Ce spunea părintele Arsenie Papacioc despre femei!

Părintele Arsenie Papacioc este unul dintre cei mai cunoscuți duhovnici din România, iar sfaturile sale au fost întotdeauna considerate valoroase.

Acesta a fost o persoană îndrăgită de foarte mulți oameni și a propovăduit învățătura creștină până la sfârșitul vieții sale, acum trei ani.

Părintele Papacioc a întâlnit mulți oameni cărora le-a schimbat fundamental viața, iar întrebările legate de viața creștinilor nu l-au deranjat niciodată. În contextul în care femeile sunt destul de des numite niște ființe inferioare și slabe, iată ce a răspuns despre acestea:

„Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia – adică să-i arate eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mirosul, şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adâncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia ea că este. Femeia trebuie preţuită, să ştiti, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparând-o pe ea cu oamenii.”

Cât despre sintagma jumătatea mea, pe care mulți o folosesc pentru a vorbi despre partenerul/partenera de viață, părintele a spus:

„Nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău; tu eşti tot, ea e tot. Nu există grad de rudenie între soţ şi soţie, pentru că ei sunt una. Dumneavoastră ați văzut steaua lui David, evreiască: sunt două triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e făcută de David, care era omul lui Dumnezeu, şi ea reprezintă fiinţa omenească, care are calitatea calităţilor în creaţia lui Dumnezeu: chip şi asemănare cu El. Şi de aceea l-a făcut pe om întâi ca un triunghi echilateral, cu baza în sus, pentru că omul e tare în putere, apoi un triunghi echilateral cu baza în jos, care simbolizează femeia. Nu există “jumătatea mea”. E o expresie spusă la un pahar de vin; la o sticlă de vin, pardon! ca să nu zic la un butoi chiar.”

Sfatul dat bărbaților în legătură cu femeile care îi înconjoară este acela de a le prețui și de a le respecta foarte mult:

„Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să şi-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Şi apoi, voi trebuie mai întâi de toate să ştiti să preţuiti femeia foarte mult. Ea este o creaţie a lui Dumnezeu extraordinară. Vă daţi seama ce putere are o femeie să te scoată dintr-o stare amărâtă. Faptul că un bărbat ştie că acasă are parte de o iubire desăvârşită îl face să muncească, să câştige războaiele, să-şi rezolve problemele.

Să ştiti că femeia nu gândeşte simplu. Chiar dacă nu e învăţată, ea are o putere de pătrundere deosebită şi e mult mai realistă decît un bărbat. Ea are încă de astăzi un sentiment pentru ziua de mâine. Însă noi discutăm, raţionalizăm nişte lucruri, dar în iubire nu este nimic raţional”.

Amintiri..

"Iti mai aduci aminte ziua cand ai luat Soarele si mi l-ai pus in suflet?"

Lucian Blaga

Ganduri...sentimente..

"Toate actiunile din viata de zi cu zi sunt produsul sentimentelor si gandurilor noastre.Si pentru ca nimic nu este imposibil,orice factor extern,de orice natura,nu ne poate impiedica sa actionam dupa cum ne dicteaza inima si constiinta.Traim asa cum gandim si simtim sau..traim gandindu-ne cum ar fi sa simtim...Evident ca aici intervine liberul arbitru.."

Femeile au totul de dat... dar si UN DEFECT de corectat

Femeile se revolta in fata nedreptatii. Indura greutati si poarta poveri, dar isi pastreaza fericirea, iubirea si veselia. Femeile traiesc si fara pentru ca familia lor sa aiba cu ce. Citeste acest scurt elogiu adus femeii, poemul care a facut inconjurul internetului!

UN DEFECT AL FEMEILOR

Femeile au puteri care ii uimesc pe barbati.

Indura greutati si poarta poveri, dar isi pastreaza fericirea, iubirea si veselia.

Zambesc atunci cand vor sa tipe.

Canta atunci cand vor sa planga.

Plang cand sunt fericite

Si rad cand sunt nervoase.

Femeile se lupta pentru lucrurile in care cred.

Se revolta in fata nedreptatii.

Nu accepta un “nu” drept raspuns cand sunt convinse ca exista o solutie mai buna.

Traiesc si fara pentru ca familia lor sa aiba cu ce.

Merg alaturi de un prieten speriat la doctor.

Iubesc neconditionat.

Plang cand proprii copii au succes

si se bucura cand prietenii lor au parte de reusite.

Sunt fericite cand aud de o nastere sau de o nunta.

Inima lor se frange cand un prieten moare.

Sufera enorm cand cineva din familie dispare

Si cu toate astea sunt puternice cand cred ca nu mai au putere deloc.

Stiu ca o imbratisare sau un sarut pot vindeca o inima ranita.

Femeile exista in toate formele, dimensiunile si culorile.

Conduc, zboara cu avionul, merg, alearga sau iti trimit un email pentru a-ti arata cat de mult tin la tine.

Inima unei femei este ceea ce face ca pamantul sa se invarta.

Femeile aduc bucurie, speranta si iubire.

Sunt pline de compasiune si idei.

Ofera sprijinul lor moral familiei si prietenilor.

Femeile au lucruri vitale de spus

si totul de dat.

Oricum, daca exista un defect al femeilor,acela ar fi ca uita cat de mult valoreaza!

http://www.garbo.ro/articol/

Lacrimile unei femei

I-am dat umeri suficient de puternici incat sa poata duce lumea in spate, dar suficient de delicati incat sa ofere alinare, a spus Dumnezeu.

Din cultura populara a internetului face parte si acest text care a sensibilizat si emotionat mii de inimi. Chiar daca a fost criticat vehement de unii pentru caracterul sau “siropos”, textul s-a bucurat in continuare de aceeasi popularitate. Nici faptul ca altii l-au criticat pentru subintelesurile sale usor sexiste (ce razbat dincolo de felul in care se incearca valorizarea femeii drept sotie si mama) nu i-au stirbit din popularitate.

De ce plang femeile

“Mama, de ce plangi?” si-a intrebat un baietel mama.

“Pentru ca sunt femeie”, i-a raspuns mama.

“Nu inteleg...”

Mama l-a imbratisat si i-a spus... “Si nu vei intelege niciodata, dragul meu”.

Mai tarziu, baietelul si-a intrebat tatal: “De ce plange mama fara niciun motiv?”

“Toate femeile plang fara niciun motiv”… a fost tot ce tatal a putut sa-i spuna baiatului.

Baietelul a crescut mare si a devenit barbat, insa tot nu a aflat raspunsul la intrebarea sa. In cele din urma, il intreaba pe insusi Dumnezeu: “Doamne, de ce plang femeile atat de usor?”

Dumnezeu i-a spus: “Cand am facut femeia am vrut ca ea sa fie speciala.

I-am dat umeri suficient de puternici incat sa poata duce lumea in spate, dar suficient de delicati incat sa ofere alinare.

I-am dat tarie interioara pentru a suporta nasterea si a indura respingerea care vine uneori de la proprii copii.

I-am dat puterea de a merge mai departe chiar si atunci cand toti ceilalti renunta. A ei este si taria de a avea grija de familia sa chiar si in momente de boala si oboseala, fara a se plange.

I-am dat sensibilitate sa-si iubeasca copilul in orice circumstante chiar daca acesta a ranit-o foarte tare.

I-am dat taria de a-si sprijini sotul si am creat-o din coasta lui pentru a-i proteja inima. I-am dat intelepciune pentru a sti ca un sot bun nu isi raneste niciodata sotia…

I-am dat lacrimi… Lacrimile sunt ale ei ca sa le foloseasca ori de cate ori este nevoie.

Vezi, fiul meu, i-a spus Dumnezeu, “Frumusetea unei femei nu se afla in hainele pe care le poarta, in chipul pe care il are, in felul in care isi piaptana parul.

Frumusetea unei femei poate fi vazuta in ochii ei. Aici este poarta care duce catre inima ei, locul in care traieste dragostea.”

Autor: Anonim

 http://www.garbo.ro/

Viziune matura asupra relatiei

Ce poate fi mai frumos decat sa cresti impreuna cu altcineva?

Sa-i observi devenirea in timp ce el ti-o secondeaza pe a ta? Sa-ti ofere viziunea sa, specific masculina sau feminina a aceeasi realitati?… Pentru asta insa, amandoi trebuie sa creasca, sa evolueze, sa descopere, sa infrunte, sa devina mai mult. Sa aiba aceeasi disperare dupa a intelege, a trai, a simti, a deveni.

Relatiile mor atunci cand incetam sa crestem. Intr-o relatie cei doi nu trebuie sa se priveasca unul pe altul, intr-o obsesie distructiva plina de insecuritati, ci amandoi sa priveasca inainte catre acelasi viitor.

Secretul unei relatii frumoase e simplu: fascinatie mentala, pasiune erotica si valori pragmatice comune. Cand una lipseste ai orice altceva de la prietenie, la pasiune distructiva, la parteneriat administrativ, numai dragoste totala, nu.

Afla cum esti tu, si apoi il vei afla si pe celalalt.

sursa-www.facebook.com/coaching.artdevivre

Fii eroul principal al vietii tale

Atunci cand suntem copii, noi suntem martorii felului in care comunica adultii, si este firesc sa le imitam comportamentul.

Ne vedem fratii mai mari, unchii si matusile, parintii si vecinii, angrenandu-se in relatii amoroase. Practic, nu fac altceva decat sa sufere, dar ei cred ca se iubesc. Vedem cum se cearta si abia asteptam sa crestem, ca sa putem face si noi acelasi lucru. Mentalitatea copiilor este de tipul: “Uau, ce amuzant tre sa fie!” Intreaga de care ajungem sa suferim se datoreaza faptului ca asistam la atatea mincinui atunci cand suntem inocenti, din care ne alcatuim apoi propria poveste personala. Am continuat sa-mi studiez astfel povestea vietii mele si am descoperit ca tot ce exista in ea avea legatura cu mine. Acest lucru este firesc, caci eu sunt centrul perceptiei mele, iar povestea nu face decat sa reflecte punctul meu de vedere. Principalul caracter care traieste in povestea mea are la baza un erou real, dar ceea ce cred eu despre mine nu este adevarat – nu este decat o poveste. Am creat eu insumi eroul numit “Miguel”, care nu reprezinta altceva decat o imagine bazata pe ceea ce am convenit eu insumi sa cred despre mine insumi. Mi-am proiectat apoi aceasta imagine asupra celor din jur, care au perceput-o, au modificat-o si au reactionat la ea in functie de propriile lor povesti personale.

Am descoperit apoi ca am creat asemenea imagini si in legatura cu celalalte personaje secundare din povestea mea. 
Si acestea au la baza oameni care exista in realitate, dar tot ce cred eu despre ei tine de propria mea creatie. De pilda, am creat o eroina numita mama, un erou numit tata, cate un erou pentru fiecare din fratii si surorile mele, din prietenii mei, din iubitele mele chiar si pentru cainele si pisica mea. De cate ori intalnesc o persoana, o calific si emit anumite judecati bazate pe cunoasterea care exista in mintea mea. In acest fel, ii pot pastra imaginea in memoria mea.
In povestea mea, tu vei fi intotdeauna un erou secundar, creat de mine insumi si cu care interactionez. Tu proiectezi asuprea mea ceea ce doresti sa cred despre tine, iar eu modific aceasta perceptie in functie de ceea ce cred eu despre tine. Abia acum sunt convins ca esti cel care cred eu ca esti. Iti pot spune chiar ca “te cunosc”, desi in realitate nu te cunosc deloc. Tot ce cunosc este povestea pe care mi-am creat-o in legatura cu tine. Mi-a trebuit ceva timp sa inteleg ca unicul lucru pe care il cunosc este povestea mea personala, legata de mine insumi.

Am crezut ani de zile ca ma cunosc, pana cand am descoperit ca acest lucru nu era deloc adevarat.
Tot ce cunosteam erau convingerile mele legate de mine. Am descoperit apoi ca nu eram deloc cel care credeam ca sunt! Aceasta descoperire a fost extrem de interesanta, dar si inspaimantatoare, caci am realizat ca nu cunosc pe nimeni si nimeni nu ma cunoaste cu adevarat pe mine.
Adevarul este urmatorul: noi nu cunoastem decat ceea ce cunoastem, iar unicul lucru care il cunoastem cu adevarat este povestea noastra. De cate ori nu i-ati auzit pe oameni spunand: “Imi cunosc foarte bine copii; nu ar face niciodata asa ceva!” Chiar credeti ca va cunoasteti copii? Sau partenerul de viata? Ei bine, va asigur ca acest lucru nu este adevarat, la fel cum nici el nu va cunoaste pe dumneavoastra! Puteti fi sigur ca numeni nu va cunoaste cu adevarat, dar va cunoasteti macar pe dumneavoastra pe dumneavoastra insiva? Cunasteti cu adevarat pe cineva?

Candva credeam ca imi cunosc foarte bine mama, dar unicul lucru pe care il cunosc cu adevarat despre ea este rolul care i l-am atribuit eu insumi in povestea mea.

Mi-am creat o imagine pentru eroina din poveste care joaca rolul mamei mele. Tot ce cunosc despre ea este ceea ce cred despre ea. In realitate, nu am nici cea mai mica idee despre lucrurile care exista in mintea ei. Numai ea stie ce gandeste, si probabil nici ea nu se cunoaste mai bine pe sine.
Acest lucru este valabil si in ceea ce va priveste pe dumneavoastra. Probabil ca mama dumneavoastra poate sa jure ca va cunoaste foarte bine, dar credeti ca acest lucru este adevarat? Personal, eu nu cred. Stiti foarte bine ca ea nu are de unde sa stie ce exista in mintea dumneavoastra. Tot ce cunoaste ea este ceea ce crede despre dumneavoastra, adica aproape nimic. Nu sunteti decat un erou secundar in povestea ei, in care jucati rolul fiului sau fiicei. Mama dumneavoastra creeaza o imagine in ceea ce va priveste, dupa care spera sa va integrati in aceasta imagine. Ce credeti ca se intampla daca nu corespundeti acestei imagini pe care si-a facut-o in legatura cu dumneavoastra? Mama dumneavoastra se va simti ranita si va incerca sa va faca sa corespundeti acestei imagini. De aici, nevoia ei de a va controla, de a va spune ce trebuie sa faceti si ce nu, de a va transmite toate parerile ei in legatura cu modul in care ar trebui sa va traiti viata.
Daca stiti ca parerea ei nu poate fi influentata, intrucat este legata de povestea sa personala, ce rost mai are sa va aparati punctul de vedere? Nu are nici o importanta ce ii veti spune, caci oricum nu va va crede. Cum ar putea crede povestea dumneavoastra de vreme ce nu corespunde cu a ei? Cel mai bun lucru care il puteti face este sa schimbati subiectul, sa va bucurati de prezenta ei si sa o iubiti asa cum este. Daca veti ajunge la aceasta conlcuzie, va veti putea iubii parintii indiferent de ce v-au facut.

Prin acest act de iertare, relatia dumneavoastra cu ei se poate schimba complet.
De vreme ce am descoperit ca oamenii isi creeaza si isi traiesc propria lor poveste personala, de ce i-am mai judeca? De ce am mai interpreta totul personal ceea ce spun sau ce fac, stiind ca noi nu suntem – oricum – decat niste eroi secundari in povestea lor? Atunci cand ne vorbesc, noi stim ca ei se adreseaza defapt eroilor secundari din povestea lor. Orice ne-ar spune altcineva, nu este decat o proiectie a imaginii lor legate de noi. Nu are nimic de-a face cu noi. Personal, nu imi mai pierd de mult timpul facand interpretari personale. 

Prefer sa-mi focalizez atentia asupra propriei mele povesti.

Orice om are dreptul sa-si creeze propria poveste a vietii, sa se exprime prin arta sa. Din pacate, majoritatea oamenilor incearca sa ii face pe cei din jur sa se integreze in imaginile si rolurile pe care le-au creat pentru ei in povestile lor. De pilda, isi pun copii sa fie asa cum vor ei. Ei bine, va dau o veste proasta! Acest lucru nu se va intampla niciodata. La fel, atunci cand partenerul nostru de viata nu se integreaza in imaginea pe care o cream pentru el, ne simtim raniti sau fustrati. Apoi incercam sa-l controlam. Simtim nevoia sa ii spunem ce sa faca si ce sa nu faca, ce sa creada si ce sa nu creada. Procedam la fel si cu copii nostri, si astfel incepe un adevarat razboi al controlului.
Viata in acest corp fizic este foarte scurta, chiar daca am ajunge la varsta de 100 de ani. Cand mi-am dat seama de acest lucru, m-am decis sa nu mai pierd timpul creand conflicte, mai ales cu oamenii care ii iubesc cel mai mult. Prefer sa ma bucur de ei, acceptandu-i asa cum sunt, indiferent de ceea ce cred ei. Povestea pe care ei o creeaza nu are nici o importanta pentru mine. De pilda, nu-mi pasa daca mama mea nu este de acord cu povestea mea personala. O iubesc sincer si ma bucur de prezenta ei. Nu imi impun povestea mea, la fel cum nu o impun nimanui altcuiva. Ii respect povestea ei, o ascult si nu incerc sa-i dovedesc ca nu are dreptate.

Daca altcineva incearca sa va rescrie povestea, inseamna ca nu va respecta.
Nu va respecta pentru ca sunt de parere ca nu sunteti un bun artist, ca nu va puteti scrie propria poveste, chiar daca v-ati nascut cu acest destin unic. Respectul se naste direct din iubire. El reprezinta una din cele mai inalte expresii ale iubirii.

Eu insumi ma respect pe mine, asa ca nu permit nimanui sa imi scrie povestea in locul meu. 
Povestea mea cade in responsabilitatea mea; este creatia mea. Eu sunt artistul si-mi respect propria arta. Pot eventual compara arta mea cu arta altora, dar eu sunt cel care fac propriile alegerei, care imi asum responsabilitatea pentru ceea ce creez. Cand mi- am dat seama pentru prima oara ca nu imi place povestea pe care am creat-o, m-am gandit: “Foarte bine, eu sunt autorul, deci pot sa schimb povestea”. Am incercat si am dat gres. Am incercat apoi din nou si am dat din nou gres. Acest lucru s-a repetat de multe ori, caci am incercat sa schimb toti erorii secundari din povestea mea. Am crezut ca daca voi reusi sa schimb eroii secundari, imi voi shimba povestea personala, dar acest lucru este complet gresit!

Adevarata noastra problema nu este niciodata legata de eroii secundari din povestea noastra. 
Ceea ce vedem in ei este intotdeauna o proiectie a convingerilor noastre, iar aceasta problema este secundara. Principala noastra problema este legata de eroul principal. Daca nu ne place propria poveste personala, cu siguranta cel vinovat este eroul principal (mai precis, ceea ce credem noi in legatura cu el).

Nu exista decat o singura modalitate de a schimba povestea personala, si anume schimbarea convingerilor noastre legate de sine.
Acesta este un mare pas in procesul de trezire spirituala. Daca vom renunta la minciunile in care credeam, legate de noi insine, aproape tot restul se va schimba ca prin farmec. Eroii secundari din povestea noastra se vor schimba, dar nu in sensul ca ii vom inlocui cu altii. Ei vor ramane aceeasi; ceea ce se va schimba vor fi doar convingerile noastre legate de ei. Aceste schimbari se vor proiecta asupra lor, schimband implicit interactiunea noastra cu ei. Odata cu aceasta se va modifica si felul in care ne percep ei. Si astfel, eroul secundar pe care il reprezentam noi in povestea lor se va schimba. Efectele se tin lant dupa modelul bulgarelui de zapada: daca ne schimbam pe noi insine, tot ce ne inconjoara se schimba.
Noi suntem singurii care ne putem schimba povestea personala, iar acest lucru este posibil numai prin schimbarea propriei relatii pe care o avem cu noi insine. Ori de cate ori schimbam eroul principal din povestea noastra, tot restul se schimba ca prin farmec, adaptandu-se la noua realitate. Acest lucru este usor de dovedit, caci asa se petrec oricum lucrurile, chiar daca noi nu suntem constienti (eroul principal se schimba in timp, dar din motive conjucturale, nu constiente).

Fragment din cartea Vocea Cunoasterii, de Don Miguel Ruiz,