Nu imi permit vreodata sa te pierd. Prietenia si iubirea noastra sunt pe viata si dincolo de Univers. Simt, inteleg si stiu ca e ceea ce noi doi am ales demult.
Iti mai aduci aminte cum fugeam sa prindem soarele la apus, in serile tarzii si calde de vara? Aveam 5, 6 ani si faceam atata galagie cand atacam impreuna soarele, fugind pe drumul colbait de praf, de o parte si de alta a lui tufele verzi insotindu-ne pasii spre soarele de foc ce radea ca nu il vom prinde niciodata.
Era
joaca noastra. Cu lumina, cu magia vietii, prin praful drumului incalzit, cand
totul capata la acea varsta magia si inocenta mintii noastre pure.
Niciodata
nu am reusit sa ne depasim unul pe altul. Nu stiu daca era un facut, dar oricat
ne munceam sa fim mai buni unul decat altul, sa alergam mai bine si sa prindem,
fiecare din noi, primul, soarele, tot timpul alergam in tandem- chit ca ne
inroseam ori ne mai buseam unul de altul. Competitia era egala.
De
aceea cred ca te mai iubesc si azi. Pentru ca am impartit cu tine inocenta
aceea atat de timpurie, de pura si de adevarata, pentru ca langa tine am
descoperit naturaletea si usurinta vietii, a luminii, a lumii, a prieteniei
sincere, fara vreun scop anume- scopul fiind doar de a avea partener de joaca,
a rade, a ne murdari de praf si a fugi cu betele in maini sa luam cu asalt
lumina solara a sfarsiturilor serilor calde de vara. Si acum inca mai sunt indragostita
de toate acele sentimente ce le simteam atat de puternic, de clar si adevarat
atunci.
Te
iubesc fiindca imi esti si imi vei ramane atat de drag cum nu iti vei putea
vreodata imagina. Indiferent cat de diferiti am devenit mai tarziu, indiferent
cat de tare ne certam sau ne enervam reciproc, acolo, intotdeauna a ramas un
loc doar al nostru, in care, cand ne reintalnim, stim codul secret pentru a
accesa si a ne umple fiintele de puterea tamaduitoare a copilului visator din
noi, cu rasul lui cristalin, imaginatia calma, calda si bogata si stralucirea
din ochi. Pentru ca eram impreuna spre a face ceva deosebit de maret- sa
prindem soarele cu lumina lui pentru a o avea in sufletele noastre pe viata.
Iti
multumesc, fiindca doar gandindu-ma la tine capat atata forta si atata viata,
atata bucurie si entuziasm incat ma intreb cateodata cum de mai sunt in viata
si nu explodez datorita tuturor acestor sentimente atat de intense, candide si
datatoare de veselie si multumirea ca suntem, sunt, esti in viata.
Nu
imi permit vreodata sa te pierd. Prietenia si iubirea noastra e pe viata si
dincolo de Univers. Simt, inteleg si stiu ca e ceea ce noi doi am ales, demult.
Te
iubesc
Un
articol de Alexandra Serban
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu