Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

22 septembrie 2016

Dependenţa de găsirea unui partener reflectă o lipsă, un gol pe care îl simţim în interiorul nostru



Foarte multe femei îşi pun întrebarea: „Cum m-aş putea simţi împlinită fără un partener?” Această idee pare să le înspăimânte. Noi trebuie să ne recunoaştem însă temerile şi să le transcendem.Dacă nu suntem capabile să ne acordăm noi înşine iubirea pe care o merităm, nimeni altcineva nu ne va iubi cu adevărat. Nu-ţi pierde timpul căutând ceva ce nu există deocamdată în viaţa ta. Începe prin a fi plină de afecţiune şi de gingăşie faţă de tine însăţi. Lasă-ţi corpul şi inima să experimenteze ce înseamnă să tesimţi iubită.
Tratează-te regeşte, aşa cum ţi-ai dori să te trateze un iubit. Aproape toate femeile din lume trăiesc singure la un moment dat din viaţa lor, fie când sunt tinere şi nemăritate, fie după ce divorţează, fie ca văduve. După părerea mea, taate femeile, inclusiv cele care sunt angrenate în relaţii de cuplu armonioase în momentul prezent, trebuie să îşi pună întrebarea: „Mă simt pregătită să trăiesc singură?” Atunci când depinzi în totalitate de altcineva care are grijă de tine, tu nu te afli în contact cu resursele tale interioare. Chiar dacă eşti angrenată într-o relaţie de cuplu, tu ai nevoie de perioade de singurătate în care să descoperi cine eşti şi în care să te gândeşti la scopurile tale şi la schimbările pe care intenţionezi să le introduci în viaţa ta. Perioadele în care suntem singure pot fi la fel de satisfăcătoare ca şi cele pe care le petrecem în compania altor oameni, mai ales dacă facem din gândurile noastre prietenele noastre.
În zilele noastre, o femeie nemăritată are întreaga lume în faţa ei. Ea se poate înălţa oricât de mult doreşte, în funcţie de capacitatea ei şi de încrederea ei în sine. Poate călători, îşi poate alege slujba pe care şi-o doreşte, poate face foarte mulţi bani, poate avea foarte mulţi prieteni şi îşi poate dezvolta o mare preţuire de sine. Atunci când oamenii nu fac singuri schimbările care se impun, viaţa le dă o mână de ajutor şi îi forţează să le facă. Spre exemplu, dacă nu îşi dau demisia dintr-o slujbă pe care o detestă sincer, se „întâmplă” să fie concediaţi. Adeseori, viaţa ne oferă oportunităţile pe care noi refuzăm să ni le asumăm singuri. De-a lungul istoriei, femeile nu au făcut schimbările pozitive necesare în planul conştiinţei lor pentru a-şi recăpăta puterea personală, iar la ora actuală viaţa le dă o mână de ajutor.
Iubirea există în noi toţi
Este trist că un număr atât de mare de femei continuă să se lamenteze că nu au un bărbat în viaţa lor. Nimeni nu ar trebui să se simtă incomplet, chiar dacă nu este căsătorit sau angrenat într-o relaţie de cuplu. Atunci când „căutăm iubirea”, noi credem că nu dispunem de ea. În realitate, iubirea există deja în noi toţi. Nimeni altcineva nu ne poate da iubirea pe care ne-o putem dărui noi înşine. Mai mult decât atât, dacă ne oferim această iubire, nimeni altcineva nu ne-o mai poate lua. De aceea, noi ar trebui să nu mai căutăm iubirea acolo unde nu există.
Dependenţa oarbă de găsirea unui partener este la fel de nesănătoasă ca şi rămânerea într-o relaţie dizarmonioasă sau disfuncţională. Dacă suntem dependenţi de găsirea unui partener, această dependenţă reflectă o lipsă, un gol pe care îl simţim în interiorul nostru. Ea este la fel de nesănătoasă ca orice altă dependenţă. Este un alt mod de a ne întreba: „Ce nu este în regulă cu mine?” „Dependenţa de găsirea unui partener” este înconjurată de foarte multă teamă şi este însoţită de sentimentul că „nu suntem suficient de buni”.Din cauza presiunii enorme de a găsi un partener pe care şi-au creat-o singure, foarte multe femei sfârşesc prin a accepta relaţii nesatisfăcătoare sau abuzive. Nimeni nu merită aşa ceva. Acestea nu sunt acte de iubire de sine. Nimeni nu ne obligă să creăm durere şi suferinţă pentru noi înşine, şi nici să ne simţim singure şi nefericite. Acestea sunt simple alegeri ale noastre, iar noi avem în fiecare moment posibilitatea să facem „noi alegeri”, care să ne susţină şi să ne împlinească.
Ştiu, noi am fost programate să acceptăm aceste alegeri limitative, dar trecutul nu mai există. Trăim acum o nouă zi, iar punctul de putere este întotdeauna momentul prezent. Ceea ce alegem să credem şi să acceptăm astăzi ne va crea viitorul. Noi ne putem schimba oricând dorim modul de a gândi şi convingerile. Putem face acest lucru chiar acum, în acest moment, creându-ne astfel un orizont diferit. Din această perspectivă, timpul petrecut în singurătate poate fi privit ca un dar!
Există o zicală care spune: „Femeile susţin jumătate din cer.” A sosit timpul să transpunem în fapt această zicală. Nu vom putea face niciodată acest lucru lamentându-ne, fiind furioase, considerându-ne victime sau renunţând la puterea noastră personală. De multe ori, noi căutăm iubirea şi intimitatea la alte persoane, deşi acestea nu fac decât să oglindească iubirea noastră de sine. De aceea, dacă dorim să progresăm cu adevărat, noi trebuie să ne îmbunătăţim relaţia noastră cu noi înşine. Personal, mi-am dedicat o bună parte din timp pentru a le ajuta pe femei „să îşi accepte şi să îşi folosească” puterea personală într-o manieră cât mai pozitivă.
Mai presus de orice, noi trebuie să înţelegem că iubirea din viaţa noastră începe cu noi înşine. De multe ori, noi căutăm  „Bărbatul Ideal” care să ne rezolve toate problemele, indiferent dacă este vorba de tatăl, iubitul sau soţul nostru. A sosit timpul să devenim noi înşine „Femeia Ideală” din viaţa noastră. Chiar dacă se întâmplă să nu avem pe moment un „Bărbat Ideal” în viaţa noastră, noi putem continua să fim „Femeia ideală”. Putem prelua controlul asupra destinului nostru şi ne putem crea viaţa pe care ne-o dorim.
Aşadar, dacă nu eşti angrenată într-o relaţie, nu te gândi că eşti condamnatăpe vecie să rămâi singură. Gândeşte-te la actuala perioadă ca la o oportunitate de a-ţi crea o viaţă mai presus de tot ce ai visat vreodată. Iubeşte-te pe tine însăţi şi lasă viaţa să te conducă acolo unde trebuie să ajungi. Dizolvă toate obstacolele, ia-ţi zborul şi înalţă-te oricât de sus doreşti!
 Louise L.Hay – Femei puternice


8 septembrie 2016

La multi ani,Maria!





La multi ani,copil cu suflet frumos!

Maica Domnului,cea careia ii porti numele,sa te ocroteasca,sa-ti calauzeasca pasii si sa-ti lumineze calea!
Sfanta zi a Nasterii Maicii domnului,Maria fecioara,sa fie binecuvantare petru tine,sufletul meu!Sa-ti pastrezi zambetul cald,sufletul pur si lumina din privire ca in prima zi cand ai venit pe lume!
Cand aud acel "te iubesc,mami!",simt ca-mi cresc aripi si sunt cea mai fericita fiinta din lumea asta..
Te iubim!!!

29 august 2016

10 legi neștiute ale karmei care îți vor schimba viața



Karma este echivalentă celei de-a treia legi a lui Newton: «fiecare acțiune are un feedback». Atunci când gândim, vorbim sau acționăm, noi trezim acea putere care poate să reacționeze într-un anumit fel. 
Omul nu poate evita consecințele acțiunilor sale, însă el va suferi doar pentru că singur a creat condițiile pentru suferință.
Ce trebuie să știi despre regulile karmei pentru ca să nu îți fie frică și să te bucuri de viață?
1. Legea Motivului și a Consecinței
·         «Ce semeni aceea vei culege».
·         Dacă ceea ce ne dorim este fericire, pace, iubire și prietenie, atunci noi trebuie să fim fericiți, împăciuitori, iubitori și credincioși.
·         Odată și odată, în viață, roata se întoarce.

2. Legea Creației
·         Viața ne este dată cu un anumit scop.
·         Suntem unici în tot Universul, atât în interior cât și în exterior.
·         Ceea ce ne înconjoară ne dă cheia către starea noastră interioară.
·         Fii tu însuți și lasă-te înconjurat de oamenii pe care vrei să îi ai în viața ta.

3. Legea Împăcării
·         Nu vei putea primi ceva, dacă vei continua să renunți la acel ceva.
·         Dacă ceea ce vedem nu ne place, asta înseamnă că noi singuri ne-am fixat atenția la acest nivel și nu la unul superior.

4. Legea Creșterii
·         Trebuie să creștem sufletește. Anume noi trebuie să ne schimbăm, dar nu alți oameni, lucruri sau locuri care ne înconjoară.
·         Atunci când ne schimbăm viziunile despre cine suntem noi în inimile noastre, atunci viața va lua exemplu și se va schimba și ea.

5. Legea Responsabilității
·         De fiecare dată când ceva nu este în ordine în viața mea, ceva nu este în regulă la mine.
·         Suntem o oglindă pentru cei care ne înconjoară și ceea ce ne înconjoară este o oglindă pentru viața noastră.
·         Trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în viața noastră.

6. Legea Legăturii
·         Chiar și ceea ce facem și pare neînsemnat are o legătură cu ceea ce se întâmplă în Univers.
·         Fiecare pas pe care îl facem ne duce către un altul, și așa mai departe și mai departe.
·         Cineva trebuie să pună temelia unei case pentru ca aceasta să fie construită.
·         Și primul pas și ultimul au o importanță deosebită deoarece ei sunt vitali în atingerea unui obiectiv.
·         Trecutul, prezentul și viitorul sunt legați.

7. Legea Concentrării
·         Nu poți să te gândești concomitent la două lucruri.
·         Atunci când atenția ta este direcționată către valorile sufletești, este imposibil să ai gânduri josnice, pline de furie și lăcomie.

8. Legea Acum și Aici
·         Dacă vei privi în urmă să analizezi ce s-a petrecut și să îți faci griji pentru ce se va întâmpla, ar însemnat să nu fii în stare să trăiești aici și acum.
·         Gândurile vechi, vechile modele de comportament și dorințele vechi ne limitează accesul către ceva nou.

9. Legea Schimbării
·         Istoria se va repeta până când nu ne vom învăța lecțiile care ne vor schimba drumul în viață.

10. Legea Răbdării și a Răsplății
·         Pentru fiecare reușită este nevoie de multă muncă și transpirație.
·         Adevărata fericire vine atunci când știm ce vrem să facem și atunci când știm că vom fi răsplătiți cum se cuvine.



Când ştii cum este „să fii împreună” cu tine însuţi, nu mai e atât de dificil „să fii împreună” cu celălalt





Mulţi dintre voi cred că relaţiile îi vor face fericiţi. Nimic nu e mai departe de adevăr. Promisiunea împlinirii prin relaţii este o farsă crudă. Veţi descoperi acest lucru destul de curând. Există un singur mod prin care puteţi găsi împlinire adevărată în viaţă şi acesta este să învăţaţi să vă iubiţi şi să vă acceptaţi pe voi înşivă.Având acest fundament, relaţia încetează de a mai fi traumatizantă. Asta, poate, pentru că nu se mai aşteaptă atât de mult de la ea. Când ştii cum este „să fii împreună” cu tine însuţi, nu mai e atât de dificil „să fii împreună” cu celălalt.
Dar dacă viaţa ta este o îndepărtare de sine, cum poţi să te aştepţi ca o relaţie să prindă rădăcini? Pur şi simplu, nu e cu putinţă. Tot ceea ce obţii este o încleştare de aripi pe un cer înnorat. In vremurile de acum, când se distruge structura familiei pe toate planurile, din ce în ce mai mulţi oameni se zbat să nu le fugă pământul de sub picioare. Ritmurile existenţiale de acceptare şi iubire au fost distruse. De-abia dacă se mai găseşte un pic de încredere în inimile majorităţii oamenilor. Acest lucru se întâmplă, ori de câte ori moare ce e vechi şi se naşte ceva nou. Este o perioadă de traume şi tranziţie. Recunoaşte acest adevăr.
Nu căuta fericirea în afara ta, în vremuri foarte traumatizante. Durerea ta îţi ajunge. Nu o exacerba, preluând suferinţa celuilalt. Dacă vrei să dansezi împreună cu altcineva, fixează-ţi mai întâi rădăcinile. învaţă să-ţi auzi îndrumările interioare. Dialoghează cu copilul suferind şi cu gazda divină dinăuntrul tău. Aplică asupra ta iertarea şi compasiunea. Fii în experienţa ta şi învaţă din ea. Rămâi în ritmul vieţii tale. Fii deschis către ceilalţi, dar nu te abate din drum ca să-i găseşti. Cei care ştiu să danseze vor veni în întâmpinarea ta. Nu va fi vorba de o luptă şi, tară nici un efort, îţi vei găsi companionul. Aşa trebuie să stea lucrurile.
Dacă între tine şi partenerul tău există o relaţie de pace, te afli în relaţia corectă. Dacă nu, atunci relaţia este nepotrivită sau prematură.
Relaţiile nepotrivite exacerbează tiparele de abuzuri din trecut. Învăţătura pe care o obţii din astfel de întâlniri este dureroasă. Se poate face şi trebuie să se facă o alegere mai bună. Dar, pentru ca această alegere mai bună să se facă, trebuie să fii în stare să ceri fără şovăire ceea ce vrei. Dacă îl laşi pe celălalt să dicteze termenii relaţiei, să nu fii surprins dacă nu te vei simţi respectat. Ştii ce este bine pentru tine şi ce nu. Spune de ce anume ai nevoie, rosteşte adevărul şi fii ferm în hotărârea de a te vindeca. Numai prin hotărârea de a te respecta şi cinsti pe tine însuţi, poţi atrage un partener care vrea să facă acelaşi lucru.
Acestea sunt adevăruri simple. Dar ele nu sunt practicate. Iarăşi şi iarăşi, faci compromisuri, joci după cum îţi cântă alţii şi te trădezi pe tine însuţi. Deja ar trebui sa te fi săturat de a repeta aceeaşi lecţie şi de a-ţi adânci rănile.
Iţi voi spune pe cât de clar pot: dacă nu ştii cum să ai grijă de tine însuţi şi dacă nu vrei să o faci, nimeni altcineva nu o să aibă grijă de tine. Lipsa ta de dragoste şi de abnegaţie faţă de tine însuţi atrage în câmpul tău vibraţional oameni cu lecţii similare. Atunci, pur şi simplu, veţi oglindi unul pentru celălalt acea lipsă de înţelegere de sine şi de devotament faţă de propria persoană.
Devotamentul faţă de altul este imposibil, fără ca mai întâi să te devotezi ţie însuţi. Acesta este un lucru important. Cei care încearcă să acţioneze într-un mod lipsit de dragoste de sine, pun căruţa în faţa boilor.
Mai întâi iubeşte-te pe tine însuţi – şi apoi poţi să treci dincolo de aceasta. Ceea ce sugerez eu nu este egoism. Este capitulare supremă în faţa divinului lăuntric.
Cel iubit ia naştere o dată cu devotamentul faţă de sine. El sau ea se manifestă în afară, de îndată ce acest devotament este demn de încredere, în acel moment, devotamentul exterior şi cel interior merg mână în mână. Atunci când îl preamăreşti pe cel iubit, preamăreşti sinele divin care trăieşte în multe trupuri. Aceasta este o relaţie sacră.
Puţini îl întâlnesc pe cel iubit în această viaţă, deoarece puţini au învăţat să se aprecieze şi să se cinstească pe ei înşişi şi să se vindece dinăuntru în afară. Dar tu poţi să fii unul dintre aceşti puţini, dacă vrei să te dedici propriei tale vindecări.
Hotărăşte-te să o faci şi cel iubit află acest lucru. Fă un jurământ simplu: „jur că în nici una dintre relaţiile mele nu mă voi mai trăda sau agresa pe mine însumi. Voi comunica în mod cinstit ceea ce gândesc şi ceea ce simt, cu compasiune faţă de ceilalţi, dar fără nici un fel de ataşament faţă de modul în care el sau ea îmi primesc comunicarea. Am convingerea că, spunând adevărul şi respectându-mă pe mine însumi, mă aflu în comuniune cu cel iubit. Nu voi mai încerca să fac în aşa fel încât „lucrurile să meargă” în cadrul unei relaţii, sacrificându-mă pe mine însumi, pentru a încerca să îndeplinesc nevoile partenerului meu.”
Paul Ferrini

https://drumuricatretine.wordpress.com

18 august 2016

Copil frumos!



Copil frumos, te-aş ţine-ascuns

în locul unde n-au pătruns

nici răutatea, nici mânia,

în locul unde e stăpână bucuria.


Şi ţi-aş păstra desţelenită
grădina vieţii, şi-nflorită,
ca un surâs să fie fiecare floare,
pe chipul tău să râdă lumina de la soare.

Şi ţi-aş aşterne dragoste în cale,
din suflet aş lăsa să scuture petale,
ca să nu simţi nici pietre ascuţite şi nici spini,
să nu te rătăceşti prin mărăcini.

Vise înalte ţi-aş păzi în palmă,
iar zborurilor tale le-aş ţine vremea calmă,
şi timpul l-aş supune şi l-aş îmblânzi,
l-aş pune în clepsidră şi ţi l-aş dărui.

Dar nu ştiu cum să fac acestea toate,
nu era scris în nicio carte,
şi nu cred că a fost vreun înţelept
care ştia ceva şi a păstrat secret.

Şi-atunci tot ce rămâne e să îţi dau poveţe,
să te învăţ că lumea are multe feţe,
să îţi arăt cum sufletul se oţeleşte,
dar dragostea din el e cea care te creşte.

Să-ţi spun că din durere iei putere,
că pentru a clădi un vis de multe ori se cere
să laşi bucăţi de suflet să se sfâşie din tine;
dar să nu-ţi pară rău când tot ce faci e bine!

Să nu uiţi idealuri chiar dacă ţi se pare
că s-au pierdut cândva în neagră depărtare!
Oricât de întuneric, mai sunt câteva stele;
să cauţi mereu zborul şi să ajungi la ele!

De cazi, să te ridici mai sus
şi să răsari chiar dacă soarele-a apus!
Dacă pierzi astăzi, poţi învinge mâine;
să nu-ţi vinzi inima pe-un colţ de pâine!

Să nu uiţi niciodată să fii bun şi drept,
să nu te pleci, dar să fii înţelept!
Şi vieţii să-i surâzi, să ştii cum să te bucuri
de împliniri înalte şi de mărunte lucruri!

Iar la sfârşit, când scazi şi când aduni,
când timpul ce-ţi rămâne e cât să-l ţii în pumni,
să-ţi fie gândul liniştit şi inima senină
că ai trăit frumos şi viaţa ţi-a fost plină.

Autoare: Carmen Pricop

Un mesaj sincer pentru barbatul care mi-a schimbat viata

Iti spun sincer: Iti multumesc.


Ai venit in viata mea cand nici nu ma asteptam... si ai schimbat totul. Am crezut ca voi fi multumita pe cont propriu, insa mi-ai aratat ca fericirea pura inseamna sa fii iubit si sa iubesti pe cineva. Timpul petrecut impreuna m-a ajutat sa inteleg foarte bine cine sunt cu adevarat si ce imi doresc de la viata mea. Acum nu imi mai pot imagina viata mea fara tine si vreau sa iti multumesc pentru toate modurile in care m-ai schimbat.
Iti multumesc pentru ca ma iubesti neconditionat
Inainte de a te intalni pe tine, eram pierduta. N-am stiut ce inseamna sa iubesti cu adevarat sau chiar sa fii iubit. Eram o romantica incurabila prinsa in povestile de dragoste ale lui Nicholas Sparks, asteptand ziua in care voi putea sa imi scriu propria poveste... si acum pot. Datorita tie stiu ce inseamna sa iubesti pe cineva neconditionat si sa primesti, in acelasi timp, iubire inapoi. In fiecare zi imi demonstrezi tot mai mult ce insemn pentru tine si pentru asta iti multumesc din suflet.
Iti multumesc pentru ca intotdeauna ma faci sa zambesc
Am putea sta in fata televizorului, uitandu-ne la emisiunea noastra preferata sau am putea fi pe drum, in masina, ascultand radio... oriunde am fi sau orice am face, vei gasi intotdeauna o modalitate de a ma face sa zambesc. Chiar si in cele mai intunecate zile, eforturile tale de a le face mai luminoase si de a pune un zambet pe fata mea nu trec neobservate. De la o floare pe care mi-o aduci la un simplu mesaj in care imi spui cat de draguta sunt... intotdeauna stii ce sa imi spui pentru a ma face sa zambesc.
Iti multumesc pentru ca ma asculti intotdeauna
As putea avea una din acele zile in care totul pare sa mearga gresit... si tu vrei sa vorbesti cu mine despre asta. Asculti, pui intrebari, oferi sfaturi. Interesul tau pentru mine si dorinta de a ma asculta ore in sir este foarte apriacit. Nu ma simt ca si cum problemele mele ar fi o povara pentru tine ci din contra; simt ca vrei sa ma ajuti sa trec peste problemele pe care le am si parca vrei sa iei toate necazurile de pe umerii mei si sa le rezolvi de unul singur.
Iti multumesc pentru ca nu renunti la mine
Este inevitabil (mai ales pentru o femeie) sa nu treci prin momente in care simti ca nu mai poti. Emotii, anxietate si nerabdare. Cu stresul fiecarei zile pe umerii nostri, exista momente cand vrem doar sa renuntam. Iti multumesc ca nu ai vrut sa renunti la mine... chiar si cand eu am vrut sa renunt. Cand am vrut sa fug departe de lume si sa renunt la tot, m-ai convins sa nu o fac. Tu imi dai incredere si determinare sa imi continui drumul catre visele mele. Asa ca, iti multumesc pentru ca nu pleci in momentul in care lucrurile se inrautatesc si ca imi dai increderea de care am nevoie.
Iti multumesc pentru ca ma iubesti... asa cum sunt eu
Am vazut prea des cum in relatii un partener face presiuni asupra celuilalt pentru a fi cineva diferit. Ei bine, tu ma iubesti pentru cine sunt, cu defecte cu tot. Tu ma incurajezi sa nu port machiaj pentru ca iti place cum arat naturala. Tu ma incurajezi sa fiu indrazneata chiar si atunci cand ma fac de ras cand dansez in public. Tu imi dai incredere si ma ajuti sa fiu persoana care sunt cu adevarat... si pentru asta iti voi fi vesnic recunoscatoare.
Pentru aceste cinci lucruri si multe altele pe care le faci iti multumesc.. deoarece viata mea este schimbata pentru totdeauna. Mi-ai dat inapoi parti din mine pe care credeam ca le pierdusem si m-ai lasat sa descopar parti pe care nici nu le cunosteam. Poate ca nici nu stii tot ce faci... dar iti multumesc.


sursa material: theodysseyonline.com

Mantra lui Richard Gere: „Nici unul dintre noi nu va scăpa cu viață…”

Richard Gere nu este lipsit de atenția fanilor. Este iubit în diferite colțuri ale lumii și nu are nevoie de publicitate suplimentară. Ultima sa notiță pe contul de facebook a provocat un val de emoție.
„Mama unuia dintre prietenii mei a dus  mereu un stil de viață sănătos. Mânca doar alimente sănătoase, nu consuma alcool și nu fuma, făcea sport și îi era frică să stea la soare fără cremă de protecție. În mod constant consulta nutriționiștii și fizioterapeuții, urmând cu strictețe rețetele lor. Putem spune că era un pic obsedată de sănătatea sa.
Acum are 76 de ani și a fost diagnosticată cu cancer de piele, la fel și cu cancer al măduvei osoase. Mai mult de atât, femeia suferă și de osteoporoză într-un stadiu sever…
Tatăl prietenului meu nu și-a refuzat nici un capriciu. Niciodată nu a făcut sport și îi plăcea să mănânce mult, punând ulei direct pe bacon. Putea să-și permită să bea, să stea la soare până când pielea nu i se decojea.
Pot spune că toată viața lui a scuipat pe sfatul medicilor și a trăit după bunul plac. Are 81 de ani, iar medicii spun că sănătatea sa poate fi invidiată de mulți tineri.
Indiferent cât de mult ai încerca, nu poți să scapi de răul din interior. Mai devreme sau mai târziu te va prinde. Așa cum a spus și mama bolnavă a prietenului meu în pragul morții: „Dacă aș fi știut cum se va încheia viața mea, n-aș fi ascultat de medici și aș fi trăit viața după propria voință.”
Asta este viața și nimeni nu pleacă viu de aici. Așa că nu trebuie să te lași pe plan secundar. Până când ai timp, trebuie să trăiești așa cum îți dorești. Mâine ar putea fi prea târziu.
Așa că fă ceea ce vrei. Mănâncă gustos, bronzează-te la soare, nu ezita să fii leneș. Fii prostuț și ciudat, dar fii tu însuți. Pentru toate celelalte lucruri, pur și simplu nu există timp!”


Sursa:www.devorbacutine.eu