permanenţă prin cuvinte şi ne omorâm unul pe altul în mod sistematic, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru.
Această practică a devenit cea mai rea dintre toate formele de magie şi a fost numită bârfă. Bârfa, desi pare atat de inofensiva, ne alterează şi scurtează viaţa, ne distruge fizic şi spiritual, fiindcă în permanenţă ne ruinează sufletul şi trupul. Bârfa e un act de magie neagră şi este foarte rea, deoarece este otravă pură. Cu toţii am învăţat cum să bârfim acceptând bârfa altora, socotind că aceasta este o modalitate normală de comunicare. Bârfa a devenit o forma curentă de comunicare în societatea umană. Bârfa şi gândurile urâte pe care le generează reprezintă un frecvent traumatism aplicat omului la care ne- am gândit.
De cele mai multe ori noi cream o otravă emoţională proprie prin folosirea unor cuvinte ca: sunt gras, îmbătrânesc, îmi cade părul, sunt prost, nu voi fi niciodată perfect, nu voi reusi…etc. Astfel, noi materializăm aceste cuvinte în realitatea noastră sau mai bine zis împotriva noastră. De aceea, important este să înţelegem ce este cuvântul şi ce putere are el. Întreaga lume poate să bârfească în legătură cu noi, însă dacă noi nu punem la suflet, nu dam crezare, vom deveni imuni la bârfe. Dacă cineva ne trimite în mod intenţionat o emoţie otrăvită, dar noi nu o luăm la modul personal, ea nu ne va afecta.
Când omul nu acceptă emoţia otrăvită aceasta se întoarce asupra celui care a trimis-o şi-l afectează direct. Gândul şi cuvântul pun în mişcare vibraţiile ce se propagă în cercuri din ce în ce mai mari, până ce îmbrăţişează întregul univers, după care ele se întorc la noi tot atât de sigur ca atunci când le-am emis. Gândul e o energie pură, care nu moare niciodată. Să ne ferim mintea de gândurile rele despre ceilalţi şi să ne asumăm întreaga responsabilitate asupra sentimentelor, gândurilor şi cuvintelor noastre.
În cuvinte se află puterea şi energia create de gândire. În ziua în care omul va înţelege că are puterea de a-şi schimba viaţa prin cuvintele create de gândire, atinge maturitatea. Gândurile şi cuvintele sunt nişte transmisii energetice care în funcţie de încărcătura lor, adică de frecvenţa lor joasă sau înaltă, ne pot face rău sau bine.

La fel se întâmplă şi în cazul cuvintelor scrise. De aceea, este bine ca la capul patului în care dormim să nu ţinem cărţi care relatează despre nefericiri, violenţe, crime etc. Aceste bombardamente informaţionale conţinute în cărţi sunt preluate în starea de veghe sau de somn, afectând într-o măsură foarte mare organismul uman. După o vreme ne simţim rău, obosiţi, avem coşmaruri, stări deprimante, comportamente bizare şi violente.
Cuvintele pot vindeca
Iubirea e cuvântul care se apropie foarte mult de cuvântul Dumnezeu ca influenţă vibratorie şi se cunoasc mii de vindecări, care au fost realizate prin folosirea lui. Orice boală cunoscută cedează locul puterii sau puterii iubirii pe care o emitem. Noi putem influenţa în mod subtil pe cei aflaţi în preajma noastră, prin energia pozitivă sau negativă pe care o emitem. Gândurile şi sentimentele negative sunt asemenea unor arme puternice care pot cauza pagube considerabile. Dacă urâm pe cineva din adâncul inimii şi trimetem spre el gânduri negative putem contribui la distrugerea lui.
În vindecarea de la distanţă grupurile de tămăduitori se roagă pentru cei aflaţi departe de ei. Ei trimit gânduri pozitive spre cel bolnav şi prin acestea se produce vindecarea. Orice cuvânt are o frecvenţă vibratorie. De aceea, e benefic ca omul să utilizeze numai cuvinte de înaltă vibraţie. Fiecare cuvânt atrage o energie asupra celui care îl exprimă şi energia e în raport cu vibraţia cuvântului. Să evităm permanenta emiterea de gânduri de vibraţie joasă ca: gânduri de ură, invidie şi de răzbunare.Cuvintele sunt cărţile noastre de vizită în plan subtil. Cu cât cuvintele sunt mai alese şi mai înalt vibraţionale, cu atât cel care le utilizează e un spirit evoluat, o fiinţă de înaltă vibraţie spirituală.
Cuvintele de vibratie joasa
Cu cât vibraţia cuvintelor e mai joasă cu atât fiinţa care se manifestă astfel dovedeşte că e un spirit involuat, un om de vibraţie joasă. O vibraţie joasă înseamnă o funcţionare la nivel coborît a celui care o are. Vibraţia joasă se recunoaşte după starea pe care ţi-o dă: de tensiune, de teamă, de boală, de nemulţumire, de nefericire. Omul devine astfel o victimă sigură a energiilor de vibraţie joasă pe care le emite.
Majoritatea oamenilor nu fac decât să critice şi să blesteme pe cei care îi guvernează. Sub influenţa acestor gânduri negative şi rău făcătoare guvernanţii sunt împinşi să ia decizii greşite pentru ţară şi greşelile lor cad asupra întregului popor. Iată deci ce forţă distructivă se poate realiza atunci când oamenii gândesc negativ, în mod colectiv, la o anumită persoană. Să binecuvântăm pe marii iniţiaţi şi călugări care emit în permenenţă vibraţii mentale foarte pozitive prin care salvează omenirea de la autodistrugere. Toate cuvintele pe care le rostim sau gândim creează realitatea noastră, se materializează. Gândurile sunt ca nişte fiinţe vii, căci ele poartă în univers informaţia furnizată de noi înşine. Ele reprezintă cea mai vie şi subtilă forţă a omului.
Orice frază e formată din cuvinte, constituind o grupare informaţional-energetică, asemenea unui organism viu care traduce în fapt informaţia persoanei căreia i-a fost adresată fraza. Ea nu primeşte mesajul aşa cum îl concepem noi, ci sub forma unei energii pe care o decodifică în felul său propriu. Cuvântul rostit are o mare putere întrucât îi dăm energie din corpul nostru ca să-l facem să lucreze. De aceea, trebuie ca mai întâi să alegem cuvintele şi apoi să le dăm putere. Gândul poate fi forţa dinamizatoare din spatele cuvântului rostit şi astfel îi dăm putere. A te teme de cuvintele negative auzite la altii despre tine înseamnă a le spori energiile şi astfel influenţa lor negativă asupra ta va creşte.
Dacă cuvântul e rostit într-o doară sau fără forţa gândului, el nu ajunge să se împlinească, dar tot poate produce rau daca este negativ. Orice cuvânt negativ adresat unui om reprezintă un atac energetic asupra lui, cu efect de bumerang, amplificat şi asupra noastră. Efectul gândurilor şi cuvintelor noastre bune sau rele revin la noi cu siguranţa cu care le-am emis in mod amplificat. Când eşti lovit cu vorba doare mai mult decât dacă eşti lovit cu mâna sau cu piciorul. Cuvintele sunt energii cu modulaţii aproape infinite, care produc efecte devastatoare în timp asupra corpului subtil al fiinţelor umane. Astfel, ne atacăm, ne facem rau şi ne omorâm unul pe altul în mod sistematic, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru. Mulţi oameni au obiceiul de a rosti blesteme pentru orice fleac, ei îşi blesteamă părinţii, copii, vecinii, prietenii, de a apela la vrajitorie sau magie neagra…. Este un obicei foarte rău, fiindcă vorbele creează condiţii ca nenorocirile să apară. Un cuvânt este o rachetă ce parcurge spaţiul şi care în trecerea ei declansează forţe, agită entităţi şi provoacă efecte ireparabile. De aceea s-a spus: înainte de apusul soarelui împacă-te cu fratele tău. Acest lucru înseamnă că trebuie rapid să reparăm răul făcut celorlalţi.
Când ne gândim la cineva se creează un canal energetic între noi şi omul la care ne gândim. Energia cuvintelor răutăcioase – cu încărcătură negativă – aruncate asupra unei persoane, precum şi intensitatea cu care au fost rostite, au efecte devastatoare, în timp, asupra corpurilor subtile şi ale aurei acelui om şi lucrează aşa cum au fost adresate. De fapt, orice cuvânt sau gând bun sau rău poartă în el informaţii ce duc la energiile pe care le formează. Astfel: acolo unde se duce atenţia se duce şi energia. Important e ca energia şi informaţiile trimise să fie pozitive.
Posibile solutii
Pentru ca începând din acest moment să nu mai facem rău nici unei fiinţe din univers, nici măcar cu gândul, trebuie să avem în vedere următoarele:
Nu emiteţi niciodată pretenţii faţă de nimeni şi nimic, nu faceţi nici un reproş nimănui. Nu reproşaţi nimic nici destinului, nici trecutului, nici oamenilor. Nu uitaţi că orice reproş al tau reprezintă un program de distrugere a aceluia spre care il adresaţi. Efectul va fi mai mare dacă persoana respectivă este într-o stare de vulnerabilitate energetică. La om şi sufletul se deschide prin spate. Tot ce vei rosti în urma omului, totul se va împlini. De aceea, dacă aţi rostit în urma cuiva un blestem, veţi continua în subconştient să rostiţi acest blestem oricărei persoane care v-a întors spatele, inclusiv propriilor vostri copii. De aceea, la toţi cei care pleacă de la noi sau cu care ne intalnim să le transmitem numai lumină, iubire şi armonie. Dacă nu facem acest lucru, prin subconştient vom transmite dezaprobare, supărare sau iritare.
Vorbirea de rău a unui om otrăveşte mintea celui care vorbeşte, după care produce perturbări în câmpul lui energetic şi intră în suferinţă. Când omul se gândeşte la cineva nu prea frumos, are loc conectarea de energii negative comune şi chiar fără a-i dori răul poţi să il produci.
Una din legile universului e aceea de a nu face rău unei persoane nici măcar cu gândul. Când cineva gândeşte că se poate întâmpla ceva rău lui insusi sau altcuiva, el atrage toate nenorocirile asupra destinatarului şi cu cât acestea sunt reprezentate în mod real, cu atât mai mare e răul pe care îl provoacă. Nu răspundeţi răului cu rău sau ocarei cu ocară, ci dimpotrivă binecuvântaţi. Când binecuvântăm dăm şi primim în acelaşi timp. Oferind pace şi iubire, acestea se întorc la noi însutit. Nu se răspunde la ură şi la răutate cu răutate, ci cu ganduri de iubire si lumina, chiar daca ne vine greu s-o facem. De aceea mii de oameni se autodistrug în mod inconştient, deoarece se hrănesc în permanenţă cu fructele putrede ale gândirii negative.
Prin ură, răutate şi furie nu vei rezolva niciodată nimic. Numai iubirea recompensează. Ura face mai multe ravagii semenilor noştri decât pe câmpul de luptă. Oamenii se ucid între ei mai degrabă cu vorba decât cu fapta. Antidotul urii este iubirea şi iertarea. Frica, îndoiala, orice gând negativ sunt nocive, toxice şi autodistructive.
Când te simţi vinovat în gânduri, vorbe sau fapte fata de cineva e important şă-ţi ceri iertare in fapt sau macar in gand respectivului. Fă-o pentru tine. Să nu te preocupe reacţia celuilalt.
Oricând aveţi gânduri “negre” despre o persoană, aduceţi-vă aminte să comutaţi butonul şi să vă rugaţi pentru sănătatea ei si sa-i trimiteti ganduri de lumina si iubire. Un om nervos, care are tensiunea ridicată, explodează în torente de cuvinte, în lamentări, într-o agresivitate necontrolată care îi va afecta pe cei apropiaţi sau mai indepartati care vor prelua inconştient energiile negative pe care acestale emană. Aşa se explică bolile copiilor care sunt extrem de sensibili la certurile părinţilor sau ale subalternilor si ale colegilor care au un sef/coleg coleric. De asemenea, toate obiectele din jur se impregnează cu energiile negative emise, devenind aducătoare de probleme pentru toti ce stau mediul respectiv, inclusiv pentru cel/cei care le-au provocat. Atunci când ne pierdem controlul, noi spunem şi facem lucruri pe care nu am fi dorit să le spunem şi sa le facem. De aceea e atât de important să devenim impecabili în gândire, în vorbire, adica sa gandim pozitiv si sa spunem numai cuvinte pozitive.
De regulă, noi eliberăm otrava noastră emoţională asupra persoanei despre care credem că este responsabilă de nedreptatea comisă asupra noastră. De fapt, noi suntem dispuşi să ne descăcăm otrava asupra oricărei alte personae, vinovate sau nu, numai să scăpăm de ea. De multe ori o trimitem asupra copiilor care sunt prea lipsiţi de apărare şi astfel se nasc relaţii abuzive verbale si faptice. Oamenii mai puternici fizic si psihologic abuzează de cei slabi, căci simt nevoia să scape de această otravă emoţională negativă, aruncand-o asupra acestora.
Dacă tu consideri ceva ca fiind rău acesta devine rău în mod automat. De aceea se spune: devii ceea ce gândeşti. Tot ce gândim se materializează în existenţa noastră. Omului i se întâmplă tot ce gândeşte. Dacă acceptă în gând şi în mental boala şi bătrâneţea, de acestea va avea parte mult mai repede decat ar fi firesc. Gândul rău îl înfăptuim: întâi în noi, pe plan mental, prin simplul fapt că îl acceptăm şi ne hrănim cu el şi apoi în afară spre victima spre care a fost direcţionat.
Sămânţa tuturor faptelor tale se găseşte în gândurile şi vorbele tale. Dacă gândeşti şi spui “nu pot să-l sufăr pe cutare”, de fapt îl ataci la nivel energetic subtil şi ceea ce sunt ganduri si vorbe repede ajung faptă. De aceea nu e bine să spunem lucruri agresive sau vorbe care rănesc pe alţii. Calomniind o persoană în faţa altora sau uneltind împotriva ei o ataci la nivel energetic subtil.
Toate bolile fizice sunt expresia unor gânduri eronate şi dispar odată cu corecţia de rigoare.
După cum crezi aşa va fi. Convingerile omului influenţează şi creează realitatea. Să crezi pe deplin în tot ce vrei să realizezi. Să simţi că deja ai primit sau vei primi curând. Aceasta atrage foarte repede spre tine rezultatul dorit.
Să nu emiţi niciodată opinii de genul: sunt gras, slab, urât îmbrăcat, sărac etc, căci trimiţi către tine sau catre alţii energii şi informaţii negative ce au ca rezultat ca ei vor gândi la fel despre ei însăşi ori despre altii şi ceea ce vor gândi nu va întârzia să se materializeze. Sub nici un motiv să nu spui cuiva: eşti leneş, eşti prost, eşti nemernic, nu eşti bun de nimic etc., fiindcă toate acestea creează sau amplifica în el cusurul ce i se reproşează. Cele mai periculoase sunt vorbele rele la adresa părinţilor, rudelor, a dori răul oamenilor apropiaţi.
Sinceritatea este cheia. Să cauţi să exprimi mereu, prin cuvînt, numai ceea ce simţi şi crezi din tot sufletul că este adevărat. Să alegi să faci numai ceea ce este în deplin acord cu idealul tău. Să fii tu însuţi în tot ce gîndeşti, afirmi şi întreprinzi. Iar ca să ajungi la asta, trebuie să cauţi permanent să te cunoşti pe tine insati/însuţi, să-ţi clarifici idealul, să renunţi la ideile inutile şi dăunătoare, cu alte cuvinte să devii mereu mai înţelept. Este cea mai mare realizare a vieţii unui om, pe care o poate comunica apoi şi celor din jur, chiar fără cuvinte, numai prin ceea ce este.”
(material primit prin email)

Calea Inteleptului





“Un Intelept nu are nevoie de baghete, potiuni magice sau incantatii pentru a face magie. Un Intelept poate face constient ceea ce oamenii pot face numai in visele lor. Si asta datorita felului sau de a privi lucrurile. Aceasta este singura diferenta  dintre un adevarat Intelept si un biet magician sau simplu om. Pentru ca Inteleptul cunoaste Adevarul. El nu se lasa prins in iluziile vietii ca omul obisnuit. Un Intelept are puterea Alchimiei. Puterea de a transforma numai prin gand. Alchimia nu este transformarea plumbului in aur. Aceea e o metafora. Este transformarea spiritului in aur, metalul nepieritor.
Cum face asta? Primul pas este intoarcerea la inocenta! Cand erai copil, intreaga lume era un loc magic. Dar, pe masura ce cresteai, ai inceput sa pui etichete lucrurilor. Acesta e un copac, acela e un nor, aceea o frunza. Nici macar nu mai privesti obiectul, ii vezi numai numele. Daca ai putea sa te opresti si sa vezi ce sunt lucrurile acelea cu adevarat, ai fi atat de uluit, incat nu te-ai mai putea tine pe picioare!
Pasul urmator spre Intelepciune este acela de a fi inexplicabil de fericit!
Si asta din cauza ca toate acele lucruri care ii nemultumesc pe oamenii simpli, pe el nu il ating. Pierderea, de exemplu. Un Intelept stie ca totul este trecator si constant in acelasi timp. Pentru ca totul este facut prin puterea lui Dumnezeu, care isi schimba numai forma necontenit. Nu poti pierde ceva pentru ca toate sunt parte din tine si tu esti parte din Dumnezeu. Tot ce a existat vreodata este inca aici. Si-a schimbat forma numai.
Un Intelept nu se teme de moarte pentru ca el stie ca moartea e o minciuna. El a trait si va trai mereu. Un Intelept stie ca e nemuritor. Mereu a fost si va fi.
Un Intelept nu cunoaste singuratatea. Pentru ca el nu s-a rupt de univers. Este una cu el si una cu puterea lui Dumnezeu. Cum ar putea fi el, asadar, singur?
Un Intelept este cu adevarat treaz, in timp ce restul omenirii viseaza. Odata patruns adevarul acestei revelatii, legile timpului si spatiului isi pierd sensul.
Un Intelept poate face orice! Sfida gravitatia, teleporta oriunde, crea lucruri cu un simplu gand! Pentru ca el este una cu Dumnezeu si una cu Universul.
Buddha a fost un Intelept! Iisus  fost un Intelept! Krisna a fost un Intelept! Acelasi Intelept launtric pe care ei l-au descoperit se afla in tine!
Esti ceea ce crezi ca esti! Nici mai mult, nici mai putin! Orice din universul nostru “solid”, odata descompus, nu mai e solid defel! Adevarul este ca toti suntem unul si unul este de fapt Dumnezeu, actionand toate componentele simultan. Oricine poate percepe dincolo de iluzia soliditatii si a mortii este un atotputernic Intelept. Ne temem de pierderea propriei identitati, dar, din moment ce suntem o parte din Dumnezeu, ce se pierde de fapt? Numai rolul nostru dintr-un act al nesfarsitei piese a vietii.
Oamenii isi considera visurile iluzii ale mintii si starea de trezie ca fiind realitate. Adevarul insa e ca si starea de trezie e numai un vis. Visul lui Dumnezeu. Un Intelept stie asta si-si traieste viata in consecinta. Asta e cheia! Inlaturarea tuturor indoielilor asupra unitatii cu Dumnezeu. Daca vei putea face asta pentru o singura secunda, nu exista miracol pe care nu l-ai putea face. In visurile tale adesea zbori sau creezi lucruri printr-un gand. Ai putea face acelasi lucru in visul pe care il numim viata daca ai uita iluzia mortii si a soliditatii. Odata ce vei fi facut asta, si tu vei fi un Intelept. Vei fi una cu Dumnezeu, una cu universul.
Un Intelept este un spectator, un observator in piesa asta pe care o numim viata. Un Intelept nu mai este doar un actor, ci si publicul insusi. El inca isi spune replicile si-si joaca scenele, dar o face lucid si mereu constient ca joaca numai un rol. In timp ce noi, ceilalti, continuam sa credem ca rolurile noastre sunt reale si ne uitam adevaratele identitati.
Un Intelept este lipsit de “sine”. El stie ca trupul lui e numai o creatie a constientei. Nu constienta exista in trup, ci trupul exista in constienta. Iar cand trupul dispare, constienta ramane. Asa cum a existat inaintea trupului.
Puterea unui Intelept este puterea iubirii absolute. Iubirea de Dumnezeu, iubirea de natura, iubirea de oameni. Cuvantul “iubire” este putin inteles. Cand spun cuvantul “iubire” nu vorbesc de simtaminte. Toate simtamintele sunt lucruri, lucruri fabricate. Iubirea de care vorbesc e iubirea divina. E o forta care arde toate himerele. Dizolva toate impuritatile. Iubire care cauta impuritatile si le arde. Nu exista persoana lipsita de iubire. Numai cei care si-au impietrit intr-atat inimile incat nu mai percep iubirea care e pretutindeni in jurul lor devin orbi la iubire asa cum un orb devine incapabil de a vedea lumina din care el insusi e creat. Invizibila si mereu prezenta, iubirea e mai mult decat un simtamant, mai mult decat o emotie. E mai mult decat placere, mai mult decat extaz. Este starea fireasca a lui Dumnezeu. Forta suprema din univers!
In perceptia unui Intelept, Iubirea e in aerul pe care il inspiram, circula prin fiecare celula a fiintei noastre. Iubirea patrunde totul si pe toti. Cand spunem ca iubim ceva sau pe cineva, de fapt ne ingaduim numai sa simtim ceea ce e mereu prezent.
A iubi universul si tot ce cuprinde acesta e puterea suprema. Inseamna sa traiesti intr-o liniste interioara de nezdruncinat.
Iubirea nu este ceva ce numai simtim. Este ceva ce suntem. A incepe sa iubesti pe cineva sau ceva este de fapt a incepe sa simti ceea ce e mereu prezent, dar pe care noi am ales sa nu percepem. Asa cum etichetam copacii, norii, asa etichetam si oamenii. Daca ne-am opri vreodata cu adevarat si am privi oamenii de langa noi si am putea vedea ce sunt ei in realitate, nu ne-am putea abtine sa nu-i iubim. Pentru ca ei sunt o expresie a lui Dumnezeu! Toata iubirea oamenilor este efemera, trecatoare. Trece de la un obiect sau individ la altul. Se poate transforma repede in ura daca lucrurile nu ne ating asteptarile. Dar iubirea adevarata nu se poate schimba. Nu are nimic de-a face cu obiectul, nici nu poate deveni alt sentiment, pentru ca nici macar nu este un sentiment. E un fel de a fi. Acel “a fi” este starea fireasca a infinitei forte divine, din care putem numai putin percepe daca asa hotaram. Pentru a percepe aceasta iubire trebuie sa eliminam sinele. Sa eliminam toate temerile, obiceiurile, egoismul si furia. Trebuie sa ne golim ca sa putem ingadui universului sa ne umple cu iubire. Constiinta e cea care ne poate transforma perspectiva iubirii egoiste in iubire dezinteresata. Trebuie sa ne reeducam pentru a atinge acest punct de vedere. Ca iubirea este mereu prezenta si pretutindeni. Exista in oricine si orice. Ca iubirea e starea fireasca. Toate celelalte sunt iluzii.
Cand un Intelept vorbeste despre iubire, cea la care se refera el este aproape opusul a ceea ce oamenii numesc iubire. Pentru oameni, iubirea e un sentiment cat se poate de personal. Pentru un Intelept este o forta universala. Oamenii percep iubirea ca o atasare. Sa posezi pe cineva sau sa fii in posesia cuiva. Asta e o inchipuire. Pentru Intelept, adevarata iubire inseamna sa nu simti nici o atasare, nici o posesie asupra cuiva sau a ceva. Sa apartii tuturor simultan si toate sa-ti apartina. Iubirea individuala pe care o percepi fata de o alta persoana e o forma concentrata a iubirii universale. Iubirea universala este o forma extinsa a iubirii individuale.
Iubirea e cu adevarat puterea lui Dumnezeu atragand totul spre el. E o forta de nestavilit.
Dar cum atingem acest nou punct de vedere? Cum ne scuturam de iluzia vietii?Cum ne trezim din vis? Trebuie sa-ti reeduci mintea si emotiile, apoi credinta te va duce mai departe.
Iata pasii pe care-i poti face pentru a atinge felul Inteleptului de a privi lucrurile:
Principiul nevoii de a darui. Daca ai nevoie de iubire, daruieste iubire. Daca ai nevoie de sprijin, daruieste sprijin. Daca ai nevoie de un prieten, fii tu prieten. Orice ai nevoie, daruieste celorlalti si iti vei afla propriile nevoile satisfacute.
Destinde-te, nu te incorda. Este la fel de simplu sa te destinzi ca si sa te incordezi. Ne incordam numai din frica. Aceasta retragere constanta in noi insine din cauza fricii de a fi raniti este motivul impietririi inimilor noastre. Invata ca este la fel de usor sa fii vesel ca si sa fii trist. Fii amabil in loc sa te iriti, fii mai degraba prietenos decat ostil. Data viitoare cand vrei sa te incordezi, incearca sa te destinzi. Cand iti vine sa plangi, opreste-te si razi, in schimb.
Renunta la atasamente. Daca nu obtinem ce vrem suntem nefericiti. Daca patim ceva ce nu vrem, suntem nefericiti. Chiar si cand obtinem ceea ce vrem suntem nefericiti pentru ca nu putem pastra pentru totdeauna.. Mintea rezista schimbarii, dar schimbarea e lege. Totul e trecator. Recunoaste ca nu posezi nimic. Totul e un imprumut de la Dumnezeu si, pana la urma, totul se intoarce la el.
Bucura-te de orice ti se intampla. Ne plac vremurile bune si le uram pe cele rele. Dar este suferinta intamplarilor neplacute cea pe care o cultivam. Admite-ti suferinta ca o lectie. Apoi vei invata sa iubesti si amintirile placute si pe cele mai putin placute. Pentru ca, fara suferinta n-ai fi acelasi om care esti azi. Asa ca invata sa te lasi purtat de curent si sa te bucuri de orice ti se intampla.
Lasa sa vina si sa treaca. Ai observat vreodata un bebelus? E greu sa ni-i imaginam ca maestri ai propriilor emotii, dar asta sunt. Un bebelus plange cand are o nevoie, dar in clipa in care nevoia ii este satisfacuta, lacrimile i se opresc instantaneu. Mai tarziu in viata invatam sa ne suprimam emotiile. Dar pentru un Intelept, emotiile se exprima liber. Iar odata exprimarea uitata, un Intelept nu mai staruie in emotii, nu-si mai reprima furia sau bucuria sau iubirea. Simte ceea ce simte si apoi lasa sa treaca.
Asadar, in concluzie, se afla un Intelept in absolut fiecare dintre noi. Descopera-l si devino una cu el si apoi devii una cu Dumnezeu, una cu Universul.”
(material primit prin email)