Daniel Dumitru Darie-Cu tine,fara tine

  

Cu tine-ncep să definesc puterea,

Prin tine-ncep să redevin ce-am fost,

Fără de tine îmi admir căderea

Fără să pot să cred că am vreun rost.

Cu tine simt că iar e primavară,

Prin tine văd în juru-mi în culori,

Fără de tine sunt un pierde-vară

Ce-şi bea amarul, noaptea, până-n zori.

Cu tine înfloreşte floarea vieţii,

Prin tine pot fi chiar nemuritor,

Fără de tine doar privesc pereţii

Ce-mi spun că sunt şi eu deja decor.

Cu tine am un gând de înălţare,

Prin tine urc mereu spre infinit,

Fără de tine stau la drumul mare

Fără să ştiu de ce sunt surghiunit.

Cu tine fac un pact cu bogăţia,

Prin tine înţeleg ce-mi este dat,

Fără de tine ştiu că nebunia

Mă face să pierd tot ce-am câştigat.

Cu tine merg pe drum tot înainte,

Prin tine-ajung mereu şi nu mă-ntorc,

Fără de tine nu mai am cuvinte

Oricât încerc chiar mintea să mi-o storc.

Cu tine nu mă sperie minciuna,

Prin tine toate sunt un fapt real,

Fără de tine mint întotdeauna

Minţindu-mă că totu-i ideal.

Cu tine şi prin tine, pentru tine,

Sunt eu, mereu, şi sunt învingător,

Cu tine toata lumea-mi aparţine,

Fără de tine nu mai pot să zbor!

Daniel Dumitru Darie-In rosu,in toamna

Îmbracă-te în roşu şi fii frumoasa doamnă
Ce-mi dă din nou puterea de-a nu privi-napoi,
Când timpul dă să treacă din vară înspre toamnă
Şi-şi încrustează-nsemnul în tot ce suntem noi.

De-a fost atâta vară cu gust de foc şi sete
Ce-a ars până şi cerul şi norii-s azi de fum,
Să nu îţi fie teamă că ploaia lasă pete,
Eu, chiar şi prin cenuşă, spre tine îmi fac drum.

Trăieste-aceste zile ce par că-s infinite
În care se mai simte că arşita e-n toi…
Răbdarea nu ţi-o pierde… Eu ştiu că sunt ispite
Ce pentru-a ne convinge ne-ngroapă în noroi.

În toamna aburindă de sânge şi motive,
Deschideţi ochii mândri şi asteaptă-mă! Eu vin,
Şi nu m-ascund în taine sau motivări tardive.
Când spun că îmi ştiu rostul dar ţie mă închin.

Îmbracă-te în roşu, să-mi fii frumoasă doamnă,
Cu gândul ţe ridică spre cerul înstelat,
Te bucură că-ncepe această scurtă toamnă
Ce ne va fi-mplinire, cu sens de rod bogat.

Priveşte cerul nopţii ascuns de ceaţa deasă
Să poţi găsi-nţelesuri la toate câte-au fost,
Din marea rătăcire mă-ntorc acum acasă,
Mă-ntorc venind spre tine să dăm vieţii rost.

Dezbracă-ti haina neagră, nu-ţi este potrivită,
Arsuri simţeai în suflet, acum e-al vieţii foc,
Şi caută-mi privirea şi lasă-te privită,
Să ne redăm puterea de a avea noroc.

Eu vin din lumi uitate, de mulţi necunoscute,
Ştiind că pragul umbrei e lesne de trecut,
Să conturăm prin fapte hotare absolute,
Să fim perechea Phoenix ce-n foc a renăscut!

Îmbracă-te în roşu să fii frumoasă, doamnă,
Şi lasă-te purtată de sufletu-ţi senin,
Priveşte doar în faţă să simţi că-i prima toamnă
În care nu-ţi e frică de iernile ce vin…

Daniel Dumitru Darie-Drumul sarbatorii viitoare

Vin iubito către tine într-o zi de sărbătoare
Ca, bătând un prag al vieţii, să dăm timpului valoare,
Din cuvinte şi contraste să-nţelegi că eşti femeia
Ce-mi dă drept la uşi deschise, ea în sine fiind cheia.

Te cunosc prin amanunte şi te ştiu pe din afară,
Parcă văd, pictat în gânduri, chipul de odinioară
Recreat dintr-o speranţă de-a da lumii sens şi formă,
Şi-a-mi reda un drum al vieţii şi o linişte enormă.

În tumultul regăsirii ne-am dorit şi zi şi noapte
Biruiţi de nerăbdarea de-a ne recunoaşte-n fapte
Şi a şti că orice o clipă doar se vrea întâmplătoare
Când de fapt ea-i necesarul de-a fi doar continuare.

Noi grăbim descarcerarea arătând că n-avem frică
Nici de vorbe, nici de fapte, chiar când viaţa se complică,
Azi nimic nu ne omoară, nici focul, nici mătrăguna,
Şi ni-i dată-aceeaşi viaţă de pe-acum pe totdeauna

Daniel Dumitru Darie-La rand spre fericire

Ţii minte cum priveam tăcuţi la stele,
În nopţile când vântul era mut
Şi desluşeam un drum ce, printre ele,
Ne-a spus că fost-am noi şi în trecut?

Când te prindeam, privindu-te, de mână
Şi-n suflet mă prindeai să mă păstrezi,
Tu, a dorinţei veşnice, stăpână,
Ce nu vroiai frumoasă să te crezi?

Ţii minte cum priveam spre miazănoapte
Când mă-ntrebai de unde am venit,
De ce ne ştim şi-n vorbe şi în fapte
Că cei ce-am fi ce-ntâii s-au iubit?

Când mă prindeai, în zori de zi, în braţe
Ca să-mi şopteşti că sunt mereu dator
Să nu mă tem de cei ce vor s-agaţe
Pe chipul tău un văl înşelător?

Ţii minte cum ne-am dus acasă-n munte
În ziua-n care palele de foc
Jucau de-asupra crestelor cărunte
Dând vestea zilei tale de soroc?

Când m-ai născut, prin tine, încă-odată
Să pot trăi şi printre muritori
Ca să-mi redai puterea de-a fi tată
Al celor ce-s mereu învingători?

E rândul tău acum la fericire,
După atâţia ani de aşteptat,
După atâtea morţi spre nemurire,
După dureri de dor ce-ai îndurat.

Şi-n noaptea-n care-ţi vei aduce-aminte
Că ai menirea mamei ce ai fost,
Vom fi Lumina şi, că şi-nainte,
Acestori timpuri le vom da un rost.

Daniel Dumitru Darie-Secundo tempo

Unde vrei să fugi iubito? Viaţa are unic mers,
Dă-mi-te… şi mă priveşte… Noi suntem un Univers.
După ieri urmează mâine… Pentru noi există azi,
Mă ridică înspre tine, nu te las în gol să cazi.

Viaţa-i viaţă! Nu te-ascunde, suntem paşi spre infinit,
Punem punct şi de la capăt… Caruselul e pornit…
Peste timpuri viitoare, peste fapte din trecut,
Ni-s deschise porţi spre ceruri… Azi e totul absolut.

Ochii tăi îmi simt privirea, gândul ştii că-mi e deschis,
Fugi de mine înspre mine şi mă duci în paradis,
Tu eşti sabia ce taie tot ce trebuie tăiat
Şi-mi dai aripi şi putere de-a fi om adevărat.

Lângă tine nu-mi e frică, pentru tine pot să zbor,
Lângă mine eşti tu iarăşi un însemn izbăvitor,
Conştient m-arunc în haos, aş vrea morţii să mă vând,
Ceva simt că mă opreşte când mi-apari în vis plangând.

Dă-mi-te… Ia-mă în tine, trecem amândoi un prag,
Îmi eşti adevărul vieţii, îmi eşti omul cel mai drag,
Timpul pentru alţii trece, pentru noi tu l-ai oprit,
Astăzi le-mplinim pe toate, aşa-i dat, aşa-i sortit.

Du-mă iar spre veşnicie prin cel ce va fi născut,
Pune semnul biruinţei peste umbra-mi din trecut,
Astăzi m-ai intors din moarte şi mă simt nemuritor,
Face-voi să se-nţeleagă că de astăzi uit să mor.

Printre gânduri, vorbe spuse, adevăruri se rostesc,
Tu-mi redai prin părţi înaltul ce-am pornit să-l cuceresc,
Caut iarăşi sus pe creste, şi te văd… Ştiu că mă chemi,
Mi te dai spre nemurire, n-ai de ce să te mai temi.

Daniel Dumitru Darie-Esti frumoasa

 

Eşti frumoasă şi o ştii prea bine,

N-are rost să ţi-o mai spun şi eu.

Gândul mi-e prădalnic, nu-l pot ţine

Şi rămân să te aştept mereu.

Îmi e greu să mă găsesc în noapte

Şi să ştiu că nu mai am nici rost,

Iar când viile sunt toate coapte

Îmi găsesc în cramă adăpost.

N-am să beau din vinuri învechite,

Am venit aici să plâng tăcut,

Mă-ntinez cu zile pribegite,

Ca să nu mă vezi nicicând căzut!

Eşti frumoasă şi te-aş vrea cu mine,

Dar ne copleşesc cărări în munţi

Şi mereu mă-ntorc în vis cu tine

Şi mai pun, prin deznădejde, punţi.

Voi avea cândva parte de visuri

Copleşit de paşii merşi pe jos

Şi trecând mereu peste abisuri,

Te voi priveghea să dormi frumos.

Îmi vei fi mereu dorinţa vieţii

Şi te voi găsi mereu în zori,

Chiar dacă las pradă dimineţii

A privirii tainice ninsori.

Eşti frumoasă întru tot şi toate,

N-are rost să spun cât te voiesc,

Mă gândesc că totuşi se mai poate

Să te am mereu să te iubesc!

Daniel Dumitru Darie-Gand de vis

Te-aş iubi pe roua dimineţii,

te-aş iubi pe creasta unui val,

Te-aş robi ca pe-o-ntâmplare simplă,

aruncată de furtuni la mal.

Ţi-aş strivi cununa de uitare

între plus şi minus infinit;

Răzvrătind miracole de viaţă

pentru izbăviri de vis rostit.

Te-aş iubi în gând de înnoptare,

te-aş iubi pe treceri între munţi,

Să te am ca zbor de împlinire,

să nu ai puterea să renunţi.

Ţi-aş sorbi cuvântul din privire

ca să-mi fii un pas mereu spre cer,

Învrăjbind un pas al vieţii noastre,

odihnit în colbul de mister.

Te-aş iubi în şoapta dimineţii,

te-aş iubi la ceas de înserări,

M-aş robi în zori încă odată

într-un pas visat prin întâmplări.

Daniel Dumitru Darie-Esti...

Eşti chiar frumoasă, ştii şi tu prea bine
Şi lacrimă de cer îmi pari că eşti,
Eşti adevăr, şi şoaptă, şi minune,
Şi semn al cărţii pline de poveşti.

Eşti chiar mai mult, eşti roua dimineţii,
Şi zorii zilei ştiu că îmi poţi fi,
Şi-n răzvrătirea valurilor ceţii
Tu drum îmi redeschizi spre altă zi!

Eşti chiar frumoasă, ştii la fel de bine
Şi focul vieţii simt că-l reaprind,
Am doar o clipă ce îmi aparţine,
Ţi-o dăruiesc şi-n gându-mi te cuprind!

Eşti chiar mai mult, eşti valul unei ape
Şi mal îmi eşti când viaţa-mi rătăcesc,
Şi tot mereu te simt şi vreau aproape,
Până-mi fac drum spre haosul ceresc.

Daniel Dumitru Darie-Dialog cu sufletul

Pun iar pariu şi viaţa mea în joc,

Că vreau-nu vreau, opri-voi timpu-n loc

Şi am să fiu acelaşi orişicând,

Ca să îmi fii mereu, mereu în gând...

Călătoresc spre pasul ce va fi,

Spre adevărul fiecărei zi,

Pun pasul meu alături de-al tău pas

Şi încă ştiu cât timp a mai rămas...

În dialog cu sufletul rămân,

Să mă mai cred al gândului stăpân,

Dar îmi şopteşte soarele-n apus

Că nu am spus tot ce aveam de spus...

Dar oare n-am rostit ce-n nopţi gândesc

Temându-mă să-ţi spun că te iubesc?

Credeam că ştii, că nu mai cred că-s eu,

Mă tot trezesc cu tine-n gândul meu...

Am fost cândva torent prea trecător,

Azi am rămas să caut un izvor.

În curgerea în care trec firesc,

Izvor îmi eşti - Izvorul meu lumesc.

De-mi eşti alături, n-am să pot să fiu

O frunză-n vânt, pierdută în pustiu,

Şi nu mi-aş mai dori să plec deloc,

Tu îmi eşti apă, cum îmi eşti şi foc.

Dar am curaj în ochi să te privesc,

Fără de teamă să te regăsesc,

Şi să-mi pun clipa strajă la hotar

Şi să te vreau al şoaptei mele dar...

Privit-am într-o seară-ntâmplător,

La ceasul când credeam că iarăşi mor,

Şi am văzut un cer înseninat

Şi mi-am adus aminte ce-am uitat.

Şi trebuie să uit că am căzut,

Că mi-a fost greu, că multe m-au durut,

Voi trece mai uşor peste ce-a fost

Şi vom putea s-avem, în doi, un rost.

Aşa va fi, chiar dacă-i nefiresc,

Vei fi a mea, când zorii se ivesc,

Voi fi al tău. O noaptea de-nceput

Şi ai să ştii de-atunci ce mult te-am vrut.

Daniel Dumitru Darie -Vino aici...

Vino aici... nu vreau să plec acum,

Vreau să ramân să ştiu de ce trăiesc,

Mă simt că pot să fac din nou un drum,

E drumul meu, nu vreau să-l părăsesc!

Vino aici să redeschidem cerul,

Mie dor spre ceruri iarăşi să privesc,

Să desluşim, în zori de zi, misterul

De ce e greu să simt că mai trăiesc?

Vino aici... ne-aşteaptă miezul nopţii

Să-mi fii un prag pe care să paşesc

Şi s-auzim, prin scârţâitul porţii

Cum îngerii luminii ne vorbesc!

Vino aici să fim două lumini,

Ce pot strivi absurdul nebunesc,

Suntem în cer văzuţi ca şi minuni,

De ce sunt unii care ne urăsc?

Vino aici... te simt în miez de zi

Că eşti un gând de fapt Dumnezeiesc,

Am fost ce-am fost, pot fi ce ştiu a fi,

Un Univers să-mi fii, îmi tot doresc.

Vino aici, vreau uşa să-ţi deschid,

De când aştept să ştiu că nemuresc,

Pe câmpul vieţii ce-i mereu arid

Te-aştept să vii... s-arăt cât te iubesc?

Hai vino, vino... fă-mă să devin

Acel ce pot să fiu nu doar ce-am fost,

Rescrie tu al timpului destin

Şi fi-mi un adevăr sa am un rost!