Viziune matura asupra relatiei

Ce poate fi mai frumos decat sa cresti impreuna cu altcineva?

Sa-i observi devenirea in timp ce el ti-o secondeaza pe a ta? Sa-ti ofere viziunea sa, specific masculina sau feminina a aceeasi realitati?… Pentru asta insa, amandoi trebuie sa creasca, sa evolueze, sa descopere, sa infrunte, sa devina mai mult. Sa aiba aceeasi disperare dupa a intelege, a trai, a simti, a deveni.

Relatiile mor atunci cand incetam sa crestem. Intr-o relatie cei doi nu trebuie sa se priveasca unul pe altul, intr-o obsesie distructiva plina de insecuritati, ci amandoi sa priveasca inainte catre acelasi viitor.

Secretul unei relatii frumoase e simplu: fascinatie mentala, pasiune erotica si valori pragmatice comune. Cand una lipseste ai orice altceva de la prietenie, la pasiune distructiva, la parteneriat administrativ, numai dragoste totala, nu.

Afla cum esti tu, si apoi il vei afla si pe celalalt.

sursa-www.facebook.com/coaching.artdevivre

Fii eroul principal al vietii tale

Atunci cand suntem copii, noi suntem martorii felului in care comunica adultii, si este firesc sa le imitam comportamentul.

Ne vedem fratii mai mari, unchii si matusile, parintii si vecinii, angrenandu-se in relatii amoroase. Practic, nu fac altceva decat sa sufere, dar ei cred ca se iubesc. Vedem cum se cearta si abia asteptam sa crestem, ca sa putem face si noi acelasi lucru. Mentalitatea copiilor este de tipul: “Uau, ce amuzant tre sa fie!” Intreaga de care ajungem sa suferim se datoreaza faptului ca asistam la atatea mincinui atunci cand suntem inocenti, din care ne alcatuim apoi propria poveste personala. Am continuat sa-mi studiez astfel povestea vietii mele si am descoperit ca tot ce exista in ea avea legatura cu mine. Acest lucru este firesc, caci eu sunt centrul perceptiei mele, iar povestea nu face decat sa reflecte punctul meu de vedere. Principalul caracter care traieste in povestea mea are la baza un erou real, dar ceea ce cred eu despre mine nu este adevarat – nu este decat o poveste. Am creat eu insumi eroul numit “Miguel”, care nu reprezinta altceva decat o imagine bazata pe ceea ce am convenit eu insumi sa cred despre mine insumi. Mi-am proiectat apoi aceasta imagine asupra celor din jur, care au perceput-o, au modificat-o si au reactionat la ea in functie de propriile lor povesti personale.

Am descoperit apoi ca am creat asemenea imagini si in legatura cu celalalte personaje secundare din povestea mea. 
Si acestea au la baza oameni care exista in realitate, dar tot ce cred eu despre ei tine de propria mea creatie. De pilda, am creat o eroina numita mama, un erou numit tata, cate un erou pentru fiecare din fratii si surorile mele, din prietenii mei, din iubitele mele chiar si pentru cainele si pisica mea. De cate ori intalnesc o persoana, o calific si emit anumite judecati bazate pe cunoasterea care exista in mintea mea. In acest fel, ii pot pastra imaginea in memoria mea.
In povestea mea, tu vei fi intotdeauna un erou secundar, creat de mine insumi si cu care interactionez. Tu proiectezi asuprea mea ceea ce doresti sa cred despre tine, iar eu modific aceasta perceptie in functie de ceea ce cred eu despre tine. Abia acum sunt convins ca esti cel care cred eu ca esti. Iti pot spune chiar ca “te cunosc”, desi in realitate nu te cunosc deloc. Tot ce cunosc este povestea pe care mi-am creat-o in legatura cu tine. Mi-a trebuit ceva timp sa inteleg ca unicul lucru pe care il cunosc este povestea mea personala, legata de mine insumi.

Am crezut ani de zile ca ma cunosc, pana cand am descoperit ca acest lucru nu era deloc adevarat.
Tot ce cunosteam erau convingerile mele legate de mine. Am descoperit apoi ca nu eram deloc cel care credeam ca sunt! Aceasta descoperire a fost extrem de interesanta, dar si inspaimantatoare, caci am realizat ca nu cunosc pe nimeni si nimeni nu ma cunoaste cu adevarat pe mine.
Adevarul este urmatorul: noi nu cunoastem decat ceea ce cunoastem, iar unicul lucru care il cunoastem cu adevarat este povestea noastra. De cate ori nu i-ati auzit pe oameni spunand: “Imi cunosc foarte bine copii; nu ar face niciodata asa ceva!” Chiar credeti ca va cunoasteti copii? Sau partenerul de viata? Ei bine, va asigur ca acest lucru nu este adevarat, la fel cum nici el nu va cunoaste pe dumneavoastra! Puteti fi sigur ca numeni nu va cunoaste cu adevarat, dar va cunoasteti macar pe dumneavoastra pe dumneavoastra insiva? Cunasteti cu adevarat pe cineva?

Candva credeam ca imi cunosc foarte bine mama, dar unicul lucru pe care il cunosc cu adevarat despre ea este rolul care i l-am atribuit eu insumi in povestea mea.

Mi-am creat o imagine pentru eroina din poveste care joaca rolul mamei mele. Tot ce cunosc despre ea este ceea ce cred despre ea. In realitate, nu am nici cea mai mica idee despre lucrurile care exista in mintea ei. Numai ea stie ce gandeste, si probabil nici ea nu se cunoaste mai bine pe sine.
Acest lucru este valabil si in ceea ce va priveste pe dumneavoastra. Probabil ca mama dumneavoastra poate sa jure ca va cunoaste foarte bine, dar credeti ca acest lucru este adevarat? Personal, eu nu cred. Stiti foarte bine ca ea nu are de unde sa stie ce exista in mintea dumneavoastra. Tot ce cunoaste ea este ceea ce crede despre dumneavoastra, adica aproape nimic. Nu sunteti decat un erou secundar in povestea ei, in care jucati rolul fiului sau fiicei. Mama dumneavoastra creeaza o imagine in ceea ce va priveste, dupa care spera sa va integrati in aceasta imagine. Ce credeti ca se intampla daca nu corespundeti acestei imagini pe care si-a facut-o in legatura cu dumneavoastra? Mama dumneavoastra se va simti ranita si va incerca sa va faca sa corespundeti acestei imagini. De aici, nevoia ei de a va controla, de a va spune ce trebuie sa faceti si ce nu, de a va transmite toate parerile ei in legatura cu modul in care ar trebui sa va traiti viata.
Daca stiti ca parerea ei nu poate fi influentata, intrucat este legata de povestea sa personala, ce rost mai are sa va aparati punctul de vedere? Nu are nici o importanta ce ii veti spune, caci oricum nu va va crede. Cum ar putea crede povestea dumneavoastra de vreme ce nu corespunde cu a ei? Cel mai bun lucru care il puteti face este sa schimbati subiectul, sa va bucurati de prezenta ei si sa o iubiti asa cum este. Daca veti ajunge la aceasta conlcuzie, va veti putea iubii parintii indiferent de ce v-au facut.

Prin acest act de iertare, relatia dumneavoastra cu ei se poate schimba complet.
De vreme ce am descoperit ca oamenii isi creeaza si isi traiesc propria lor poveste personala, de ce i-am mai judeca? De ce am mai interpreta totul personal ceea ce spun sau ce fac, stiind ca noi nu suntem – oricum – decat niste eroi secundari in povestea lor? Atunci cand ne vorbesc, noi stim ca ei se adreseaza defapt eroilor secundari din povestea lor. Orice ne-ar spune altcineva, nu este decat o proiectie a imaginii lor legate de noi. Nu are nimic de-a face cu noi. Personal, nu imi mai pierd de mult timpul facand interpretari personale. 

Prefer sa-mi focalizez atentia asupra propriei mele povesti.

Orice om are dreptul sa-si creeze propria poveste a vietii, sa se exprime prin arta sa. Din pacate, majoritatea oamenilor incearca sa ii face pe cei din jur sa se integreze in imaginile si rolurile pe care le-au creat pentru ei in povestile lor. De pilda, isi pun copii sa fie asa cum vor ei. Ei bine, va dau o veste proasta! Acest lucru nu se va intampla niciodata. La fel, atunci cand partenerul nostru de viata nu se integreaza in imaginea pe care o cream pentru el, ne simtim raniti sau fustrati. Apoi incercam sa-l controlam. Simtim nevoia sa ii spunem ce sa faca si ce sa nu faca, ce sa creada si ce sa nu creada. Procedam la fel si cu copii nostri, si astfel incepe un adevarat razboi al controlului.
Viata in acest corp fizic este foarte scurta, chiar daca am ajunge la varsta de 100 de ani. Cand mi-am dat seama de acest lucru, m-am decis sa nu mai pierd timpul creand conflicte, mai ales cu oamenii care ii iubesc cel mai mult. Prefer sa ma bucur de ei, acceptandu-i asa cum sunt, indiferent de ceea ce cred ei. Povestea pe care ei o creeaza nu are nici o importanta pentru mine. De pilda, nu-mi pasa daca mama mea nu este de acord cu povestea mea personala. O iubesc sincer si ma bucur de prezenta ei. Nu imi impun povestea mea, la fel cum nu o impun nimanui altcuiva. Ii respect povestea ei, o ascult si nu incerc sa-i dovedesc ca nu are dreptate.

Daca altcineva incearca sa va rescrie povestea, inseamna ca nu va respecta.
Nu va respecta pentru ca sunt de parere ca nu sunteti un bun artist, ca nu va puteti scrie propria poveste, chiar daca v-ati nascut cu acest destin unic. Respectul se naste direct din iubire. El reprezinta una din cele mai inalte expresii ale iubirii.

Eu insumi ma respect pe mine, asa ca nu permit nimanui sa imi scrie povestea in locul meu. 
Povestea mea cade in responsabilitatea mea; este creatia mea. Eu sunt artistul si-mi respect propria arta. Pot eventual compara arta mea cu arta altora, dar eu sunt cel care fac propriile alegerei, care imi asum responsabilitatea pentru ceea ce creez. Cand mi- am dat seama pentru prima oara ca nu imi place povestea pe care am creat-o, m-am gandit: “Foarte bine, eu sunt autorul, deci pot sa schimb povestea”. Am incercat si am dat gres. Am incercat apoi din nou si am dat din nou gres. Acest lucru s-a repetat de multe ori, caci am incercat sa schimb toti erorii secundari din povestea mea. Am crezut ca daca voi reusi sa schimb eroii secundari, imi voi shimba povestea personala, dar acest lucru este complet gresit!

Adevarata noastra problema nu este niciodata legata de eroii secundari din povestea noastra. 
Ceea ce vedem in ei este intotdeauna o proiectie a convingerilor noastre, iar aceasta problema este secundara. Principala noastra problema este legata de eroul principal. Daca nu ne place propria poveste personala, cu siguranta cel vinovat este eroul principal (mai precis, ceea ce credem noi in legatura cu el).

Nu exista decat o singura modalitate de a schimba povestea personala, si anume schimbarea convingerilor noastre legate de sine.
Acesta este un mare pas in procesul de trezire spirituala. Daca vom renunta la minciunile in care credeam, legate de noi insine, aproape tot restul se va schimba ca prin farmec. Eroii secundari din povestea noastra se vor schimba, dar nu in sensul ca ii vom inlocui cu altii. Ei vor ramane aceeasi; ceea ce se va schimba vor fi doar convingerile noastre legate de ei. Aceste schimbari se vor proiecta asupra lor, schimband implicit interactiunea noastra cu ei. Odata cu aceasta se va modifica si felul in care ne percep ei. Si astfel, eroul secundar pe care il reprezentam noi in povestea lor se va schimba. Efectele se tin lant dupa modelul bulgarelui de zapada: daca ne schimbam pe noi insine, tot ce ne inconjoara se schimba.
Noi suntem singurii care ne putem schimba povestea personala, iar acest lucru este posibil numai prin schimbarea propriei relatii pe care o avem cu noi insine. Ori de cate ori schimbam eroul principal din povestea noastra, tot restul se schimba ca prin farmec, adaptandu-se la noua realitate. Acest lucru este usor de dovedit, caci asa se petrec oricum lucrurile, chiar daca noi nu suntem constienti (eroul principal se schimba in timp, dar din motive conjucturale, nu constiente).

Fragment din cartea Vocea Cunoasterii, de Don Miguel Ruiz,

„OSHO – Splendoarea ascunsa”

"In ultima vreme am inceput sa-mi dau seama de faptul ca pana si iubitul meu e pentru mine un strain. Dar nutresc, in continuare, un dor arzator de a depasi separarea dintre noi. E aproape ca si cum am fi doua linii care continua sa mearga in paralel, dar n-au sa se intalneasca niciodata. Iubite Osho, este lumea constiintei la fel ca lumea geometriei sau exista, totusi, vreo sansa ca liniile paralele sa se intalneasca?

E una din marile suferinte cu care fiecare persoana care iubeste trebuie sa se confrunte: nu exista cale de a elimina necunoscutul dintre cei doi iubiti, de a elimina distanta, separarea. De fapt, pentru ca iubirea sa functioneze trebuie ca iubitii sa fie poli opusi. Cu cat sunt mai indepartati, cu atat e atractia mai mare. Separarea e cheia pentru atractia dintre ei. Se apropie, se apropie foarte mult, dar nu devin niciodata unul. Se apropie atat de mult incat au impresia ca nu mai e nevoie decat de un singur pas si se vor contopi. Dar acel pas n-a fost niciodata facut si nu poate fi facut, pentru ca, pur si simplu, nu e in firea lucrurilor. Dimpotriva, atunci cand sunt foarte aproape, ei incep imediat sa se separe, sa se indeparteze. Din cauza ca atunci cand sunt foarte aproape atractia lor se pierde. Incep sa se certe, sa se sacaie, devin nesuferiti. Acestea sunt modalitati prin care se creeaza din nou distanta. Iar dupa ce a aparut distanta incep imediat sa se simta atrasi unul de altul; si continua in felul acesta, ritmic: se apropie, se indeparteaza; se apropie, se indeparteaza.

Exista un dor de contopire, dar la nivel biologic, la nivel de corp contopirea e imposibila. Nici macar cand faci dragoste nu te contopesti cu celalalt. Separarea la nivel fizic e inevitabila.

Spui: „In ultima vreme am inceput sa-mi dau seama de faptul ca pana si iubitul meu e pentru mine un strain.”

E bine ca ti-ai dat seama. Lucrul acesta dovedeste ca intelegerea ta creste. Numai oamenii infantili cred ca se cunosc unul pe altul. Nu te cunosti nici macar pe tine insuti, cum poti sa-ti inchipui ca iti cunosti iubitul sau iubita?

Nici persoana iubita nu se cunoaste pe sine, nici tu nu te cunosti pe tine. Doua fiinte necunoscute, doi straini care nu stiu nimic despre ei insisi incearca sa se cunoasca unul pe altul – e un exercitiu al zadarniciei care va sfarsi, inevitabil, in frustrare, in esec. Si de aceea toti iubitii sunt furiosi unul pe altul. Fiecare are impresia ca celalalt nu il lasa sa intre in lumea lui personala: „Ma tine la distanta!” Si fiecare are aceeasi impresie despre celalalt. Dar nu este adevarat, toate plangerile sunt false! E din cauza ca nu se intelege legea naturii.

La nivel de corp poti sa te apropii, dar nu poti sa te contopesti! Numai la nivel de inima te poti contopi, si asta numai momentan, nu permanent. La nivel de fiinta esti contopit, nu e nevoie sa te contopesti, trebuie doar sa descoperi ca esti!

Spui: „Dar nutresc in continuare un dor arzator de a depasi separarea dintre noi.”

Daca incerci intruna s-o faci la nivel fizic, vei esua de fiecare data! Dorul nu arata decat ca iubirea trebuie sa treaca dincolo de corp, ca iubirea vrea ceva mai inalt decat corpul, ceva mai maret decat corpul, ceva mai profund decat corpul.

Nici intalnirea de la inima la inima, desi are o dulceata atat de mare, desi aduce o bucurie imensa, nu e suficienta, fiindca ea se produce numai o clipa. Dupa aceea strainii sunt iarasi straini.

Daca nu ajungeti sa descoperiti lumea fiintei, nu veti putea sa va impliniti dorul de contopire. Si iata lucrul straniu: in ziua in care te contopesti cu persoana iubita la nivel de fiinta, te contopesti si cu intreaga existenta.

Intrebi: „E aproape ca si cum am fi doua linii care continua sa mearga in paralel, dar n-au sa se intalneasca niciodata.”

In geometria euclidiana, liniile paralele nu se intalnesc. Dar s-a descoperit ca daca continui, si continui, si continui, ele se intalnesc. [….] Liniile paralele, in ceea ce-i priveste pe iubiti, nu se pot intalni. Si e bine ca nu se pot intalni, caci daca iubitii si-ar putea satisface dorul de contopire la nivelul corpului fizic n-ar mai privi niciodata in sus. N-ar mai incerca niciodata sa afle ca in corpul fizic se ascunde mult mai mult de-atat – se ascunde constiinta, se ascunde Dumnezeu! E bine ca iubirea esueaza, fiindca esecul iubirii te va determina sa incepi un pelerinaj nou.

Dorul te va bantui pana cand te va aduce la templul in care se produce intalnirea, dar intalnirea are loc, intotdeauna, cu intregul. Intregul in care va fi iubitul tau, dar vor fi si arborii, si raurile, si muntii, si stelele. In intalnirea aceasta nu vor fi prezente cele doua egouri: nici egoul tau, si nici al persoanei iubite, dar intreaga existenta va fi prezenta! Iar aceste doua egouri sunt de fapt problema, sunt ceea ce fac din voi doua linii paralele. Nu iubirea e cea care iti face necazuri, ci egoul!

Viata dupa viata, dorul va ramane acolo pana vei descoperi usa potrivita pentru a trece dincolo de corp. Pastreaza-ti dorul arzator, inflacarat! Nu-ti pierde zelul! Dorul tau e samanta spiritualitatii tale. Dorul tau e inceputul uniunii ultime cu existenta. Iubitul tau nu e decat o scuza. Nu fi trista, ci bucura-te! Veseleste-te pentru ca nu exista posibilitate de intalnire la nivel fizic. Altminteri iubitii nu ar avea nicio cale de transformare. [...]

Gaseste legea existentei si urmeaz-o!

Dorul tau dupa contopire reprezinta dorinta ta spirituala, reprezinta natura ta fundamentala. Singura problema este ca te-ai concentrat asupra punctului gresit. Iubitul tau e doar o scuza. Iubitul tau ar trebui sa devina doar o experienta a unei iubiri mai mari: iubirea pentru existenta! Dorul tau sa fie o cautare a propriei tale fiinte interioare; acolo intalnirea are deja loc; acolo suntem deja contopiti; acolo nimeni n-a fost vreodata separat. Dorul e cat se poate de bun; numai obiectul sau nu e bun. De aici vine suferinta si iadul. Schimba obiectul si viata ta va deveni un paradis!”

OM-ul din tine!

OM-ul din tine, este la fel ca OM-ul din mine. Are nevoie de iubire, de pace, de bucurie, de acceptare si de apreciere. Omul se hraneste cu energie frumoasa, atunci cand isi simte seamanul cu inima deschisa, cand primeste acele sentimente care-l fac sa se simta OM. Este o nevoie, este ceva ce ne da valoare. Sigur ca valoarea ne este data de cat de VEDEM NOI pe noi, dar confirmarea celor din jur este de multe ori foarte importanta. Asta pentru ca suntem oameni si de nenumarate ori ne indoim. Indoiala face parte din evolutie.

Cred ca aprecierea inglobeaza in ea iubirea, bucuria, acceptarea si pacea. Aprecierea reuseste sa dea aripi atat de mari, incat cu o singura vorba buna, omului i se poate sterge toata suferinta, toata amaraciunea si toata apasarea. Cand omul se simte apreciat, este brusc mai deschis, mai cu zambetul pe buze, mai increzator si mai conectat la inima lui. Este greu sa spui cuiva o vorba buna? Este greu sa oferi o mangaiere unui suflet necajit? Nu, nu este dificil sa facem asta, este practic manifestarea divinului din noi. Maestrii Spirituali ne-a indrumat sa ne iubim aproapele, iar asta cred ca este cea mai frumoasa invatatura pe care ne-au lasat-o. Iubindu-ne aproapele nu facem decat ca in final, sa ne iubim si sa ne apreciem pe noi. Dar sa ne lasam putin pe noi la o parte si sa ne gandim la cel ce ne este seaman, sa ne punem in locul lui si sa ne intrebam ce ne-am dori. Sa ne intrebam ce ne-ar face bine atunci cand suntem intr-un moment de deznadejde. Ce am avea nevoie?

Am avea nevoie de cineva care sa vina cu inima deschisa si sa ne mai stearga din lacrimi, sa ne mai aline putin sufletul. Nu suntem facuti sa traim singuri, si cum Dumnezeu se manifesta prin oameni, am avea nevoie de un prieten care sa ne intinda o mana si sa ne faca sa vedem partea buna a lucrurilor. Si asta pentru ca, in orice “rau” exista si o parte buna. Altfel, Universul nu ne-ar fi trimis acel “rau”. Dar pana sa ne dam seama de partea buna, in cazul in care putem vedea asta singuri, sufletul ne este insetat de o atingere calda. Iar asta poate fi primita de la un om care ne vede scanteia divina si evident o apreciaza. Am vrea sa fim singuri in momentele apasatoare? Nu, sigur ca nu; ne dorim constient, sau inconstient, pe cineva care sa ne incurajeze!

Cred ca daca ne-am sustine unii pe altii, si ne-am arata apreciere, lumea ar fi mai putin bolnava. Majoritatea bolilor apar de la dezechilibre, iar dezechilibrele apar de la suparari, de la neacceptari, de la neiertari. Daca fiecare dintre noi ar simti mai multa apreciere din partea seamanului sau, ar avea mai multa putere sa ierte, sa-si accepte viata si sa mearga inainte. Ar avea o stare de spirit mai buna, si evident ar fi sanatos din toate punctele de vedere!

Suntem conectati unii cu altii, si stiind asta, suntem raspunzatori pentru tot ceea ce facem. Daca eu iti ofer tie apreciere, tu, la randul tau, vei da asta mai departe, si asa se poate forma un lant in care sa predomine Iubirea. Aprecierea, la urma urmei, este si ceva firesc. Suntem cu totii facuti dupa chipul si asemanarea Creatorului, iar eu cred ca El nu face discriminari. Ne apreciaza si ne iubeste pe toti la fel, neconditionat. Nu cred ca Dumnezeu face diferenta intre rugaciunea unui puscarias si cea a unui calugar. Fiecare este pe Pamant cu lectiile lui si cu misiunea lui. Un calugar te poate invata puterea credintei, iar un puscarias te poate invata ce sa nu faci in viata. Ambele lectii sunt folositoare, la fel de folositoare!

O vorba buna, spusa din suflet, si la momentul potrivit, poate schimba radical in bine destinul unui om, la fel cum tacerea si indiferenta pot crea un infern in suflet. A nu pune umarul la starea de spirit a unui om, poate duce la situatii uluitor de grave. Si asta pentru ca traumele sufletesti sunt cele mai ingrozitoare. Se stie foarte bine ca omul poate chiar sa se stinga din viata, daca traieste o tristete adanca. De ce sa nu-i alini suferinta? De ce sa nu-l faci sa vada si partea buna? De ce uneori gasim scuze si amanam sa fim alaturi? Uneori este comoditate, alteori ne gandim doar la noi si atunci…. Nu trebuie sa fii terapeut ca sa-ti arati aprecierea si sustinerea fata de un suflet. Un singur zambet poate face miracole, poate deschide cerurile si inima in cateva clipe. Si putem face asta atat de usor, atat de Usor!

Am trait cu totii situatii dificile in viata, si stim cat de important este sa ne deschida cineva inima, si sa ne arate ca de fapt suntem frumosi in interior. Este greu doar sa aratam si in exterior asta; nu este greu, chiar nu este greu. Avem nevoie sa ne aminteasca cineva ca suntem apreciati; mai uitam din cand in cand, asa suntem noi oamenii. Asa ca OM-ule arata cat de mult iubesti! Arata ca-i pretuiesti pe cei din jur! Arata Dumnezeul din tine seamanului ce nu mai vede Dumnezeul din el!

sursa

Sunt frumoasa... Mantra de rostit pentru orice femeie care vrea sa isi vindece inima

"Sunt frumoasa datorita felului in care ma port. Datorita prezentei mele. Energia mea este frumoasa. Si ochii mei, si buzele mele. Sunt frumoasa datorita compasiunii mele pentru toti si toate'. - O mantra puternica care iti poate vindeca inima intr-un mod frumos si sanatos!"

Suntem frumoase, puternice, avem sclipiri de geniu si puteri magice. Pe www.rebellesociety.com, SR Atchley ne propune o mantra superba, avand un puternic efect de vindecare al inimii. Este in acelasi timp o mantra ideala pentru a intari increderea in sine si in abilitatile si fortele proprii. Cititi-o ori de cate aveti nevoie sa va vedeti asa cum sunteti.

Mantra prin care orice femeie isi poate vindeca neincrederea in sine

Sunt frumoasa.

Sunt frumoasa datorita felului in care ma port. Datorita prezentei mele. Energia mea este frumoasa. Si ochii mei, si buzele mele. Sunt frumoasa datorita compasiunii mele pentru toti si toate.

Sunt rezistenta.

Sunt rezistenta deoarece trebuie sa fiu. Demonstrez intotdeauna perseverenta si hotarare interioara. Imi fac aparitia in absolut fiecare zi. Chiar si in zilele proaste, zilele grele. Plansul si bocetele… in zilele galagioase.

Sunt sclipitoare.

Sunt o stea stralucitoare inaltata sus pe cer pentru ca toata lumea sa o vada. Lumina mea straluceste in noptile cele mai intunecate si calauzeste drumul calatorului. Sunt combustibil ce arde pentru fiintele eterice din propriul combustibil interior.

Sunt uimitoare.

Sunt o femeie uimitoare. O mama uimitoare, sora, fiica. O iubita uimitoare. Ma uimesc pe mine insami cu propria magie si felul in care folosesc puterea pentru ce este bine si drept.

Sunt atragatoare.

Reflect dragostea. O arat, o daruiesc, o cresc. Si dragostea nu moare niciodata. In ciuda mortii. In ciuda pierderii. In ciuda neintelegerilor si a eforturilor nechibzuite.

Dragostea nu moare niciodata.

Sunt frumoasa fiindca stiu asta!!

Sursa: www.rebellesociety.com

Suflete pereche si suflete perete.

Orice dragoste lasa urme. Unele chiar perfecte. Si orice ai pune in loc, un alt tablou sau tapet, urma aceea ramane. Acolo, pe stanga peretelui, unde i-ar fi fost inima. Unde ii este o inima acum.

Cum intri in camera, iti dai seama imediat care sunt ei. In stanga este o canapea extensibila, inflorata, sub o fereastra curioasa sa vada ce se intampla afara toata ziua, pana vine cineva si trage perdelele. In dreapta este un dulap maro, pastrat din amintirea bunicilor, care inca mai scartaie cand il deschizi. Pe peretele cel mai din saanga, chiar dupa usa, este masuta lunga si joasa cu un televizor pe ea si niste reviste care par ca niste golani pe langa cele doua-trei carti, incepute toate odata, ratacite si ele pe-acolo.

Au mai ramas doar ei, peretele din fata si tabloul atarnat in stanga lui. Din cand in cand, mai sta un scaun in fata lor, dar pleaca repede pe cele patru picioare ale lui si-i lasa in pace. El, peretele, tot timpul a fost drept, de cand l-au construit. Dar, de ceva vreme, cele 90 de grade pe care le face cu parchetul si tavanul au devenit cele mai 90 de grade pe care le-a vazut matematica pana acum. Sunt 90 de grade mandre de ele. El, de cand i-a fost adus tabloul, este un perete fericit, mandru si mai luminos. Nu mai este doar un perete, este ca un zid de cetate, care apara ceva important, o civilizatie, o istorie, un neam, o idee.

Desi nu l-a vazut niciodata cum arata, el iubeste tabloul asta. Pentru ca ii tine de cald. Pentru ca ii acopera defectele, ceea ce in limbajul peretilor inseamna acea crapatura de la cutremurul de acum multi ani. Pentru ca acum lumea il vede altfel. Toata lumea care intra in casa se uita cu admiratie spre el si isi da cu parerea despre ce vrea sa reprezinte. Iar cand s-a mobilat restul camerei s-a facut asortandu-se cu marimea si culorile acestui tablou. Asa ca n-avea cum sa nu-l iubeasca pentru ca i-a schimbat toata lumea din jur.

Daca ar fi avut maini, l-ar fi luat in brate si nu ar fi lasat sa se puna praful pe el, asa cum in spatele tabloului, pe perete, n-o sa se puna niciodata praf, iar mai tarziu, in timp, daca ai da tabloul la o parte, ar ramane un dreptunghi mare si alb, nepatat. Orice dragoste lasa urme. Unele chiar perfecte. Si orice ai pune in loc, un alt tablou sau tapet, urma aceea ramane. Acolo, pe stanga peretelui, unde i-ar fi fost inima. Unde ii este o inima acum. Aducerea tabloului a fost pentru perete ca un transplant de inima, dupa ce a fost anesteziat cu un cui dureros, adanc infipt in el, care l-a facut sa piarda mult… var.

Chiar si la televizorul din camera se vorbea la unele emisiuni despre presupusa dragoste dintre perete si tablou, iar dulapul, incruntat si mare, scartaia, uneori, la canapeaua obisnuita, deja, cu barfele. Toti vorbeau ca ar fi ceva intre ei, intre peretele asta mai lung si tabloul acela. Si aveau dreptate, chiar era ceva intre ei. Un cui. Asta ii tinea impreuna, un cui. Dar asta ii si despartea, in acelasi timp.

Ce pentru altii este un obiect mic si ascutit, care poate sa te raneasca, pentru ei, cuiul, este ca un pod, ca un preot care i-a legat pe viata, ca o mana intinsa deasupra prapastiei cand unul sta sa cada, iar celalalt sta bine infipt pe picioare si n-o sa lase sa se intample asta niciodata. Asa parea si cu ei, ca si daca s-ar rupe cuiul, peretele, ca printr-o minune, si-ar schimba unghiul, punand toata casa in pericol, s-ar face de vreo 150 de grade si tabloul ar sta intins pe el, ca pe un camp cu flori.

Dragostea lor chiar este oarba, pentru ca ei nu s-au vazut intre ei, dar impreuna sunt ca un muzeu. Au incercat amandoi sa traga cu ochiul in oglinda pe care au probat-o, la un moment dat, oamenii casei, dar au trecut prea repede prin fata lor si n-au reusit. Au incercat sa vada ceva macar in reflexia din ecranul televizorului, dar nici asa n-a mers. Si s-au obisnuit cu gandul ca, de fapt, ei n-o sa se vada niciodata intre ei, asa cum ii vad ceilalti… Insa, pe de alta parte, si ei simt ceva ce nu pot ceilalti sa simta. Ei se iubesc asa cum sunt ei, acoperindu-si unul altuia defectele sau ajutandu-se sa fie vazuti mai cu admiratie, cu alti ochi.

Si s-au impacat cu gandul ca ei n-or sa se vada niciodata cat stau impreuna, dar cui(ului)… ii pasa?

Sursa: cornelilie.ro

Dorul. Instructiuni

Dorul este un sentiment egoist. Cel mai egoist. Cand ti-e dor de cineva, nu ti-e dor de acea persoana, ci de cum te simti tu langa acea persoana. Dor de felul in care te face sa te simti, sa te porti, sa zambesti, sa vorbesti, sa traiesti.

Dorul este un sentiment de rezerva. Apare atunci cand lipseste cineva, ceva si ii ia locul. Nu trebuie sa fie o cauza, ci un efect. Este sentimentul cel mai frustrant si totusi cel mai frumos. Parca este mai frumos si decat dragostea si asta este ironic, pentru ca dorul este efectul dragostei si nu invers. Efectul dorului nu tine de tine, ci de persoana care il naste. Poate fi cel mai sfasietor sentiment si durerea fara cea mai de medicament daca cealalta persoana nu te mai vrea sau cea mai fericita apasare daca stii ca esti asteptat de ea.

Dorul este un sentiment egoist. Cel mai egoist. Cand ti-e dor de cineva, nu ti-e dor de acea persoana, ci de cum te simti tu langa acea persoana. Dor de felul in care te face sa te simti, sa te porti, sa zambesti, sa vorbesti, sa traiesti.

Dorul nu este o slabiciune, nu este o nevoie, desi se confunda cu asa ceva de multe ori. Nevoia este efectul dorului. Persoana care lipseste este drogul, dorul este extazul, nevoia este sevrajul. Sa se creeze institutii de reabilitare pentru asa ceva si n-ar mai fi nimeni liber pe strazi.

Dorul este dovada unei parti frumoase in fiecare om. Chiar si in cei care credem ca sunt cei mai rai. N-am auzit niciodata „mi-e dor sa fac rau…”. Cu toate astea, dorul te poate face sa te simti cel mai rau, emotional vorbind.

Dorul este moneda de schimb, tributul, taxa pentru ce si cat iubesti. Ai gasit pe cine sa iubesti si te face sa te simti cel mai fericit. Deodata, esti mai puternic, mai frumos, mai interesant, mai tanar. Cand pleaca acea persoana de langa tine, pentru o ora, o zi , o viata, dorul este acolo sa-ti faca „nota de plata”. Si depinde in cine ajunge. Pe unii ii mananca si ii macina pe dinauntru, ii transforma in niste fantome ale unei iubiri, iar pe altii ii hraneste, le da putere sa faca timpul sa treaca mai repede pana se vor afla, din nou, in preajma persoanei cu potential de drog.

Dorul te face sa spui cuvinte pe care nu credeai ca o sa le spui, vreodata. Si face asta de mai multe ori decat dragostea. Sa recunosti sau sa admiti ca iubesti este pentru cei mai multi mai usor decat sa recunosti ca ti-e dor. Pentru ca dorul presupune o dependenta fata de cineva. Plus ca nu dragostea te face sa dai la 3 noaptea mesaje sau telefoane fostei sau fostului iubit, ci dorul. Si alcoolul sau orgoliul ranit.

Dorul este un mers pe sarma. Unii ajung bine la capatul celalalt al ei, altii cad si, data viitoare cand vor mai iubi, isi vor pune plasa de siguranta, sa nu mai doara asa tare cand se prabusesc … Si, de obicei, plasa aceasta de siguranta devine, mai degraba, un scut care nu lasa nici sa intre si nici sa mai iasa emotii. Si atunci o sa spui foarte greu si foarte rar „mi-e dor”. Dar nepronuntat, nespus, neimpartasit, dorul va rugini acel scut cu lacrimile care-ti vor plange pe dinauntru si vei scartai din toate incheieturile sufletului tau.

Dorul este o surpriza. Nu stii pe cine poate face fericit dorul tau. Ca poate cel sau cea de care ti-e dor nu stie ca simti asa despre acea persoana. Daca ti-e dor de cineva, spune-i. Chiar daca n-ati mai vorbit de mult timp si chiar daca nu-ti raspunde inapoi. Sau nu imediat. Dar daca ti-e tare dor de cineva, inseamna ca acea persoana, in ochii tai, este un om special, un om bun, cu toate relele lui, asadar adu-i aminte ca cineva se gandeste frumos la el. O sa vezi ca atunci cand pronunti formula magica „mi-e dor de tine”, dorul mai adoarme putin…

www.cornelilie.ro