Iubirea autentica niciodata nu incearca sa schimbe persoana conform ideei tale despre acea persoana

Gelozia este complicata. Contine multe ingrediente. Lasitatea este unul dintre ele, atitudinea egoista este alt element, dorinta de monopolizare – nu e experienta de iubire ci doar de posesivitate, o tendinta de a fi competitiv, o frica adanc inradacinata … Deci multe lucruri sunt incluse in gelozie. Iubesti o persoana – sau cel putin crezi ca o iubesti… Daca intr-adevar iubesti, atunci gelozia nu e cu putinta. Daca vezi ca persoana iubeste pe altcineva, vei fi fericit: iubesti persoana si aceasta este fericita cu altcineva, si tot ceea ce vrei tu este că ea sa fie fericita. Nu te vei simti gelos/geloasa, ci din contra, te vei simti recunoascator persoanei care-l face fericit pe omul iubit….

Dar aceasta este iubirea autentica, care este o specie rara. Ceea ce exista in numele iubirii este doar o idee. Tu „iubesti” o persoana si aceasta inseamna ca posezi acea persoana. Tu „iubesti” o persoana si aceasta inseamna ca acela nu poate iubi pe nimeni altcineva. Daca iubeste pe altcineva te insulta, iti dovedeste ca esti inferior, ca exista oameni mai buni, mai de iubit decat tine. Aceasta raneste ego-ul, iti raneste posesivitatea, iti raneste dorinta de monopolizare. Si in esenta este lasitate pentru ca nu incerci sa infrunti realitatea in ceea ce priveste iubirea ta, intr-o maniera sincera, directa.

Problema nu este ca omul iubit iubeste pe altcineva, intrebarea este: iubesti tu acea persoana intr-adevar? Si tu nu esti destul de curajos pentru a infrunta acea intrebare. Si aceasta este adevarata intrebare care trebuie pusa. Daca iubesti o persoana atunci nimic nu conteaza. Iubirea „permite” libertatea. Iubirea „permite” ca orice simte el ca vrea sa faca, poate face. Orice simte ca il face fericit, aceasta este alegerea lui. Daca iubesti persoana, atunci nu interferezi in intimitatea sa. Nu ii incalci fiinta. Nu vrei ca aceasta sa iti dea socoteala unde a fost, unde este, cand e tarziu. Nu ii incalci intimitatea. Nu ii deschizi scrisorile, nu te uiti prin buzunarele sale, in jurnalul sau, in agenda cu numere de telefon. Nu incerci sa cauti indicii.

Trebuie sa infrunti realitatea. Daca nu o faci, aceasta este lasitate. Si, pentru a o ascunde faci atata caz de gelozie incat uiti complet ca este vorba doar despre lasitatea ta. Este nevoie sa iti clarifici daca este ideea ca iubesti persoana sau daca este o realitate ca o iubesti. Realitatea nu are probleme, doar ideile aduc necazuri fiindca sunt superficiale. Dedesubt sunt atatea gunoaie incat acele idei nu te pot ajuta. Orice lucru marunt si imediat incep problemele. Nu pot concepe ca daca doua persoane intr-adevar se iubesc se vor certa vreodata pentru orice motiv, ca vor incerca sa-si impuna vreo idee, pentru orice motiv, ca vor incerca sa-l opreasca pe celalalt in ceea ce vrea sa faca.

Cerinta de baza a iubirii este: il accept pe celalat asa cum este el. Si iubirea autentica niciodata nu incearca sa schimbe persoana conform ideei tale despre acea persoana. Nu incerci sa „tai” persoana pe ici si pe colo pentru a o aduce la „marimea” adecvata – ceea ce se face peste tot in lume, de altfel.

Oamenii care cred ca se iubesc – se hartuiesc reciproc incontinuu, incearca sa creeze imaginea pe care o doresc. Ei vor ca celalalt sa fie precum o marioneta, iar sforile sa fie in mainile lor. Si acelasi lucru il face si celalalt: el vrea ca tu sa fi o marioneta, iar sforile sa fie in mainile sale. Lasitatea este cea care te tortureaza. Pur si simplu, infrunta realitatea, daca iubesti omul sau nu. Daca il iubesti atunci nu exista conditii. Daca nu-l iubesti, atunci cine esti tu pentru a pune conditii? Daca il iubesti, il iubesti asa cum este, daca nu-l iubesti, nu este nici o problema – el este nimeni pentru tine, deci ce conditii sa ii pui?

Dar trebuie sa iti infrunti sentimentele intr-un mod foarte sincer. Intalnirea directa cu propriile tale sentimente iti va arata calea. Viata nu este grea – noi o facem asa fiindca suntem lasi – nu vedem acel lucru care stim ca este acolo. … Nu ne uitam fiindca stim ca poate va fi greu sa infruntam realitatea. Dar nu este mereu usor sa infrunti realitatea. Iar aceasta te face inocent si complexitatile care nu sunt necesare apar. Altfel, o persoana va continua sa traiasca in imaginatie, sa-si inchipuie ca iubeste, ca poate muri pentru celalalt. Tu nici macar nu suporti sa il vezi pe celalalt fericit pentru un minut cu altcineva – si tu crezi ca poti muri pentru acea persoana! Doar incearca sa vezi ce simti intr-adevar pentru celalalt – si gelozia va disparea.

In majoritatea cazurilor, odata cu gelozia si iubirea ta va disparea. Dar este bine fiindca ce sens are sa ai parte de o iubire plina de gelozie, care de fapt nu este iubire? Daca gelozia dispare si iubirea ramane, atunci ai ceva consistent,care merita…

Osho

https://drumuricatretine.wordpress.com

Vindecarea cea mai profundă derivă întotdeauna din iertarea de sine

Iertarea autentică este unul din cele mai vindecătoare şi mai eliberatoare daruri pe care ni le putem face vreodată. O viaţă trăită într-o iertare deplină este o viaţă trăită într-o graţie deplină.
Adevărata iertare presupune smerenie, dar o şi amplifică. Ea presupune să renunţi la indignarea pe care o consideri legitimă, la jocul acuzaţiilor şi la orgoliul de a şti că tu ai dreptate. Presupune să fii dornic să renunţi la statutul de victimă, să îţi îmblânzeşti atitudinea şi să îţi deschizi inima. Abia atunci apare prezenţa palpabilă a graţiei, care susţine şi dă putere cuvintelor „te iert”. Acesta este începutul procesului de vindecare. Adeseori, noi facem greşeala să credem că iertăm pe altcineva de dragul lui. În realitate, atunci când iertăm noi ne eliberăm de povestea de care ne-am agăţat vreme îndelungată şi de conştiinţa asociată cu ea. De aceea, în final noi suntem cei care ne simţim eliberaţi.

Experienţa m-a învăţat că există trei aspecte ale iertării. Pe de o parte, noi trebuie să ne dorim sincer să ne eliberăm de ataşamentul faţă de povestea pe care ne-am repetat-o mult timp, să ne recunoaştem aroganţa şi să ne eliberăm de ea.Trebuie să renunţăm la falsa moralitate şi la „plăcerea” pe care ne-o produce gândul că suntem superiori, că avem dreptate şi că suntem un fel de sfinţi.
În al doilea rând, trebuie să recunoaştem cu sinceritate că sub aroganţa noastră se ascunde o durere reală care doreşte să fie vindecată. În acest scop, trebuie să ne deschidem suficient de mult pentru a permite ieşirea la suprafaţă a vechilor sentimente pe care le-am suprimat, astfel încât acestea să devină manifeste. Aceste emoţii, cuvinte şi fragmente de conştiinţă rănită se ascund în spatele falsei armuri a nobleţei noastre aparente şi a acuzaţiilor pe care i le aducem celeilalte persoane. Toată această durere este sinceră şi trebuie eliberată (scoasă la suprafaţă).
În al treilea rând, dacă ne-am manifestat plenar durerea, inima noastră este suficient de deschisă pentru a-şi învăţa lecţia oferită de această situaţie (nu există nicio circumstanţă exterioară care să nu conţină în sine o lecţie). Ea ne ajută să înţelegem ce a simţit cealaltă persoană în timpul acestei experienţe şi faptul că ea a făcut ce a ştiut mai bine în circumstanţele date, ţinând cont de condiţionarea şi de propriile sale dureri din trecut. Odată eliberată propria noastră durere, inima noastră este suficient de deschisă pentru a simţi şi pentru a înţelege durerea celuilalt.

Adevărata iertare se naşte din această înţelegere şi din această compasiune. Ea apare în mod natural, aproape inevitabil, şi este complet necondiţionată. Atunci când îţi eliberezi toate emoţiile refulate şi înmagazinate, iertarea se grăbeşte să umple locul rămas gol din conştiinţa ta, ca o expresie naturală a graţiei. Ea te eliberează complet de povestea durerii tale şi îţi permite să îţi continui viaţa într-o stare de libertate.
Într-adevăr, iertarea poate fi o cale către eliberare, dacă eşti dispus să renunţi la aroganţa ta, să te deschizi şi să eliberezi durerea înmagazinată în tine, lăsând compasiunea ta naturală să iasă la suprafaţă. Cheia întregului proces este smerenia, căci nu putem vorbi de o iertare sinceră fără umilinţă.

Nimeni nu poate trece direct la iertare fără a trece prin acest proces de eliminare a emoţiilor negative înmagazinate, căci conştiinţa asociată cu problemele nerezolvate rămâne în interiorul corpului şi continuă să aibă o viaţă a ei, separată de restul conştiinţei. Consecinţele acestei conştiinţe pot fi devastatoare.
Oamenii pornesc cu naivitate de la premisa că pot evita confruntarea cu problemele lor din trecut şi cu durerile provocate de traume, că pot circumscrie vindecarea şi eliminarea cuvintelor şi conştiinţei asociate cu acestea, trecând direct la iertare. Ei se amăgesc singuri, crezând că procesul de vindecare va începe automat de îndată ce au rostit cuvintele de iertare şi că pot deveni curaţi ca lacrima atât timp cât îşi oferă iertarea „sinceră”.
Personal, numesc acest proces „pseudo-iertare”.

De regulă, cei cu care discut astfel sfârşesc prin a recunoaşte că adevărata vindecare nu se poate produce decât prin scoaterea la lumină şi eliminarea durerii din adâncuri, chiar dacă acest lucru presupune conştientizarea unor emoţii foarte intense şi rostirea unor cuvinte grele. Odată exprimate, aceste emoţii şi aceste cuvinte dispar fără urmă, pe când atât timp cât rămân în subconştient continuă să genereze efecte.
Pentru ca iertarea să producă efecte terapeutice reale, tu eşti cel care trebuie să fie sincer şi liber.

La început, lucrul cu iertarea este întotdeauna direcţionat în afară. Noi simţim nevoia să ne eliberăm de acele dureri pe care ni le-au provocat alţii, viaţa sau chiar Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ne proiectăm acuzaţiile în exterior, asupra altor persoane sau asupra
circumstanţelor exterioare. În timp, ajungem să constatăm însă că nu mai avem pe cine să dăm vina şi simţim nevoia să privim în interiorul nostru, pentru a scoate la lumină diferite lucruri pe care le-am făcut şi de care nu ne simţim deloc mândri. Viaţa ne impune să examinăm cuvintele pe care le-am rostit şi pe care am dori să le luăm înapoi, sau acţiunile pe care le-am comis şi pe care am ajuns să le regretăm amarnic.

Cei mai mulţi dintre oameni sunt mult mai duri cu ei înşişi decât cu persoanele dragi. De multe ori, nu ne vine deloc greu să îi iertăm pe ceilalţi şi să ne detaşăm de rănile produse de aceştia, dar atunci când vine vorba de iertarea de sine, ne dovedim adeseori severi şi plini de cruzime, într-o măsură mult mai mare decât atunci când avem de-a face cu alţi oameni. Este ca şi cum ne-am juca de-a Dumnezeu, judecându-ne singuri. Şi totuşi, pentru ca procesul de vindecare să se poată produce, noi trebuie să ne iertăm pe noi înşine.

Vindecarea cea mai profundă derivă întotdeauna din iertarea de sine. A sosit timpul să îţi oferi acest dar. Vei constata că dacă eşti capabil să te ierţi pe tine însuţi, iertarea celorlalte persoane va veni de la sine, în mod natural şi fără niciun efort. În final, viaţa trăită în oceanul acceptării şi al compasiunii ţi se va părea la fel de naturală ca şi respiraţia.

Brandon Bays – Libertatea este

https://drumuricatretine.wordpress.com

Când ştii cum este „să fii împreună” cu tine însuţi, nu mai e atât de dificil „să fii împreună” cu celălalt

Mulţi dintre voi cred că relaţiile îi vor face fericiţi. Nimic nu e mai departe de adevăr. Promisiunea împlinirii prin relaţii este o farsă crudă. Veţi descoperi acest lucru destul de curând. Există un singur mod prin care puteţi găsi împlinire adevărată în viaţă şi acesta este să învăţaţi să vă iubiţi şi să vă acceptaţi pe voi înşivă.Având acest fundament, relaţia încetează de a mai fi traumatizantă. Asta, poate, pentru că nu se mai aşteaptă atât de mult de la ea. Când ştii cum este „să fii împreună” cu tine însuţi, nu mai e atât de dificil „să fii împreună” cu celălalt.

Dar dacă viaţa ta este o îndepărtare de sine, cum poţi să te aştepţi ca o relaţie să prindă rădăcini? Pur şi simplu, nu e cu putinţă. Tot ceea ce obţii este o încleştare de aripi pe un cer înnorat. In vremurile de acum, când se distruge structura familiei pe toate planurile, din ce în ce mai mulţi oameni se zbat să nu le fugă pământul de sub picioare. Ritmurile existenţiale de acceptare şi iubire au fost distruse. De-abia dacă se mai găseşte un pic de încredere în inimile majorităţii oamenilor. Acest lucru se întâmplă, ori de câte ori moare ce e vechi şi se naşte ceva nou. Este o perioadă de traume şi tranziţie. Recunoaşte acest adevăr.

Nu căuta fericirea în afara ta, în vremuri foarte traumatizante. Durerea ta îţi ajunge. Nu o exacerba, preluând suferinţa celuilalt. Dacă vrei să dansezi împreună cu altcineva, fixează-ţi mai întâi rădăcinile. învaţă să-ţi auzi îndrumările interioare. Dialoghează cu copilul suferind şi cu gazda divină dinăuntrul tău. Aplică asupra ta iertarea şi compasiunea. Fii în experienţa ta şi învaţă din ea. Rămâi în ritmul vieţii tale. Fii deschis către ceilalţi, dar nu te abate din drum ca să-i găseşti. Cei care ştiu să danseze vor veni în întâmpinarea ta. Nu va fi vorba de o luptă şi, tară nici un efort, îţi vei găsi companionul. Aşa trebuie să stea lucrurile.

Dacă între tine şi partenerul tău există o relaţie de pace, te afli în relaţia corectă. Dacă nu, atunci relaţia este nepotrivită sau prematură.
Relaţiile nepotrivite exacerbează tiparele de abuzuri din trecut. Învăţătura pe care o obţii din astfel de întâlniri este dureroasă. Se poate face şi trebuie să se facă o alegere mai bună. Dar, pentru ca această alegere mai bună să se facă, trebuie să fii în stare să ceri fără şovăire ceea ce vrei. Dacă îl laşi pe celălalt să dicteze termenii relaţiei, să nu fii surprins dacă nu te vei simţi respectat. Ştii ce este bine pentru tine şi ce nu. Spune de ce anume ai nevoie, rosteşte adevărul şi fii ferm în hotărârea de a te vindeca. Numai prin hotărârea de a te respecta şi cinsti pe tine însuţi, poţi atrage un partener care vrea să facă acelaşi lucru.
Acestea sunt adevăruri simple. Dar ele nu sunt practicate. Iarăşi şi iarăşi, faci compromisuri, joci după cum îţi cântă alţii şi te trădezi pe tine însuţi. Deja ar trebui sa te fi săturat de a repeta aceeaşi lecţie şi de a-ţi adânci rănile.
Iţi voi spune pe cât de clar pot: dacă nu ştii cum să ai grijă de tine însuţi şi dacă nu vrei să o faci, nimeni altcineva nu o să aibă grijă de tine. Lipsa ta de dragoste şi de abnegaţie faţă de tine însuţi atrage în câmpul tău vibraţional oameni cu lecţii similare. Atunci, pur şi simplu, veţi oglindi unul pentru celălalt acea lipsă de înţelegere de sine şi de devotament faţă de propria persoană.

Devotamentul faţă de altul este imposibil, fără ca mai întâi să te devotezi ţie însuţi. Acesta este un lucru important. Cei care încearcă să acţioneze într-un mod lipsit de dragoste de sine, pun căruţa în faţa boilor.
Mai întâi iubeşte-te pe tine însuţi – şi apoi poţi să treci dincolo de aceasta. Ceea ce sugerez eu nu este egoism. Este capitulare supremă în faţa divinului lăuntric.
Cel iubit ia naştere o dată cu devotamentul faţă de sine. El sau ea se manifestă în afară, de îndată ce acest devotament este demn de încredere, în acel moment, devotamentul exterior şi cel interior merg mână în mână. Atunci când îl preamăreşti pe cel iubit, preamăreşti sinele divin care trăieşte în multe trupuri. Aceasta este o relaţie sacră.

Puţini îl întâlnesc pe cel iubit în această viaţă, deoarece puţini au învăţat să se aprecieze şi să se cinstească pe ei înşişi şi să se vindece dinăuntru în afară. Dar tu poţi să fii unul dintre aceşti puţini, dacă vrei să te dedici propriei tale vindecări.
Hotărăşte-te să o faci şi cel iubit află acest lucru. Fă un jurământ simplu: „jur că în nici una dintre relaţiile mele nu mă voi mai trăda sau agresa pe mine însumi. Voi comunica în mod cinstit ceea ce gândesc şi ceea ce simt, cu compasiune faţă de ceilalţi, dar fără nici un fel de ataşament faţă de modul în care el sau ea îmi primesc comunicarea. Am convingerea că, spunând adevărul şi respectându-mă pe mine însumi, mă aflu în comuniune cu cel iubit. Nu voi mai încerca să fac în aşa fel încât „lucrurile să meargă” în cadrul unei relaţii, sacrificându-mă pe mine însumi, pentru a încerca să îndeplinesc nevoile partenerului meu.”

Paul Ferrini

https://drumuricatretine.wordpress.com

Renunţă la bagaje

Cum ar arăta ziua de astăzi dacă ai lua decizia de a inventaria ceea ce ai pus în bagajele pe care le porți cu tine de ceva vreme? Cum ar arăta acest final de an dacă ai decide să renunți la bagajele emoționale care au îngreunat călătoria ta, dar și a celorlalți? Cum poți face loc noului în viața ta dacă nu ești dispus(ă) să renunți la tot ceea ce este vechi și care nu îți mai este de nici un folos?
Călătoria cu viteza iubirii spre Noul An va fi una cu totul specială, așa încât a sosit timpul să mai verifici încă o dată ceea ce dorești să iei cu tine!

„Ori de câte ori ducem cu noi prea multe bagaje psihice, noi riscăm să nu fim prezenţi în momentul de faţă. Insistenţa noastră de a căra după noi tot felul de lucruri personale, oriunde ne-am duce, ne face să ratăm oportunităţile minunate care ne ies în faţă.Bagajele psihice pot avea toate formele şi mărimile, solicitându-ne cel puţin tot atâta energie ca şi un bagaj fizic uriaş. Ele se manifestă sub forma convingerilor şi sensibilităţilor egoului, dramelor din trecut, agendelor secrete, manipulărilor subtile, dorinţelor mărunte, rănilor percepute, nevoilor „speciale”, comparaţiilor, competiţiilor şi altor tipare negative de control.

Datorită lor, lumina spiritului nostru lăuntric rămâne îngropată, iar frâiele sunt preluate de egoul nostru. Noi cheltuim foarte multă energie pentru a transporta aceste bagaje inutile de colo-colo. Ele ne împovărează nu doar pe noi, ci şi pe cei din jurul nostru. Numărul bagajelor pe care le ducem cu noi este revelat de oftaturile, crizele şi minciunile din viaţa noastră. Bagajele psihice includ toate ataşamentele nerostite, judecăţile critice, atitudinile, dezamăgirile, temerile, disconforturile, barierele protectoare, remarcile sarcastice, manevrele de izolare şi agendele necinstite sau inconştiente pe care le târâm după noi de-a lungul călătoriei noastre de zi cu zi.

Inutil să mai spun, împachetarea şi târârea acestor lucruri inutile oriunde ne-am duce nu  face decât să ne împovăreze, să ne încetinească şi să ne priveze de conştiinţa momentului prezent. Cu alte cuvinte, ele ne scot din armonia fluxului universal, şi din păcate fac acelaşi lucru şi cu cei din jurul nostru. Bagajele psihice reprezintă o mare povară pe aripile noastre, împiedicându-ne să ne cantonăm în acea atitudine vibraţională absolut necesară pentru a călători cu viteza iubirii.

Renunţă la control şi lasă-te dus de val

Este uşor să îţi dai seama dacă duci după tine prea multe lucruri în călătoria ta prin viaţă.Ori de câte ori călătoreşti cu bagaje psihice nenecesare, mintea îţi este agitată, împovărată şi iritabilă, iar inima goală şi închisă. Cu cât vei călători cu mai puţine bagaje, eliberat de diferitele poveri psihice, ataşamente, aşteptări şi nevoi ale egoului tău, cu atât mai magică ţi se va părea viaţa.Călătoria cu bagaje puţine este foarte eliberatoare. Ea creează o vibraţie pozitivă care îţi înconjoară literalmente corpul şi atrage în viaţa ta experienţe fericite, uneori de-a dreptul magice, care te ajută şi te susţin. Viaţa pare întotdeauna astfel atunci când eşti integrat în fluxul divin.

Nu căra după tine bagajele altor persoane

În zilele noastre, atunci când urci în avion, una din primele întrebări care ţi se pun este dacă ai fost rugat de altcineva să îi iei bagajul cu tine. Este foarte important să răspunzi negativ la această întrebare, căci lucrurile altora pot face un foarte mare rău. Dacă
răspunzi afirmativ, fie trebuie să renunţi la bagajele străine, fie rişti să ţi se refuze urcarea la bord. Acelaşi principiu se aplică şi pentru bagajele psihice. Spre exemplu, după mai multe şedinţe de terapie pe care le-am făcut cu mulţi ani în urmă, am realizat că eu continuam să duc cu mine bagajele mamei mele, păstrate de ea încă din timpul războiului. Mama nu m-a rugat niciodată să fac acest lucru, dar eu „m-am oferit singură”, simţindu-mă prost din cauza experienţelor trăite de ea în copilărie, când a fost prizonieră de război în Germania nazistă. De aceea, m-am decis de mică să o protejez şi să o ajut să nu se mai simtă vreodată la fel de vulnerabilă. M-am implicat atât de mult în cărarea acestui bagaj încât senzorii mei psihici au devenit un radar mereu activat la maxim pentru a detecta orice stare a mamei mele, orice disconfort, orice emoţie negativă şi orice gând nefericit.

Ori de câte ori mama se simţea vulnerabilă, consideram de datoria mea să intervin şi să pun capăt acestui proces. Inutil să precizez că acest lucru mă epuiza, iar pe mama o enerva de moarte. La urma urmelor, nu făceam altceva decât să încerc să îi controlez sentimentele, ceea ce o determina să mi le ascundă, ca să nu mă facă să mă simt neconfortabil. Practic, ne luptam pentru cine să îi care bagajele ei, iar această luptă a continuat ani la rând. Aşa cum acceptarea de a lua bagajul altcuiva în avion te poate arunca în închisoare, la fel, acceptarea bagajului mental al unei alte persoane te poate arunca într-o închisoare psihică.

Primul meu instructor în domeniul intuiţiei, Charlie, a insistat foarte mult asupra acestui aspect şi m-a atenţionat în mod repetat: „Sonia, dacă doreşti să călătoreşti fără prea multe bagaje după tine, vezi-ţi de treburile tale şi nu-ţi mai băga nasul în oala celorlalţi oameni.”
A durat o vreme până când am învăţat această lecţie, dar sfatul lui Charlie s-a dovedit corect. Ori de câte ori m-am oferit să duc bagajele altora în călătoria mea prin viaţă m-am băgat singură în necazuri, şi niciodată nu am avut parte de vreo satisfacţie. Aşa cum spuneam mai devreme, la fel ca şi tine, şi eu sunt o simplă ucenică în călătoria cu viteza iubirii; nu sunt o maestră. Încă mai am de învăţat multe lucruri.

Propriul tău bagaj

Chiar dacă duci cu tine bagaje în plus, nu trebuie să te simţi prost. Nu există om care să nu ducă mai multe bagaje decât este dispus să recunoască (adeseori, chiar decât este conştient că duce). Din păcate, această povară iese întotdeauna la iveală în cele mai nepotrivite momente şi atunci devine extrem de evidentă. În astfel de momente, devino conştient de ea şi de inutilitatea ei. Sunt lucruri care nu mai sunt necesare nimănui, nici măcar ţie. Conştientizează ce duci cu tine: amintiri din trecut care te împiedică să te implici în momentul prezent. În mod surprinzător, acest act de conştientizare este suficient pentru a diminua acest bagaj, cel puţin pentru moment. Simpla recunoaştere a inutilităţii sale este suficientă pentru a-l reduce la o dimensiune suportabilă, astfel încât să nu te mai sufoce şi să te tragă în jos, pe tine şi pe cei din jurul tău. Încearcă acest lucru. Vei vedea că te vei simţi mai uşor de fiecare dată.

Pe de altă parte, atunci când îţi pasezi bagajele altor persoane, aşteptând ca ele să le ducă în locul tău şi negând că îţi aparţin, tu intri automat într-un flux dizarmonios. Mai mult decât atât, le îngreunezi şi celorlalţi zborul, ceea ce nu este drept. Este ca şi cum ai folosi ambele suporturi pentru braţe ale scaunului pe care stai aşezat. De altfel, dacă eşti de părere că ceilalţi nu îşi dau seama că aceste bagaje îţi aparţin, află că te înşeli. La fel ca şi tine, şi ei pot recunoaşte cu uşurinţă care bagaje le aparţin şi care nu. De aceea, du-ţi singur bagajele pe care doreşti să le iei cu tine. Prin asumarea poverii, aceasta îţi va deveni în scurt timp aparentă şi astfel te vei debarasa în mod natural de ea.

Marea provocare constă în a-ţi da seama dacă duci cu tine un bagaj emoţional în exces. De multe ori, noi ne obişnuim atât de tare cu bagajele noastre încât nici măcar nu ne mai dăm seama că le ducem cu noi. Aici intervin de regulă ceilalţi tovarăşi de călătorie, şi îndeosebi membrii de familie şi prietenii, care ne transmit feedbackul lor prin replici de genul: • Ce ţi s-a întâmplat? • Te simţi bine? • Care este problema ta? • Acum de ce te-ai mai supărat?• Te-am supărat cu ceva? • Nu te mai comporta atât de copilăreşte. • Ce ai?

Călătoria ideală este cea în care duci cu tine cele mai puţine bagaje posibile. Vestea bună este că atunci când te decizi să renunţi la un anumit bagaj împovărător, Universul îl înlocuieşte întotdeauna cu un altul mai uşor, mai fericit, mai comod, mai plin de iubire şi mai frumos.

Renunţă la bagaje

Cea mai bună modalitate de a-ţi da seama dacă duci cu tine bagaje vechi este starea ta de spirit din timpul zilei. Cum te simţi când te duci la culcare după o zi obişnuită: fericit sau deprimat, obosit, morocănos, plin de resentimente, mânios şi golit de energie?
Dacă îţi simţi inima uşoară, înseamnă că în ziua respectivă ai călătorit fără prea multe bagaje. Dimpotrivă, o inimă grea arată că ar trebui să îţi reconsideri ataşamentele şi să renunţi la o parte din ele. Partea frumoasă este că tu eşti singurul care decide cum doreşti să călătoreşti prin viaţă. Cea mai rapidă modalitate de a te despovăra este practica detaşării. Spune-ţi pur şi simplu cu voce tare: „Renunţ la…”, iar apoi renunţă.

Iată câteva exemple de bagaje în exces la care merită să renunţi:

• Dorinţa ca viaţa să fie previzibilă şi lamentarea, atunci când aceasta se dovedeşte imprevizibilă.
• Interpretarea evenimentelor de genul motivelor neaşteptate de supărare, schimbărilor subite de planuri, dezamăgirilor, traficului aglomerat şi stărilor de spirit ale altor oameni ca fiind atacuri la adresa ta.
• Insistenţa ca ceilalţi oameni să facă ce vrei tu şi forţarea lucrurilor până când obţii ceea ce doreşti de la ei.
• Acţiunea atunci când te simţi stresat, obosit sau flămând, speriindu-i pe ceilalţi prin reacţiile tale.
• Lamentările, plângerile, criticile, bârfele, linguşirile, sarcasmele, tratamentul tăcerii (acordat celor care nu-ţi fac pe plac) şi retragerea într-o izolare îmbufnată.
• Neexprimarea dorinţelor tale, lăsându-i pe ceilalţi să-şi dea singuri seama care sunt acestea, eventual pe cale telepatică.
• Suferinţa amară cauzată de un eveniment din trecut şi aşteptarea ca prezentul să-ţi aducă aceeaşi suferinţă.
• Perierea pe faţă a celor din jur, dublată de resentimente secrete faţă de aceştia.
• Refuzul de a te adapta la societate.
• Modul de a acţiona ca şi cum numai tu contezi.
• Modul de a acţiona ca şi cum tu nu ai conta deloc.
• Atitudinea defensivă.

Aruncă-ţi bagajele

Dacă te simţi secătuit de energie, îngrijorat de ceva şi gata să te lamentezi, înseamnă că duci cu tine un bagaj psihic inutil, la care trebuie să renunţi. Dacă vei recunoaşte acest lucru, vei câştiga bătălia pe jumătate. Tot ce trebuie să faci pentru a elimina bagajul psihic este să îl arunci mental, la fel cum ai arunca un bagaj fizic plin cu lucruri inutile care cântăresc foarte mult. Asta-i tot. Ca să îţi fie mai uşor să faci acest lucru, ia cu tine o pietricică şi pune-o în buzunar. Ori de câte ori doreşti să îţi uşurezi povara, scoate pietricica din buzunar şi arunc-o. Acest gest simbolic îţi va reaminti să renunţi la problemele, lamentările, grijile, poverile, stresul, nevoia de control, mânia, indignarea şi celelalte bagaje psihice pe care le duci cu tine şi care te trag în jos. Tu eşti singurul care poate alege ce anume doreşti să duci în călătoria ta prin viaţă. Nimeni nu te poate obliga să duci o povară pe care nu doreşti să o duci. Te asigur că nu există nimic spiritual sau superior din punct de vedere moral în a duce cu tine o povară foarte grea.

Etichetează povara

Dacă doreşti să călătoreşti cu viteza iubirii, este necesar să îţi arunci „lucrurile” inutile. Aşa cum nu putem trece de punctul de control într-un aeroport fără a renunţa la lichidele şi la substanţele volatile pe care le avem la noi, în mod similar, noi trebuie să renunţăm la atitudinile toxice şi volatile din comportamentul nostru dacă dorim să urcăm pe o vibraţie superioară. Egoul nostru imatur şi centrat în el însuşi devine un obiect periculos de contrabandă în timpul zborului la o altitudine foarte mare. El include toate convingerile noastre negative, toate tiparele noastre negative, toate aşteptările şi toate obişnuinţele noastre care au la bază teama, cum ar fi:

• Sentimentul că eşti îndreptăţit să ai anumite pretenţii
• Convingerea că eşti cineva special
• Judecarea celorlalţi şi considerarea lor ca fiind proşti, nebuni sau nedemni
• Nerăbdarea
• Sentimentul că eşti superior, mai bun decât alţii, şi că îi poţi controla
• Sentimentul că eşti inferior şi că te poţi lăsa controlat de alţii
• Privirea vieţii prin filtrul urâţeniei, nu prin cel al frumuseţii

Ori de câte ori descoperi că nu mai eşti integrat în fluxul armoniei, întreabă-te ce „lucruri” psihice nenecesare duci cu tine.

Aruncă aceste lucruri din bagajul tău psihic folosind arma lucidităţii şi a dorinţei de a duce o viaţă mai senină şi mai plină de iubire.

Odată ce vei lua decizia de a renunţa la anumite comportamente necorespunzătoare, vei putea respira uşurat (şi odată cu tine şi ceilalţi).”

Sursa: Călătoria cu viteza iubirii, Sonia Choquette

Pentru a afla cine suntem, trebuie sa invatam unde ne sfarsim si unde incepe celalalt

A invata sa stabilesti granite sanatoase este un lucru necesar pentru a mentine un concept de sine si o imagine de sine pozitiva. Este felul nostru de a le spune celorlalti ca avem respect de sine, stima de sine si de a nu permite ca ceilalti sa ne defineasca. Numim granite  personale limitele fizice, emotionale si mentale pe care le stabilim pentru a ne proteja de la a fi manipulati, folositi sau violati de ceilalti. Ne permit sa separam cine suntem si ce credem ca gandim si simtim, de gandurile si sentimentele celorlalti. Prezenta lor ne ajuta sa ne exprimam ca indivizi unici, in timp ce observam acelasi lucru in altii. Nu va fi posibil sa ne bucuram de relatii sanatoase fara existenta unor granite personale si fara dorinta de a le comunica direct si onest cu ceilalti. 

Trebuie sa recunoastem ca fiecare din noi este un individ unic cu emotii distincte, nevoi si preferinte. Acest lucru este in mod egal valabil pentru partener, copii si prieteni. Stabilirea granitelor personale inseamna sa ne pastram integritatea, sa preluam responsabilitatea pentru cine suntem si sa fim stapani in vietile noastre.

Cum stabilim granite personale sanatoase?

§  Fii constient de faptul ca ai dreptul la granite sanatoase. Nu doar ai dreptul, dar trebuie sa preiei responsabilitatea pentru modul in care le permiti celorlalti sa te trateze. Granitele tale actioneaza ca filtre, permitand sa intre in viata ta ceea ce este acceptabil si tinand deoparte ceea ce nu este. Daca nu ai granite care sa te protejeze si sa te defineasca cu un sentiment puternic de identitate, atunci vei tinde sa-ti extragi sentimentul de merit personal de la ceilalti. Pentru a evita aceasta situatie, stabileste limite clare astfel incat ceilalti sa le respecte, apoi fii dispus sa faci ce este nevoie pentru a le trasa. Interesant este ca studiile au aratat ca cei care au granite slabe tind sa violeze granitele celorlalti.

§  Recunoaste ca nevoile si sentimentele altor oameni nu sunt mai importante decat ale tale. Multe femei gandesc ca nevoile sotului si ale copiilor sunt mai importante decat ale lor. Asta nu numai ca nu este adevarat, dar poate submina functionarea sanatoasa a dinamicii familiale. Daca o femeie este uzata mental si fizic pentru ca a pune pe primul loc pe ceilalti,nu numai ca isi distruge propria sanatate, dar in schimb isi priveaza familia de prezenta ei completa in viata lor. Ar trebui sa incurajeze fiecare membru al familiei sa contribuie la intreg si in egala masura sa aiba grija de ea insasi. A te pune pe tine pe ultimul loc nu este ceva ce numai femeile fac, dar si multi barbati.

§  Invata sa spui „Nu”. Multi dintre noi le fac pe plac celorlalti si adesea se pun pe ultimul loc, incercand sa-i faca pe ceilalti confortabili. Nu vrem sa fim egoisti, asa ca ne punem nevoile personale deoparte si suntem de acord sa facem lucruri care nu sunt benefice pentru starea noastra de bine. De fapt, o cantitate de egoism este necesara pentru a avea granite personale sanatoase. Nu faci nimanui niciun favor, mai putin tie insuti, incercand sa le faci altora pe plac pe propria cheltuiala.

§  Identifica actiunile si comportamentele pe care le gasesti inacceptabile.Lasa-i pe ceilalti sa stie cand au depasit limitele, au actionat inadecvat sau nu te-au respectat intr-un anumit fel. Nu-ti fie teama sa le spui altora cand ai nevoie de spatiu emotional si fizic. Permite-ti sa fii cine esti fara presiune din partea altora de a fi altcineva. Cunoaste actiunile pe care trebuie sa le faci daca dorintele tale nu sunt respectate.

§  Ai incredere in tine.  Esti autoritatea suprema in ceea ce te priveste. Te cunosti cel mai bine. Stii ce ai nevoie, ce vrei si ce valorizezi. Nu lasa pe nimeni altcineva sa ia decizii pentru tine.

Granitele sanatoase fac posibil pentru tine sa-ti respecti punctele tari, abilitatile si individualitatea precum si individualitatea altora. O granita nesanatoasa se intampla cand vrei sa fii salvat sau esti salvatorul sau cand vrei sa faci pe victima.

Semne de granite nesanatoase:

§     A merge impotriva valorilor personale sau drepturilor tale pentru a le face pe plac celorlalti.

§     A oferi cat de mult poti doar de dragul de a oferi.

§     A lua cat de mult poti doar de dragul de a lua.

§     A-i lasa pe altii sa te defineasca.

§     A te astepta ca ceilalti sa-ti indeplineasca nevoile in mod automat.

§     A te simti prost sau vinovat atunci cand spui Nu.

§     A nu-ti lua apararea cand esti tratat abuziv.

§     A te destructura astfel incat cineva sa aiba grija de tine.

§     A accepta avansuri, atingeri sau sex pe care nu ti le doresti.

§     A atinge o persoana fara sa o intrebi.

Atunci cand avem granite personale sanatoase:

§  Ne-am imbunatatit increderea in sine si avem un concept de sine sanatos.

§  Suntem mai in contact cu realitatea.

§  Suntem mai capabili sa comunicam cu ceilalti.

§  Avem relatii care ne implinesc.

§  Avem mai multa stabilitate si control in vietile noastre.

Iata mai jos o experienta concreta, descrisa in cartea „Soulshaping: A journey of self-creation” despre procesul stabilirii de granite sanatoase:

„Primul stadiu in a stabili granite este constientizarea. Am inceput cu a acorda atentie sporita interactiunii din fiecare moment cu totul din jurul meu: Unde incep eu si se sfarseste celalalt? Ce mediu si ce circumstante transforma limitele mele? In ce situatii imi pierd simtul sinelui?

Peste tot, priveam in jur. Ma monitorizam sa privesc cum alegerile mele erau influentate de ceilalti. Puteam sa-mi mentin punctul de vedere si sa merg cu alegerea mea instinctiva sau eram influentat de perceptiile multimii? Daca ma duc la mall de Craciun, ma pierd pe mine si cumpar lucruri de care nu am nevoie? Daca prietenii mei vor sa petrec timp cu mine intr-o seara, permit ca dorinta lor sa-mi nege propriile planuri? De la ce punct incolo ma pierd in multime?

Am observat o conexiune indestructibila intre granite si respiratie. Cand respiram puternic si egal, simteam un sentiment de individualitate. Cand respiratia imi devenea superficiala, constientizarea de sine devenea rarefiata. Cu respiratia profunda incorporata, m-am aventurat constient in medii aglomerate, precum baruri si autobuze aglomerate. Am cautat semnele ca am pierdut contactul cu sinele meu si mi-am propus sa respir sentimentul de coplesire. Aceasta practica mi-a intarit granitele.  Si mi-a validat existenta. Respirandu-mi disconfortul, spuneam faptul ca “Eu contez”, pana cand am ajuns chiar sa cred acel lucru.

Pentru a elibera dualitatea, trebuie mai intai sa ne stabilim separarea. Pentru a afla cine suntem, trebuie sa invatam unde ne sfarsim si unde incepe celalalt.  Ca o regula generala, daca suntem prea rigizi, inseamna ca avem prea multe granite. Incarcerati intr-o celula de armuri, nu e nicio cale sa fim atinsi de ceva. Iar daca suntem prea maleabili, inseamna ca avem prea putine granite.  Suntem ca un vas gata in orice moment sa fie umplut de ceilalti. Oamenii cu granite sanatoase tind sa traiasca undeva intre. Au capacitatea sa fie asertivi si sa se abandoneze in acelasi timp.  Atunci cand se muta catre o polaritate, o fac intentionat si sunt constienti de asta. Aleg cand sa se abandoneze, aleg cand sa fie asertivi si aleg cand sa se protejeze. In toate cazurile, simtul Sinelui ramane intact.”

 Sursa: aici