Aproape toţi aspiram să întîlnim acea fiinţă minunată
a cărei prezenţă vă putea trezi în noi Magia, Misterul, Iubirea şi Fericirea
Fără Măsură... Şi, cu certitudine, „Ileana Cosînzeana” sau „Făt Frumos” există!
Dar ca să putem atrage iubirea unor astfel de fiinţe extraordinare, trebuie să
devenim noi înşine un Făt Frumos sau o Ileană Cosînzeana... Nu există altă
cale!
Alegerile noastre exprimă ceea ce sîntem la un moment
dat. O vrabie îşi va alege întotdeauna ca pereche în viaţă o altă vrabie! Poate
că vrabia noastră visează la cîntecele privighetorii, la călătoriile în ţările
calde pe care le face o rîndunică sau la forţa imperială a zborului unui vultur,
dar atunci cînd va veni momentul unei alegeri ea va alege tot o vrabie
ciufulită şi gălăgioasă precum este ea, sperînd că universul de pene cenuşii în
care îşi va continua existenţa îi va aduce fericirea. O vrabie nu va putea face
o altă alegere! Desigur, va fi încîntată de trilurile privighetorii, va visa cu
ochii deschişi la călătoriile fascinante peste mări şi tari pe care le-ar putea
face alături de o rîndunică, i-ar plăcea nespus să se bucure de protecţia unui
vultur... În scurtele momente de relativă luciditate, mintea îi va spune că o
astfel de pasăre va putea cu adevărat să o împlinească dar, pînă la urmă, va
simţi să aleagă la fel ca în trecut. Este inevitabil! O vrabie nu se va simţi
în largul ei decît în compania unei alte vrăbii. Trilurile privighetorii o vor
complexă, pînă la urmă; perspectiva unui zbor de mii de kilometri îi va tăia
orice elan; prezenţa unui vultur o va umple de teamă, pentru că ea nu este
dăcît o vrabie!...
Şi atunci în ce fel va putea o vrabie să-şi
împlinească zborul interior? Doar transformîndu-se! Pentru a se transforma însă
e nevoie să fie conştientă, e nevoie ca în ea să pulseze viu elanul către
albastrul cerului! Pentru a trăi împlinirea unei relaţii superioare, vrabia va
trebui să îşi alchimizeze în aşa fel natura inferioară, prin identificare cu
idealul pe care îl are, încît să devină ea însăşi o privighetoare, o rîndunică,
un vultur...
Revenind din această alegorie, să ne imaginăm o scară
de la unu la zece, în care la unu găsim omul primitiv, la cinci, omul obişnuit,
iar la zece, fiinţa care a atins desăvîrşirea. Luînd în discuţie condiţia
omului obişnuit, unul dintre laitmotivele lamentărilor acestuia va fi acela că
„nu ştie cum se face”, dar în toate relaţiile pe care le-a avut nu a întîlnit
decît femei profitoare sau bărbaţi neserioşi şi mincinoşi. De unde concluzia
irefutabilă că toate femeile sînt uşuratice, eufemistic vorbind, respectiv că
toţi bărbaţii... s-au născut în coteţ.
Desigur, experienţa tristă şi limitatoare a omului
ne-conștient nu poate fi un reper decît pentru adevărul său mic şi
inconsistent. Dintr-o perspectivă mai înaltă, putem înţelege că, atîta vreme
cît noi rămînem în aceeaşi condiţie existenţială, vom face aceleaşi alegeri pe
care le-am mai făcut şi acum douăzeci de ani; şi oricît de diafane vor fi
proiecţiile noastre, realitatea ne va lovi frontal şi fără menajamente într-o
bună zi, dărîmînd încă o dată toate castelele de nisip pe care ni le-am
construit.
Căci cum ar putea omul de la nivelul de conştiinţă al
lui „cinci” să aleagă cu toată fiinţa, ca pereche în viaţă, omul de la nivelul
„nouă”?! Sînt lumi atît de diferite, cu atît de puţine punţi de trecere... Prin
urmare, indiferent de speranţele sale, el va alege tot omul cu o condiţie
asemănătoare - omul de „cinci”, de „şase” sau de „patru”. Şi chiar dacă va avea
ocazia să stea în compania omenilor superiori aflaţi pe treptele cele mai
înalte ale acestei scări, fiinţa obişnuită nu îi va recunoaşte. Da, îşi va
spune, poate: „ce om deosebit!” dar, la puţin timp după aceea, se va arunca cu
speranţa tot în braţele unei fiinţe care este după chipul şi asemănarea sa. Iar
acest ciclu al dezamăgirilor va continua fără oprire pînă în ziua în care,
sătulă de suferinţă, fiinţa în cauză va ridica în sfîrşit capul din mocirlă şi
va privi către cer pentru a găsi singurul reper fix care o poate călăuzi cu
adevărat prin această lume iluzorie. Este momentul în care poate începe
centrarea în sine şi ruperea condiţionărilor întreţinute cu înverşunare atîta
amar de vreme. Este momentul în care procesul alchimic se poate demara, este
clipa în care Scînteia Divină din sufletul ei îşi face simţită căldură!...
Acum poate începe transformarea conştientă; iar primul
lucru care trebuie îndepărtat este frică de singurătate. Este un moment
privilegiat în care este de preferat să fii singur, indiferent de tristeţile ce
îţi pot umbri pleoapele uneori. Ce-ai putea să rezolvi rămînînd într-o relaţie
fără perspective? Trebuie să fii puternic şi determinat pentru că nu este uşor
să lupţi cu toate ataşamentele şi condiţionările pe care le cari după tine, cu
toate greşelile care vor striga după compensare... Dar dacă reuşeşti să-ţi
menţii faţa către stele, Cerul îţi va întinde mîna şi te va trage spre El! Şi
dacă în aceste momente de graţie sufletul îţi va fi inundat cu iubire adevărată,
iubeşte oricum, cu toată fiinţa ta, şi nu te preocupa foarte mult dacă vei fi
iubit la rîndul tău! Gîndeşte-te la toate greşelile ştiute şi neştiute pe care
le-ai făcut şi nu te aştepta să obţii împlinirea interioară fără obstacole; dar
fii sigur că iubirea pe care o vei lăsa să curgă prin tine, şi care nu este a
ta, te va transforma, te va apropia tot mai mult de izvorul fericirii!
Iar într-o bună zi vei fi un Om Nou... În acea zi vei
înţelege că tu îţi construieşti realitatea, că fericirea adevărată este parte a
naturii tale, că nimic nu îţi vine din exterior pentru că tu eşti Totul. În
acea zi, o altă fiinţă minunată ca tine te va cuprinde în braţele sale, iar tu
o vei recunoaşte că fiind asemenea ţie...
De aici totul devine o poveste magică cu Feți Frumoşi
şi Ilene Cosînzene, cu zboruri printre stele şi regăsire de Sine!... Dar doar
de aici!
Extras din romanul ezoteric MAGICIANUL ALB
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu