Privește răsăritul cu
ochi de rouă tremurândă pentru că în el se ascunde misterul existenței, visul
Creatorului care se visează pe El Însuși.
Așterne în fața vieții câmpiile nesfârșite
din sufletul tău pentru ca ele să fie însămânțate, iar în ceasul amiezii să dea
rod de flori și parfumuri.
Fă-ți cărare între răsărit și apus și nu-ți
fie teamă de vremea când drumul tău va trece prin Valea Plângerii, căci fără să
înțelegi întunericul, lumina nu-ți va fi deplină.
Privește sfârșitul zilei cu ochii închiși
ai înțeleptului și bucură-te de crepusculul ce unește zâmbetul tău cu bucuria
lumii.
Atunci când vei avea “urechi de auzit”, vei vedea parfumurile vieții și vei putea
pipăi fiecare gust ce îți sună în privire… pentru că niciun simț nu te va mai
limita, și niciun întuneric nu va mai face umbră peste lumina din tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu