Bookul meu virtual

18 august 2012

Daniel Dumitru Darie-In rosu,in toamna



Îmbracă-te în roşu şi fii frumoasa doamnă
Ce-mi dă din nou puterea de-a nu privi-napoi,
Când timpul dă să treacă din vară înspre toamnă
Şi-şi încrustează-nsemnul în tot ce suntem noi.

De-a fost atâta vară cu gust de foc şi sete
Ce-a ars până şi cerul şi norii-s azi de fum,
Să nu îţi fie teamă că ploaia lasă pete,
Eu, chiar şi prin cenuşă, spre tine îmi fac drum.

Trăieste-aceste zile ce par că-s infinite
În care se mai simte că arşita e-n toi…
Răbdarea nu ţi-o pierde… Eu ştiu că sunt ispite
Ce pentru-a ne convinge ne-ngroapă în noroi.

În toamna aburindă de sânge şi motive,
Deschideţi ochii mândri şi asteaptă-mă! Eu vin,
Şi nu m-ascund în taine sau motivări tardive.
Când spun că îmi ştiu rostul dar ţie mă închin.

Îmbracă-te în roşu, să-mi fii frumoasă doamnă,
Cu gândul ţe ridică spre cerul înstelat,
Te bucură că-ncepe această scurtă toamnă
Ce ne va fi-mplinire, cu sens de rod bogat.

Priveşte cerul nopţii ascuns de ceaţa deasă
Să poţi găsi-nţelesuri la toate câte-au fost,
Din marea rătăcire mă-ntorc acum acasă,
Mă-ntorc venind spre tine să dăm vieţii rost.

Dezbracă-ti haina neagră, nu-ţi este potrivită,
Arsuri simţeai în suflet, acum e-al vieţii foc,
Şi caută-mi privirea şi lasă-te privită,
Să ne redăm puterea de a avea noroc.

Eu vin din lumi uitate, de mulţi necunoscute,
Ştiind că pragul umbrei e lesne de trecut,
Să conturăm prin fapte hotare absolute,
Să fim perechea Phoenix ce-n foc a renăscut!

Îmbracă-te în roşu să fii frumoasă, doamnă,
Şi lasă-te purtată de sufletu-ţi senin,
Priveşte doar în faţă să simţi că-i prima toamnă
În care nu-ţi e frică de iernile ce vin…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu