Dorinta sufletului: simplitatea adevarului si a dragostei

Un alt principiu important al sufletului pare a fi simplitatea. Multi dintre noi se implica foarte mult in povestile despre cum credem ca suntem noi, altii si lumea in care traim. Iar povestile au modul lor de a deveni din ce in ce mai importante si cu cat vorbim mai mult despre ele, cu atat mai predominante devin, pana cand ne regasim incarcerati in ele. Povestile noastre devin scenariile noastre; ne coloreaza viziunea si perceptia, ne determina alegerile, ne impovareaza cu frica, resentimente, cu amaraciune si furie.

Cu toata astea, cand privim cu atentie la povestile noastre, de multe ori se dovedeste ca ele au foarte putina substanta si adevar. Cu cat ne spunem povestea mai des, cu atat pierdem din vedere ceea ce este adevarat, transformand adesea o simpla perceptie de moment intr-un adevar imposibil de tagaduit.

Acest adevar auto-creat incepe apoi sa ne defineasca pe noi insine si lumea in care traim, dar de cele mai multe ori ne serveste doar la a ne limita-pentru ca nu realizam ca de cele mai multe ori povestile noastre doar ne limiteaza.

Daca povestea ta este ca “Mama era rece si nu-mi arata afectiune”, urmatoare adaugire la povestea ta va fi “Mama nu m-a iubit” ceea ce se va transforma in “Nu eram suficient de bun pentru a fi iubit”, apoi in “Nimeni nu ma iubeste”, apoi in “Lumea este un loc in care iubirea nu are ce cauta” sau “Intotdeauna imi aleg parteneri care nu ma iubesc.” In acest stadiu, povestea noastra a devenit nu numai punctul nostru de perceptie asupra lumii ci si filtrul prin care intelegem lumea si deci filtrul prin care intelegem toate experientele si interactiunile cu altii si scenariul conform caruia vom atrage experiente in viata noastra.

Scenariul de viata, exact ca un scenariu de film, determina modul cum va juca personajul principal si modul cum ceilalti vor interactiona cu el. Cand povestea noastra devine scenariul nostru (si cu totii avem astfel de scenarii), devenim convinsi ca perceptiile noastre sunt absolut reale cand, de fapt, multe din povestile noastre originale sunt pur si simplu povesti, care nu se pot dovedi prin fapte reale.

Uneori, am investit atat de mult in aceste scenarii si povesti incat insasi vindecarea poate fi sabotata, pe masura ce cadem in capcana “da, dar…” care inseamna rezistenta la schimbare sau dorinta noastra ca altii sa se schimbe pentru ca noi sa fim fericiti.

Vindecarea se creeaza prin imbratisarea adevarurilor simple care nu poarta greutatea povestilor sau a scenariilor noastre. De exemplu, cei care sunt divortati si au investit enorm in povestea relatiei si a mariajului si motivele pentru care s-a intamplat divortul, fapt care ofera justificare pentru furia pe care o simt. In orice caz, de cele mai multe ori povestea duce lipsa de fapte concrete din relatie. Adevarul simplu este urmatorul: “Candva a fost o mare dragoste intre noi si este foarte trist ca aceasta iubire s-a pierdut.”Acesta este un exemplu de adevar de adevar simplu; cand acest adevar poate fi privit in fata, vindecarea poate incepe.

Prezenta sufletului este evidenta atunci cand exista simplitate. Adesea noi trecem peste simplitatea dragostei atunci cand ne concentram atentia pe dorinta noastra ca lucrurile sa fie mai frumoase decat sunt, sau cand dorim ca ceilalti sa ne ofere mult mai mult decat sunt capabili sa ne ofere. Cand trecem cu vederea placerile simple si simplitatea dragostei in relatiile umane, ne indreptam atentia catre ceea ce lipseste si atunci se creeaza scenariile din viata noastra.

Iubirea nu este un secret, este peste tot in jur si este simpla. Este partenerul care iti aduce supa la pat cand esti bolnav, este cineva care-ti tine umbrela cand ploua, este un prieten care te suna sa te intrebe ce faci. Dragostea simpla si deloc complicata este in jurul nostru in fiecare zi.

Dragostea curge atunci cand comunicam simplu. Cand suntem furiosi pe cineva, dragostea poate curge in continuare atunci cand spunem: “M-am simtit dezamagit pentru ca nu ai aparut la petrecerea mea”, mai degraba decat atunci cand cream povesti intregi in jurul unui eveniment, povesti care devin atat de mari incat cea care nu a aparut la ziua ta este transformat in mama pe care o dispretuiesti iar prietenii ajung sa plateasca pretul pentru inca o poveste din scenariul nostru.

Comunicarea simpla a ceea ce nu ne face placere merge mana in mana cu aprecierea simpla. Cu cat suntem mai clari si mai simpli, cu atat dragostea poate curge mai bine. Si pe masura ce devenim mai clari in comunicarea cu ceilalti,si ceilalti ne vor raspunde in aceeasi maniera. Nu va mai trebui sa ascultam povestile lungi care sa ne explice de ce nu au aparut la petrecerea noastra; ci vor spune simplu:”Imi pare rau”, oferindu-ne un adevar simplu.

Exista multe dovezi in jur cum ca dragostea simpla inca mai exista. Doar trebuie sa o constientizam.

http://www.damaideparte.ro/index.php/dorinta-sufletului-simplitatea-adevarului-si-a-dragostei/5687/

Dorinta sufletului: a include tot ceea ce exista (partea a II-a)

Astazi continuam seria articolelor despre dorintele sufletului nostru.

“Poate ca este relativ usor pentru noi sa imbratisam ideea de incluziune la nivel general, insa multi dintre noi avem dificultati atunci cand ne gandim la ideea de incluziune in viata noastra personala. Acest lucru ar insemna sa onoram si sa imbratisam in sufletul nostru pe toti cei care au fost exclusi pana acum din viata noastra.

Un exemplu: am lucrat cu o femeie care avea probleme cu copiii sai adolescenti. Erau dispretuitori si aproape mereu furiosi la adresa ei. Pe masura ce si-a spus povestea, mi-a impartasit ca sotul ei a avut o aventura cu o colega de serviciu si a parasit-o pentru a trai cu cealalta femeie. In mod surprinzator, in loc ca mania copiilor sa fie indreptata catre tata, din loialitate fata de mama, asa cum se intampla de obicei, copiii au directionat aceasta manie catre mama lor.

Sa explicam mai clar: e de inteles ca femeia nu era cea mai buna prietena cu fostul sot, insa ea a dorit sa-l excluda pe fostul ei sot din rolul de tata al copiilor ei, cerand astfel, in mod subconstient, copiilor ca si ei sa il excluda. Sursa mainei copiilor provine din sentimentul ca le este negat dreptul la tatal lor.

Pozitia fostului sot ca tata al copiilor este un dat, un fapt care nu mai poate fi modificat in niciun fel; cand incercam sa excludem ceea ce exista si nu poate fi tagaduit, acest lucru are intotdeauna consecinte, exact asa cum s-a intamplat si in cazul acestei femei.

Foarte multi probabil considera ca a-l include pe fostul sot ca tata inseamna a-i ierta comportamentul. Cu toate acestea, nu actiunile oamenilor definesc locul care li se cuvine. Indiferent de actiunile lui, tatal ramane tata. Cand ii excludem pe tatii care au un astfel de comportament, de fapt ii pedepsim pe copii pentru ceva asupra carora ei nu au niciun control si care nici macar nu ii priveste direct. Adesea, cuplurile in care unul cauta sa-l pedepseasca pe celalalt prin excludere sfarsesc prin a fi ei insisi pedepsiti de copiii lor, asa cum s-a intamplat in acest caz.

Adesea, in familii, se intalneste des situatia in care cineva a fost exclus sau i s-a atribuit rolul de “oaie neagra” a familiei. Am observat de-a lungul timpului ca atunci cand excludem pe cineva, excludem o parte din noi insine.
Exemplu: o femeie a marturisit ca are o relatie dificila cu sora ei care isi castiga existenta ca o dansatoare exotica intr-un club de striptease. Pe masura ce a lucrat asupra acestui subiect, a descoperit ca avea dificultati cu propria sexualitate, suprimandu-si multe din sentimentele si impulsurile pe care le-a avut de-a lungul timpului. Interesant este insa modul in care copiii acestei femei isi iubeau foarte mult matusa si erau foarte entuziasmati de cate ori ea venea in vizita. Copiii, in inocenta si abilitatea lor naturala de a include totul cu dragoste, simteau acest impuls fata de matusa lor pentru a contrabalansa tendinta mamei de a-si exclude sora.

Cand includem pe cineva, ne simtim completi si intregi. Excluziunea intotdeauna lasa un gol in noi insine.
Pe parcursul vietii suntem provocati sa includem multi indivizi si multe comportamente pe care in alte circumstante le-am exclude: poate un frate care ia droguri, un alcoolic, un hot, o prostituata, un tata sau o mama care are relatii extraconjugale, un fost partener sau sot si multe alte exemple. Si poate ca simtim ca ii acceptam pe ceilalti si comportamentele lor atunci cand ii ajutam sa invinga dependenta de alcool sau sa-si schimbe stilul de viata pe care si l-au ales. Totusi, cand privim cu sinceritate si ne dam seama ca dorinta noastra de a ajuta nu este in intregime la cererea celuilalt, dezvaluim un alt strat al excluziunii.

Incluziunea se refera in totalitate la non-judecata. Multi dintre noi esuam insa in aceasta arie, in special cand spunem lucruri precum “Nu judec, dar pur si simplu nu-mi place”, caz in care doar toleram, nu includem. Singurul lucru pe care avem nevoie sa-l placem sau nu se refera direct la propria noastra experienta-daca a fi un alcoolic nu intra in preferintele tale de viata, atunci nu e pentru tine. Insa, treaba altora este pur si simplu treaba altora. Fiecare este capabil sa-si faca propriile alegeri.

Cu cat ne ingrijoram mai putin in legatura cu alegerile altora si stam departe de treburile lor, cu atat mai plina de bucurie si mai autentica poate deveni viata noastra. Si cand facem asta, aducem contributia noastra catre intreaga planeta: contributia unei vieti pline de bucurie. De indata ce excludem ceva, un comportament, o persoana, rasa, credinta, eveniment sau cultura, intram in modulul de rezistenta si viata noastra nu mai curge asa cum ne dorim, pentru ca energiile noastre creatoare sunt focalizate pe rezistenta si nu pe armonie.”

http://www.damaideparte.ro/index.php/dorinta-sufletului-a-include-tot-ceea-ce-exista-partea-a-ii-a/5669/

Dorinta sufletului: a include tot ceea ce exista(partea I)

Incepand de astazi va prezentam o serie de articole care vorbesc despre ce inseamna sa fim profund umani, in acord cu sufletul nostru si in profunda armonie cu tot ceea ce exista. Toate aceste lucruri pot fi interpretate din perspectiva metodei constelatiilor familiale, care ne permite sa venim in contact cu adevarul sufletului si sa privim in fata acest adevar, oricat de dureros.

Insa tot ce vom vorbi aici sunt adevaruri simple, pe care le intuim deja din viata noastra de zi cu zi. Chiar daca nu am mai auzit pana acum de constelatii familiale, dorinta noastra de adevar a inceput de mult sa sape o carare in interiorul nostru.
Pentru ca adevarul ne elibereaza, si ne permite sa nu mai avem nevoie de alte artificii care sa ne demonstreze cat de frumoasa este viata. Pentru ca insasi acceptarea adevarului face viata frumoasa si grandioasa, in acelasi timp.

Ceea ce vom citi mai jos sunt vorbele unui om care a lucrat foarte mult timp cu metoda constelatiilor familiale si care impartaseste cu noi revelatiile sale personale. Fragmentul este tradus din limba engleza, din cartea :”The presence of the soul. Transforming your life through soul awareness”, John L.Payne (“Prezenta sufletului. Transforma-ti viata prin constientizarea sufletului”)

“Adesea, cand ne gandim la termenul suflet, consideram ca este partea din noi care va trai dupa ce corpul nostru fizic nu va mai exista. In viata noastra de zi cu zi, ne gandim foarte putin la prezenta sufletului in viata noastra. Scopul nostru nu este acela de a demonstra validitatea eterna a sufletului, viata de apoi sau reincarnarea, desi acestea sunt credinte la care subscriu, ci acela de a dezvalui prezenta sufletului in viata noastra de zi cu zi.

Principiul predominant al sufletului se exprima prin dorinta de a include tot ce exista iar comunicarea de baza la nivelul sufletului se face prin simplitate si adevar in cea mai pura forma.

Aplicand aceste principii ale incluziunii si adevarului in viata noastra putem face ca prezenta sufletului in viata noastra sa devina foarte reala, pe masura ce curatam mizeria din relatiile, gandurile si sentimentele noastre.

Sufletul doreste sa includa tot ceea ce exista, iar acest lucru devine evident prin practica metodei constelatii familiale. Nimeni si nimic nu este niciodata exclus, nici victimele nici persecutorii, nici cei bine intentionati nici cei cu intentii rele, nici mortii nici vii, nici cei bogati nici cei saraci, cei buni sau cei rai; totul si toti sunt absolut egali pe taramul sufletului.

Pentru unii, acesta este un concept dificil de integrat, pentru ca am fost crescuti intr-o cultura dominata de precepte religioase punitive pentru atat de mult timp si traim intr-o cultura care insista sa separe strict ceea ce este bine si permis si ceea ce este rau si interzis. Nu acum mult timp in urma mamele tinere necasatorite erau duse in secret departe de familie, cu foarte multa rusine pe umeri, intr-o societate care nega dreptul copilului de a apartine lumii. Principiul de baza al sufletului spune ca ceea ce este exclus, va fi in cele din urma inclus si reprezentat. Acest principiu il stim cu totii din viata reala, asa cum spune vorba : Lucrul caruia ii opui rezistenta, va persista.

Istoria ne-a invatat ca excluderea are efecte incredibile. A fost o vreme cand aborigenii din Africa si Australia erau numiti vite, fiindu-le negat sufletul; un fenomen similar s-a intamplat cu evreii.

Pe o scara mai mare a evenimentelor umane, cum putem sa includem in sufletul nostru ceea ce este de neconceput si vrednic de dispret? Cum sa dam un loc in inima noastra marilor persecutori ai lumii? Cum gasim un loc in inima noastra pentru nazisti, pentru arhitectii apartheid-ului, pentru genocidul din Bosnia sau Rwanda sau pentru cei asemenea lui Stalin, ca sa dam doar cateva exemple?

Intrebarea pe care trebuie cu adevarat sa ne-o adresam este: Oare negam sufletul acestor grupuri si al acestor indivizi? Sau ne uitam cu compasiune la efectele devastante pe care actiunile lor le-au avut asupra propriului suflet si asupra descendentilor lor?

Cand ii excludem pe persecutori, considerand ca nu au suflet sau ca nu mai au dreptul de a fi considerati oameni, devenim exact ca acei comercianti de sclavi din vechime care considerau ca marfa lor nu avea suflet; cu alte cuvinte, preluam si exprimam energia persecutorului. La radacina tuturor disputelor se afla ceea ce numim noi “bun” sau “corect” care intra in opozitie cu ceea ce este “rau” sau “gresit”. Iar atunci cand noi, cei buni, decidem cine este rau, devenim exact ca ei. De cele mai multe ori, tindem sa-i imitam pe cei pe care ii respectam cel mai putin.

Observand efectele devastatoare asupra sufletelor si familiilor persecutorilor, care pot avea consecinte covarsitoare timp de multe generatii, m-am intrebat pe mine insumi, pentru cine jelim? Ii jelim doar pe evreii, polonezii, homosexualii, femeile si pe toti ceilalti care au suferit in lagarele de concentrare naziste, sau ii jelim de asemenea si pe nazisti si familiile lor?

De foarte multe ori, copiii si nepotii supravietuitorilor Holocaustului au senzatia ca si-au pierdut sufletul. Insa acelasi lucru este valabil si pentru copii si nepotii celor implicati in masina de razboi nazista. Societatea noastra ne incurajeaza sa jelim victimele, pentru ca asta este ceea ce trebuie facut, acesta este “lucrul corect”, insa este clar ca exista un pret mare de platit atunci cand uitam de sufletele persecutorilor. Prin observatie si practica, imi devine din ce in ce mai clar faptul ca, pentru a ajunge la un echilibru in lume trebuie sa jelim si sufletele persecutorilor.

Este de datoria noastra sa pasim un pas inapoi si sa ne imaginam consecintele excluderii asupra sufletului uman.Efectele sunt devastatoare si covarsitoare. Pe parcursul unui workshop am avut privilegiul sa lucrez cu o femeie tanara a carei viata era devastata de depresii si sentimente profunde de lipsa de valoare. Investigand putin istoria familiei, s-a dovedit ca bunicul ei, un soldat obisnuit din armata germana, a fost trimis la datorie intr-un turn de observare de la Auschwitz. In lucrul pe care l-am facut, a devenit evident faptul ca bunicul si-a pierdut sufletul in urma tuturor lucrurilor pe care le-a vazut si a ordinelor pe care a fost nevoit sa le respecte. Acest sentiment de devastare i-a fost transmis clientei de la bunic, prin mama. Cea mai mare dificultate a acestei femei era faptul ca simtea ca nu are permisiunea sa-l iubeasca si sa-l onoreze pe bunicul ei, pentru ca lumea, in general, hotarase ca indivizii precum bunicul ei nu pot fi considerati oameni, iar ea se simtea vinovata pentru simplul motiv ca era nepoata lui.

Multi dintre noi putem sa ii dam un loc in inima noastra acestei femei, pentru ca este, in mod evident,”nevinovata”, insa provocarea adevarata este aceea de a-i da un loc in inima noastra bunicului ei, celui “vinovat”. Prin munca de vindecare transgenerationala se vede foarte clar ca sentimentele purtate de nepoata sunt sentimentele bunicului ca rezultat al experientei prin care a trecut.

Cand facem un pas in spate si privim astfel de cazuri prin ochii adevarului, ne devine clar faptul ca persecutorii, indiferent daca au remuscari sau nu, traiesc cu efectele devastatoare ale propriilor actiuni. Ei si-au pierdut constientizarea asupra propriului suflet si sentimentul de a fi fiinta umana.Pentru insusi acest lucru ar trebui sa jelim, pentru ca acest lucru este intr-adevar un lucru profund tragic. Cand jelim pentru persecutori, nu numai ca ne ajutam pe noi insine sa ne gasim propriul suflet si simt al umanitatii; acest lucru acorda, de asemenea, permisiunea descendentilor lor sa se regaseasca pe ei insisi ca oameni, ca detinatori ai unui suflet.

Cand ne aducem aminte de cuvintele Bibliei: “pacatele tatalui asupra copiilor, pana la a saptea generatie”, devine evident faptul ca transferul transgenerational al vinei, rusinii si remuscarii nu este ceva nou. Jelirea persecutorilor trece cu mult dincolo de mila, pentru ca mila adesea nu ofera egalitate, ci implica tendinta noastra de a privi de sus.

Este nevoie de disponibilitatea noastra de a imbratisa pe de-a-ntregul intreaga scara de efecte devastatoare ale unui eveniment. Atunci cand devenim capabili sa deplangem suferinta evreilor si a nazistilor in acelasi timp, putem sa aducem pacea in sufletele noastre ca indivizi si, in cele din urma, in intreaga lume.“

http://www.damaideparte.ro/index.php/dorinta-sufletului-a-include-tot-ceea-ce-exista/5654/