Daca la un moment dat
ii pictezi omului tot peisajul lui launtric in fata si ii arati ca intelegi
exact toate starile prin care le trece, atunci se deschide. Atunci cand se
intalneste cu adevarul, il recunoaste. In momentul in care se intalneste cu
propriul sau adevar pe care poate nu si-l vedea sau de care nu era constient,
adevar care de cele mai multe ori este dureros. De aceeaoamenii si evita sa se intalneasca cu ei insisi pentru ca
intalnirea cu ei insisi este foarte incomoda si atunci oamenii prefera sa fuga
de ei insisi. Asta inseamna si cuvantul distractie. “Distra
ego” inseamna fuga de sine, deci o fuga inspre distractie inseamana o fuga de
sine pentru ca intalnindu-te cu tine dintr-o data iti vezi negativele si se
poate spune ca intra in criza constiinta ta.
Omul dezvolta aceasta capacitate de autoamagire si autoinselare tocmai ca sa aiba un confort al constiintei, pentru ca o constiinta nemultumita creaza o stare de nemultumire in sine. Toti oamenii din ziua de azi nu mai sunt dispusi sa faca efort, toti sunt oamenii sunt orientati spre confort, inclusiv unul al constiintei sau psihic si atunci e greu sa fii sincer si iti trebuie curaj.
Omul dezvolta aceasta capacitate de autoamagire si autoinselare tocmai ca sa aiba un confort al constiintei, pentru ca o constiinta nemultumita creaza o stare de nemultumire in sine. Toti oamenii din ziua de azi nu mai sunt dispusi sa faca efort, toti sunt oamenii sunt orientati spre confort, inclusiv unul al constiintei sau psihic si atunci e greu sa fii sincer si iti trebuie curaj.
Curajul ne salveaza
Omul cand are curaj nu
mai este atent la confort sau suferinta. Curajul te scoate din zona senzorialului.
Omul, cand are o atitudine curajoasa, nu-l mai intereseaza aspectele astea – ca
ai de suferit, ca o fi bine, ca n-o fi bine, esti foarte determinat in ceea ce
faci, esti foarte motivat si poti sa suporti foarte multe si puterea de
suportare creste exponential. Asta face curajul.
Probabil ca este si alta receptivitate aici pentru ca nu se preda in baza unui curs sau a unei programe scolare. Omul sfinteste locul la fel cum si demonizeaza locul. Il si sfinteste, il si profaneaza in functie de starile lui interioare.
Omul face binele la masura lui, mica, dar vine Dumnezeu si o amplifica. De aceea se spune ca deznadejdea este cel mai mare pacat, pentru ca omul deznadajduit inceteaza sa mai lucreze. In momentul in care el inceteaza sa mai lucreze binele, il blocheaza pe Dumnezeu.
Probabil ca este si alta receptivitate aici pentru ca nu se preda in baza unui curs sau a unei programe scolare. Omul sfinteste locul la fel cum si demonizeaza locul. Il si sfinteste, il si profaneaza in functie de starile lui interioare.
Omul face binele la masura lui, mica, dar vine Dumnezeu si o amplifica. De aceea se spune ca deznadejdea este cel mai mare pacat, pentru ca omul deznadajduit inceteaza sa mai lucreze. In momentul in care el inceteaza sa mai lucreze binele, il blocheaza pe Dumnezeu.
Orice om este inzestrat cu niste
resurse, fizice, intelectual, spirtuale si am putea sa adaugam si resursele
culturale. Si toate aceste resurse trebuie lucrate. Omul in tot timpul trebuie
sa se depasesca pe sine, sa inainteze pe toate aceste patru cai de angajare in
viata. Zice parintele Teofil ca omul trebuie sa se depaseasca prin credinta si
sa se daruiasca prin iubire. Nu este suficient numai sa ai iubire daca nu ai ce
sa daruiesti, daca ceilalti nu se pot impartasi de ceea ce reprezinti tu.
Oamenii nu isi cunosc
masura
Tot timpul sa aduci o
noutate si cand zic noutate nu ma refer la diversitate care este cumva o
noutate rasturnata pe orizontala existentei, ci noutate ca innoire, ca
aprofundare, ca esentializare a ta. Trebuie sa patrunzi tot mai
profund in tine, sa activezi tot mai mult potentialul din tine, potential care
este latent.
Noi nici nu stim care este masura omului. Traim cu o constiinta a unei masuri foarte chircite a omului. Noi singuri ne punem limite pentru ca nu avem curajul sa ne gandim mai mult. Oamenii nu mai stiu care este masura umanitatii.
In momentul in care intr-o relatie eu sunt preocupat de propriile interese eu te tradez pe tine.
Noi nici nu stim care este masura omului. Traim cu o constiinta a unei masuri foarte chircite a omului. Noi singuri ne punem limite pentru ca nu avem curajul sa ne gandim mai mult. Oamenii nu mai stiu care este masura umanitatii.
In momentul in care intr-o relatie eu sunt preocupat de propriile interese eu te tradez pe tine.
Iubirea de sine ne-o
da Dumnezeu ca si masura. Zice sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau ca pe tine
insuti, deci iubirea de sine este masura iubirii aproapelui. Sfintii Parinti
fac distinctie intre iubirea de sine si iubirea irationala de sine si zic ca
masura tuturor relele este iubirea irationala de sine sau am putea spune iubirea
irationalului din sine. Inseamna ca atunci cand te iubesti pe tine insuti in
mod real urmaresti implinirea ta.
Daca oamenii n-ar avea iubire de sine, care este masura si iubirii aproapelui, nu l-ar cauta pe Dumnezeu. Nu si-ar dori propria implinire. Falsul egoism sau iubirea irationala de sine este o devire a iubirii de sine care este de fapt motorul care intretine acesta dinamica a devenirii umane.
Daca oamenii n-ar avea iubire de sine, care este masura si iubirii aproapelui, nu l-ar cauta pe Dumnezeu. Nu si-ar dori propria implinire. Falsul egoism sau iubirea irationala de sine este o devire a iubirii de sine care este de fapt motorul care intretine acesta dinamica a devenirii umane.
Care este adevarata
fericire
Nu trebuie sa iti
doresti sa fii in fiecare moment fericit, cred ca este vorba de o neintelegere
a omului in raport cu ce e bine pentru el si cu ce nu este bine. Omul considera ca, daca are o problema, este nefericit. Dar nu
problema il face nefericit, ci frica de ea. Oamenii isi gandesc fericirea ca o
absenta a oricaror probleme din viata lor si intodeauna cand apare o problema
incearca sa o elimine, nu sa o rezolve. Eu traduc fericirea in
sentimentul de implinire.
Credinta este o vedere si un model de a cunoaste. Asa cum simturile nu sunt date pentru a patrunde in tainele realitatii materiale, credinta este la celalalt capat al mintii. Am putea spune ca pipaim nevazutul cu credinta. Este un mod de cunoastere la fel de veridic pentru cel care o are ca si vederea, ca si cunoasterea aceasta prin ratiune.
Credinta este o vedere si un model de a cunoaste. Asa cum simturile nu sunt date pentru a patrunde in tainele realitatii materiale, credinta este la celalalt capat al mintii. Am putea spune ca pipaim nevazutul cu credinta. Este un mod de cunoastere la fel de veridic pentru cel care o are ca si vederea, ca si cunoasterea aceasta prin ratiune.
Credinta o ai. As
putea spune ca nu exista om care sa nu aiba constiinta
propriului suflet. Nici un om nu se poate concepe
pe sine ca nemaiexistand. Nu este doar o frica de moarte. Nu este doar un
instinct al supravietuirii, ci orice om are acel sentiment ca este mult mai
mult decat aspectul sau vazut… Lumea care e in sufletul nostru
e creata din aceeasi materie ca si sufletul nostru. Si dincolo de lumea
spirituala este Dumnezeu care este dincolo de toate si care le cuprinde pe
toate.
Dumnezeu ti se
descopera daca esti sincer. Sa fii sincer inseamna sa nu fii interesat,
pentru ca interesul altereaza vederea realitatii. Atunci cand eu sunt interesat
intr-o relatie cu cineva interesul imi distorsioneaza imaginea celuilalt.
Cum il gasim pe
Dumnezeu?
Dumnezeu te gaseste.
Cine se aseamana se aduna. Daca vrei sa te aduni cu Dumnezeu trebuie sa i te
asemeni. Nu trebuie sa ne asemanam cu Dumnezeu in dumnezeuirea Sa, ci in
umanitatea asumata de Dumnezeu. Sa fim oameni de omenie, sa fim
oameni buni.
Credinta este accesibila oricui, este foarte simplu. Am putea reduce credinta la un dicton:ceea vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le intai voi lor. Atat. Nu este nimica complicat. Nu este nimic initiatic in credinta. Numai sa fii bun.
Credinta este accesibila oricui, este foarte simplu. Am putea reduce credinta la un dicton:ceea vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le intai voi lor. Atat. Nu este nimica complicat. Nu este nimic initiatic in credinta. Numai sa fii bun.
Relatia cu Dumnezeu
Sa nu avem cu Dumnezeu
o relatie interesata, in care eu numai ii cer, ci sa avem pur si simplu o
relatie, o relatie de dragul relatiei. E ca si cand eu nu m-as uita niciodata
la tine, ci m-as uita la ce as putea sa iau de pe tine. Ce ai tu si ce as putea
sa obtin de la tine, asta inseamna sa ai o relatie interesata cu Dumnezeu. E
foarte dureros pentru Dumnezeu sa fie privit in acest fel de oameni. Dar
oamenii nu mai stiu in ziua de azi sa gandeasca altruist si gandesc in termenii
eficientei, in termenii propriului interes. Dumnezeu se ascunde in simplitate. Numai
cineva care este slab vrea sa para tare.
De ce depinde
schimbarea in bine a unui om?
De propria libertate.
Daca vrei sa fi bun, iti lucrezi binele. Bineinteles, cu ajutorul lui Dumnezeu. Schimbarea in bine inseamna schimbarea in a fi bun. Zicea
parintele Paraianu ca masura sfinteniei este masura bunatatii. Un om cat e de
bun atat e de sfant.
Daca de sfatul
dumneavoastra ar depinde fericirea unor oameni, ce le-ati spune?
Ce le spun e sa isi asume viata si sa se asume pe ei insisi. Din aceasta
asumare incepi sa traiesti. In momentul in care te impaci cu tine insuti, te
accepti asa cum esti. Nu iti doresti sa fii altcineva.
Eu zic ca viata trebuie recuperata. Sa iti recuperezi propria gandire, propria identitate, sa gandesti in termenii tai, sa te intrebi cine esti? Sa ai o opinie care sa fie a ta, nu sa iti fie indusa din mediu.
Eu zic ca viata trebuie recuperata. Sa iti recuperezi propria gandire, propria identitate, sa gandesti in termenii tai, sa te intrebi cine esti? Sa ai o opinie care sa fie a ta, nu sa iti fie indusa din mediu.
Indemnul meu este sa te definesti tu pe tine insuti. Asta presupune
efort, e mult mai facil pentru un copil sa se joace pe calculator decat sa
deseneze. Eu am ajuns sa pictez pentru ca nu am avut televizor, jocuri pe
calculator. Daca as fi avut n-as fi rezista fascinatiei. Ce le recomand
tinerilor este sa isi recupereze timpul pentru ca cine controleaza timpul
controleaza formarea personalitatii.
Oamenii cred ca pentru
a deveni mai profunzi trebuie sa faca alte lucruri, sa duca un altfel de viata.
Noi zicem ca nu trebuie sa duci un altfel de viata. ci trebuie sa duci altfel
aceeasi viata. Sa faci altfel lucrurile pe care le faci. omul nu se sfinteste nu numai prin rugaciune, se sfinteste prin
tot ceea ce face. Prin felul in care merge, prin felul in care se comporta in
trafic, prin felul in care se comporta la serviciu, in relatia cu ceilalti
oameni. Toate trebuie sa ajunga sa devina o rugaciune.Ganditi-va cum
era viata omului de la tara: casa era o prelungire a bisericii si un simbol al
lacasului din Imparatia Cerului. Si munca ii aducea aminte de Dumnezeu, tot ce
facea il duceau cu mintea la Dumnezeu. Taranii se sfinteau nu prin rugaciune,
ci prin tot ce faceau. Omul, daca vrea sa se schimbe,
trebuie sa schimbe raportarea la tot ce face.
Interviul integral poate fi citit aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu