Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

9 septembrie 2015

25 de adevăruri ale vieții


1.    Eşti inteligent dacă nu crezi decât jumătate din ceea ce auzi; eşti înţelept dacă ştii care jumătate!
2.    Minţile ilustre discută idei, inteligenţele medii discută evenimente, iar minţile reduse îi discută pe alţii!
3.    Experienţa este cel mai prost învăţător. Ea ne dă întâi examenul şi numai după aceea lecţiile!
4.    Înfrângerea nu este decât a celor care o acceptă. Un om trebuie să fie destul de mare să-şi recunoască greşelile, suficient de deştept ca să înveţe din ele şi îndeajuns de tare ca să le îndrepte!
5.    Ca să ajungi mare nu este suficient să fii puternic, trebuie să mai şi ştii cum să-ţi foloseşti această putere!
6.    Cel mai sigur semn că cineva nu este important este silinţa cu care îşi dă importanţă!
7.    Unii oameni cred greşit că opusul dragostei este ura, când de fapt este indiferenţa!
8.    Este imposibil să-i ridici pe alţii la un nivel mai înalt decât acela la care te afli tu însuţi!
9.    Unii oameni vorbesc din experienţă; alţii: din experienţă, nu vorbesc!
10.      Nu este suficient să ai o minte bună, trebuie să ştii să o foloseşti bine!
11.      Intuiţia este o calitate a femeii care o ajută să-şi contrazică bărbatul inainte ca acesta să apuce să deschidă gura!
12.      Ce defigurantă este invidia! Oamenii suflă în lumânările altora doar ca să fie văzută mica lor luminiţă!
13.      În viaţă este ca şi la bal mascat: când toată lumea îşi scoate masca, se duce veselia!
14.      Când cineva spune că are o conştiinţă curată, asta înseamnă, de obicei, că are şi o memorie proastă!
15.      Când vrei să lauzi un copil, laudă-i faptele, nu-l lăuda pe el! Făcând astfel, vei încuraja comportamentul, nu mândria!
16.      Un copil este un înger ale cărui aripi se micşorează pe măsură ce îi cresc picioarele!
17.      Suntem înclinaţi să credem nu ceea ce este adevărat, ci ceea ce ne place!
18.      Curajul este capacitatea de a te purta aşa cum trebuie chiar şi atunci când eşti pe jumătate mort de frică!
19.      A fi curajos nu înseamnă a te arunca înainte în primejdie, cu orice risc, ci a fi hotărât să fii întotdeauna de partea adevărului!
20.      Primul pas către biruinţă este să ştii cine-ţi este duşmanul!
21.      Cea mai sigură cale spre bucurie este să cauţi să faci o bucurie altuia!
22.      Cuvintele frumoase pot fi scurte şi uşor de spus, dar ecoul lor ţine vreme îndelungată!
23.      Cea mai mare răsplată pentru strădaniile unui om nu este ceea ce câştigă prin munca sa, ci ceea ce devine prin ea!
24.      Ceartă-ţi prietenul în ascuns şi laudă-l în public!
25.      O ceartă este o întrecere în care fiecare vrea să aibă primul… ultimul cuvânt!


8 septembrie 2015

Sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului: Cuvintele marilor parinti ai Romaniei despre Fecioara Maria


Pentru a cinsti marea sarbatoare de astazi - Nasterea Maicii Domnului, te invitam sa citesti cuvintele parintilor spirituali ai Romaniei despre Fecioara Maria. Arsenie Boca, parintele Cleopa, Arsenie Papacioc si Sofian Boghiu, marii duhovnici ai Romaniei, ne vorbesc despre importanta personajului feminin pe care il sarbatorim astazi...

Pe 8 septembrie, in calendarul crestin este celebrata Nasterea Maicii Domnului, sarbatoare cunoscuta in popor si ca Sfanta Maria Mica. Este o sarbatoare importanta pentru crestini, cunoscand o traditie straveche si avand in centru figura Fecioarei Maria. Iti propunem de aceea sa citeste cateva dintre cuvintele pe care marii parinti ai Romaniei le-au spus despre Fecioara Maria:
Dorim cu aceasta ocazie sa uram La Multi Ani tuturor celor care poarta acest nume special. Sa aveti sanatate, iubire, iubire de viata si de toate, impliniri si cat mai multe momente frumoase care sa va faca sa zambiti!

Arsenie Papacioc despre MAICA DOMNULUI:
“Nu as vrea sa fiu inger ca sa vorbesc despre Maica Domnului. Vreau sa vorbesc ca om slab, sa pot simti adevarat dragostea si mila Maicii Domnului.
Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oameni necajiti, slabi si prigoniti in orice fel, decat s-ar simti inconjurata de ingeri. Maica Domnului jertfeste mereu, sufera mereu si cred ca se lupta chiar si cu dreptatea divina aparand pe neputinciosii care o cer in ajutor. Iubeste peste inchipuire de mult si fara de alegere si pe cei ce sunt rai si chiar si pe cei nepasatori.
Niciun pacatos, oricat de mare ar fi, sa nu se piarda, daca Maica Domnului il apara.
Maica Domnului ne iubeste mult. Ea vede in noi pretul mortii lui Iisus Hristos. Maica Domnului ne doreste lucruri mai mari decat ne dorim noi insine.
Ea se arata cu inima larga chiar si fata de aceia care, fie din nepasare sau din nerecunostinta, alearga rar la dansa. Dar cu cat mai generoasa nu va fi ea cu aceia care neincetat ii cersesc ajutorul? Acestia nu numai ca sunt iubiti mult, dar chiar sunt slujiti de dansa.

Maica Domnului ne rapeste inimile. As vrea sa am toate inimile sfintilor si ale ingerilor pentru a iubi pe Maica Domnului. Si oricat ar iubi-o cu toata puterea lor ingerii cerului si pamantului, cu toata sfintenia lor, nu vor ajunge sa o iubeasca cat ii iubeste ea."
Arhimandrit Arsenie Papacioc "Despre Viata de familie si diverse probleme ale lumii contemporane"

Cleopa Ilie:
”Bratele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decat umerii heruvimilor si ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine tine Fecioara Maria in brate? Voi stiti pe cine tine? Pe Cel ce a facut cerul si pamantul si toate cele vazute si nevazute”.
”Stiti voi cine este Maica Domnului si cata cinste, cata putere si cata mila are? Este mama noastra, ca are mila si de saraci si de vaduve si de crestini. Pururea se roaga Mantuitorului Hristos pentru noi toti”.

”Maica Domnului este scara catre cer, pod catre cer; porumbita care a incetat potopul pacatelor, precum porumbita lui Noe a adeverit incetarea potopului. Este cadelnita dumnezeiasca, caci a primit focul dumnezeirii si Biserica a Preasfantului Duh. Maica Domnului este Mireasa Tatalui, Maica Cuvantului si Biserica Duhului Sfant”.
”Stiti voi cine-i Maica Domnului? Ea este Imparateasa Heruvimilor, Imparateasa a toata faptura, camara intruparii lui Dumnezeu-Cuvantul, usa luminii, ca lumina cea neapropiata ganditoare prin ea a venit in lume. Ea este usa vietii, ca Viata Hristos prin ea a intrat in lume. Ea este poarta cea incuiata prin care n-a trecut nimeni decat Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel”
(Parintele Cleopa, Ne vorbeste parintele Cleopa, nr. 7, Editura Manastirea Sihastria)
“Sa stiti ca nu exista suflet sub cer care si-a pus nadejdea in Maica Domnului si sa ramaie rusinat pana la urma. Prin rugaciunile ei va avea in veacul de acum liniste, alinare, acoperire si sprijinire.” (Cuvinte de folos. Predicile Parintelui Cleopa Ilie. Predici la Sarbatorile de peste an, Editura Christiana, Bucuresti, 2001)
Arsenie Boca:
"Nu se poate vorbi numai despre Maica Domnului. Ea e prevazuta de Providenta indata dupa caderea omului. Deci pomenirea Ei pune din plin problema refacerii omului. Primul om refacut e Iisus, Fiul Ei, si toti ucenicii lui Iisus, deci Ea e si Maica Bisericii. A fost instituita, chiar de Iisus, cand era pe cruce, ca maica a crestinatatii, cand i-a dat pe Ioan de fiu si lui Ioan i-a dat-o pe Ea de maica.

Daca viata noastra s-ar reduce numai la viata aceasta, cea intre leagan si mormant, toata zdroaba vietii ar fi fara sens. Dar viata noastra nu e numai atata.
Stim de la Iisus, ca vom purta si chipul pe care ni l-a aratat El, schimbandu-Se la fata. Aceasta inca, cand Se va naste in noi Iisus, asa cum S-a nascut in sfanta Fecioara.
Prin asceza si iubire sufletul nostru trebuie sa ajunga la curatia sufletului fecioara, in care se va naste chipul nostru vesnic. Nu e prin urmare numai o urmare a Domnului, o „imitatio Christi”, ci si o urmare a Maicii Domnului. Iar Maica Domnului n-a fost scutita de niciuna din durerile omenesti. De mica a cunoscut refugiul si prigoana lui Irod. Sabia durerilor a fost profetita pentru sufletul Ei. Ea e modelul desavarsit de curatie si iubire, duse pana la jerfa: dovada, ca putini erau pana sub crucea Rastignitului, si printre cei putini, era Maica Domnului.

Tot asa, pe langa orice rastignit al vietii acesteia, putini mai raman pentru el catre Dumnezeu, si printre cei putini e Maica Domnului. – Caci, spre a ajunge la refacerea noastra, trebuie sa trecem prin multe rastigniri si avem trebuinta de o inima de mama pentru noi catre Dumnezeu.
Dumnezeu ne paraseste uneori; sfintii nu sunt ascultati, dar iubirea de mama intoarce asprimea Dreptatii lui Dumnezeu din nou in iubire.

Cand te-a lepadat Dumnezeu si nici sfintii nu se mai roaga pentru tine, a mai ramas cineva care nu te-a parasit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultata."
„Intre robii lui Dumnezeu si Maica lui Dumnezeu e o deosebire fara margini” – zice sfantul Ioan Damaschin. Daca Moise, un rob, poate, prin rugaciunea lui, sa opreasca urgia lui Dumnezeu si nu-L lasa sa se razbune pe inchinatorii la idoli, – cu atat mai mult rugaciunea sfintei Fecioare Maria, va opri sa nu cada urgia divina peste poporul crestin."
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cuvinte vii”, Editura Charisma, Deva, 2006
Sofian Boghiu:
“O cinstim pe Maica Domnului si ne rugam ei, pentru ca tot ce am pierdut prin Eva, adica nevinovatia, raiul, harul, familia sfanta, pe Insusi Dumnezeu, le-am redobandit, sau le putem redobandi prin Maica Domnului."

„Maica Domnului se afla la hotarul ce desparte creatura de Creator. Ea este «inaltime neajunsa de gandurile omenesti», cum o canta Acatistul ei, si «adancime nevazuta de ochii ingeresti», purtatoarea curatiei, aratarea Duhului Sfant si inceputul faptuirii duhovnicesti. Este modelul desavarsirii si al sfinteniei, modelul catre care trebuie sa tinda intreaga fire creata“.
"S-o chemam in viata noastra de toate zilele si sa-i spunem in rugaciune incurcaturile noastre, necazurile noastre, durerile, suferintele noastre, ca si ea a avut necazuri multe si grele si ne aude si ne intelege si ne poate ajuta cu adevarat, mijlocind pentru noi catre Bunul nostru Mantuitor. Sa cinstim sarbatorile ei, sa imitam pe cat se poate viata ei sfanta, smerenia ei, rabdarea ei, bunatatea ei de mama, sfintenia vietii sale adevarate. Sa ne rugam ei sa ne ajute sa intelegem bine invataturile sfintei Evanghelii, sa traim dupa poruncile Fiului sau si Dumnezeului nostru si sa ne rugam ei sa ne lumineze mintea si toate simtirile noastre sufletesti si trupesti, ca sa simtim si noi cu adevarat in viata noastra adierile Duhului Sfant, Sfintitorul si Mangaietorul care ne mangaie durerile, alina tulburarile noastre, sa ne sfinteasca si sa ne lumineze viata noastra intreaga."

Predica extrasa din cartea: ’’Parintele Sofian’’

Special de Sfanta Maria Mica: 22 de citate si cugetari impresionante despre Maica Domnului


Cu ocazia acestei zile speciale a Nasterii Maicii Domnului, va dedicam o colectie cu cele mai alese ganduri si cuvinte pe care sfinti si mari personalitati le-au spus despre Fecioara Maria si uram La Multi Ani celor care astazi isi serbeaza ziua numelui.

Astazi, 8 septembrie, calendarul crestin consemneaza o mare si importanta sarbatoare, sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului (cunoscuta in popor si ca Sfanta Maria Mica). Cu ocazia acestei zile speciale, va dedicam o colectie cu cele mai alese ganduri si cuvinte pe care sfinti si mari personalitati le-au spus despre Fecioara Maria si uram La Multi Ani celor care astazi isi serbeaza ziua numelui.
Va dorim o viata frumoasa, multa liniste in suflete si apropiere fata de divinitate!
Special de Sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului: 22 de citate si cugetari despre Fecioara Maria
“Stati intotdeauna aproape de aceasta mama cereasca caci ea este marea care trebuie trecuta pentru a ajunge la tarmurile Splendorii Eterne.” (Padre Pio)
“Cand te-a lepadat Dumnezeu si nici sfintii nu se mai roaga pentru tine, a mai ramas cineva care nu te-a parasit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultata." (Arsenie Boca)

“Unei femei pure i-a fost vestita nasterea fiului lui Dumnezeu. Unei femei decazute i-a fost anuntata Invierea lui.” (Fulton J. Sheen, Viata lui Hristos)
“Pot sa-ti dau un sfat pe care sa il pui in practica zilnic? Cand inima ta te face sa simti durere, spune-i astfel imaculatei Fecioare: “Priveste inspre mine cu compasiune. Nu ma abandona. Nu ma abandona, maica mea!” Si recomanda aceasta rugaciune si altora. “ (Sfantul Josemaria Escriva)
“Inainte, singur, nu puteai. Acum, te-ai intors catre Maica Domnului si cu ea, cat de usor.” (Sfantul Josemaria Escriva)
”Stiti voi cine-i Maica Domnului? Ea este Imparateasa Heruvimilor, Imparateasa a toata faptura, camara intruparii lui Dumnezeu-Cuvantul, usa luminii, ca lumina cea neapropiata ganditoare prin ea a venit in lume. Ea este usa vietii, ca Viata Hristos prin ea a intrat in lume. Ea este poarta cea incuiata prin care n-a trecut nimeni decat Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel” (Cleopa Ilie)
“Crestinii sunt adesea criticati pentru importanta si respectul pe care le acorda Fecioarei Maria in timp ce simultan sunt condamnati ca nu acorda importanta si respect femeilor.” (Michael Coren, De ce catolicii au dreptate)
“E mai scumpa dragostea Maicii Domnului fata de noi decat toata averea, toate rangurile, toate sanatatea si tot ce este pe pemant de mare pret. Inchipuie-ti sa ai avocat pe Maica Domnului! Eu vi-l recomand.” (Parintele Ioan Iovan )
“Maria, daruieste-mi Inima ta: atat de frumoasa, atat de pura, atat de imaculata, inima ta atat de plina de dragoste si smerenie incat sa pot sa il primesc pe Iisus in Painea Vietii si sa-l iubesc asa cum l-ai iubit Tu si sa-i slujesc sub infatisarea saraciei”. (Maica Tereza)
“Doar o femeie, divina, poate sa stie tot ceea ce poate sa sufere o femeie.” (Willa Cather)

“Fecioara Maria este ca o mama buna care, nemultumita sa supravegheze asupra tuturor copiilor ei in general, poarta de grija fiecaruia in parte” (Sfantul John Vianney)
“Nu se tem oamenii de armatele puternice si ostile asa cum se tem puterile iadului de numele si protectia Fecioarei Maria.” (Sfantul Bonaventure)
“In mijlocul pericolelor, indoielilor, greutatilor, gandeste-te la Fecioara Maria, cheam-o. Nu ii lasa numele sa iti paraseasca buzele, niciodata nu ingadui sa iti paraseasca inima. Si daca vei obtine sprijinul rugaciunii ei, nu ezita sa mergi pe urma pasilor ei. Cu ea drept calauza, nu te vei rataci niciodata; In timp ce te rogi ei, nu o sa-ti pierzi inima niciodata; atata timp cat o vei avea in minte, esti la adapost de inselaciune; atata timp cat ea te tine de mana, nu poti pica; sub protectia ei, nu ai nimic de care sa te temi; daca ea merge inaintea ta, nu vei fi coplesit de oboseala”. (Sfantul Bernard de Clairvaux)
“Niciodata sa nu iti fie frica sa o iubesti pe Fecioara Maria prea mult. Nu o poti iubi niciodata mai mult decat Iisus.” (Sfantul Maximilian Kolbe)
“Maria este femeia cea mai de sus si cel mai nobil giuvaier in crestinism dupa Hristos... Ea este noblete, intelepciune si sfintenia personificata. Nu o putem onora niciodata suficient. (Martin Luther)
“Asa cum marinarii sunt calauziti spre port de stralucirea stelelor, la fel crestinii sunt indrumati catre ceruri de Maica Domnului.” (Sfantul Toma de Aquino)

“Fecioara Maria a cooperat la salvarea noastra cu atat de multa glorie fata de Dumnezeu si atat de multa dragoste fata de noi incat Domnul nostru a menit ca nimeni sa nu obtina mantuirea decat prin mijlocirea ei.” (Sfantul Alphonsus Maria de Liguori)
“Daca cineva nu vrea sa o aiba pe Fecioara Maria drept Mama, nu il va avea nici pe Hristos drept frate.” (Sfantul Maximilian Kolbe)
“Indiferent de cat de multe pacate are cineva, daca are dragoste pentru Fecioara Maria, este imposibil sa fie pierdut.” (Sfantul Hilary de Poitiers)
“Caci asa cum fiecare mama da copiilor ei simpla existenta, tot asa si mama lui Dumnezeu daruie tuturor existenta fericita.” (Sfantul Teofan al Niceei)
“Maica Domnului ne iubeste mult. Ea vede in noi pretul mortii lui Iisus Hristos. Maica Domnului ne doreste lucruri mai mari decat ne dorim noi insine.” (Arsenie Papacioc)
“O cinstim pe Maica Domnului si ne rugam ei pentru ca tot ce am pierdut prin Eva, adica nevinovatia, raiul, harul, familia sfanta, pe Insusi Dumnezeu, le-am redobandit sau le putem redobandi prin Maica Domnului." (parintele Sofian Boghiu)

7 septembrie 2015

Lao Tzu: 17 invataturi importante pentru viata!



Lao Tzu este un invatat chinez care a trait in secolul VI i.Hr. Este considerat a fi intemeietorul Taoismului si autorul cartii de baza a acestuia, Tao Te Ching - Cartea Caii si a Virtutii. Invataturile lui sunt la fel de importante si astazi.

1. Sa fii profund iubit de cineva iti da putere, in timp ce sa iubesti pe cineva puternic iti da curaj.
2. Viata este o serie de schimbari naturalesi spontane. Nu le rezista – aceasta rezistenta creeaza amaraciune. Lasa realitatea sa fie realitate. Lsa lucrurile sa curga cu naturalete, inspre ceea ce isi doresc.
3. Sa ii controlezi pe ceilalti inseamna putere. Sa te controlezi pe tine inseamna adevarata putere.
4. O calatorie de o mie de mile incepe cu un singur pas.
5. Trateaza-i pe cei buni cu bunatate si de asemenea, trateaza-i pe cei care nu sunt buni cu bunatate. Si asa este obtinuta bunatatea. Fii cinstit cu cei cinstiti si fii cinstit cu cei ce nu sunt cinstiti. Asa este obtinuta cinstea.
6. Bunatatea din cuvinte creeaza incredere. Bunatatea din gandire creeaza profunzime. Bunatatea pe care o ai cand daruiesti creeaza iubire.
7. Natura nu se grabeste si cu toate acestea, totul este indeplinit.
8. Viata si moartea sunt un singur fir, aceeasi linie vazuta din parti diferite.
9. Cine se cunoaste pe sine insusi este iluminat.
10. Cand esti multumit sa fii doar tu insuti, fara sa te compari sau sa fii in vreo competitie, toata lumea te va respecta.
11. Un om intelept este acela care stie ceea ce nu stie.
12. Da-i raului nimic fata de care sa se opuna
Si va disparea.
13. Cand toti oamenii lumii recunosc frumusetea ca frumusete, de acolo apare recunoasterea urateniei. Cand ei toti stiu binele ca bine, de acolo apare si recunoasterea raului.
14. Dragostea este o decizie, nu o emotie!
15. Fii multumit cu ceea ce ai. Bucura-te de lucruri asa cum sunt. Cand realizezi ca nu iti lipseste nimic, toata lumea iti apartine.
16. In centrul fiintei tale tu ai raspunsul; stii cine esti si ce vrei.
17. Eu nu am decat 3 lucruri sa va invat: simplitatea, rabdarea, compasiunea. Acestea trei sunt marea voastra comoara.

Cum sa atragi dragostea in viata ta


Cine suntem si cine devenim depinde in mare parte pe cine iubim…

Un corp frumos, un simt al umorului dezvoltat si un zambet placut iti pot garanta multe intalniri amoroase. Insa, daca iti doresti o relatie bogata emotional si pe termen lung ai nevoie de ceva mai mult decat o atractie superficiala.
Pentru a atrage dragostea autentica si sincera, trebuie sa te cunosti in profunzime si sa-ti dezvolti calitatile. Nu este nimic  mai atragator ca o persoana care se simte bine in pielea ei si care stie ce isi doreste de la ea insasi si de la partenerul sau.
·         Cunoaste-te pe tine insuti.
Iti doresti sa cunosti persoane noi si sa vezi cu cine te potrivesti, dar pe tine insati te cunosti? Te-ai analizat bine? Ai petrecut timp cu tine insati? Nimeni nu ne poate salva, nu ne poate face sa ne simtim impliniti sau fericiti mai mult ca noi insine.
Petrece timp cu tine insati. Descopera ce conteaza pentru tine. Ce te face sa te simti plina de viata? Ce rani trebuie sa vindeci? Care sunt lucrurile din trecut de care trebuie sa te desprinzi? Care sunt prejudecatile care te trag inapoi? Un moment de reflectie in liniste, doar cu tine insati, te poate ajuta sa te intelegi mai bine.
·         Iubeste-te pe tine insuti.
Ca sa-i iubesti pe altii trebuie intai sa te iubesti pe tine. Sa te iubesti pe tine inseamna sa o iei mai incet si sa faci loc pentru lucrurile pe care le pretuiesti. Inseamna sa iubesti gandurile care iti vin in minte si sa risipesti negativismul pe care-l auzi.
Iubeste-te aratand compasiune pentru gandurile tale, sentimentele si temerile tale. Tine un jurnal, impartaseste si gaseste moduri noi in care sa te simti bine cu tine insati si cu dispozitia ta mentala. Umple-ti inima cu compasiune si bunatate .
Cand reusim sa ne “hranim” propria fericire, imbunatatim automat si capacitatea noastra de a iubi. Nu de putine ori suntem atrasi de anumite persoane nu pentru ca le iubim sau le intelegem, ci pentru a ne “distrage” atentia de la propria noastra suferinta. Cand invatam sa ne iubim si sa ne intelegem propriile sentimente, de-abia atunci putem iubi si intelege cu adevarat o alta persoana.
·         Fii sincer cu tine insuti.
“Prefa-te pana cand va deveni realitate” nu este o mantra prea buna pentru orice in viata. Ai nevoie de mai mult. Daca incerci sa fii altcineva vei simti ca joci un rol care nu era pentru tine.
De aceea trebuie sa recunosti cine esti. Spune ce vrei. Traieste cum vrei. Gaseste un loc de munca care ti se potriveste. Gaseste prieteni care te accepta asa cum esti. Fii tu insati — partea cea mai autentica din tine va fi cea pe care cei din jur o vor iubi cel mai mult.
·         Invata sa ai grija de tine.
Ai sari fara sa zabovesti in ajutorul unui prieten sau ai traversa si tara pentru a-ti ajuta cel mai bun prieten. Dar intreaba-te urmatorul lucru: De tine cum ai grija? Cum te ingrijesti pe tine zi de zi? Crezi ca e momentul sa-ti faci ceva timp si pentru tine, sa te odihnesti, sa respiri, sa te relaxezi? Citeste ceva ce-ti place, uita-te la ceva ce-ti place, sau gateste ceva ce-ti doreai de mult.
Ai grija de corpul, mintea si sufletul tau zi de zi. Trebuie sa fie un lucru obisnuit, nu un lux.
·         Lucreaza la dezvoltarea personala.
Nu e mai usor sa-ti doresti ca altii sa se schimbe?
Ba da. Nimeni nu se schimba pentru noi, dar noi putem sa ne schimbam pentru noi insine. Ne putem schimba mentalitatea, convingerile, obiceiurile si chiar perspectiva asupra lumii.
Stabileste-ti un scop. Fa-ti un obicei. Analizeaza-te. Identifica moduri in care iti poti dezvolta calitatile. Cauta modele care sa te inspire. Gaseste-ti motivatia pentru a te schimba. Pentru ca ceea ce nu schimbi va ramane la fel – tu decizi cand vrei sa vezi schimbari in viata ta.
·         Apreciaza-te pe tine insuti.
Nimeni nu te va aprecia pana nu te apreciezi si nu te respecti singur(a). Daca iti dai seama care sunt puterile si potentialul tau, si altii o vor face.
Mareste-ti stima de sine identificand lucrurile la care te pricepi, inconjurandu-te cu oameni pozitivi si facand acele lucruri care te fac sa te simti bine. Gandeste-te la lucrurile bune pe care le-ai facut pentru altii. Reflecta asupra succeselor de la locul de munca si la cat de mult ai fost apreciat. Aminteste-ti ca poti da dovada de bunatate, compasiune, iubire si generozitate.
Si mai presus de toate: valorezi exact atat de mult cat crezi tu.
·         Asculta-te pe tine insuti.
Stii ce fel oameni sunt atragatori? Cei care stiu ce vor si traiesc in asa fel incat sa-si realizeze visele. Inima ta comunica cu tine prin intuitie si sentimente. Vorbeste cu tine cu voce tare, insa probabil ca in loc sa o asculti pe ea, preferi sa asculti vocile altor oameni care nu te cunosc cu adevarata.
Esti tot timpul condus si calauzit de busola ta interioara. Daca te-ai opri doar cateva minute ca s-o asculti, vei avea o harta a vietii si un sistem decizional incredibil de exact.
A iubi fara sa stii cum sa iubesti cu adevarat poate sa raneasca persoana de langa tine. Ca sa stim cum sa iubim pe cineva trebuie mai intai sa il / o intelegem. Iar pentru a intelege pe cineva, trebuie sa stim sa ascultam.

Horoscopul toamnei. Ce bucurii si necazuri te asteapta in urmatoarele trei luni


Mai sunt cateva zile pana cand incepe toamna calendaristica. Un nou sezon, noi provocari. In vreme ce pentru unele zodii toamna va aduce schimbari mai mult sau mai putin pozitive in relatie, pentru altele va veni cu un noroc nesperat in plan financiar. Afla tie ce iti rezerva astrele in urmatoarele trei luni:

Berbec

In plan amoros, primele doua luni de toamna au pentru tine destul de multe surprize. S-ar putea sa te indragostesti, daca nu ai facut-o pana acum, sau ai putea avea surpriza unei cereri in casatorie, mariaj care sa se concretizeze ultra-rapid. Evita sa iti schimbi locul de munca toamna aceasta, insa mizeaza mai mult pe atuurile tale si ai sansa unei promovari.

Taur

Norocul tau in aceste luni de toamna se va vedea cel mai bine in plan financiar. Te umpli de bani, cum s-ar spune, iar asta nu face decat sa iti ridice moralul, destul de prabusit in ultima vreme tocmai din acelasi motiv. O despartire, din cauza unei decizii pe care ai luat-o fara sa-ti consulti partenerul, e posibila toamna aceasta. In septembrie iti poti schimba locul de munca.

Gemeni

Iti revii dupa o serie de probleme medicale pe care le-ai avut vara aceasta si iti recapeti optimismul care te caracterizeaza. Ai succes pe toate planurile, mai putin pe cel financiar unde esti nevoit sa rezisti la limita. Nu reusesti sa pui niciun ban deoparte, abia poti sa traiesti de pe o luna pe alta. Nu iti faci insa datorii. In schimb, toamna aceasta vei fi mai indragostit ca niciodata si vei iubi cu mult patos.

Rac

Ai parte de cateva luni cu o viata sociala foarte activa, mai ales daca te afli in cautarea sufletului pereche. Primesti o oferta de lucru in strainatate sau, oricum, la distanta fata de domiciliul actual, iar perspectiva aceasta te tenteaza de aceasta data. Relatiile cu familia pot avea insa de suferit si e bine sa tii cont de asta. Ai grija de sanatatea ta, intrucat afectiuni mai vechi incep sa se faca din nou resimtite.

Leu

Cele trei luni de doamna nu sunt lipsite de tensiuni si risti sa fii tarat in conflicte financiare, in dispute legate de mosteniri sau de impartirea bunurilor, mai ales ca o despartire este foarte probabila in acest interval. Nativii singuri se vor implica mai mult in rezolvarea sarcinilor de serviciu, ceea ce le-ar putea aduce si o marire de salariu. Bolile te viziteaza destul de des toamna aceasta.

Fecioara

Iti propui lucruri marete pentru aceasta toamna, dar nu reusesti mare lucru. Poate doar sa te indragostesti pe la jumatatea lunii octombrie. Asta daca nu ai facut-o deja. Te-ai saturat de aventurile din vara aceasta si simti si tu nevoia unei relatii mai stabile. In ceea ce priveste relatiile cu colegii ai nevoie de vigilenta maxima, si asta intrucat sunt cativa žbinevoitori care te sapa din greu.

Balanta

Sfarsitul lunii septembrie ar putea aduce o despartire sau, din contra, promisiunea unui mariaj. E o perioada destul de agitata in plan sentimental, plina de dileme si de confuzii. Cauta solutii de economisire, de reducere a cheltuielilor. Vei fi nevoit sa iei o decizie importanta in ceea ce priveste serviciul actual. Starea de sanatate se imbunatateste si datorita faptului ca faci mai multa miscare odata cu racirea vremii.

Scorpion

Sub presiunea responsabilitatilor sociale, iti cam neglijezi partenerul de viata in aceasta perioada si nu va trece mult pana iti va reprosa acest lucru. Numeroasele escapade in compania prietenilor iti cam usureaza bugetul si vei ajunge sa traiesti pe datorie. Insa aici intervine si partea buna a distractiei. Vei intalni o persoana straina, care insa iti va oferi oportunitatea unor castiguri nesperate.

Sagetator

O relatie mai veche revine in prim-plan si s-ar putea sa fii nevoit sa alegi intre X si Y. Nu o sa iti fie usor, insa o decizie va trebui sa iei. Luna septembrie iti va aduce niste bani in conturi, rezultat al eforturilor tale din ultima vreme, asa ca poti, in sfarsit, sa speri ca iti vei cumpara masina sau casa mult visata. Atentie la problemele ginecologice cu care te poti confrunta toamna aceasta.

Capricorn

Viata sociala se anima incepand mai degraba cu luna octombrie si ai sansa unei intalniri spectaculoase, care sa se concretizeze cu un mariaj intr-un viitor nu foarte indepartat. Starea de sanatate este excelenta, esti plin de viata si de energie, ceea ce se va vedea si la serviciu. Esti deschis spre proiecte noi, iti asumi si mai multe responsabilitati, iar unii colaboratori mai vechi vor reveni in actualitate.

Varsator

Incertitudinea este cuvantul care iti defineste aceasta perioada in plan sentimental. Te simti singur, chiar daca esti intr-o relatie de cuplu si simti nevoia sa iei o decizie. Te sperie insa gandul unei relatii serioase. Cat priveste banii, structureaza-ti strategii mai practice astfel incat sa nu mai ajungi sa depinzi de altii. In schimb, este un interval perfect pentru a renunta la unele vicii, cum ar fi fumatul, spre exemplu.

Pesti

Daca nu iti intalnesti toamna aceasta iubirea, atunci cand? Sansele sunt foarte mari sa dai nas in nas cu jumatatea ta. Cei care si-au gasit-o deja pot oficializa relatia. Nu te baza ca cererea sa vina doar de la celalalt, ci fa tu pasul acesta. Renunta la excesele culinare si te vei simti foarte bine. La serviciu, relatiile cu seful si cu colegii sunt excelente, chiar daca muncesti si ti se pare ca nu castigi suficient.


Horoscopul dragostei in luna septembrie



Septembrie rascoleste inimile unor nativi, le pune pe jar si le face sa bata foarte puternic. E prima luna de toamna, cea in care se trage linie si se fac planuri de viitor. Afla daca ai noroc in dragoste in aceasta luna:

Berbec

Se face lumina in sfera sentimentala si emotiile iau locul neincrederii si deznadejdii care te-au bantuit in ultimele saptamani. Septembrie este o luna de cotitura, in care te vei vedea nevoita sa iei niste decizii radicale. Atentie! Spre sfarsitul lunii apar unele erori de comunicare.

Taur

Dragostea te inconjoara, te ia prin invaluire, te cotropeste cu totul. Esti extaziata de ceea ce se petrece in inima ta, pentru ca obstacolele pe care le-ai intalnit in ultimii ani chiar dispar ca prin magie. Viata de cuplu infloreste si trebuie sa profiti la maximum de ceea ce ti se ofera.

Gemeni

Gata cu joaca! Inima ta simte nevoia sa isi gaseasca o cale dreapta pe care sa o apuce. E momentul sa iei mai in serios familia, cea prezenta sau cea viitoare, si sa privesti viata in doi cu maturitate, mult mai responsabil. Relatiile care scartaie sunt puse la incercare si trebuie sa alegi.

Rac

In primele doua saptamani ale acestei lui resimti o serie de ingradiri in viata sentimentala, care dispar ca prin minune dupa 18 septembrie. Atunci intri intr-o perioada romantica, boema, in care dai frau liber sentimentelor, in care iti traiesti viata cu pasiune.

Leu

Viata de cuplu revine la norma incepand din a doua saptamana a lunii septembrie. Te simti usurata pentru ca se deblocheaza anumite situatii care te-au facut sa bati pasul pe loc. Poti trage concluzii si poti lua decizii. Insa amana totusi hotararile importante pana spre sfarsitul lunii.

Fecioara

Inca de luna trecuta ai pus dragostea pe primul plan si asa va fi un an de zile de acum incolo. Esti dispusa sa faci tu primul pas intr-o relatie sau sa o duci pe cea existenta la un alt nivel. Incearca sa ramai realista si sa nu idealizezi lucrurile, sa nu le faci sa para asa cum nu sunt de fapt.

Balanta

Treci printr-o perioada vesela in plan sentimental. Faci planuri de viitor mai in gluma, mai in serios. Sexualitatea ta este la cote ridicate, cuceresti doar din priviri pentru ca luna aceasta esti mai frumoasa ca niciodata. Vei avea parte de schimbari si de surprize placute.

Scorpion

Ai intrat intr-o luna a pasiunii si senzualitatii. Te eliberezi de inhibitii si iti traiesti sentimentele in mod deschis, fara niciun fel de bariere. E posibil sa iti pice cu tronc cineva chiar din anturajul de la serviciu sau cineva care te cucereste prin forta si puterea sa de decizie.

Sagetator

Pentru tine septembrie este luna romantismului, a sentimentelor impartasite. Din pacate, aceasta luna septembrie nu iti este tocmai favorabila. Tensiunile aparute in viata de cuplu iti dau batai de cap. Iar acestea se suprapun si peste reinnodarea unei legaturi cu o persoana dintr-o relatie mai veche.

Capricorn

Relatia cu partenerul de viata trece printr-o perioada incordata. Ar putea fi o criza sentimentala care acum isi traieste punctul culminant. Ar putea fi un conflict pornit tocmai de la bani. Lipsa lor poate deveni stresanta pentru amandoi. Cautati solutii si discutati inainte de a lua o decizie.

Varsator

Luna aceasta lucrurile se limpezesc in plan sentimental si reusesti sa transezi cu succes situatiile complicate. Stii ce iti doresti, asa ca actionezi ca atare. Atentie insa la consecinte, pentru ca ai tendinta sa fii imprudenta si aceste excese te pot costa scump.

Pesti

Septembrie 2015 nu este cea mai buna luna a ta in plan sentimental. Fie partenerul bate in retragere, fie tu esti atat de exigenta incat ii dai papucii fara sa clipesti. Discutii legate de bani sau de latura profesionala ar putea crea tensiuni in cuplu care sa iti dea o stare continua de neliniste.