Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

31 octombrie 2017

10 citate de viață excepționale de la OSHO!

,,Nu contează cine e mai puternic, mai deștept, mai frumos sau mai bogat, pentru că tot ce contează până la urmă este dacă ești sau nu fericit în viață.” – este unul dintre citatele despre viață sau cum ar trebui privită aspectele vieții în opinia lui Osho.
Pentru cei care nu știu Osho, sau pe numele său Bhagwan Shree Rajneesh, a fost un filozof, guru și învățător spiritual indian, fondator al curentului spiritual Neo-Sannyas, Rajnish sau Oshoism. Discursurile sale despre domenii foarte largi, de la filozofie și psihologie până la cunoașterea lumii interioare au fost transcrise, apoi publicate în în apoximativ 650 de volume și traduse în peste 34 de limbi.
Eustiu.com a selectat 10 cele mai bune citate despre viață de la Osho:
1. Fă ca râsul sa fie rugăciunea ta. Râzi mai mult. Nimic nu eliberează energiile blocate mai bine ca râsul. Nimic nu te face inocent aşa cum o face râsul.
2. Singura funcţie a minţii este de a diviza la nesfârşit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce uneşte, lucru de care mintea nu este deloc capabilă. Mintea nu poate să înţeleagă ceea ce se află dincolo de cuvinte; ea poate să înţeleagă numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu este preocupată de existenţă, de viaţă, de realitate. Mintea este, ea însăşi, o ficţiune. Poţi trăi şi fără minte. Însă nu poţi trăi fără inimă. Şi cu cât existenţa ta este mai profundă, cu atât este şi inima ta mai implicată.

3. Fiecare se simte inferior într-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului că fiecare este unic. Nu se pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii. Fiecare face parte dintr-o categorie care îi este proprie, şi din acest lucru nu rezultă nicio comparaţie. Noi nu le-am permis oamenilor să se accepte pe ei înşişi aşa cum sunt. În clipa în care te accepţi aşa cum eşti, fără nicio comparaţie, orice inferioritate şi orice superioritate dispare. În acceptarea totală de sine vei fi liber de aceste complexe de inferioritate sau superioritate. Altfel, vei suferi toată viaţa. Şi nu pot să-mi închipui o fiinţă care să aibă totul în această lume. Unii n-au ezitat să încerce, dar au eşuat lamentabil. Fii doar tu însuţi şi va fi suficient. Eşti acceptat de soare, eşti acceptat de lună, eşti acceptat de arbori, de ocean, de pământ. Ce poţi să îţi doreşti mai mult? Eşti acceptat de întregul univers. Bucură-te şi savurează acest lucru!
4. Dumnezeirea înseamnă să simţi viaţa ca un dans, ca un cântec, să o accepţi în toată complexitatea ei, fără nici o judecată – să o iubeşti pentru ceea ce este.
5. Dacă puteţi să rămâneţi singuri, absolut singuri, fie doar şi o singură clipă, ego-ul va muri, eul va muri. Ego-ul nu există în sine; el este întotdeauna în relaţie cu cineva.
6. Riscă tot ce ai! Fii asemenea unui jucător! Riscă totul, deoarece clipa următoare ar putea să nu mai vină, aşa că de ce să îţi pese? De ce să te intereseze? Trăieşte intens, trăieşte plin de bucurie. Trăieşte fără teamă, trăieşte fără să te simţi vinovat. Trăieşte fără să îţi fie frică de iad şi fără să doreşti raiul. Trăieşte pur şi simplu.
7. Nu exista viitor daca tu nu il creezi !Si orice se va intampla maine va fi creatia ta.Si trebuie sa fie facut astazi,acum-deorece din astazi ,din pantecele zilei de astazi,se va naste ziua de maine.
8. Banii sunt un lucru ciudat. Dacă nu îi aveţi, lucrurile sunt simple, nu apare nicio problemă. Însă dacă îi aveţi, problemele îşi fac, cu siguranţă, apariţia. Una dintre cele mai mari probleme pe care le creează banii este faptul că nu ştii niciodată dacă tu eşti cel dorit sau ei. Şi acest lucru este atât de dificil de aflat, încât ai prefera să nu îi ai deloc. Atunci, cel puţin, viaţa ar fi simplă. Banii, care ar fi putut reprezenta o mare plăcere, devin însă – în acest caz – o sursă de angoasă. Nu ei sunt însă adevărata sursă, ci propria ta minte. Banii sunt folositori, nu este niciun păcat să îi ai, nu este nevoie să ai un sentiment de culpabilitate.
9. A cunoaşte întreaga lume nu este nimic în comparaţie cu faptul de a cunoaşte misterul interior al fiinţei tale. Însăşi ideea de a compara este în întregime falsă. Fiecare individ este unic, deoarece nu mai există nimeni asemenea lui. Faptul de a compara ar fi fost ceva normal dacă indivizii ar fi fost asemănători. Dar nu sunt. Nici măcar gemenii nu sunt absolut identici. Este imposibil să găseşti o altă fiinţă care să fie exact că tine. Noi comparăm, deci, fiinţe unice şi de aici provin toate problemele.
10. Viaţa este o curgere, este un fluviu, este o mişcare continuă. Dar oamenii au impresia că ei înşişi reprezintă ceva static. Numai obiectele sunt statice, numai moartea este încremenită; viaţa este o continuă schimbare. Cu cât există mai multă schimbare, cu atât viaţa este mai abundentă. Iar o viaţă abundentă aduce cu sine extraordinare schimbări, clipă de clipă. 


Cele 25 de citate înțelepte ale săptămânii

Iată care sunt cele 25 de citate înțelepte ale săptămânii. Tu trebuie să le ții minte. Salvează-le
1.„Pentru a crea o familie este suficient să iubești. Iar pentru a păstra o familie trebuie să înveți să rabzi și să ierți.” (Maica Tereza)
2.„Totul are o consecutivitate în lumea asta. Nu te grăbi, fii calm: viața e mai înțeleaptă ca noi. Totul decurge așa cum trebuie să decurgă.”
3.„Uneori e suficient să comunici 15 minute cu un om bun, pentru a dori din nou să trăiești mai departe.”
4.„Oferă-te celui care îți va mulțumi, te va înțelege, te va iubi și te va aprecia.” (Omar Khayyam)
5.„Nu are rost să ceri de la oameni ceea ce ei nu au. De exemplu, sentimentele pe care nu le trăiesc.
6.„Nu le pricinuiți durere celor care vă iubesc. Ei sunt vulnerabili din cauza iubirii pe care v-o poartă.”
7.„Cât nu te-ai strădui, nu poți fi bun pentru toți. De aceea, fii tu însuți!”
8.„Fiecare trebuie să plătească singur pentru prostia sa, altfel el nu va prinde la minte niciodată.” (Tony Montana)
9.„Nu minți niciodată pe cel care are încredere în tine. Nu avea încredere niciodată în cel care te-a mințit.”
10.„Fericirea e atunci când cel care are nevoie de tine e cel de care ai și tu nevoie.”
11.„Ceea ce îți este predestinat ție, nu ți-o va lua nimeni.”( Proverb italian)
12.„Atunci când îmi este greu, eu mă gândesc întotdeauna la faptul că dacă o să las mâinile în jos, mai bine nu va fi.”
13.„Fericirea este atunci când cei apropiați sunt sănătoși. Restul vom repara, arunca, cumpăra sau vom uita.”
14.„Nu te plânge pe viață – cineva visează la o viață ca a ta.”
15.„Nu întâmplător, în viață se întâmplă situații în care începi să vezi atitudinea adevărată a oamenilor față de tine.”
16.„Un bărbat n-o va lăsa niciodată pe cea la care ține și niciodată nu-i va permite să plece… Restul sunt vorbe goale.
17.„Cu toții vor să schimbe lumea, dar nimeni nu vrea singur să se schimbe.” ( Lev Tolstoi)
18.„Eu întotdeauna caut în oameni ce au mai bun. Ce e rău ei o să arate și singuri.”(Vladimir Vâsoțkii)
19.„Puteți să vă schimbați locul de muncă, partenerul de viață sau religia, dar până nu vă veți schimba singuri, veți atrage după voi aceleași persoane și aceleași circumstanțe.”
20.„Eu prefer să fac în viață ceea ce îmi place. Eu nu sunt ceea ce e la modă, ce e prestigios sau ce e normal.
21.„În interiorul fiecărei persoane este o luptă dintre lupul bun și cel rău. Doar că câștigă cel pe care tu-l hrănești.”
22.„Dacă tu aștepți mulțumire pentru binele pe care l-ai făcut, înseamnă că tu nu dăruiești binele, tu îl vinzi.”
23.„Nu permite zgomotului generat de opiniile străine să-ți perturbeze vocea interioară.”
24. „Trei lucruri nu se întorc niciodată înapoi – timpul, cuvântul și posibilitatea. De aceea nu pierde timpul, alege cuvintele și nu pierde posibilitățile.(Confucius)
25.„Va fi un nou răsărit, vor fi multe câștiguri și nu crede niciodată că nu există ieșire.”

Nu te gândi la rău – te vei îmbolnăvi. Merită să citească fiecare!


Unul dintre cei mai renumiți vindecători ai antichității, Avicenna, spunea: “Medicul are trei mijloace de luptă împotriva bolii – cuvântul, planta şi cuțitul”.

Observați? Pe primul loc este cuvântul.

Într-unul din spitalele din Paris, Emily Kyao psiholog, îşi obliga pacienții de trei ori pe zi să repete cu voce tare sau în gând de 10 ori expresia “În fiecare zi mă simt tot mai bine și mai bine”. Şi ce credeți? Pacienții grav bolnavi timp de o lună s-au vindecat, la unii chiar a dispărut nevoia de intervenție chirurgicală.
Adică a fost confirmată ipoteza marelui savant Paracelsus, care susținea că credința face minuni.
Sănătatea noastră este o consecință directă a gândirii. Nimeni nu se îndoiește de existența unei legături directe între starea mintală și cea fizică.
Nu te gândi la rău – te vei îmbolnăvi.
Una dintre cele mai importante legi ale psihologiei spune: “Expresia verbală a iubirii, simpatiei și admirației intensifică energia vitală a celui care o ascultă. Iar cuvintele rele reduc energia ascultătorului.”
Numărul total de boli asociate cu gândurile rele continuă să crească. Pentru a le face faţă, trebuie să urmăm sfatul înțelepților antici: “Bucurați-vă de viață, indiferent cât este de grea!”
Deci, sănătatea, viața și destinul unei persoane depind direct de gândurile sale.
Te gândești la bine – așteaptă binele.
Te gândești la rău – rău vei obține.
Ceea la ce ne gândim mereu, se transformă în convingerea că acest lucru ar trebui sau poate să se întâmple. Și această credință dă naștere unui eveniment …
De aceea, gândeşte-te doar la lucruri bune, sperând doar la mai bine.
Şi niciodată nu-ţi fă griji pentru lucrurile neînsemnate! Ţine cont de două reguli ale cardiologului american Robert Eliot:
Regula 1: Nu te indispune din cauza lucrurilor neînsemnate.
Regula 2: Toate sunt lucruri neînsemnate.


Cand cineva pleaca inseamna ca altcineva trebuie sa ajunga


Fiecare om umbla in viata cu o poza in buzunar. Si cand simte nevoia o asaza pe primul chip care-i iese in cale, convins ca acela este potrivit.
Cititi superbele cuvinte ale ieromonahului Hrisostom Filipescu dintr-un fragment publicat in cartea "Putine lacrimi, multa bucurie!":
Toti suntem eroi ai povestilor noastre de viata
"Viata nu te lasa sa te odihnesti. Ranit, vanat, obosit, ingenuncheat, prafuit, murdar sau curat, oricum ar fi, trebuie sa inaintezi. De obicei singur. De obicei gol, flamand, insetat, strain. La scoala vietii se dau examene, se dau corijente, se repeta anul. Doar cine are limba fripta poate vorbi cu adevarat despre ciorba fierbinte.
Cand cineva pleaca inseamna ca altcineva trebuie sa ajunga. Lasa armele jos! Trece. Toate trec. Rabdare si timp. A fost nevoie sa treci prin atatea ca sa ajungi aici. Generam noi experiente pentru ca avem nevoie de ele. Fara acea experienta nu ai fi avut prilejul sa te cunosti atat de profund. Exista daruri pentru toata lumea. Deschide ochii, sufletul si mintea. Observa frumusetea care se afla la indemana ta. Fii recunoscator. Bucura-te de ceea ce ai. Nu astepta neasteptarea. Prin lectiile de viata primesti putere.
Toti suntem eroi ai povestilor noastre de viata. Oamenii se adapteaza in felul lor. Au libertatea de a crea orice cred despre ei. Nu e nevoie sa facem din dorinte obsesii. Dorintele sunt ale noastre sau ale celor din jur insusite prin mimetismul social? Dupa durere usa se deschide. Uneori usile se deschid, alteori ni se trantesc in fata. Ranile ne fac sa nu mai fim ca inainte si nici nu cred ca ne dorim. Niciun sistem nu functioneaza intamplator.
Parasirea unei realitati nu inseamna neaparat sfarsitul ei, ci prelungirea intr-una noua. Nu stii niciodata ce surprize iti ofera viata. Se inchide o usa, se deschide o poarta. Sentimentele ne domina sau nu. Oricat de dura ar fi realitatea ne putem crea alta. Nu se aplica retete comune. Fiecare are realitatea sa in subconstientul sau. Viata ne propune unele lucruri pana le impune. Exista atatea sensuri cati indivizi se apleaca asupra fiecaruia dintre ele. Realitatea este subiectiva. Din orice intamplare nu iesi la fel cum intri. Important e sa nu te blochezi intr-o poveste. Povestea creeaza asteptari…
Fiecare om umbla in viata cu o poza in buzunar. Si cand simte nevoia o asaza pe primul chip care-i iese in cale, convins ca acela este potrivit.
Fiecare om umbla in viata cu o poza in buzunar. Si cand simte nevoia o asaza pe primul chip care-i iese in cale, convins ca acela este potrivit. Dar, de cele mai multe ori, ne pacalim cum putem ca sa credem ca am gasit ce ne-a lipsit. Alteori ne scufundam ca un scafandru in adancimea fiintei celuilalt cautand binele, frumosul, lumina, ignorand malul ontologic. Uneori ne iese, alteori nu. Si ramanem blocati, ne ranim sau pierdem echilibrul. Dar cu o experienta fara de care nu am avea cum sa apreciem cu toata fiinta Dragostea. Ne lovim singuri la picioare si dam linistea mai tare…
Fotografiile raman la fel, chiar daca oamenii se mai stramba. Adeseori mintea si inima sunt blocate in fotografii. Alaturi de bataile inimii si ochii vorbesc cand ar trebui sa taca. Chiar daca in viata inima ti se rupe, trebuie sa ai grija sa nu pierzi vreo bucata. Am rucsacul in spate plin de vise… De ce iubim? De ce visam? De ce gresim? De ce iertam?...
Orice pasare isi ia zborul. E atata frumusete in jur incat mintea tace si se bucura! Nectarul iubirii indulceste amarul mintii. Cicatricile lasate de trecerea timpului si incercarile vietii se vindeca in iubire.
Am sa-i spun lui Dumnezeu totul."
*Fragment din "Putine lacrimi, multa bucurie!" ( Iasi, 2014; p. 220-222) de Ieromonah Hrisostom Filipescu

30 octombrie 2017

Horoscopul dragostei in luna noiembrie 2017! Pestii se despart, Capricornii se casatoresc


Noiembrie este o luna cu suisuri si coborasuri in ceea ce priveste dragostea. Nativii trebuie sa se astepte la probleme, nelamuriri si situatii tensionate in viata de cuplu. Cei care reusesc sa treaca peste acestea insa, vor avea parte de fericire si vor trai clipe de nuitat alaturi de partener. Iata ce te asteapta in dragoste, in functie de zodie, in luna noiembrie.
Berbec
In noiembrie, Berbecii acorda o mare importanta vietii de familie. Este posibil ca probleme mai vechi, legate de cuplu, sa iasa la iveala, insa nativii se mobilizeaza rapid si fac tot posibilul sa le rezolve. Nativii singuri iau atitudine si se decid sa faca ei primul pas in momentul in care o persoana reuseste sa le atraga atentia.

Taur

In noiembrie, Taurii singuri au sanse mari sa-si intalneasca iubirea, trebuie sa dea insa dovada de curaj in a o aborda. Este o luna aducatoare de noroc si pentru nativii aflati deja intr-o relatie de cuplu. Acestia se bucura de intelegere si armonie si trebuie sa se gandesc serios la casatorie sau chiar la venirea pe lume a unui copil.

Gemeni
Gemenii aflati deja intr-o relatie de cuplu, au o viata sociala mult mai activa in noiembrie. Nativii acorda mai multa atentie partenerilor si nevoilor acestora si se bucura de iesiri in oras sau chiar de clatorii in doi. Cei singuri isi doresc mai mult ca niciodata sa-si gaseasca perechea. Nu ar fi exclus sa descopere ca marea lor dragoste se afla chiar la locul de munca.

Rac
In noiembrie, Racii se bucura de traiul in doi. Acestia petrec mai mult timp alaturi de partener si de copii si sunt dornici sa incerce noi lucruri alaturi de acestia. Si pentru cei ce isi doresc un copil, noiembrie aduce vesti bune. Este o luna benefica pentru fertilitate si pentru concepere. Si pentru nativii singuri, astrele au vesti bune. Este o perioada favorabila pentru intalniri si pentru povesti de dragoste ca-n basme.

Leu
Leii sunt pusi pe fapte mari in luna noiembrie. Au o energie debordanta si vor sa incerce noi experiente. In plus, nativii isi doresc mai mult ca niciodata sa filtreze, sa se faca remarcati si sa faca noi cuceriri. Aventurile sunt la ordinea zilei pentru acestia. In schimb, nativii aflati deja intr-o relatie au preocupari de natura domestica, achizitioneaza cadouri pentru copii si se preocupa de casa si familie.

Fecioara
Nativii nascuti sub semnul Fecioarei pun pe primul loc comunicarea in cuplu si sunt atenti la nevoile partenerilor. Este posibil sa planidice o calatorie in doi sau sa li se faca o surpriza placuta si sa plece intr-un loc pe care-si doreau de mult sa-l viziteze. Pentru nativii singuri este o luna benefica pentru intalnirea marii iubiri, sa se bucure de primul sarut si de declaratii romantice ca-n adolescenta.

Balanta
Balantele au parte de o luna magica in plan sentimental. Nativi singuri isi vor gasi perechea alaturi de care isi vor dori sa traiasca o viata intreaga. Trebuie doar sa fie atenti la persoanele din jurul lor si sa receptioneze semnalele pe care acestea le transmit. In schimb nativii aflati deja intr-o relatie se bucura de clipe de neuitat alaturi de partener. Acestia pun mare accent pe comunicare, pe armonie si se gandesc serios la oficializarea relatiei.

Scorpion
In noiembrie, Scorpionii singuri incep noi relatii si au sanse mari sa se indragosteasca pentru prima oara. Cei aflati deja intr-o relatie reusesc sa treaca peste problemele din ultima perioada si fac tot posibilul sa reanimeze relatia in care se afla. Indiferent de cum stau lucrurile, se anunta o luna plina de bucurii pentru acesti nativi.

Sagetator
In luna noiembrie Sagetatorii acorda mai mult timp vietii de familie si relatiilor. Nativii pun pe primul loc partenerul de viata si copiii alaturi de care isi doresc sa petreaca tot mai mult timp. In plus, acesti nativi fac tot posibilul sa impace pe toata lumea si au tendinta de a se supraincarca cu nevoile celor din jur, uitand de propriile lor nevoie. Nativii singuri simt mai mult ca niciodata nevoia unui pertener alaturi si vor sa-si intemeieze o familie.

Capricorn
Si relatiile amoroase ale Capricornilor sunt favorizate in luna noiembrie. Cei singuri au sanse mari sa-si intalneasa marea dragoste si traiesc clipe de neuitat alaturi de aceasta. In schimb, cei aflati deja intr-o relatie se bucura de calatorii in doi si de o buna comunicare. Este o luna benefica pentru consolidarea relatiei.

Varsator
Varsatorii au parte de fericire si armonie in viata de cuplu. Nativii singuri se bucura din nou de fiorii primelor intalniri si nu este exclus ca acestia sa se indragosteasca pana peste cap. In schimb, nativii aflati deja intr-o relatie de cuplu reusesc sa treaca peste problemele avute in ultima vreme, sa le solutioneze si sa dea dovada de responsailitate, respect si maleabilitate in ceea ce priveste nevoile partenerilor. Sunt sanse mari ca acestia sa-si oficializeze relatia.

Pesti

Noiembrie nu este o luna benefica dragostei si relatiilor pentru nativii nascuti in Pesti. Nativii aflati intr-o relatie de cuplu trebuie sa se astepte la probleme ce au legatura cu pozitia sociala, profesia sau veniturile ce nu sunt pe placul partenerilor sau invers. De aici vor porni multe discutii in contradictoriu, reprosuri si nu este exclus sa se ajunga la despartire. Nici pentru cei singuri, astrele nu au vesti bune, sansele ca acestia sa-si gaseasca perechea fiind aproape inexistente.

www.acasa.ro

Horoscopul lunii noiembrie 2017! Dezamagiri in dragoste, impliniri in cariera


Luna noiembrie vine cu vesti bune si vesti proaste pentru majoritatea nativilor. In timp ce unii au parte de impliniri in plan sentimental si esecuri in cariera, altii trec prin perioade dificile in ceea ce priveste viata de cuplu, dar au parte de impliniri in cariera. Iata ce ti-au pregatit astrele pentru luna noiembrie, in functie de zodie.

Berbec
Berbecii acorda o mare importanta vietii de familie in luna noiembrie. Problemele sentimentale ale nativilor ies la iveala si acestia fac tot posibilul sa le rezolve. In cariera, nativii vor munci pe branci, insa au mare noroc la bani, care vor veni din toate partile, in noiembrie.

Taur
In noiembrie, Taurii singuri au sanse mari sa-si intalneasca iubirea. In schimb, cei aflati deja intr-o relatie se bucura de intelegere si armonie. In ceea ce priveste cariera, nativii au parte de o luna aglomerata, in care lucreaza sub presiune si se confrunta cu situatii neasteptate. Sunt favorizate colaborarile si parteneriatele.

Gemeni
Gemenii aflati deja intr-o relatie de cuplu, au o viata sociala mult mai activa. Se bucura de iesiri alaturi de partener si prieteni si chiar de calatorii. Cei singuri isi doresc mai mult ca niciodata sa-si gaseasca perechea. In cariera, nativii au parte de implinisi profesionale si recompense financiare neasteptate.

Rac
Racii aflati intr-o relatie se bucura de traiul in doi si sunt dornici sa experimenteze noi lucruri. In schimb, pentru cei singuri, luna noiembrie este perfecta pentru intalniri si chiar pentru a se indragosti. In ceea ce priveste cariera sunt favorizate comunicarea si drumurile. Pentru Raci, banii vor veni doar prin munca sustinuta.

Leu
Leii sunt pusi pe fapte mari. Au o energie debordanta si vor sa incerce noi experiente. Aventurile sunt la ordinea zilei pentru nativii singuri. Noiembrie se anunta o luna favorabila pentru tranzactii imobiliare. In plan profesional nativii lupta pentru a reusi sa obtina rezultatele dorite.

Fecioara
Nativii nascuti sub semnul Fecioarei pun pe primul loc comunicarea in cuplu si sunt atenti la nevoile partenerilor. Pentru nativii singuri este o luna benefica pentru intalnirea marii iubiri. In ceea ce priveste cariera, nativii au parte de beneficii ce vin din munca intelectuala, de conceptie.

Balanta
Balantele au parte de o luna magica in plan sentimental. Nativi singuri isi vor gasi perechea alaturi de care isi vor dori sa traiasca o viata intreaga, in timp ce nativii aflati deja intr-o relatie se bucura de clipe de neuitat alaturi de partener. In cariera se anunta o luna productiva pentru nativi. Au obiective mari, ambitioase, insa cu rabdare si ambitie reusesc tot ce isi propun. Banii nu le vor lipsi.

Scorpion
In noiembrie, Scorpionii incep noi relatii, o reanimeaza pe cea existanta sau se indragostesc pentru prima oara. Indiferent de cum stau lucrurile, se anunta o luna plina de bucurii pentru acesti nativi. In plan profesional se anunta o perioada in care calitatile le sunt puse in valoare si sunt apreciati pentru eforturile depuse si nu vor duce lipsa de bani.

Sagetator
Sagetatorii acorda mai mult timp vietii de familie si relatiilor in luna noiembrie. Nativii pun pe primul loc partenerul de viata si copii si isi doresc sa faca tot mai multe lucruri impreuna. In ceea ce priveste cariera, se anunta o luna favorabila activitatilor intelectuale, scrisului si calatoriilor in scop de afaceri. Situatia financiara depinde mult de eforturile depuse de acestia.

Capricorn
Si relatiile amoroase ale Capricornilor sunt favorizate in luna noiembrie. Cei singuri au sanse mari sa-si intalneasa marea dragoste, in timp ce nativii aflati deja intr-o relatie se bucura de calatorii in doi si de o buna comunicare. In ceea ce priveste cariera, ambitiile nativilor cresc si odata cu ele si sansa de reusita. Ar fi bine ca nativii sa nu exagereze cu cheltuielile luna aceasta.

Varsator
Varsatorii au parte de fericire si armonie in viata de cuplu. Nativii singuri se bucura de fiorii primelor intalniri, in timp ce nativii aflati deja intr-o relatie de cuplu au sanse mari sa-si oficializeze relatia. In cariera au parte de reusite si culeg roadele muncii lor din ultimele luni. Acestia sunt apreciati de sefi si au sanse mari sa avanseze in post. Banii nu se vor lasa asteptati.

Pesti

Pentru Pesti luna noiembrie vine cu probleme in viata de cuplu ce pot avea legatura cu pozitia sociala sau profesia. Nu se anunta o luna benefica dragostei, nici pentru cei singuri. In cariera, nativii sunt creativi si pun pasiune in ceea ce fac. Vor avea parte de rezultate exceptionale si se vor bucura de castiguri sporite.

www.acasa.ro

Horoscopul lunii noiembrie 2017! Care sunt nativii care au parte de castiguri luna aceasta



Noiembrie este o luna activa in plan profesional pentru majoritatea nativilor. Acestia sunt nevoiti sa munceasca mult pentru a se bucura de castiguri la final de luna. In schimb, altii sunt mai norocosi si pot castiga un premiu consistent sau o mostenire. Iata ce te asteapta in noiembrie, in cariera, in functie de zodie, si care sunt nativii care se imbogatesc peste noapte.

Berbec
Berbecii muncesc pe branci in noiembrie. Fac calcule, strategii, sporesc resursele si pun mare accent pe comunicarea cu cei din jur. Sunt posibile calatorii in interes de afaceri. Luna aceasta sunt favorizate colaborarile, parteneriatele si negocierile, de unde le va veni cea mai mare parte din venituri. Se pot astepta insa si la diverse cadouri, prime, premii sau chiar mosteniri. Vor avea asadar, o situatie financiara de invidiat.

Taur
Taurii au parte de o luna aglomerata la locul de munca. Vor lucra sub presiune, vor si nevoiti sa gestioneze urgente si situatii de criza sau alte situatii neprevazute ce apar la locul de munca. Rezultatele vor fi insa pozitive si sunt favorizate colaborarile si parteneriatele. In plan financiar nu au de ce sa se planga, insa trebuie sa fie chibzuiti cu cheltuielile deoarece tind sa arunce banii pe nimicuri.

Gemeni
Gemenii au parte de impliniri profesionale si recompense finaciare neasteptate in luna noiembrie. Nativii lucreaza cu placere si pun pasiune in ceea ce fac. In plus, prestatia acestor nativi va atrage aprecierile superiorilor si colegilor. Nici nu-i de mirare ca vor avea parte de castiguri financiare generoase.

Rac
In noiembrie Racii pun accentul pe comunicare, informatie si calatorii in interes de afaceri. Acesti nativi au o viata profesionala activa si depun multe eforturi pentru a obtine rezultatele dorite. Pentru acesti nativi, banii vor veni in special din activitati intelectuale, insa cu eforturi supraomenesti.

Leu
Leii sunt nevoiti sa lupte pentru a obtine rezultatele dorite. Este o luna buna pentru a-si impune punctul de vedere si pentru a se face ascultati de ceilalti. Noiembrie este o luna benefica pentru investitii de patrimoniu, dar si pentru cumpararea unor bunori precum piese de mobilier sau electrocasnice.

Fecioara
Fecioarele au parte numai de beneficii ce vin din activitatile intelectuale, munca de conceptie sau redactare, acumularea, procesarea si transmitere de informatii. Acesti nativi isi fac succesul cu mana lor, prin multa munca si ambitie, iar la final de luna aduna roadele. In ceea ce priveste banii, nativii trebuie sa fie atenti la cheltuieli, deoarece risca sa cumpere bunuri de care nu au nevoie, apoi sa regrete.

Balanta
Balantele au obiective mari, ambitioase, iar cu rabdare si effort reusesc sa faca tot ce isi propun. Sunt plini de energie si nu ezita sa ia decizii. Ba mai mult, sunt competitivi si au o mentalitate de invingatori. Banii nu le vor lipsi, ba din contra, vin mai multi decat sperau si fac tranzactii profitabile cu ajutorul acestora.

Scorpion
Scoprionii au parte de o luna in care calitatile le sunt puse in valoare. Acestia sunt apreciati de sefi pentru eforturile depuse, iar sansele de succes cresc considerabil. In ceea ce priveste banii, nu au de ce sa-si faca griji, deoarece se anunta castiguri considerabile.

Sagetator
Sagetatorii au parte de o luna plina, in care interesul pentru cariera este crescut. Depun insa mari eforturi pentru a reusi ceea ce isi propun, deoarece pentru acesti nativi nimic nu vine pe tava. Este o luna favorabila activitatilor intelectuale, scrisului si calatoriilor in scop de afaceri. Situatia financiara depinde mult de eforturile depuse de acestia.

Capricorn
In noiembrie cerintele si ambitiile nativilor cresc. Si odata cu ele creste si sansa de reusita a nativilor in afaceri. Au initiativa si simt nevoia de a actiona. Spiritul competitiv al acestora este la cote mari in noiembrie si dau dovada de o energie iesita din comun. Desi banii vor veni, aparent usor, ar fi bine ca nativii sa nu exagereze cu cheltuielile, deoarece se pot trezi rapid fara bani in buzunar.

Varsator
Si varsatorii stau bine la capitolul cariera. Nativii muncesc pe branci si reusesc sa patrunda in cercuri selecte ce ii ajuta sa evolueze rapid, dar cinstit, in plan profesional. Sunt energici si au spirit de initiativa, atragand rapid atentia superiorilor si totodata si admiratia acestora. Au sanse mari sa avanseze in post, iar banii nu se vor lasa asteptati.

Pesti
Pestii sunt extrem de creativi si pun pasiune in ceea ce fac. De aici li se trag rezultatele exceptionale si aprecierile celor din jur. Activitatea profesionala a nativilor pune mare accent pe comunicare si activitati ce au legatura cu intelectul in aceasta luna. Se anunta calatorii in interes de serviciu. Nativii isi pot creste veniturile din activitati in timpul liber, insa trebuie sa fie cu bagare de seama ce aleg, pentru a nu iesi in pierdere.

www.acasa.ro