A iubi şi a fi iubit

Nimic nu se poate obţine fără dragoste.

Dragostea acoperă şi împlineşte toate legile, dar toate legile nu pot acoperi dragostea. Nimic nu are valoare fără dragoste, dragostea dând o valoare eternă la toate.

Din păcate, ceea ce credem noi că este dragoste şi fericire, este de fapt deşertăciune, iar pentru adevărata fericire trebuie aşteptat şi nu căutat. Căutam în zadar tot felul de lucruri care ne fac pentru moment fericiţi, însă esenţa o pierdem înainte să fi început căutarea.

Nouă tuturor ne lipseşte dragostea, ne lipseşte iubirea.

Oamenii au un dar imens şi la fel de fatal. Inventează probleme şi caută soluţii aiurea fiind convinşi, că soluţia lor e the best! Oare, vă întreb eu pe voi: nu aşa se nasc ideologiile, dictaturile şi totalitarismele? Creăm agitaţie în jurul nostru, agitaţie care creează şi ea o gramadă de probleme atât celui care-şi caută rostul în viaţa, cât şi celorlalţi – şi astfel uităm un lucru esenţial: Să Iubim. Evident ne fofilăm în ideea că şi conceptele sunt diferite de la om la om şi că fiecare simte şi iubeşte în felul lui. Atunci spunem că e ceva pe care de fapt noi nu avem cum să o controlam. Aşa ceva este în fond o traiectorie care îţi schimbă viaţa în câteva secunde. Renunţăm, o acceptam ca atare sau fugim de ea?

Iertăm adeseori, pentru că nu toţi pot să iubească aşa cum ai vrea tu să fii iubit. Şi ierţi pentru că tu crezi în iubire. Ierţi, de asemenea, pentru că o iubire fără iertare este una superficială şi condiţionată de ceea ce este în jurul nostru. Şi ierţi, pentru că iubirea este un dar de la Dumnezeu.

Toate scuzele noastre, pentru că nu avem timp sau nu putem face, sunt şi o dovadă a lipsei noastre de dragoste. Când o inimă vrea sa experimenteze iubirea, atunci, în orice situaţie şi în orice moment, răspunsul nostru nu e numai posibil, ci împlinit cu bucurie, deoarece există credinţa în iubire. Dar, chiar dacă ştim ce avem de făcut, nu înseamnă neapărat că vom avea puterea s-o facem. Numai credinţa în iubire ne dă puterea să acţionam în concordanţă cu ceea ce ştim că ar trebui să facem.

Nimic nu există în acest Univers care să nu fie pătruns de iubire.

Toţi purtăm în sufletul nostru o dorinţă imensă de iubire, dorinţă pe care doar o gândim… nici măcar nu o împărtăşim, pentru că atunci ne-ar fi frică de a nu pierde ceva din ceea ce există. Îmi doresc aşa de mult un om cu care să mă înteleg, căruia să-i pot spune orice. Îmi doresc tare mult un om care să mă iubească şi pe care să-l iubesc. Să întâlnesc pe cineva cu care să mă potrivesc, care să nu se joace cu sentimentele, cu care să împart viaţa câte zile am de trait – o persoană la care să-i şopteşti în fiecare noapte: mai mult decât viaţa, atât te-aş iubi. Vreau să iubesc şi să trăiesc iubirea.

Oare nu aşa simte şi găndeşte sufletul?

Iubirea este un dar de la Dumnezeu.

De aceea rugaţi-vă ca Dumnezeu să vă dea acest dar – ca să puteţi iubi iubirea cu adevarat.

http://artaiubiri.wordpress.com/

Iubind, te dăruieşti

Fiecare ne cunoaştem pe noi înşine. În fiecare din noi sunt anumite părţi pe care alţii nu le cunosc. Dar tu însuţi le cunoşti până în profunzimea sufletului şi ştii exact cum eşti.

Dragii mei, omului i se dă o stranie libertate. Deci… iubeşte şi fă ce vrei. Dar greu se poate trăi cu această libertate. În plus, când ai atins-o, trebuie să ţii cont de ceilalţi, de lumea din jurul tău. Libertatea ta să nu tulbure viaţa nimănui. Căci viaţă liberă nu prea există.

Insă tu eşti viaţă. În jurul tău este viaţă. Tu trebuie să fii deschis spre viaţă, spre iubire, să percepi viaţa şi să comunici cu ea. Să trăieşti şi să iubeşti, ca şi cum nu ai suferit vreodată. Totuşi, care dintre noi reuşeşte să simtă viaţa lângă el? Că, de fapt, să fim sinceri, suntem singuri. Câteodată ai chiar sentimentul că eşti singur în tot universal. Şi cu cât sunt mai mulţi lângă tine, cu atât te simţi mai singur.

Aşadar atât iubeşti, cât dăruieşti. Dar oare până unde trebuie să ne dăruim atunci când iubim?

Atât de mult te iubesc, încât, înţelegând că nu îţi este bine lângă mine, te las să iubeşti pe cine crezi că e iubirea ta. Dăruind, iubeşti. Iubind, dăruieşti. Eşti atât de important pentru mine, încât nu îmi pot explica lumea fără prezenţa ta în ea. Dar dacă prezenţa mea în lumea ta nu mai dă sens lumii tale, îngăduie-mi să te las să ieşi din lumea mea ca să dai sens lumii în care iubeşti. Este greu. Este foarte greu. Abia acum încep să te iubesc, când simt că te-am pierdut pentru totdeauna. Credeţi că putem rosti aceste cuvinte celor pe care-i iubim?

E greu, dragii mei, să creezi o cultură a iubirii. E greu să zici că iubeşti, dar tu, de fapt, nu dăruieşti nici puţinul pe care îl ai. Iubirea nu poate fi teoretizată. Ori o trăieşti şi o dăruieşti cu toată fiinţa ta, ori o faci numai în nişte formule de care nu avem nevoie. Nu calculaţi ce daţi şi ce vreţi să primiţi. Când iubeşti dai aşa, simplu, fără nici o motivaţie. Şi atunci nu eşti normal. Însă lumea la care vă invit, dragii mei, nu este o lume normală. Este însă o lume certă, nu o lume în care să existe “dacă” sau “s-ar putea”.

Există doar ceea ce iubeşti. Trebuie să fiţi fericiţi aici. Iubirea nu este pe-aproape de voi, este chiar în voi. Zâmbiţi şi daruiţi. Atât pot să vă spun. Dăruiţi-vă celor care au nevoie de iubirea voastră.

Acolo unde e comoara ta acolo e şi inima ta

http://artaiubiri.wordpress.com/

Poveste de dragoste

Oare de ce i se spune “poveste de dragoste” şi nu “realitate de dragoste”? Oare pentru că asta şi este – doar o « poveste » ? Un lucru e sigur, începe ca o poveste ! O poveste plină de romantism, de vorbe dulci şi promisiuni frumoase.

Fiecare fată visează să-l întâlnească pe Făt-Frumos într-o zi şi chiar dacă nu-l mai aşteaptă să vină călare pe un cal alb, îl aşteaptă să vină la volanul unui Mercedes alb, dar de aşteptat tot îl aşteaptă. Şi chiar dacă el apare într-o dacie verde, ea parcă tot într-un Mercedes alb îl vede. Şi de aici încolo cât e realitate şi cât e poveste? De cele mai multe ori, realitatea o văd toţi cei din jurul lor, iar povestea, doar ei doi. Doar cei doi tineri îndragostiţi trăiesc pe un tărâm de basm (nu în blocul din betoane gri de la marginea cartierului), se plimbă de mână prin grădinile palatului (nu pe aleele prăfuite de lângă şantierul din vecini), şi îşi jură unul altuia iubire eternă (deşi el deja se gândeşte la următoarea fată, iar ea ignoră avertismentele mamei, cum că « băiatul ăsta nu-i de tine »). Da, într-adevăr, la început trăieşti o adevarată « poveste de dragoste ». Şi ce frumoasă e! Cerul e mai albastru, păsările cântă mai tare, te vezi mai frumoasă în oglindă şi viaţa e minunată.

Şi totuşi, unde se termină povestea şi unde începe realitatea? Pentru unii (cei mai norocoşi dintre noi, dar totuşi foarte puţini) aceasta nu se termină niciodată: am văzut cu toţii, duminica după-masa, plimbându-se prin parc, câte-o pereche de bătrânei simpatici, ţinându-se de mână. Da, i-am văzut cu toţii şi poate unii din noi i-am şi invidiat(eu sigur da). Pentru cei mai multi însă, povestea se termină la un moment dat, după cateva luni (caz în care îţi cauţi altă « poveste de dragoste » şi aştepţi următorul Făt-Frumos) sau dupa câţiva ani (caz în care nu mai ai ce să faci, probabil eşti deja căsătorit şi ai şi 2-3 copii).

Şi atunci ce-i de facut? Să nu mai crezi în poveştile de dragoste ? Să nu-l mai aştepţi pe Făt-Frumos ? Să te izolezi de lume ca să nu suferi mai târziu? IMPOSIBIL ! Dragii mei, sufletul omului e făcut ca să viseze, să spere tot timpul la ceva mai bun, mai frumos, mai perfect. Nu abandona speranţa, chiar dacă situaţia pare fără ieşire. Apelează la divinitate, la destin, sau doar la forţa ta interioară ca să mergi mai departe. Şi dacă te-ai trezit din « povestea ta de dragoste » după mai mulţi ani, încearcă să retrăieşti începuturile ei, când erai fericit: caută poze de-atunci, scrisori, orice care să-ţi aducă aminte de ce ai iubit persoana de lângă tine, de ce te-ai căsătorit, de ce-aţi rămas atâta timp împreună. Încearcă să găseşti în fiecare zi un lucru bun în persoana cu care trăieşti şi uită de toate celelalte lucruri care te enervează sau te rănesc. Ia-o încet, pas cu pas, şi dacă celălalt nu vrea sau nu poate sau nu ştie cum să reaprindă focul iubirii dintre voi, încearcă tu s-o faci . Pentru că dacă odată, demult, aţi putut trăi o « poveste de dragoste », înseamnă că puteţi s-o trăiţi din nou. Ieşi din « realitatea de dragoste » şi intră în « povestea de dragoste ».

Merită să faci orice sacrificiu pentru asta!

http://artaiubiri.wordpress.com/

Copiii – Fericirea din inima mea

Pentru mulți dintre noi fericirea este o chestiune de atitudine. Iar atitudinea pe care o alegem față de viață influentează în mod direct efectul pe care îl au lucrurile asupra noastră. Credem că nu putem schimba această stare care ne cuprinde fără voia noastră, însă adesea acest lucru se întamplă numai pentru că nu am încercat nicioadata să o schimbam. De ce? Pentru că uitam ce ne face cu adevarați fericiți. 

Am primit pe e-mail un articol a unei mămici cu adevărat fericită. A unei mămici care reușeste să își trăiască viața cu mare plăcere, care nu stă niciodată și care trece cu vigoare peste piedicile care apar în drum. Dincolo de toate acestea, ea au știut să își păstreze un suflet și o inima de copil. Știa că acolo unde este comoara sa, acolo este și inima sa.

COPIII- FERICIREA DIN INIMA MEA

Timpuri noi, oameni noi. În aceste timpuri pe care le trăim am impresia că toate principiile şi valorile după care ne ghidăm s-au schimbat complet. Mândria, orgoliul, invidia şi banii sunt primordiale. Puţini sunt cei care caută să întindă o mână de ajutor, să trăiască în armonie, iubire şi fericire.

Nu știu dacă pot vorbi despre fericire, pentru că este un termen al cărui sens nu cred că îl voi înţelege, pe deplin, niciodată. De ce afirm acest lucru? Poate pentru simplul fapt că în viaţa mea, de câte ori am avut impresia că “am prins fericirea “, aceasta mi-a scăpat printre degete. 

Şi …totuşi…sunt convinsă că în orice fiinţă, există, acolo undeva, în cel mai ascuns colţişor al minţii şi inimii său dorinţa, necesitatea de a fi fericită. Sunt conştientă că fericirea deplină este foarte greu de obţinut. Dar dacă vrei cu adevărat ceva în viaţă, atunci cu siguranţă vei reuşi. Fericirea este legată incontestabil de iubire.

Fericirea a venit pentru mine într-o dimineaţă de ianuarie, în care crengile copacilor băteau puternic în geam sub povara viscolului deslănţuit. Ningea, ningea cu fulgi mari, pufoşi şi reci. Dar încăperea unde mă aflam era inundată de o căldură imensă. Ştiţi de ce? Pentru că acolo se pregătea să vină pe lume o minune, un înger care avea să-mi dăruiască, prin prezenţa ei pe această lume, fericirea.

Am simţit că plutesc pe tărâmul fericirii când un mic sărut al meu aşternut pe obrăjorul cald şi catifelat a umplut acea fiinţă proaspăt venită pe această lume de o stare de linişte şi pace. Prin acel sărut dăruit din adâncul inimii i-am spus că voi fi alături de ea în orice clipă a vieţii ei, că mai presus de orice de acum înainte va fi ea.E raza mea de soare, lumina după care viaţa mea îşi urmează cursul.

Sunt cu adevărat fericită, în momentul în care doi ochişori negri ca mura coaptă mă privesc şi pot vedea în ei o lumină pură, o bucurie fără margini, când pe buze i se aşterne cel mai frumos şi mai cald zâmbet, mă îmbrăţişează şi îmi spune din toată inimioara ei cel mai sincer TE IUBESC! În aceste clipe simt adierea unui înger, simt că o ploaie de stele se revarsă asupra mea.

Fericirea pentru mine sunt copiii. Sunt nişte îngeri veniţi pe pământ pentru a-mi umple inima de bucurie şi sufletul de fericire. Fiecare zâmbet răsărit pe chipul lor angelic înseamnă încă un strop adăugat în pocalul fericirii.

Când în jurul meu răsună glasurile lor cristaline, mă transpun într-o altă lume, în „lumea copiilor”, acea lume minunată în care predomină veselia, iubirea şi fericirea. Zâmbetele lor alungă de la mine orice urmă de tristeţe. Trăiesc alături de ei parcă într-o lume de poveste, o lume cu prinţi şi prinţese, o lume în care întotdeauna binele învinge răul. 

“Când întâiul copil a râs pentru prima dată, râsul lui s-a spart într-o mie de zâmbete care au zburat, au zburat şi au zburdat în aer până când s-au născut zânele şi asta a fost începutul lor. De atunci şi până azi, când un prunc se naşte, primul râset i se transformă într-o zâna. Aşa că trebuie că există câte o zâna pentru fiecare băieţel sau fetiţă…”

(Peter Pan-J.M Barrie)

http://artaiubiri.wordpress.com/

Cate nu stii despre mine!

Stiu ca, daca iti zambesc, totul va fi bine. Stiu ca, daca nu ripostez, tu vei ramane alaturi de mine. Stiu ca, daca fac totul asa cum vrei, ma vei iubi in continuare. Si cand stiu cate lucruri nu cunosti despre mine, incep sa ma gandesc ca ar fi mai bine sa ma despart de tine!

Ca sa ma ridic la nivelul tau, sa fiu pe masura asteptarilor tale, sa te indragostesti de mine:

-  imi ascund defectele si indoielile, ca sa nu crezi ca sunt slaba;

-  imi ascund temerile, ca sa vezi in mine o femeie puternica si demna de tine;

-  ascund sub un zambet fals durerea pe care o simt atunci cand, din nou, m-ai ranit;

-   imi maschez visele si dorintele pentru ca imi este teama sa nu ma critici;

-   imi pastrez reprosurile doar pentru mine. Desi tot ce vreau este sa tip la tine, tac pentru ca stiu ca, daca as face asa, ai pleca fara sa te uiti inapoi;

-  trebuie sa-ti fac fata atunci cand dezgropi trecutul;

-  ma opresc din a-ti spune o simpla gluma pentru ca ma tem sa nu razi de mine;

-  iti ascund multe lucruri mici, ca sa nu ma judeci.

 

Din teama de a nu te pierde, am renuntat la o parte din mine. Iar acum realizez ca nu se merita sa fac asta. Tu nu ma vei iubi mai mult, nu ma vei respecta mai mult si nu-mi vei oferi mai mult decat o faci.

 

Iar astazi aleg sa incep sa-ti arat cine sunt, chiar cu riscul de a te pierde pe tine… inainte de a ma pierde pe mine!

www.egirl.ro

15 lucruri la care nu te-ai gandit niciodata pana acum...

... si pe care ar fi bine sa ti le amintesti in fiecare zi sau ori de cate ori te simti nemultumita de ceea ce ai si uiti ca trebuie sa te iubesti si pe tine insati... Un inventar de lucruri banale, dar nepretuite, care a facut inconjurul internetului si pe care ar trebui, poate, sa il citesti in fiecare zi ca sa realizezi cat de importanta esti.

1. Cel putin 5 oameni de pe lumea asta te iubesc atat de mult incat si-ar da viata pentru tine..

2. Cel putin 15 oameni din lumea asta te iubesc intr-un fel anume..

3. Singurul motiv pentru care cineva te-ar putea uri vreodata este pentru ca si-ar dori sa fie ca tine...

4. Un zambet de-al tau poate aduce fericire oricui, chiar daca persoana careia ii zambesti nu te place...

5. In fiecare noapte, cineva se gandeste la tine inainte de a se duce la culcare...

6. Pentru cineva anume insemni lumea intreaga...

7. Fara tine, cineva nu ar exista...

8. Cineva despre care nici nu stii ca exista te iubeste...

10. Cand faci cea mai mare greseala dintotdeauna, ceva bun vine din acest lucru...

11. Cand te gandesti ca lumea ti-a intors spatele, uita-te mai bine. Cel mai probabil, tu ai intors spatele lumii...

12. Cand te gandesti ca nu ai nicio sansa sa obtii ceea ce iti doresti, probabil ca nu o sa obtii. Daca insa crezi in tine, este la fel de probabil ca mai devreme sau mai tarziu sa obtii acel lucru...

13. Aminteste-ti intotdeauna complimentele pe care le primesti. Uita remarcile grosolane...

14. Intotdeauna spune unei persoane ceea ce simti in legatura cu ea; te vei simti mai bine cand stie acest lucru...

15. Daca ai un prieten bun, nu pierde ocazia sa il lasi sa stie cat de bun este...

Legenda martisorului

Odată, Soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, inchizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndraznea să-l înfrunte pe zmeu, dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotarât să plece să salveze soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze Soarele. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până şi ultima picătura de sânge a flăcăului se scurse în zăpada imaculată.

De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul rosu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.

De 1 Martie, românii au obiceiul ca părinţii să lege copiilor la mână sau la gât câte o monedă, pentru ca aceştia să aibă noroc tot anul şi să fie sănătoşi. Punerea mărţişorului se face de obicei înainte de răsăritul soarelui. El este dăruit, în zilele noastre, în principal copiilor, fetelor şi femeilor, pentru a le proteja gingăşia şi sensibilitatea.

Fetele se spală tot anul cu apa din zăpada rămasă până la 1 martie, pentru a fi frumoase şi drăgăstoase.

După 12 zile de purtat mărţişorul, acesta se scoate şi se leagă de un pom roditor, pentru a face multe fructe în anul respectiv. Se mai spune că dacă e vreme frumoasă, atunci vom avea o primăvară însorită.

http://filedelumina.ro/