Te iubești pe tine însuți?

Suntem învățați ca iubirea condiționată este atunci când, înainte de a ne mărturisi dragostea, stabilim condițiile. Dacă o să fii bun, atunci vei fi pe deplin iubit; dacă vei reuși în toate fără vreo greșeală, vei merita să fii iubit; dacă vei întâlni persoana care să-ți placă, atunci vei fi demn să fii iubit. Iar dacă omul nu îndeplinește toate aceste criterii, nu poate crede că poate să se iubească. Și se pare că se obișnuiește astfel să se formeze, nu în funcție de personalitatea sa, ci după etaloanele, normele și standardele impuse.

La întrebarea „Te iubești pe tine însuți?” mulți oameni răspund greu sau chiar nu au un răspuns. Legătura noastră cu noi înșine ne este de obicei neclară încât ni se pare atât de imperceptibilă ca și aerul. Însă acest aer se întâmplă uneori să fie greu de respirat.Atitudinea inconștientă față de sine afectează viața unei persoane, determină emoțiile și comportamentul ei. O persoană poate să-și fie recunoscătoare sieși sau să fie nemulțumită de sine, poate să se facă pe sine plăcută sau neplăcută.

Se spune că unii oameni se iubesc pe ei înșiși, de aceea nu au complexe sau probleme psihologice, pe când alții dimpotrivă se urăsc pe sine, se învinovățesc și se mint în loc să se încurajeze pentru a reuși. Atât în psihologia ca profesie cât și în cea de zi cu zi se consideră că omul poate să se raporteze greșit la sine din cauza problemelor de natură psihologică și a complexelor. Sintagma „a se iubi pe sine” pare să sune clar, dar cum se face că puțini sunt cei care înțeleg? Pentru început e important să conștientizezi că nu te iubești pe tine însuți, având astfel posibilitatea să schimbi acest lucru și să te privești într-o lumină pozitivă. Aceasta îți poate da nădejde și siguranță chiar dacă în alte cazuri te poate copleși, căci este greu să începi să te iubești după un etalon.

Cum să te oprești din negarea sinelui și să începi să te iubești?

Însăși ideea că omul nu se iubește pe sine este o extinsă generalizare care se referă la o totală lipsă de iubire de sine, excluzând astfel cazurile când omul se dedică sieși. Dacă el își concentrează atenția pe aceste momente, va putea înțelege mai bine cum să ajungă să se iubească pe sine. Nu este însă ușor să-ți aduci aminte clipele trecute pentru că însăși noțiunea de iubire este prea comună, nedefinită și variată. Dacă ar fi să începi de undeva începe de la tine însuți; nu poți avea grijă de o altă persoană dacă tu nu ai grijă de tine însuți, nu poți iubi și aprecia o altă persoană dacă tu nu reușești să accepți propria ta persoană, căci nu poți oferi ceea ce nu ai.

Desprinzându-te de lucrurile pe care le forțezi să fie așa cum vrei tu, va fi mai ușor să crezi în posibilitatea raportării pozitive către sine și chiar a iubirii de sine. Cu toate acestea, poți face abstracție un timp de cuvântul „iubire”, ca să nu te incomodeze, adresându-ți astfel câteva întrebări: „Ce atitudine față de mine mă influențează pozitiv și îmi face plăcere? Cu ce fel de atitudine aș vrea să trăiesc, care mă face să comunic cu alți oameni și care mă bucură? Cum ar putea fi numită o astfel de manifestare?” Putem folosi și cuvântul „iubire”, dar poate fi și un cuvânt sau o sintagmă diferită din experiența personală, de exemplu „a te accepta pe tine”, „a fi de partea ta” sau „a avea grijă de tine însuți”.  

Ce se consideră în zilele noastre a fi iubirea de sine?

În diferite culturi iubirea poate să aibă conotații diverse care se abat de la sensul de bază al cuvântului. A iubi de cele mai multe ori înseamnă să ai grijă de un om, să-i fii alături când îi este greu, să-i fii aproape mereu. A iubi mai înseamnă să dorești unui om să își atingă idealul dorit, cu alte cuvinte să îi dorești binele. Pentru aceasta trebuie să contribui la evoluția acestuia în direcția scopului său, să îl ajuți spre îmbunătățire și schimbare ori să-l corectezi când este cazul. Iar pentru ca omul iubit să evolueze este necesar să-l critici, să-l limitezi și să nu-l obișnuiești cu binele, căci este un proverb care spune că: „ce este bun și nu dă rod este ușor de prădat”. Dacă omul a deprins această înțelegere a dragostei încă din copilărie poate să o raporteze și la sine. Prin urmare cine se poate iubi raportându-se la sine aspru, critic, evaluându-se și controlându-se până și în cel mai neînsemnat lucru? De multe ori o asemenea iubire față de sine îi face pe oameni să nu se simtă bine în pielea lor. Desigur că cei care sunt de partea iubirii de sine se împotrivesc unei astfel de iubiri critice, însă aceasta nu este o iubire adevărată, ci una falsă.

A te iubi pe tine însuți înseamnă să te vezi ca fiind o persoană valoroasă, să te privești cu sensibilitate, cu interes, cu înțelegere și căldură. De asemenea înseamnă să te prețuiești, să te accepți și să ai grijă de tine. Acest lucru presupune să faci pentru tine ceea ce este important, fără constrângere și să-ți dai voie să crești fără presiune și tortură. Însă, pentru un om care s-a hotărât să le urmeze, astfel de concepții pot provoca o mulțime de controverse: „Cum mă pot raporta cu iubire la mine dacă eu însumi nu mă plac? Cum să găsesc un motiv pentru atitudinea pozitivă față de mine însămi?” Răspunsul în această situație este că în copilărie mulți oameni se obișnuiesc să identifice activitățile și comportamentul lor cu personalitatea și valorile pe care și le formează.Suntem învățați iubirea condiționată, atunci când înainte de a ne mărturisi dragostea stabilim condițiile. Dacă o să fii bun, atunci vei fi pe deplin iubit; dacă vei reuși în toate fără vreo greșeală, vei merita să fii iubit; dacă vei întâlni persoana care să-ți placă, atunci vei fi demn să fii iubit. Iar dacă omul nu îndeplinește toate aceste criterii, nu poate crede că poate să se iubească. Și se pare că se obișnuiește astfel să se formeze, nu în funcție de personalitatea sa, ci după etaloanele, normele și standardele impuse.

Cum poți să fii în același timp tu însăți și în comuniune cu ceilalți?

Să te desprinzi de tine, de consecințele faptelor tale. Rezultatele acțiunilor, succesul sau insuccesul vorbesc despre ceea ce omul a învățat în acel moment și nu despre calitățile sale. Aptitudinile pot fi dezvoltate, iar rezultatele îmbunătățite. Mai mult de atât, dacă nu își testează personalitatea, nu și-o va dezvolta deoarece rezultatele pot determina doar evoluția unei etape.

Să-ți desprinzi sinele de comportamentul tău. Fiecare om poate să se controleze pe sine bine sau mai puțin bine. Nu numai comportamentul ne spune despre profunzimile caracterului unui om ci și alegerile sale în anumite situații pot determina personalitatea lui.

Să te desprinzi de părerea celorlalți oameni. Cei care ne înconjoară de multe ori ne judecă după aspectul exterior. Nouă ni se pare că oamenii ne văd calitățile și defectele noastre, însă ei văd adesea doar propriile prejudecăți și stereotipuri.

Psiholog Daniel Guliaev

http://www.doxologia.ro