Iubirea nu este neapărat o relație
cu o anumită persoană; iubirea este o atitudine, o orientare a caracterului,
care determină modul de corelare a unei persoane cu lumea în întregul ei, nu
numai cu un ”obiect” al iubirii. Dacă cineva iubește numai o
singură persoană și nu manifestă decât indiferență
față de toți ceilalți
semeni ai săi, iubirea sa nu este iubire, ci un atasament simbiotic sau un
egocentrism lărgit. Totuși, cei mai mulți
oameni își închipuie că iubirea ține
de un obiect, nu de o capacitate. Ba mai mult, ei își
închipuie chiar că neiubind pe nimeni altcineva în afara persoanei iubite, își
dovedesc intensitatea iubirii. [...] Nepricepând faptul că iubirea e un element
activ, o putere a sufletului, mulți își
închipuie că trebuie doar să găsești un
obiect potrivit, după care totul va merge ca de la sine. Această atitudine
poate fi comparată cu cea a unui om care vrea să picteze, dar care în loc să
învețe arta aceasta, susține
că doar trebuie să întâlnească obiectul potrivit și că va
picta foarte bine când îl va fi găsit.
Dacă eu iubesc
într-adevăr un om, îi iubesc pe toți oamenii,
iubesc lumea, iubesc viața. Dacă pot spune cuiva ”te iubesc”,
trebuie să pot spune: iubesc în tine pe toată lumea, iubesc prin tine lumea întreagă, mă
iubesc și pe mine însumi prin tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu